HOTARARE Nr
HOTARARE Nr.
217 din 4 martie 2009
privind aprobarea
Programului calendaristic pentru realizarea actiunilor necesare pentru alegerea
membrilor din Romania in Parlamentul European in anul 2009
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 146 din 9 martie 2009
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 231 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea
alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările şi completările
ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Articol unic. - Se aprobă
Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea
membrilor din România în Parlamentul European în anul 2009, prevăzut în anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul
administraţiei şi internelor,
Dan Nica
p. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,
Marian Muhuleţ
ANEXĂ
PROGRAMUL CALENDARISTIC
pentru realizarea acţiunilor necesare pentru
alegerea membrilor din România în Parlamentul
European în anul 2009
Nr. crt.
|
Termenul de realizare a acţiunii,
prevăzut de Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi
desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European,
cu modificările şi completările ulterioare
|
Descrierea acţiunii
|
Autoritatea sau persoana care realizează acţiunea
|
Modalitatea de realizare a acţiunii
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
1.
|
Cu cel puţin 90
de zile înaintea zilei de referinţă: cel mai târziu
9 martie 2009
Art. 8 alin. (1)
|
Aducerea la cunoştinţa publică a zilei de referinţă
|
Guvernul
|
Prin hotărâre, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I
|
2.
|
In cel mult 5 zile de la
aducerea la cunoştinţa
publică a zilei de referinţă:
cel mai târziu
13 martie 2009
Art. 231 alin. (1) si art. 19 alin.(1)
|
Aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea
membrilor din România în Parlamentul European, a cheltuielilor necesare în vederea pregătirii, organizării şi desfăşurării scrutinului, a
modelului copiei de pe lista electorală permanentă, modelului copiei de pe
lista electorală specială, listei electorale
suplimentare, a modelului listei susţinătorilor, a modelului ştampilei Biroului
Electoral Central, a biroului electoral judeţean, a
biroului electoral de sector al municipiului Bucureşti, a biroului electoral pentru secţiile de
votare din străinătate, a modelului ştampilei de control a secţiei de
votare şi a modelului ştampilei cu menţiunea
„VOTAT", a modelului buletinului de vot, a modelului timbrului
autocolant, a măsurilor care trebuie luate de autorităţile publice centrale
şi locale pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor
|
Guvernul
|
Prin hotărâri, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea
I
|
3.
|
Cu 2 zile înainte de tragerea la sorţi: cel mai târziu
11 martie 2009
Art. 14 alin. (2)
|
Anunţarea datei la care se va efectua tragerea la sorţi a celor 5
judecători ai Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care vor face parte din
Biroul Electoral Central
|
Preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
|
In scris şi prin mass-media
|
4.
|
Până la desemnarea judecătorilor în Biroul Electoral Central:
cel mai târziu
12 martie 2009
Art. 232 alin. (2)
|
Asigurarea sediului Biroului Electoral Central
|
Guvernul
|
|
5.
|
In termen de 5 zile de la aducerea la cunoştinţa
publică a zilei de referinţă: cel mai târziu
13 martie 2009
Art. 14 alin. (2)
|
Desemnarea celor 5 judecători ai Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Biroul Electoral
Central
|
Preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
|
Prin tragere la sorţi dintre judecătorii în exerciţiu ai Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie
|
6.
|
In termen de 24 de ore de la
învestirea judecătorilor în Biroul
Electoral Central: cel mai târziu
14 martie 2009
Art. 14 alin. (4)
|
Alegerea preşedintelui Biroului Electoral Central şi a locţiitorului acestuia
|
Judecătorii desemnaţi în Biroul Electoral
Central
|
Prin vot secret
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
7.
|
In termen de 24 de ore de la
alegerea preşedintelui Biroului Electoral
Central: cel mai târziu
15 martie 2009
Art. 14 alin. (4)
|
Completarea Biroului Electoral Central cu preşedintele şi
vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi cu câte un
reprezentant al fiecărui partid politic şi al fiecărei organizaţii a
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au membri în Parlamentul
European
|
Preşedintele Biroului Electoral Central
|
Proces-verbal
|
8.
|
In termen de 48 de ore de la expirarea termenului de constituire a
Biroului Electoral Central: cel mai târziu
17 martie 2009
Art. 148
|
Formularea de contestaţii cu privire la modul de formare şi componenţa Biroului Electoral Central
|
Partidele politice, organizaţiile
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice sau
electorale dintre acestea, candidaţii independenţi
|
In scris
|
9.
|
In termen de 2 zile de la constituirea Biroului Electoral Central
în organizarea prevăzută la art. 14 alin. (4): cel mai târziu 17 martie 2009
Art. 14 alin. (8)
|
Adoptarea regulamentului de organizare şi
funcţionare, obligatoriu pentru toate birourile electorale
|
Biroul Electoral Central
|
Prin decizie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I
|
10.
|
In termen de 48 de ore de la înfiinţarea
Biroului Electoral Central: cel mai târziu
17 martie 2009
Art. 52 alin. (2)
|
Depunerea la Biroul Electoral Central a protocolului de
constituire a unei alianţe electorale
|
Partidele politice componente ale alianţei
|
In scris
|
11.
|
In termen de 24 de ore de la înregistrarea protocolului: cel mai
târziu
18 martie 2009
Art. 52 alin. (3)
|
Admiterea sau respingerea protocolului de constituire a alianţei
electorale
|
Biroul Electoral Central
|
Prin decizie pronunţată în şedinţă publică
|
12.
|
In termen de cel mult 2 zile de la
înregistrarea contestaţiei: cel mai târziu
19 martie 2009
Art. 148 alin. (2)
|
Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva modului de formare şi componenţei Biroului Electoral Central
|
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
|
Prin hotărâre definitivă
|
13.
|
In termen de 24 de ore de la afişarea
deciziei de admitere a protocolului de constituire a unei alianţe electorale: cel mai târziu 19
martie 2009
Art. 52 alin. (4)
|
Formularea de contestaţii împotriva hotărârii Biroului Electoral
Central de admitere a protocolului de constituire a unei alianţe electorale
|
Orice persoană fizică sau juridică interesată
|
In scris
|
14.
|
In termen de 24 de ore de la afişarea
deciziei de respingere a protocolului de constituire a unei alianţe electorale: cel mai târziu 19
martie 2009
Art. 52 alin. (5)
|
Formularea de contestaţii împotriva hotărârii Biroului Electoral
Central de respingere a protocolului de constituire a unei alianţe electorale
|
Semnatarii protocolului
|
In scris
|
15.
|
In termen de 24 de ore de la
depunerea contestaţiilor: cel
mai târziu
20 martie 2009
Art. 52 alin. (6)
|
Soluţionarea contestaţiilor de admitere sau respingere a protocolului de constituire a unei alianţe electorale
|
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
|
Hotărâre definitivă şi irevocabilă
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
16.
|
In termen de cel mult 15 zile de la aducerea la cunoştinţa
publică a zilei de referinţă: cel mai târziu 23
martie 2009
Art. 15 alin. (2)
|
Delimitarea secţiilor de votare
|
Primarii, cu sprijinul structurilor teritoriale ale Centrului
Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor
|
Prin dispoziţie
|
17.
|
In cel mult 15 zile de la aducerea la cunoştinţa
publică a zilei de referinţă
23 martie 2009
Art. 231 alin. (2)
|
Stabilirea modelului declaraţiei de
acceptare a candidaturii, a modelului listei de candidaţi, a modelului
cererii de admitere a candidaturii
independente, a modelului cererii de renunţare la candidatură, a modelului
certificatului doveditor al alegerii
|
Autoritatea Electorală Permanentă
|
Prin hotărâre, care se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I
|
18.
|
In termen de cel mult 5 zile de la delimitarea secţiilor de
votare: cel mai târziu
27 martie 2009
Art. 15 alin. (3)
|
Numerotarea secţiilor de votare de pe raza teritorială a unui
judeţ, respectiv a municipiului Bucureşti
|
Prefecţii
|
Prin ordin
|
19.
|
In termen de cel mult 5 zile de la expirarea termenului prevăzut
la art. 15 alin. (3): cel mai târziu
31 martie 2009
Art. 15 alin. (4)
|
Comunicarea către Autoritatea Electorală Permanentă a
delimitării şi numerotării fiecărei secţii de votare, precum şi a altor date
relevante privind imobilul în care se va desfăşura
votarea, în formatul stabilit de aceasta
|
Prefecţii
|
In scris
|
20.
|
In cel mult 48 de ore
Art. 15 alin. (4)
|
Comunicarea către Autoritatea Electorală Permanentă a
modificărilor intervenite la delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare
|
Prefecţii
|
In scris
|
21.
|
In termen de 30 de zile de la stabilirea zilei de referinţă: cel
mai târziu
7 aprilie 2009
Art. 181
|
Stabilirea regulilor de desfăşurare prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale a campaniei electorale
pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European
|
Consiliul Naţional al Audiovizualului
|
Prin decizie
|
22.
|
Cu cel puţin 24
de ore înainte de tragerea la sorţi: cel mai târziu
7 aprilie 2009
Art. 142 alin. (2)
|
Anunţarea datei la care se va efectua tragerea la sorţi a celor 3
judecători care vor face parte din biroul electoral judeţean, biroul
electoral al sectorului municipiului Bucureşti şi biroul electoral pentru secţiile de
votare din străinătate
|
Preşedintele tribunalului
|
Prin publicare în presă
|
23.
|
Până la desemnarea
judecătorilor în birourile electorale judeţene, birourile electorale ale
sectoarelor municipiului Bucureşti şi birourile electorale pentru secţiile de votare din străinătate:
cel mai târziu
7 aprilie 2009
Art. 232 alin. (2)
|
Asigurarea sediului şi dotarea birourilor electorale judeţene,
birourilor electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi birourilor electorale pentru secţiile
de votare din străinătate
|
Prefecţii şi preşedinţii consiliilor
judeţene, respectiv primarii împreună cu prefecţii. Ministerul Afacerilor
Externe
|
|
24.
|
Cu cel puţin 60
de zile înaintea zilei de referinţă: cel mai târziu
8 aprilie 2009
Art. 91 alin. (1)
|
Depunerea cererilor de înscriere în listele electorale speciale
|
Cetăţenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii
Europene, altele decât România, care au domiciliul sau reşedinţa în România.
|
Cerere scrisă adresată primarului localităţii de domiciliu sau de reşedinţă
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
25.
|
Cu cel puţin 60
de zile înaintea zilei de referinţă: cel mai târziu
8 aprilie 2009
Art. 191 alin. (1)
|
Comunicarea către Biroul Electoral Central a semnelor electorale
|
Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau
organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă
la alegeri sau candidaţii independenţi.
|
In scris
|
26.
|
Cel mai târziu cu 60 de zile înainte de ziua de referinţă:
8 aprilie 2009, ora 24,00
Art. 12 alin. (1) si (2) şi art. 121
|
Depunerea şi
înregistrarea candidaturilor
|
Partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale legal constituite, alianţele
electorale şi candidaţii independenţi
|
In scris la Biroul Electoral Central
|
27.
|
Cu 60 de zile înainte de ziua de
referinţă
8 aprilie 2009
Art. 142 alin. (2)
|
Desemnarea judecătorilor în biroul electoral judeţean, biroul
electoral al sectorului municipiului Bucureşti şi biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate
|
Preşedintele tribunalului
|
In şedinţă publică, prin tragere la sorţi, direct pe funcţii
|
28.
|
In termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii: cel mai
târziu
9 aprilie 2009
Art. 12 alin. (7)
|
Inaintarea către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a declaraţiilor
pe propria răspundere ale candidaţilor, în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrători ai Securităţii
ori de colaboratori ai acesteia.
|
Biroul Electoral Central
|
In scris
|
29.
|
In termen de 24 de ore de la constituirea biroului electoral
9 aprilie 2009
Art. 142 alin. (2)
|
Completarea biroului electoral judeţean, a biroului electoral al sectorului
municipiului Bucureşti şi a biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate
cu reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente
|
|
Prin hotărâre a Autorităţii Electorale
Permanente
|
30.
|
In termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturilor: cel mai
târziu
9 aprilie 2009
Art. 13 alin. (1)
|
Aducerea la cunoştinţa publică a listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente
|
Biroul Electoral Central
|
Prin afişare la sediul Biroului Electoral Central, la sediile
birourilor electorale judeţene, ale birourilor electorale constituite, precum
şi prin intermediul Societăţii Române de Televiziune şi al Societăţii Române
de Radiodifuziune
|
31.
|
In termen de 24 de ore de la expirarea termenului
prevăzut la art. 191 alin. (1): cel mai târziu
9 aprilie 2009
Art. 191 alin. (6)
|
Pronunţarea asupra admiterii sau
respingerii semnelor electorale
|
Biroul Electoral Central
|
Prin decizie
|
32.
|
In cel mult 24 de ore de la
expirarea termenului prevăzut la art. 191 alin. (6): cel mai târziu
10 aprilie 2009
Art. 191 alin. (7)
|
Formularea de contestaţii privind admiterea sau respingerea semnelor electorale
|
Persoanele interesate
|
In scris
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
33.
|
In termen de 48 de ore de la expirarea termenului de constituire a
biroului electoral: cel mai târziu
10 aprilie 2009
Art. 148
|
Formularea de contestaţii cu privire la modul de formare şi componenţa biroului electoral judeţean,
a biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, respectiv a biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate
|
Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale dintre acestea,
candidaţii independenţi
|
In scris
|
34.
|
In cel mult 2 zile de la înregistrarea contestaţiei:
cel mai târziu:
12 aprilie 2009
Art. 191 alin. (7)
|
Soluţionarea contestaţiilor privind admiterea sau respingerea semnelor electorale
|
Tribunalul Bucureşti
|
Prin hotărâre definitivă şi irevocabilă
|
35.
|
In cel mult 2 zile de la înregistrarea contestaţiei:
cel mai târziu:
12 aprilie 2009
Art. 148 alin. (2)
|
Soluţionarea contestaţiilor privind modul de formare şi componenţa biroului electoral judeţean,
a biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, respectiv a
biroului electoral pentru secţiile de votare din
străinătate
|
Biroul Electoral Central
|
Prin decizie definitivă
|
36.
|
In cel mult 24 de ore de la pronunţare: cel mai târziu
13 aprilie 2009
Art. 191 alin. (7)
|
Comunicarea către
contestatori şi Biroul Electoral Central a hotărârii
pronunţate asupra contestaţiei
împotriva deciziei Biroului Electoral Central de
admitere sau de respingere a semnelor electorale
|
Tribunalul Bucureşti
|
In scris
|
37.
|
In termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea candidaturilor:
cel mai târziu
13 aprilie 2009
Art. 123 alin. (2)
|
Admiterea sau respingerea candidaturilor
|
Biroul Electoral Central
|
Prin decizie
|
38.
|
In termen de 24 de ore de la admiterea candidaturii persoanei
eligibile comunitar: cel mai târziu 14 aprilie 2009
Art. 10 alin. (5)
|
Transmiterea către Autoritatea Electorală Permanentă a unui exemplar al dosarului de candidatură al persoanei eligibile
comunitar
|
Biroul Electoral Central
|
In scris
|
39.
|
A doua zi după expirarea termenului prevăzut la art. 191 alin. (6) sau, după caz, a termenului prevăzut la art. 191 alin. (7): cel mai târziu
10 aprilie 2009 sau, după caz, 14 aprilie 2009
Art. 191 alin. (8)
|
Aducerea la cunoştinţă publică a
semnelor electorale admise
|
Biroul Electoral Central
|
Prin publicare pe pagina proprie de
internet şi în Monitorul Oficial al României, Partea
I
|
40.
|
In cel mult 10 zile de la data înregistrării cererii de înscriere în lista electorală
specială: cel mai târziu
17 aprilie 2009
Art. 91 alin. (5)
|
Comunicarea către
solicitant a răspunsului la cererea de înscriere în
lista electorală specială
|
Primarii
|
In scris
|
41.
|
După primirea răspunsului la cererea de înscriere în lista electorală specială
Art. 91 alin. (8)
|
Formularea de întâmpinări privind refuzul înscrierii, omisiunile, înscrierile greşite şi
oricare alte erori din listele electorale speciale
|
Cetăţenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii
Europene, altele decât România
|
In scris, la primarul unităţii administrativ-teritoriale
|
42.
|
In cel mult 3 zile de la înregistrarea întâmpinării
Art. 91 alin. (8)
|
Soluţionarea întâmpinărilor privind refuzul înscrierii, omisiunile,
înscrierile greşite şi oricare alte erori din listele electorale speciale
|
Primarii
|
Prin dispoziţie
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
43.
|
In termen de 5 zile de la comunicarea dispoziţiei
primarului
Art. 91 alin. (9)
|
Formularea de contestaţii cu privire la
soluţionarea întâmpinărilor referitoare la refuzul
înscrierii, omisiunile, înscrierile greşite şi
oricare alte erori din listele electorale speciale
|
Cetăţenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii
Europene, altele decât România
|
In scris, la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are
domiciliul sau reşedinţa cetăţeanul statului membru al Uniunii Europene,
altul decât România.
|
44.
|
In cel mult 3 zile de la înregistrarea contestaţiei
Art. 91 alin. (9)
|
Pronunţarea asupra contestaţiilor privind soluţionarea întâmpinărilor
referitoare la refuzul înscrierii,
omisiunile, înscrierile greşite şi oricare alte erori din listele electorale
speciale
|
Judecătoria
|
Prin hotărâre
|
45.
|
In cel mult 45 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publică a zilei de referinţă: cel mai târziu
22 aprilie 2009
Art. 9 alin. (6)
|
Punerea la dispoziţia primarilor a două exemplare ale
listelor electorale permanente
|
Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind
Evidenţa Persoanelor, prin structurile sale
teritoriale
|
|
46.
|
Cu cel puţin 45
de zile înaintea zilei de referinţă: cel mai târziu
23 aprilie 2009
Art. 15 alin. (5)
|
Aducerea la cunoştinţa publică a delimitării şi numerotării fiecărei secţii de votare
Aducerea la cunoştinţa publică a numerotării fiecărei secţii de votare din străinătate
|
Prefecţii.
Ministerul Afacerilor Externe
|
Prin publicaţii în care se indică şi locul de desfăşurare a
votării.
|
47.
|
Până la împlinirea a 45 de zile înainte
de ziua de referinţă: cel mai târziu
23 aprilie 2009
Art. 13 alin. (2)
|
Formularea de contestaţii privind admiterea sau respingerea candidaturilor
|
Alegătorii resortisanţi, alegătorii comunitari, partidele
politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor
aparţinând minorităţilor naţionale
|
In scris
|
48.
|
In cel mult 2 zile de la înregistrarea contestaţiei:
cel mai târziu
25 aprilie 2009
Art. 13 alin. (3)
|
Soluţionarea contestaţiilor privind admiterea sau respingerea candidaturilor
|
Tribunalul Bucureşti
|
Prin hotărâre
|
49.
|
In termen de 24 de ore de la pronunţarea hotărârii de către Tribunalul Bucureşti: cel mai târziu
26 aprilie 2009
Art. 13 alin. (4)
|
Declararea recursului împotriva hotărârii
Tribunalului Bucureşti asupra contestaţiilor privind admiterea sau respingerea
candidaturilor
|
Alegătorii resortisanţi, alegătorii comunitari, partidele
politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale
|
In scris
|
50.
|
In termen de 2 zile de la înregistrarea cererii de recurs: cel mai
târziu
28 aprilie 2009
Art. 13 alin. (4)
|
Soluţionarea recursului asupra contestaţiilor privind admiterea sau respingerea
candidaturilor
|
Curtea de Apel Bucureşti
|
Prin hotărâre definitivă şi irevocabilă
|
51.
|
Până la data rămânerii
definitive a candidaturilor, cel mai târziu
28 aprilie 2009
Art. 18 alin. (1)
|
Solicitarea de acordare a timpilor de antenă
|
Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale,
organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă
la alegeri, precum şi candidaţii independenţi.
|
Solicitare scrisă adresată conducerii serviciilor publice de
radiodifuziune şi televiziune
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
52.
|
In termen de 24 de ore de la expirarea termenelor
prevăzute la art. 13 alin. (2)-(4): cel mai târziu
29 aprilie 2009
Art. 13 alin. (5)
|
Rămânerea definitivă a candidaturilor
|
Biroul Electoral Central
|
Proces-verbal. Candidaturile definitive sunt aduse la cunoştinţa publică prin afişare la
sediul Biroului Electoral Central, la sediile birourilor electorale
constituite, precum şi prin
intermediul Societăţii Române de Televiziune şi al Societăţii Române de Radiodifuziune.
|
53.
|
După constatarea rămânerii definitive a candidaturilor: cel mai
târziu
30 aprilie 2009
Art. 13 alin. (6)
|
Stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al
partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care au depus liste
de candidaţi, precum şi al candidaţilor independenţi.
|
Biroul Electoral Central
|
Prin tragere la sorţi. Candidaţii
independenţi se trec la sfârşitul buletinului, în ordinea
înregistrării candidaturilor.
|
54.
|
In 48 de ore de la rămânerea definitivă a
candidaturilor, cel mai
târziu:
1 mai 2009
Art. 18 alin. (4)
|
Stabilirea orarului pentru campania electorală şi repartizarea
timpilor de antenă pentru accesul partidelor
politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale,
alianţelor politice, alianţelor electorale şi al candidaţilor independenţi la serviciile publice de radio şi
televiziune
|
Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de
Televiziune
|
|
55.
|
In termen de 48 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor: cel mai
târziu
1 mai 2009
Art. 12 alin. (6)
|
Aducerea la cunoştinţa publică a declaraţiilor de avere şi de interese ale candidaţilor
|
Biroul Electoral Central
|
Prin publicare pe pagina de internet proprie
|
56.
|
In termen de 2 zile de la rămânerea definitivă a candidaturilor: cel mai
târziu
1 mai 2009
Art. 14 alin. (6)
|
Comunicarea către Biroul Electoral Central a numelui şi prenumelui reprezentanţilor partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice sau electorale dintre acestea care participă
la alegeri şi care nu au membri în Parlamentul
European, care vor face parte din Biroul Electoral Central.
|
Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale dintre acestea
care participă la alegeri şi care nu au membri în Parlamentul European.
|
In scris
|
57.
|
In termen de 10 zile de la primirea listelor electorale
permanente: cel mai târziu
1 mai 2009
Art. 9 alin. (9)
|
Punerea la dispoziţia partidelor politice, a alianţelor politice şi a alianţelor electorale a copiilor de pe listele electorale
permanente
|
Primarul
|
La cererea şi pe cheltuiala partidelor
politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale
|
58.
|
In termen de 24 de ore de la
expirarea termenului în care se fac
comunicările: cel mai târziu
2 mai 2009
Art. 14 alin. (6)
|
Completarea Biroului Electoral Central cu
reprezentanţii partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor
aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice sau
electorale dintre acestea care participă la alegeri şi care nu au membri în
Parlamentul European.
|
Preşedintele Biroului Electoral Central
|
Prin tragere la sorţi
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
59.
|
In termen de 48 de ore de la
expirarea termenului de
completare a Biroului Electoral Central: cel mai târziu
4 mai 2009
Art. 148
|
Formularea de contestaţii cu privire la modul de completare a Biroului Electoral Central cu reprezentanţii partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale, alianţelor politice sau electorale dintre acestea care
participă la alegeri şi care nu au membri în Parlamentul European.
|
Partidele politice, organizaţiile
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice sau
electorale dintre acestea, candidaţii independenţi
|
In scris
|
60.
|
In termen de cel mult 2 zile de la înregistrarea
contestaţiei: cel mai târziu
6 mai 2009
Art. 148 alin. (2)
|
Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva modului de
completare a Biroului Electoral Central cu reprezentanţii partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice sau electorale dintre acestea care participă
la alegeri şi care nu au membri în Parlamentul European.
|
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
|
Prin hotărâre definitivă
|
61.
|
După expirarea termenului de depunere a candidaturilor, dar până la începerea
campaniei electorale: cel mai târziu
7 mai 2009
Art. 182 alin. (1)
|
Stabilirea locurilor speciale pentru
afişajul electoral
|
Primarii
|
Prin dispoziţie care se aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul primăriei.
|
62.
|
Cu cel puţin 30
de zile înaintea zilei de referinţă: cel mai târziu
8 mai 2009
Art. 91 alin. (10)
|
Transmiterea către Autoritatea Electorală Permanentă a
copiilor de pe cererile de înscriere în listele
electorale speciale
|
Primarii
|
In scris
|
63.
|
Cu cel puţin 30
de zile înaintea zilei de referinţă: cel mai târziu
8 mai 2009
Art. 145 alin. (3)-(6)
|
Intocmirea listelor cu magistraţi şi cu alţi jurişti, precum
şi a listei persoanelor cu 0 reputaţie bună în localitate, dintre care
vor fi desemnaţi, prin tragere la sorţi, preşedintele
biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia.
|
Preşedintele tribunalului, respectiv prefectul împreună cu
preşedintele tribunalului. Prefectul
|
|
64.
|
După întocmirea listelor
prevăzute la art. 145 alin. (3) şi (5)
Art. 145 alin. (7)
|
Transmiterea către Autoritatea Electorală Permanentă, spre
avizare, a listelor prevăzute la art. 145 alin. (3) şi (5)
|
Prefecţii
|
In scris
|
65.
|
Cu 30 de zile înainte de ziua de referinţă
8 mai 2009
Art. 16 alin. (1)
|
ÎNCEPEREA CAMPANIEI ELECTORALE
|
|
|
66.
|
Cu cel puţin 20
de zile înaintea zilei de referinţă: cel mai târziu la data de:
18 mai 2009
Art. 231 alin. (4)
|
Stabilirea modelului proceselor-verbale de consemnare şi centralizare a rezultatelor votării
|
Guvernul, la propunerea Institutului Naţional de Statistică şi cu
avizul consultativ al Autorităţii Electorale
Permanente
|
Prin hotărâre, care se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
|
67.
|
Până la completarea biroului electoral:
cel mai târziu
22 mai 2009
Art. 142 alin. (3)
|
Comunicarea către biroul electoral judeţean, biroul electoral al
sectorului municipiului Bucureşti, respectiv către biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, a numelui şi
prenumelui reprezentanţilor care vor face parte din
biroul electoral judeţean, biroul electoral al
sectorului municipiului Bucureşti, respectiv din
biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate.
|
Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale dintre acestea
care au membri în Parlamentul European şi care participă la alegeri
|
In scris
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
68.
|
Cu cel puţin 15 zile înainte de ziua de referinţă: cel mai târziu
23 mai 2009
Art. 142 alin. (3)
|
Completarea biroului electoral judeţean, biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, respectiv a biroului electoral pentru secţiile de
votare din străinătate cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic,
fiecărei organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale,
alianţe politice sau electorale dintre acestea care
are membri în Parlamentul European şi care participă la alegeri.
|
Preşedintele biroului electoral
|
Proces-verbal
|
69.
|
Cu cel puţin 5 zile înainte de desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora: cel mai târziu
23 mai 2009
Art. 145 alin. (7)
|
Comunicarea către prefecţi şi preşedinţii tribunalelor a avizului privind listele prevăzute la art. 145 alin. (3) şi (5)
|
Autoritatea Electorală Permanentă
|
In scris
|
70.
|
Cu cel puţin 15 zile înaintea zilei de referinţă: cel mai târziu înaintea datei imprimării buletinelor de
vot
23 mai 2009
Art. 19 alin. (3)
|
Prezentarea machetei buletinului de vot membrilor Biroului
Electoral Central
|
Ministerul Administraţiei şi Internelor
|
Proces-verbal
|
71.
|
In termen de 48 de ore de la expirarea termenului de completare a
biroului electoral: cel mai târziu
25 mai 2009
Art. 148
|
Formularea de contestaţii cu privire la modul de completare a biroului electoral
judeţean, biroului electoral al sectorului
municipiului Bucureşti, respectiv a biroului
electoral pentru secţiile de votare din străinătate cu câte un reprezentant
al fiecărui partid politic, fiecărei organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice sau electorale dintre acestea care are membri în Parlamentul European şi care participă la alegeri.
|
Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale dintre acestea,
candidaţii independenţi
|
In scris
|
72.
|
Până la completarea biroului electoral:
cel mai târziu
26 mai 2009
Art. 142 alin. (4)
|
Comunicarea către biroul electoral judeţean, biroul electoral al
sectorului municipiului Bucureşti, respectiv către biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate a numelui şi
prenumelui reprezentanţilor care vor face parte din
biroul electoral judeţean,
din biroul electoral al sectorului municipiului Bucureşti,
respectiv din biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate.
|
Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale dintre acestea
care participă la alegeri şi care nu au membri în Parlamentul European.
|
In scris
|
73.
|
Cu 48 de ore înainte de desemnarea preşedinţilor
birourilor electorale ale
secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora
26 mai 2009
Art. 145 alin. (2)
|
Aducerea la cunoştinţa publică a datei şedinţei în care va avea
loc tragerea la sorţi a preşedinţilor
birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a
locţiitorilor acestora
|
Preşedintele tribunalului
|
Prin orice mijloc de comunicare
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
74.
|
In termen de cel mult 2 zile de la înregistrarea contestaţiei:
cel mai târziu
27 mai 2009
Art. 148 alin. (2)
|
Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva modului de
completare a biroului electoral judeţean, biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, respectiv a biroului electoral pentru
secţiile de votare din străinătate cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic, fiecărei organizaţii a
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice sau
electorale dintre acestea care are membri în Parlamentul European şi care
participă la alegeri.
|
Biroul Electoral Central
|
Prin decizie definitivă
|
75.
|
In termen de 5 zile de la
expirarea termenului prevăzut de art. 142
alin. (3): cel mai târziu
27 mai 2009
Art. 142 alin. (4)
|
Completarea biroului electoral judeţean, biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, respectiv a biroului electoral pentru secţiile de
votare din străinătate cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic,
fiecărei organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale,
alianţe politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri şi
care nu are membri în Parlamentul European.
|
Preşedintele biroului electoral judeţean sau al sectorului
municipiului Bucureşti ori al biroului electoral pentru secţiile de votare
din străinătate
|
Prin tragere la sorţi
|
76.
|
Până cel mai târziu
27 mai 2009
Art. 232 alin. (2)
|
Asigurarea sediilor birourilor electorale
ale secţiilor de votare
|
Primarii, cu sprijinul prefecţilor
|
|
77.
|
Cu cel mult 10 zile înainte de ziua de
referinţă
28 mai 2009
Art. 145 alin. (2)
|
Desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de
votare şi a locţiitorilor acestora
|
Preşedintele tribunalului
|
Prin tragere la sorţi, pe funcţii
|
78.
|
Cu cel puţin 10 zile înainte de ziua de referinţă: cel mai târziu
28 mai 2009
Art. 19 alin. (2)
|
Imprimarea buletinelor de vot
|
Ministerul Administraţiei şi Internelor
|
|
79.
|
In termen de 48 de ore de la expirarea termenului de completare a
biroului electoral: cel mai târziu
29 mai 2009
Art. 148
|
Formularea de contestaţii cu privire la modul de completare a biroului electoral
judeţean, biroului electoral al sectorului
municipiului Bucureşti, respectiv a biroului
electoral pentru secţiile de votare din străinătate cu câte un reprezentant
al fiecărui partid politic, fiecărei organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice sau electorale dintre acestea care
participă la alegeri şi care nu are membri în Parlamentul European.
|
Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale dintre acestea,
candidaţii independenţi
|
In scris
|
80.
|
In cel mult 48 de ore de la
tragerea la sorţi: cel mai târziu
29 mai 2009
Art. 145 alin. (9)
|
Transmiterea către biroul electoral judeţean sau, după caz, către birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti a listei persoanelor desemnate ca preşedinţi ai birourilor
electorale ale secţiilor de votare şi locţiitori ai acestora
|
Preşedintele tribunalului
|
In scris
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
81.
|
In termen de cel mult 2 zile de la înregistrarea
contestaţiei: cel mai târziu
31 mai 2009
Art. 148 alin. (2)
|
Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva modului de
completare a biroului electoral judeţean, biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, respectiv a biroului electoral pentru
secţiile de votare din străinătate cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic, fiecărei organizaţii a
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice sau
electorale dintre acestea care participă la alegeri şi care nu are membri în
Parlamentul European.
|
Biroul Electoral Central
|
Prin decizie definitivă
|
82.
|
In cel mult 2 zile de la expirarea termenului
prevăzut la art. 145 alin. (9): cel mai târziu
31 mai 2009
Art. 145 alin. (10)
|
Comunicarea către biroul electoral judeţean, respectiv biroul
electoral al sectorului municipiului
Bucureşti a listei reprezentanţilor partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice sau electorale dintre acestea care
participă la alegeri în birourile electorale ale secţiilor de votare.
|
Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale dintre acestea
care participă la alegeri
|
In scris, sub formă de tabel
|
83.
|
In 48 de ore de la expirarea
termenului prevăzut la art. 145 alin. (10): cel mai târziu
2 iunie 2009
Art. 145 alin. (11)
|
Completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare cu
reprezentanţii partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale, alianţelor politice sau electorale dintre acestea
|
Preşedintele biroului electoral judeţean, respectiv preşedintele
biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, în prezenţa
reprezentanţilor partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţelor politice sau electorale dintre acestea în
biroul electoral judeţean sau în biroul electoral al sectorului respectiv
|
Proces-verbal
|
84.
|
Cu cel puţin 5 zile înainte de ziua de referinţă: cel mai târziu
2 iunie 2009
Art. 144 alin. (3) lit. d)
|
Transmiterea către biroul electoral pentru secţiile de
votare din străinătate a
tabelului cuprinzând cetăţenii români care îşi
exercită dreptul de vot la alegerile pentru
Parlamentul European în alt stat
membru al Uniunii Europene, precum şi a tabelului cuprinzând alegătorii
comunitari înscrişi în listele electorale speciale.
|
Autoritatea Electorală Permanentă
|
In scris
|
85.
|
După primirea tabelului de la Autoritatea
Electorală Permanentă
Art. 144 alin. (3) lit. d)
|
Transmiterea către birourile electorale ale secţiilor de votare
din străinătate a tabelului cuprinzând cetăţenii români care îşi exercită dreptul de vot la alegerile pentru Parlamentul European în alt stat membru al
Uniunii Europene, precum şi
a tabelului cuprinzând alegătorii comunitari
înscrişi în listele electorale speciale.
|
Biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, prin
intermediul Ministerului Afacerilor Externe
|
In scris
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
86.
|
Cu cel puţin 5 zile înainte de
ziua de referinţă: cel mai târziu
2 iunie 2009
Art. 9 alin. (14)
|
Tipărirea şi punerea la dispoziţia primarilor, în 3
exemplare, a copiilor de pe listele electorale permanente, actualizate, care
cuprind alegătorii resortisanţi din fiecare secţie de votare.
|
Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa
Persoanelor, prin structurile sale teritoriale
|
|
87.
|
In 2 zile de la expirarea termenului de completare a
birourilor electorale ale
secţiilor de votare: cel mai târziu
4 iunie 2009
Art. 145 alin. (16)
|
Comunicarea către
primari a componenţei birourilor electorale ale
secţiilor de votare
|
Preşedintele biroului electoral judeţean sau, după caz, al
biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, prin intermediul
prefecţilor
|
In scris
|
88.
|
In termen de 48 de ore de la expirarea termenului de constituire a
birourilor electorale ale secţiilor de votare: cel
mai târziu
4 iunie 2009
Art. 148
|
Formularea de contestaţii cu privire la modul de formare şi componenţa birourilor electorale ale
secţiilor de votare
|
Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale dintre acestea,
candidaţii independenţi
|
In scris
|
89.
|
Cel mai târziu cu 2 zile înaintea zilei
de referinţă
5 iunie 2009
Art. 192 alin. (3)
|
Distribuirea către preşedinţii birourilor electorale ale
secţiilor de votare a buletinelor de vot, a ştampilelor de control şi a
ştampilelor cu menţiunea „VOTAT", a formularelor
pentru încheierea proceselor-verbale, a formularelor listelor electorale suplimentare şi a celorlalte materiale necesare desfăşurării
procesului electoral
|
Prefectul, împreună cu preşedintele biroului electoral
|
Pe bază de
proces-verbal
|
90.
|
Cu 2 zile înainte de ziua de
referinţă
5 iunie 2009
Art. 9 alin. (16), art. 91 alin. (11) si art. 147
alin. (1) lit. a)
|
Predarea către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de
votare a două exemplare ale copiilor de pe listele electorale permanente şi a două exemplare ale
copiilor de pe listele electorale speciale
|
Primarii
|
Pe bază de
proces-verbal, încheiat între primari şi preşedinţii birourilor electorale ale
secţiilor de votare
|
91.
|
In preziua zilei de referinţă
6 iunie 2009, ora 7,00
Art. 16 alin. (1)
|
ÎNCHEIEREA CAMPANIEI ELECTORALE
|
|
|
92.
|
In termen de cel mult 2 zile de la înregistrarea
contestaţiei: cel mai târziu
6 iunie 2009
Art. 148 alin. (2)
|
Soluţionarea contestaţiilor formulate cu privire la modul de
formare şi componenţa birourilor electorale ale secţiilor de votare
|
Biroul electoral judeţean sau biroul electoral al sectorului
municipiului Bucureşti
|
Prin decizie definitivă
|
93.
|
In preziua zilei de referinţă
6 iunie 2009
Art. 192 alin. (5)
|
Afişarea la sediul fiecărei secţii de votare a câte unui buletin
de vot, vizat şi anulat, după caz, de preşedintele biroului
electoral judeţean, al sectorului municipiului Bucureşti sau al biroului electoral
pentru secţiile de votare din străinătate
|
Preşedintele biroului electoral
|
Proces-verbal
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
94.
|
In ajunul zilei de referinţă
6 iunie 2009, ora 18,00
Art. 193 alin. (3) şi (4)
|
Prezentarea preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, împreună cu membrii acestuia, la sediul secţiei de
votare, şi dispunerea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii şi
corectitudinii operaţiunilor de votare; dispunerea îndepărtării materialelor de propagandă electorală de orice tip
din şi de pe sediul secţiei de votare şi fixarea posturilor de pază în jurul
localului de vot
|
Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, împreună cu
membrii acestuia
|
Se încheie proces-verbal.
|
95.
|
In ziua de referinţă
7 iunie 2009, ora 6,00
Art. 193 alin. (5)
|
Verificarea urnelor, a listelor
electorale, a buletinelor de vot şi a ştampilelor;
consemnarea în procesul-verbal prevăzut la art. 197 a numărului persoanelor înscrise în copiile listelor electorale permanente,
copiile listelor electorale speciale, precum şi a
numărului ştampilelor cu menţiunea „VOTAT"; pe măsura deschiderii pachetelor sigilate,
aplicarea ştampilei de
control pe ultima pagină a fiecărui buletin de vot
din acestea; închiderea urnelor prin aplicarea ştampilei de control
|
Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa
celorlalţi membri şi, după caz, a observatorilor
|
Se încheie proces-verbal cu operaţiunile efectuate şi
constatările făcute.
|
96.
|
In ziua de referinţă
7 iunie 2009, ora 7,00
Art. 194
|
ÎNCEPEREA VOTĂRII
|
|
|
97.
|
In ziua de referinţă
7 iunie 2009, ora 21,00
Art. 194 şi art. 196
|
ÎNCHIDEREA VOTĂRII
|
|
Alegătorii care la ora 21,00 se află în sala unde se votează pot
să îşi exercite dreptul de vot.
|
98.
|
In termen de cel mult 24 de ore de la încheierea votării
8 iunie 2009
Art. 197 alin. (8)
|
Numărarea voturilor
şi încheierea proceselor-verbale înaintarea către biroul electoral
judeţean sau, după caz, către biroul electoral al
sectorului municipiului Bucureşti a dosarului conţinând Procesele-verbale,
toate întâmpinările şi contestaţiile privitoare la operaţiunile electorale ale biroului electoral al secţiei de
votare, buletinele de vot nule şi cele contestate, precum şi listele
electorale utilizate
|
Preşedintele biroului electoral al
secţiei de votare, însoţit, la cerere, de alţi membri ai biroului electoral
respectiv
|
Dosar sigilat şi ştampilat, care se înaintează cu pază înarmată.
|
99.
|
In cel mult 24 de ore de la primirea de la birourile electorale
ale secţiilor de votare din străinătate a proceselor-verbale Art. 197
alin. (9)
|
Transmiterea către biroul electoral pentru secţiile de
votare din străinătate a proceselor-verbale întocmite de birourile electorale ale
secţiilor de votare din străinătate, însoţite de
toate întâmpinările şi contestaţiile privitoare la operaţiunile electorale ale biroului electoral al secţiei de
votare
|
Misiunile diplomatice şi consulatele
|
Prin mijloace electronice
|
100.
|
In termen de cel mult 24 de ore de la încheierea votării: cel mai târziu
8 iunie 2009, ora 21,00
Art. 141 alin. (3)
|
Formularea de cereri pentru anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală
|
Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale dintre acestea,
care au participat la alegeri, precum şi candidaţii independenţi.
|
Cerere temeinic motivată şi însoţită de dovezile pe care se
întemeiază, adresată Biroului Electoral Central.
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
101.
|
In termen de 24 de ore de la
primirea dosarului: cel mai târziu
9 iunie 2009
Art. 197 alin. (10)
|
Trimiterea câte unui exemplar al fiecărui proces-verbal întocmit de birourile
electorale ale secţiilor de votare la tribunalul în a cărui rază teritorială
îşi desfăşoară activitatea Transmiterea unei copii,
contrasemnată şi ştampilată, a fiecărui
proces-verbal întocmit de birourile electorale ale
secţiilor de votare din străinătate, la tribunalul Bucureşti.
|
Biroul electoral judeţean, respectiv biroul electoral al
sectorului municipiului Bucureşti
Biroul electoral pentru secţiile de
votare din străinătate
|
Cu pază înarmată
|
102.
|
In termen de 48 de ore de la primirea ultimului proces-verbal de
la birourile electorale ale secţiilor de votare:
10 iunie 2009
Art. 198 alin. (3)
|
Inaintarea către
Biroul Electoral Central a procesului-verbal
împreună cu întâmpinările, contestaţiile şi Procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare, ce formează un dosar, încheiat, sigilat şi semnat de membrii biroului electoral
judeţean sau, după caz, ai biroului electoral al sectorului municipiului
Bucureşti.
|
Biroul electoral judeţean sau, după caz, biroul electoral al
sectorului municipiului Bucureşti
|
Dosar sigilat şi ştampilat, care se înaintează cu pază înarmată.
|
103.
|
In cel mult 48 de ore de la înregistrarea la Biroul Electoral Central a cererii de anulare a alegerilor pe
motiv de fraudă electorală: cel mai târziu până la publicarea rezultatelor
alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I
10 iunie 2009, ora 21,00
Art. 141 alin. (3)
|
Soluţionarea cererii de anulare a
alegerilor pe motiv de fraudă electorală
|
Biroul Electoral Central
|
Prin decizie
|
104.
|
După primirea tuturor dosarelor de la
birourile electorale judeţene şi birourile
electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti
Art. 21 alin. (1)-(3) si art. 141 alin. (1)
|
Calcularea pragului electoral şi a coeficientului electoral şi
stabilirea listei partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale
şi candidaţilor independenţi cărora li se pot repartiza mandate.
Aducerea la cunoştinţa publică a listei partidelor politice,
alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au întrunit
pragul electoral şi a candidaţilor independenţi care au
întrunit coeficientul electoral. Repartizarea mandatelor prin metoda d'Hondt
înmânarea certificatului constatator al alegerilor
|
Biroul Electoral Central
|
încheierea procesului-verbal după modelul stabilit prin hotărâre
a Guvernului. Procesul-verbal se semnează de membrii Biroului Electoral
Central.
|
105.
|
După soluţionarea cererilor de anulare a
alegerilor pentru fraudă electorală şi centralizarea rezultatului alegerilor
Art. 141 alin. (4)
|
Validarea alegerilor şi publicarea rezultatului acestora în Monitorul Oficial al
României, Partea I
|
Biroul Electoral Central
|
|
|