HOTARARE Nr. 5
din 19 februarie 2007
privind aprobarea
concluziilor Comisiei de ancheta avand drept scop investigarea conditiilor de
legalitate si de oportunitate privind construirea imobilului „Cathedral
Plaza" in imediata apropiere a Catedralei Romano-Catolice „Sfantul
Iosif" din Bucuresti, precum si a proiectelor de construire si de
sistematizare care afecteaza zonele istorice din municipiul Bucuresti
ACT EMIS DE:
SENATUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 133 din 23 februarie 2007
In temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din
Constituţia României, republicată, şi ale art. 78 din
Regulamentul Senatului,
Senatul adoptă prezenta
hotărâre.
Art. 1. - Senatul ia act şi aprobă al doilea raport al
Comisiei de anchetă având drept scop investigarea condiţiilor de legalitate şi
de oportunitate privind construirea imobilului „Cathedral Plaza" în
imediata apropiere a Catedralei Romano-Catolice „Sfântul Iosif" din
Bucureşti, precum şi a proiectelor de construire şi de sistematizare care
afectează zonele istorice din municipiul Bucureşti şi sesizează Guvernul
României pentru realizarea măsurilor prevăzute în concluziile raportului.
Art. 2. - Senatul solicită Consiliului General al Municipiului
Bucureşti şi consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti să
ocrotească, prin hotărâri, zonele istorice afectate de
proiectele de construire şi sistematizare şi să
întreprindă toate măsurile potrivite pentru conservarea patrimoniului arhitectural
urbanistic şi istoric al municipiului Bucureşti, împiedicând situaţii similare
celei de lângă Catedrala „Sfântul Iosif”.
Art. 3. - Senatul cere
Guvernului ca, împreună cu autorităţile publice locale, să revadă întreaga
legislaţie privitoare la protejarea zonelor istorice din municipiul Bucureşti
şi să promoveze proiecte de acte normative concrete în acest sens.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa
din 19 februarie 2007, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
TEODOR VIOREL MELESCANU
SENATUL
Raport al Comisiei de anchetă având drept scop
investigarea condiţiilor de legalitate şi de oportunitate privind construirea imobilului „Cathedral
Plaza" în imediata apropiere a Catedralei Romano-Catolice „Sfântul Iosif" din Bucureşti,
precum şi a proiectelor de construire şi de sistematizare care afectează zonele istorice din municipiul
Bucureşti
Nr. XLI V/66/18 decembrie 2006
Hotărârea Senatului nr. 23/2006 de constituire a unei
comisii speciale de anchetă (Comisia) care să rezolve sesizarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice în
legătură cu construcţia ce urmează a fi ridicată pe strada General Berthelot
nr. 11-15, lângă Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif", construcţie
denumită în continuare Cathedral Plaza, potrivit proiectului beneficiarului, cuprinde şi un al doilea
obiectiv, respectiv examinarea proiectelor de construire şi de sistematizare
care afectează zonele istorice din municipiul Bucureşti.
Comisia a solicitat întocmirea unor rapoarte de
specialitate de către experţi recunoscuţi în domeniul de activitate care
reprezintă interes în speţă, respectiv:
- prof. Radu Ciuceanu - directorul Institutului
Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române;
- arhitect Dan Marin - vicepreşedinte al Ordinului
Arhitecţilor din România;
- Gheorghe Pătraşcu - director general al Direcţiei
generale amenajarea teritoriului, urbanism şi politica locuirii din Ministerul
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;
- prof. dr. ing. Mihai Voiculescu - decan al
Facultăţii de Construcţii Civile şi Industriale Bucureşti - expert atestat A1 -
rezistenţă şi stabilitate.
Ulterior a fost audiat domnul Adrian Bold, arhitect-şef
al municipiului Bucureşti, şi şi-a exprimat opiniile şi domnul academician Dinu
C. Giurescu.
Din aceste lucrări Comisia reţine următoarele aspecte:
Astfel, domnul profesor Radu Ciuceanu îşi începe
expunerea cu un citat din Nicolae Iorga, considerând a fi încă de mare
actualitate opinia acestuia, exprimată în 1939:
„« Trăim într-un oraş pe
care nu îl înţelegem şi de aceea nu-l ştim îngriji şi îndreptăm adesea pe linii
de dezvoltare care ar fi trebuit să rămână totdeauna străine, stricându-i
astfel, prin adaosurile şi prefacerile noastre de acum, acel caracter care, în
ciuda multor lipsuri şi neglijenţe, îl făcea totuşi simpatic odinioară
străinilor cari ne vizitau. Greşeala noastră în ce priveşte măsurile pe care le
luăm astăzi faţă de dânsul vine, desigur, şi din trista lipsă de gust care s-a
întins aşa de repede în timpurile noastre, distrugând una din marile însuşiri
ale acestui popor care are un instinctiv simţ de ceea ce se potriveşte, se cade
şi se cuvine.» N. Iorga, «Istoria Bucureştilor», 1939, p. 5.
Mesajul peste timp al savantului român îşi găseşte şi
astăzi o amară împlinire.
In ultimul timp capitala noastră a fost supusă unei
adevărate invazii de clădiri ciclopice compuse din sticlă şi oţel ce au creat -
în acordul autorităţilor de resort - adevărate zone dizarmonice, toate dezvoltate
pe fundalul dramatic al unor grave amputări petrecute sub regimul ceauşist,
când s-a pierdut o bună parte a patrimoniului material şi spiritual al
Bucureştiului.
Soluţiile hibride, mustind de incultură şi nontalent
profesional, se pot întâlni cu uşurinţă în realizarea unor mamuţi care sparg
altimetria firească a unei capitale ce şi-a creat cu matură chibzuinţă şi
pricepere, în perioada interbelică, fericite soluţii urbanistice adaptate unui sol precar.”
Domnul arhitect Dan Marin, în raportul său, face o
paralelă între situaţia din Bucureşti şi celelalte mari capitale europene,
concluzionând că linia generală europeană, cu excepţia Londrei, care este
considerată a fi un exemplu negativ, a fost amplasarea şi direcţionarea unor
asemenea clădiri în afara perimetrului istoric, şi nu cum s-a întâmplat în
cazul Cathedral Plaza, blocului BRD, turnului Bancorex, clădirilor de birouri
din Piaţa Victoriei şi din piaţa Charles de Gaulle. Domnul arhitect susţine că
nu poate fi definită o identitate urbană a oraşului în baza unei formule unice,
aşa cum este posibil în alte capitale europene. In Capitală se pot întâlni mai
multe „tipuri" de oraş, ele regăsindu-se „sub forma unor zone distincte cu
caracter individual pregnant, rezultat al interacţiunii dintre funcţiunea
dominantă, morfologia urbană şi imaginea arhitecturală şi care ilustrează
dominant un anumit moment din istoria oraşului”.
De asemenea, Bucureştiul nu este lipsit de zone de
incoerenţă arhitecturală sau de conflict, clădiri cu regim scăzut de înălţime
alături de clădiri înalte.
Expertul dă mai multe exemple de astfel de „incoerenţe”
(enumerate) în Bucureşti. In acest sens, îşi exprimă temerea că boomul economic
actual poate produce nu numai dezvoltare pozitivă, ci şi mari dezechilibre
arhitecturale.
In opinia sa, într-un astfel de context atât
administraţia centrală, cât şi cea locală au un rol esenţial, de apărare a
patrimoniului arhitectural urbanistic moştenit, dar din păcate ele nu au
pregătirea necesară pentru a face faţă dezvoltării oneroase de proiecte
arhitectural-urbanistice în zonele de patrimoniu istoric.
Dezvoltarea economică este înţeleasă şi limitată la
soluţii pe termen scurt, neţinându-se cont de efectele pe care astfel de
soluţii le produc în timp, lozinca „Dezvoltarea este opusă conservării"
ascunzând interese oneroase şi imediate prin aşa-zise soluţii moderne sau
neconformiste, ce în timp dovedesc că sunt împotriva dezvoltării arhitecturale,
urbanistice fireşti, cu respectarea tradiţiilor.
Toată procedura avizării a devenit o formalitate în
care „se amestecă superficialitatea analizei şi simularea procedurală”.
Opţiunile majore incluse în Planul urbanistic general
sunt nerespectate chiar de cei care le-au propus şi, respectiv, aprobat,
informarea şi consultarea publicului nu există, chiar dacă sunt prevăzute de
lege, iar legislaţia în domeniu este confuză, necorelată şi interpretată
întotdeauna în favoarea solicitantului ce „ştie să câştige bunăvoinţa
autorităţilor competente, să emită acorduri, avize şi autorizaţii”.
Drept soluţie, domnul arhitect Dan Marin consideră a fi
oportună o „politică urbană ghidată de o viziune culturală asupra oraşului, un
cadru legislativ cuprinzător şi coerent, pus în aplicare, cu competenţă şi
moralitate, de instituţii funcţionale" şi asumarea răspunderii de către
autorităţile publice locale printr-o strategie ce, de regulă, depăşeşte durata
unui mandat de ales local.
De asemenea, domnul Dan Marin aduce în discuţie
problema zonei de protecţie a acestor zone protejate, în sensul că nu este clar
stabilită pentru niciun monument din Bucureşti. Aceste zone de protecţie ar
trebui fixate printr-un studiu, dar, în lipsa acestuia, funcţionează o zonă de
protecţie de 100 de metri de la faţada monumentului şi în jurul acestuia, plan
ce, de regulă, nu s-a realizat. In opinia sa, această măsură compensatorie (de
a proteja un monument prin înconjurarea acestuia cu o zonă de protecţie
virtuală de maximum 100 de metri) ar trebui să fie provizorie şi rezolvată
concret şi definitiv printr-un plan de detaliu, realizat pentru protejarea
monumentului sau ansamblului de monumente urbanistice şi arhitecturale. Din
păcate, specialistul arăta că nu se întrevede nicio preocupare legislativă în
acest sens la nivelul consiliilor locale şi al organelor de specialitate, cum
ar fi direcţii de cultură şi de conservare a patrimoniului.
Domnul arhitect Gheorghe Pătraşcu abordează al doilea
obiectiv de activitate a Comisiei, din perspectiva Uniunii Europene, care
promovează dezvoltarea echilibrată a teritoriului urban, având permanent în
atenţie 3 dimensiuni, respectiv dezvoltarea economică, socială şi protecţia
mediului. In acelaşi timp, arată sus-menţionatul specialist, Uniunea Europeană
încurajează păstrarea identităţii culturale, istorice şi arhitecturale a
oraşelor, urmând ca acestea să fie integrate în patrimoniul european. Se
susţine şi competiţia urbană, dar cu întărirea identităţii locale. Expertul
explică cum se poate păstra un echilibru între aceste două aspecte relativ
contradictorii. Soluţia Domniei Sale este sugestiv redată de următorul pasaj:
„Acest dificil raport între competitivitate
internaţională şi identitate locală poate fi realizat dacă sunt luate în
considerare principiile europene de dezvoltare durabilă, care promovează:
- prezervarea valorilor;
- întărirea prosperităţii economice şi a creşterii
gradului de ocupare în mediul urban;
- egalitatea, inserţia socială şi regenerarea urbană;
- protejarea şi ameliorarea mediului urban, pentru
asigurarea sustenabilităţii locale şi globale;
- buna guvernantă urbană şi întărirea capacităţii
locale (guvernantă în sensul european al participării tuturor actorilor
relevanţi pentru dezvoltarea urbană)."
Dominanta opţiunii specialistului este acţiunea
energică de conservare a valorilor de urbanism, sistematizare şi arhitectură
moştenite, împletită armonios cu aprobarea soluţiilor noi şi potrivite de
rezolvare a proiectelor de construire, sistematizare şi urbanism, ce generează
prosperitate economică şi socială.
De asemenea, trebuie ţinut cont totuşi de faptul că
oraşele nu pot rămâne neschimbate, având în vedere stimulii pe care îi
recepţionează de la societate, care este într-o continuă transformare. „Trebuie
păstrată identitatea locală a oraşelor, dar evitând muzeificarea. Oraşele nu
pot fi păstrate intacte - atât teoria, cât şi practica europeană ne arată că nu
pot şi nu trebuie a fi îngheţate într-un anumit moment
al istoriei lor.”
Domnul arhitect Gheorghe Pătraşcu vorbeşte de
„coerenţă" şi implicaţiile pe termen lung.
Astfel, tendinţa este de a avea în vedere abordarea
complexă a proiectelor şi integrarea tuturor aspectelor sub noţiunea de proiect
urban. „Proiectul urban permite practicilor de urbanism să realizeze o coerenţă
a intervenţiilor la diverse scări şi o continuitate de acţiuni în timp. Acest
tip de demers reuneşte competenţe multiple pentru că se aplică oraşului, care
reprezintă o realitate complexă şi constituie fundamentul unor parteneriate
bazate pe logica globalităţii, logica de coproducţie a oraşului.”
Domnul arhitect Gheorghe Pătraşcu propune, iar Comisia
îşi însuşeşte oportunitatea unei serii de măsuri pentru depăşirea acestor
probleme:
„- Elaborarea unei strategii de
dezvoltare a Capitalei, clară, coerentă şi asumată de comunitate. Este necesară
elaborarea unor politici urbane coerente pe baza unei anumite viziuni. Dacă
viziunea este (aşa cum reiese din studiul actual de altimetrie al
Bucureştiului) ca oraşul să capete mai multe puncte înalte, trebuie asumată
această viziune, dar realizate studii privind impactul unei asemenea
investiţii. In cazul în care strategia de dezvoltare a Bucureştiului include
descurajarea unor astfel de intervenţii şi dezvoltarea unor situri care să
concentreze clădirile înalte, municipalitatea trebuie să îşi definească, mai
ales având în vedere rezerva de teren disponibilă, o serie de proiecte urbane,
care să fie supuse unei proceduri specifice. Trebuie să se depăşească
înţelegerea acestui tip de intervenţii doar ca obiecte care se inserează în
spaţiu şi să se treacă la ideea de proiect complex.
- Necesitatea actualizării Planului urbanistic general
al Bucureştiului, aşa încât să răspundă dinamicii economice şi nevoilor
oraşului şi locuitorilor săi şi elaborarea sa aşa încât să fie un instrument de
control al dezvoltării.
- Nevoia conturării unei politici urbane coerente
referitoare la spaţiul public şi tratarea cu importanţa cuvenită mai ales în
intervenţiile publice.
- Promovarea concursurilor de
urbanism şi arhitectură pentru proiectele de anvergură finanţate din bani
publici (integral sau parţial).
- Revizuirea poziţiei administraţiei faţă de
problemele patrimoniului urban al Bucureştiului şi faţă de rolul pe care acesta
trebuie să-l joace în modul de a concepe dezvoltarea oraşului, în acord cu
practicile urbane şi cu documentele europene, pe care suntem obligaţi să le
respectăm, şi reflectarea acestei revizuiri în politicile şi strategiile de
dezvoltare urbană a municipalităţii.
- Delegarea de către
autoritatea locală a competenţelor de promovare a proiectelor urbane către
structuri flexibile şi cu calităţi de excelenţă specifică de tipul societăţilor
de economie mixtă1)
(de exemplu, Franţa, Marea Britanie)".
Făcând vorbire despre cazul concret al Bucureştiului şi
centrul său istoric, domnul Pătraşcu consideră absolut necesară atât
restaurarea imobilelor de pe Lista monumentelor istorice, cât şi a celor care
nu sunt pe această listă, dar care au valoare ambientală, cu specificaţia că
refacerea infrastructurii edilitare este primul pas pe calea regenerării
durabile a centrului istoric.
In raportul Domniei Sale se arată că documentaţia de
urbanism pentru zonele protejate din municipiul Bucureşti (zona Lipscani) este
riguroasă dar, din păcate, încălcată prin diverse planuri urbanistice zonale
care aduc gravă atingere protecţiei acestei zone, fapt ce duce la demolări
nejustificate, în locul acestora apărând clădiri de birouri cu structuri
metalice.
Prof. dr. inginer Mihai Voiculescu, decan al Facultăţii de Construcţii Civile şi Industriale Bucureşti -
expert atestat A1 - rezistenţă şi stabilitate, a împărtăşit opiniile expuse
anterior, subliniind faptul că este imperios necesară realizarea unei coerenţe
şi a unei corelări, aşteptându-se, totodată, şi o îmbunătăţire a legislaţiei în
domeniu care, în forma ei actuală, permite multe abuzuri, toate axate pe
conservarea patrimoniului arhitectural tradiţional istoric moştenit, a notelor
de urbanism specific Bucureştiului, ce determină soluţii de sistematizare
particularizate fiecărei zone protejate.
Audierea domnului Adrian Bold, arhitect-şef al
Bucureştiului, a arătat încă o dată că autorităţile publice sunt depăşite de
aceste situaţii, cei care au în grijă astfel de monumente, zone protejate ori
arii cu arhitectură tradiţională specifică Capitalei nu au o concepţie clară
asupra a ceea ce înseamnă protecţia lor. Din punctul dumnealui de vedere, o
soluţie ar fi eliminarea interdependenţei dintre mai multe autorităţi publice
care au competenţe asemănătoare şi transferarea lor la o singură autoritate.
Domnia Sa a susţinut, cu ocazia audierii, că în unele cazuri există chiar
subordonări care nu aduc nici un beneficiu de protejare a zonelor tradiţionale
din punct de vedere urbanistic şi arhitectural ale municipiului Bucureşti.
1) In Franţa, o
societate de economie mixtă este o societate anonimă cu capital majoritar
deţinut de către colectivităţile locale (comuna, departamentul sau regiunea) şi
în care restul de capital este deţinut de către parteneri economici şi
financiari privaţi. Recurgerea la SEM garantează colectivităţilor locale ce au
calitatea de acţionar şi cocontractant luarea în cont a interesului general în
cadrul obiectivelor comune pentru care s-a făcut asocierea.
De asemenea, face o paralelă cu
situaţia din străinătate, în sensul că nicăieri în lume nu se pot face derogări
de la planurile urbanistice, decât în situaţii excepţionale, prin aceasta recunoscând
slăbiciunea compartimentelor de specialitate din structura autorităţilor
publice locale şi formalismul activităţii de avizare şi de eliberare de
acorduri din partea structurilor teritoriale ale instituţiilor centrale.
Din discuţiile purtate la nivelul Comisiei, aceasta
reţine că în Bucureşti sunt numeroase situaţii care ar putea constitui exemple
pentru o lipsă de protecţie eficientă a identităţii municipiului Bucureşti,
prin conservarea zonelor istorice ale acestuia ce cuprind numeroase elemente de
arhitectură şi sistematizare tradiţionale.
Au fost pomenite clădirea de birouri de lângă Catedrala
„Sfântul Iosif", clădirea de birouri de lângă Biserica Armenească,
clădirile de birouri din Piaţa Victoriei, zona Lipscani, ce sunt obiectul
interesului şi acţiunii pentru noi proiecte de construire şi sistematizare.
Un exemplu elocvent în acest sens
ni-l dă domnul academician Dinu C. Giurescu, care trage un serios semnal de
alarmă în legătură cu Strada Berzei, stradă care, în planurile Primăriei
Capitalei, urmează a fi lărgită. Domnul primar Adriean Videanu susţine că este
o „absolută necesitate", fiind o alternativă pentru circulaţia N-S prin
oraş. Domnul Giurescu este însă de părere că segmentul dintre Ştirbei Vodă şi
Calea Plevnei cuprinde construcţii cu totul reprezentative pentru patrimoniul
arhitectonic tradiţional al Bucureştiului.
Mai trebuie menţionat şi ceea
ce s-a scris în mass-media în ultima vreme referitor la cererile de retrocedare
a unor parcuri din Bucureşti.
Ele există în număr foarte mare şi sunt introduse
pentru suprafeţe semnificative de teren din parcuri precum Bazilescu, IOR
(pentru care au fost deja retrocedate 12,1 hectare), Floreasca, Tineretului,
Parcul Copiilor, Orăşelul Copiilor, Parcul Circului. Autorităţile recunosc,
neputincioase, că este nevoie imediată de modificarea legislaţiei, altfel
riscăm să rămânem fără spaţii verzi în Bucureşti, iar în locul acestora să se
ridice fie clădiri de birouri, fie ansambluri rezidenţiale. Avem deja un
exemplu negativ, parcul Bordei, care este în prezent aproape distrus,
proprietarul obţinând foarte uşor o autorizaţie de construcţie pentru un
ansamblu rezidenţial. Municipalitatea a contestat decizia instanţei, procesul
fiind pe rol, dar între timp un număr enorm de copaci au fost tăiaţi.
In acest context, este foarte important de amintit
reacţia opiniei publice, care a fost extrem de puternică. Merită menţionată
iniţiativa civică „Salvaţi Catedrala şi Piaţa Revoluţiei", reprezentată de
domnul Doru Braia. Această acţiune exprimă, în principal, indignarea opiniei
publice faţă de construcţia unei clădiri de birouri lângă un lăcaş de cult atât
de important, respectiv Catedrala „Sfântul Iosif", dar în acelaşi timp
militează pentru păstrarea patrimonului cultural al Capitalei.
Mass-media, prin acţiunile sale, a pus la dispoziţia
Comisiei o bogată documentaţie asupra intenţiilor şi proiectelor de a construi
şi sistematiza zonele istorice ale municipiului Bucureşti, prin aceasta trăgând
un important semnal de alarmă.
Astfel, Comisia este în măsură să formuleze următoarele
concluzii:
CONCLUZII
Din actele şi lucrările Comisiei referitoare la al
doilea obiectiv stabilit prin Hotărârea Senatului nr. 23/2006, se propun spre a
fi reţinute următoarele concluzii:
- s-a constatat existenţa unui interes real din
partea promotorilor şi „grupurilor de interese” specializate pe proiecte
imobiliare pentru a-şi desfăşura activitatea în zonele istorice din municipiul
Bucureşti. Proiectele de construire şi sistematizare realizate până în prezent
au ţintit cu precădere zonele consacrate istoric, urbanistic şi arhitectural;
- este evidentă slăbiciunea autorităţilor locale care
au manifestat o opoziţie formală, incapabilă să respingă realizarea proiectelor
de construire în zonele istorice ale municipiului Bucureşti. Autorităţile nu au
dorit să reziste presiunii mediului de afaceri, în ciuda evidenţei conform
căreia proiectele de construcţie nu se armonizează ambiental stilistic,
arhitectural şi sistematic în împrejurimile apropiate;
- interesul celor care promovează astfel de
construcţii în zonele protejate, istorice şi formal protejate, determină
necesitatea ca autorităţile publice, locale şi centrale, să stabilească
distinct o strategie realizată cu consultarea comunităţii, astfel încât aceste
zone să fie în mod real protejate;
- autorităţile locale nu au finalizat cu prioritate
planul de detaliu al zonelor protejate, astfel încât acestea să fie cunoscute
de către promotorii proiectelor de construcţii în zonele istorice consacrate
ale municipiului, motiv pentru care există un conflict între locuitorii zonelor
în astfel de situaţii şi realizatorii construcţiilor proiectate
în zonele protejate;
- se impun măsuri urgente şi ferme ce se vor lua de
către Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile de sector,
pentru a identifica şi evita cazuri similare cu cel de la Cathedral Plaza.
Intrucât raportul demonstrează că prin PUD au loc intervenţii derogatorii de la
PUG şi PUZ, chiar de la un PUZ restrictiv al zonelor protejate cu regimul de
avizare a proiectelor, se poate conchide că legislaţia actuală nu protejează
eficient şi real zonele istorice, de aceea Comisia solicită Guvernului României
să revadă de urgenţă legislaţia în vigoare şi, după armonizarea opiniilor
tuturor structurilor administrative competente, să regândească cadrul legal
actual;
- până la adoptarea legislaţiei solicitate anterior,
propunem elaborarea unui proiect de lege, în procedură de urgenţă, prin care să
se interzică emiterea, de către autorităţile administraţiei publice, a unor
acte administrative. Avem în vedere actele administrative de autorizare a
construirii, modificării sau desfiinţării construcţiilor care afectează zona
istorică şi zona verde a Capitalei, precum şi retrocedarea, în baza legilor
proprietăţii, a unor asemenea imobile, construcţii sau terenuri.