HOTARARE Nr.
217 din 28 februarie 2007
privind aprobarea Strategiei
nationale in domeniul cercetarii-dezvoltarii si inovarii pentru perioada
2007-2013
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 214 din 29 martie 2007
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002
privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi
completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Articol unic. - Se
aprobă Strategia naţională în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării pentru
perioada 2007-2013, prevăzută
în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei şi
cercetării,
Mihail Hărdău
Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei,
Zsolt Nagy
Ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului,
Lăszlo Borbely
ANEXĂ
STRATEGIA NAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL CERCETĂRII,
DEZVOLTĂRII SI INOVĂRII PENTRU PERIOADA
2007-2013
INTRODUCERE
Strategia naţională în domeniul cercetării-dezvoltării
şi inovării (CDI) pentru perioada 2007-2013 se bazează pe viziunea societăţii
româneşti cu privire la rolul ştiinţei, tehnologiei şi inovării în dezvoltarea
societăţii cunoaşterii în România, pentru progresul economic şi social. Având
în vedere faptul că România este stat membru al Uniunii Europene începând cu
anul 2007, Strategia CDI asigură şi coerenţa cu principalele documente politice
specifice la nivel comunitar.
Strategia valorifică rezultatele unui exerciţiu amplu,
unic până acum în societatea românească, de comunicare şi negociere între
principalii actori interesaţi de sistemul CDI. Strategia este esenţa unui
dialog având ca temă rolul ştiinţei în societate, purtat în cadrul primului
exerciţiu naţional de foresight în ştiinţă şi tehnologie, exerciţiu sistematic, colaborativ şi
prospectiv, care s-a desfăşurat în perioada 2005 - 2006, la iniţiativa
Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS). Din consultarea
actorilor instituţionali relevanţi au rezultat posibile priorităţi ale
investiţiei publice în cercetare, obţinute prin identificarea principalelor
probleme de interes socioeconomic ale României. Ulterior au participat în
ateliere de lucru mai mult de 800 de persoane din institute de cercetare,
universităţi, academii, firme, asociaţii profesionale şi patronale, ONG-uri,
precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice centrale. Peste 5.000 de
persoane au răspuns la chestionare electronice. Ansamblul consultărilor
prospective a condus la o listă de 25 de priorităţi, grupate în 8 domenii,
descrise în acest document ca priorităţi ale investiţiei publice de cercetare. Suplimentar acestora s-a inclus
domeniul „Spaţiu de securitate". Comunitatea ştiinţifică a analizat
domeniile cercetării fundamentale în care România are rezultate, vizibilitate
internaţională şi potenţial de dezvoltare în viitor. Au fost identificate
priorităţi în reconstrucţia sistemului naţional CDI şi a fost realizat un document de viziune pe termen lung asupra sistemului CDI.
Pentru elaborarea strategiei a fost realizată şi o
amplă analiză a stării sistemului CDI din România, cu puncte tari, puncte
slabe, oportunităţi şi riscuri, în contextul social şi economic naţional, dar
şi prin prisma globalizării şi a integrării în Uniunea Europeană. Au fost
consultate personalităţi reprezentative din domeniile ştiinţei şi tehnologiei,
economiei, societăţii civile, administraţiei publice centrale şi locale, din
sectorul neguvernamental, care au identificat blocaje în sistem şi direcţii de
intervenţie. Datele statistice au fost completate prin două sondaje, unul
referitor la activitatea personalului CDI şi la cariera profesională (peste
1.000 de persoane: cercetători, manageri de instituţii CDI şi de firme), iar
altul referitor la brevetarea în România (peste 600 de deţinători de brevete,
persoane fizice şi juridice). S-au analizat cadrul juridic şi aspectele legate
de ajutorul de stat. Rezultatul întregului demers îl reprezintă un studiu amplu
referitor la situaţia CDI în România, cu recomandări privind acţiunile necesare.
La elaborarea acestui studiu au participat mai mult de 70 de experţi.
Au fost consultate studii şi rapoarte din ţară şi din
străinătate, s-au analizat modele de succes în
dezvoltarea economică şi socială, s-au comparat date
statistice, au fost analizate strategii şi planuri strategice CDI. Rezultatul
s-a concretizat într-un studiu strategic care a fundamentat prezentul document.
La realizarea acestui studiu au participat mai mult de 40 de experţi.
In elaborarea strategiei s-au avut în vedere
complementaritatea, sinergia şi strânsa legătură cu documente economice şi
politice naţionale, strategii, planuri, inclusiv cu Planul naţional de
dezvoltare, Planul naţional de reformă şi Cadrul naţional strategic de
referinţă. Strategia din domeniul educaţiei, în mod deosebit în componentele de
învăţământ superior/educaţie terţiară, va trebui corelată cu Strategia CDI.
Strategia reafirmă rolul statului în domeniul CDI,
acela de a crea condiţii şi de a stimula, pe de o parte, crearea de cunoaştere,
iar, pe de altă parte, aplicarea cunoaşterii în interesul societăţii, prin
inovare.
Strategia oferă baza pentru organizarea sistemului CDI
şi stabileşte principalele domenii, precum şi modul în care se va concentra
investiţia publică în cercetare şi dezvoltare pentru susţinerea inovării în
următorii ani.
Aceasta stabileşte principiile de bază în domeniul CDI:
evaluarea ex-ante a
politicilor şi a acţiunilor; evaluarea internaţională a implementării
politicilor, programelor, proiectelor; evaluarea internaţională a instituţiilor
publice (universităţi şi institute de cercetare); corelarea performanţei cu
finanţarea instituţională; promovarea în carieră pe bază de performanţe
profesionale recunoscute internaţional; susţinerea mobilităţii cercetătorilor;
atragerea de tineri doctoranzi, cercetători postdoctorat, precum şi de
cercetători cu experienţă, performanţi, indiferent de naţionalitate;
intensificarea legăturilor ştiinţifice şi de colaborare cu diaspora ştiinţifică
românească; dezvoltarea colaborării internaţionale şi susţinerea participării
în programe şi proiecte; susţinerea inovării, inclusiv prin creşterea cererii
publice de inovare; creşterea ponderii din ajutorul de stat pentru susţinerea
inovării; dialogul permanent cu societatea.
Implementarea strategiei se va face prin instrumente
specifice. Dintre acestea, un rol important îl va juca Planul naţional de
cercetare, dezvoltare şi inovare. Evaluarea implementării strategiei se va face
cu participare internaţională şi va contribui la actualizarea acesteia.
Prin lansarea strategiei, România îşi prezintă decizia
politică de a construi o societate bazată pe cunoaştere, deschisă valorilor şi
competiţiei internaţionale. Se vor promova colaborarea şi parteneriatul
internaţional în cercetări avansate, pe teme de interes ştiinţific şi tehnologic
general, cu accent pe domeniile în care acestea pot contribui şi la rezolvarea
unor probleme de interes ştiinţific şi socioeconomic ale României, asigurându-se nivelul competitiv dorit al sistemului CDI românesc.
Strategia are ca obiectiv recuperarea decalajelor
existente faţă de nivelul ţărilor europene şi pregăteşte sistemul de CDI din
România pentru a-şi identifica şi consolida, prin deschidere internaţională,
parteneriat şi competiţie, acele zone unice în care România poate să exceleze.
1. Situaţia şi provocările
actuale
1.1. Contextul internaţional
Generarea şi exploatarea de cunoaştere au devenit surse
vitale ale creşterii bunăstării pe plan global. Cunoaşterea reprezintă totodată
elemenul central ce determină competitivitatea şi, ca atare, statele lumii, în
special cele dezvoltate, s-au angajat în generarea sistematică a acesteia,
dezvoltând sisteme naţionale şi interacţiuni internaţionale tot mai sofisticate.
Accentuarea globalizării a condus la creşterea
importanţei colaborării internaţionale, a schimbului de cunoaştere explicită şi
a creat comunităţi ştiinţifice internaţionale puternice, fără însă a reduce
importanţa pe care complexul de factori locali o are în adaptarea şi
valorificarea cunoaşterii.
In acest mediu colaborativ şi competitiv în acelaşi
timp, semnificaţia excelenţei a cunoscut o creştere exponenţială. Entităţile şi
indivizii care ating acest nivel devin extrem de valoroşi, având capacitatea de
a atrage resurse şi de a influenţa atât mediul ştiinţific, cât şi sistemele
socioeconomice. Acesta este şi motivul pentru care statele dezvoltate fac
eforturi pentru a atrage oamenii de ştiinţă şi inginerii cu performanţe
deosebite şi totodată de a atinge masa critică de cercetare în domenii
strategice.
In lupta pentru excelenţă, universităţile, institutele
publice de cercetare-dezvoltare şi celelalte entităţi de cercetare de drept
public joacă un rol sporit. Acestea sunt provocate să se transforme în actori
importanţi pe piaţa cunoaşterii, atrăgând şi dezvoltând resurse umane de vârf
şi concentrând facilităţi de cercetare importante. Implicarea în cercetare şi
legăturile tot mai strânse cu mediul economic au devenit nu doar surse
suplimentare de venit, ci elemente intrinseci ale procesului de educaţie şi
formare.
In triunghiul cunoaşterii, educaţie-cercetare-inovare,
ultimul element este cel mai strâns legat de impactul asupra bunăstării şi
totodată cel mai problematic din punct de vedere al politicilor conexe.
Inovarea, proces cu multe variabile, are în centrul său colaborarea dintre
cercetare şi industrie. In ultimul deceniu, ţările dezvoltate au propus
entităţi intermediare sau forme de interacţiune şi colaborare prin care să fie
create punţi între cele două sectoare, alocând acestor entităţi resurse
financiare publice în creştere.
Uniunea Europeană depune eforturi pentru recuperarea
decalajelor de creştere economică faţă de Statele Unite, aşezând domeniul CDI
la baza acestor demersuri. Revizuirea Strategiei Lisabona în anul 2005 a
reîntărit obiectivul stabilit la Barcelona de a aloca 3% din PIB pentru
cercetare-dezvoltare. Majoritatea statelor europene au aderat deja la acest
obiectiv, rămânând totuşi sub semnul întrebării nivelul investiţiei private.
Actualmente, principalele provocări cărora trebuie să
le facă faţă Uniunea Europeană pentru îmbunătăţirea capacităţii de inovare sunt
legate de insuficienta concentrare în poli de excelenţă capabili să concureze
pe plan global, slaba integrare a elementelor în triunghiul cunoaşterii,
insuficienta cercetare trans- şi interdisciplinară focalizată pe nevoile de
inovare, lipsa unor modele de guvernare şi organizare a cercetării şi educaţiei
la nivel european, costurile ridicate ale brevetării în UE şi mobilitatea
redusă a cercetătorilor.
Pornind de la Programul Lisabona, Uniunea Europeană a
lansat pentru perioada 2007-2013 un set de iniţiative care privesc cercetarea
şi inovarea, competitivitatea globală a universităţilor şi a institutelor de
cercetare, dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale şi transferul cunoaşterii
în produse şi servicii. La nivelul Comunităţii, liniile de politică stabilite
îşi găsesc corespondenţă în programele prevăzute în cadrul financiar 2007-2013,
respectiv:
- Programul Cadru 7 pentru
cercetare, principalul instrument prin care se susţin activităţile de
cercetare-dezvoltare, colaborarea transnaţională în domeniu, cercetarea de
frontieră (coordonată de Consiliul European al Cercetării) şi reţelele de
excelenţă, platformele tehnologice europene (grupuri de interes, în principal
firme şi entităţi de cercetare, care definesc împreună agende strategice de cercetare şi care pot lansa
şi iniţiative tehnologice comune, implicând resurse publice şi private
substanţiale).
- Programul privind competitivitatea
şi inovarea, care susţine inovarea şi dezvoltarea IMM-urilor, oferind suport financiar
(în special pentru start-up), susţinând o reţea transnaţională de transfer tehnologic, precum şi
numeroase alte iniţiative, fără a implica însă activităţi de cercetare sau
educaţie.
- Programul „Educaţie şi Pregătire 2010", prin
care statele membre sunt susţinute în adaptarea sistemului de educaţie şi
formare în direcţia atingerii obiectivelor Lisabona, cuprinzând şi o componentă
de mobilitate şi cooperare.
- Programele de coeziune economică şi socială, prin
intermediul cărora statele sau, mai exact, regiunile sunt susţinute cu sume
importante în direcţia reducerii decalajelor structurale, domeniul CDI fiind
recomandat ca unul prioritar.
1.2. Premisele interne
Sistemul românesc de CDI a traversat o perioadă extrem
de dificilă după 1989: subfinanţarea şi restructurarea întârziată nu au dat
şansa de racordare la tendinţele mondiale din ştiinţă şi tehnologie decât în
cazuri izolate, iar sectorul încă fragil al întreprinderilor din România nu a
putut exercita o cerere reală pentru inovare. Practic izolat, sistemul de
cercetare-dezvoltare s-a fragmentat, diferitele componente urmărind asigurarea
supravieţuirii cu minimul de resurse existente, în principal prin finanţare
publică, în cadrul unor subsisteme în bună măsură formale şi autarhice.
Sub efectul subfinanţării cronice, numărul de
cercetători a scăzut drastic în perioada 1990 - 2004, simultan cu creşterea
medie de vârstă. Atractivitatea redusă a carierei în cercetare a determinat
pierderi calitative la nivelul resurselor umane şi a făcut extrem de dificilă
atragerea tinerilor performanţi în cercetare. Mulţi cercetători performanţi au
ales plecarea în străinătate. Nivelul scăzut al salariilor în CDI ar putea fi
considerat ca determinant pentru activitatea scăzută, dar în realitate motivele
sunt complexe, legate de reforma instituţională întârziată, de calitatea
scăzută a infrastructurii de cercetare-dezvoltare, de lipsa unui sistem de
evaluare care să stimuleze şi să recompenseze performanţa reală, excelenţa. Unul
dintre cele mai puternice motive poate fi considerat lipsa clarităţii şi
transparenţei privind promovarea în cariera profesională.
Cu toate acestea, România dispune încă de resurse umane
şi tradiţie în anumite domenii ale ştiinţei şi tehnologiei, iar prezenta
strategie creează premisele recunoaşterii şi stimulează dezvoltarea acestora.
Nivelul finanţării a avut un impact nefavorabil şi
asupra menţinerii şi dezvoltării infrastructurii de cercetare necesare pentru
cercetări avansate, pentru obţinerea de rezultate valoroase la nivel
internaţional şi pentru rezolvarea unor probleme complexe, de interes economic
şi social, la nivel naţional. Impactul a fost unul negativ şi direct asupra
colaborării internaţionale, a participării în proiecte şi reţele de cercetare
europene, determinând izolarea, desprinderea de marile obiective de cercetare
europene şi limitarea accesului la produse şi tehnologii performante, necesare
industriei şi serviciilor din România. Capacitatea managerială şi lipsa unor
resurse minime instituţionale pentru susţinerea unor laboratoare de cercetare a
determinat funcţionarea ineficientă chiar şi acolo unde a existat
infrastructură performantă. Gradul de utilizare scăzut a fost determinat şi de
capacitatea redusă de a oferi servicii de interes, mai ales agenţilor
economici.
Rezultatele modeste şi slaba colaborare internaţională
sunt reflectate în numărul mic de articole în publicaţii ştiinţifice din fluxul
principal de cunoaştere, în numărul mic de citări ale rezultatelor ştiinţifice
publicate de autori români, precum şi în lipsa de interes faţă de protejarea
proprietăţii intelectuale. Numărul extrem de mic de cereri de brevete cu autori
români atât în ţară, cât mai ales în Europa, SUA şi Japonia confirmă această
situaţie.
Chiar dacă sistemul CDI nu a reuşit până în prezent să
genereze mari exemple de succes în transferul rezultatelor în practica
socioeconomică, acesta a reuşit să menţină sau să dezvolte şi actori (printre
care universităţi, institute, colective de cercetare) care au o certă vizibilitate
internaţională şi pot fi sau chiar sunt deja poli de excelenţă.
Finanţarea pe bază de proiecte, prin competiţie,
începută în anul 1995 şi extinsă în anul 1999, a determinat în mod esenţial
creşterea performanţei şi schimbarea mentalităţii privind accesul la resurse.
Criteriile de evaluare au fost din ce în ce mai clar orientate către
performanţa ştiinţifică demonstrată de cercetător (articole în fluxul principal
de cunoaştere la nivel internaţional, lucrări ştiinţifice citate, lucrări la
conferinţe ştiinţifice de mare prestigiu profesional, brevete, participări în
proiecte obţinute prin competiţie internaţională), precum şi spre noutatea şi
credibilitatea temei de cercetare propuse, cu posibil impact asupra
cunoaşterii. Criteriile sunt orientate şi spre capacitatea instituţională de a
oferi mediul potrivit şi infrastructura necesare creării şi dezvoltării unor
grupuri puternice de cercetare cu vizibilitate internaţională, care să ofere
cadrul potrivit pregătirii tinerilor cercetători prin programe de doctorat şi
postdoctorat.
Finanţarea publică a cercetării-dezvoltării în România
a evidenţiat un proces radical de schimbare începând cu anul 2005, odată cu
prima creştere considerabilă a ponderii procentului din produsul intern brut
(PIB) alocat acestui domeniu. Ponderea cheltuielilor publice din PIB pentru
cercetare-dezvoltare s-a dublat în intervalul 2005-2006, creşterea ulterioară
având ca ţintă 1% în anul 2010. Programul „Cercetare de excelenţă - CEEX"
lansat în anul 2005 de Autoritatea Naţională pentru Cercetarea Ştiinţifică a
contribuit la orientarea cheltuielilor publice pentru cercetare în vederea
realizării Ariei Româneşti a Cercetării şi pregătirii comunităţii de cercetare
şi dezvoltare din România pentru participarea cu succes la următorul program-cadru
de cercetare al Europei, PC7, în perioada 2007 - 2013. In Programul CEEX
priorităţile finanţării publice a cercetării-dezvoltării au fost cele
preconizate pentru PC7, iar proiectele au pus accent pe crearea de consorţii
puternice, promovarea cercetării interdisciplinare, dezvoltarea resurselor
umane, promovarea internaţională a sistemului CDI românesc, precum şi pe
consolidarea şi dezvoltarea infrastructurii de certificare. Programul asigură
convergenţa cu nivelul şi practicile europene, dar nu a putut focaliza
investiţia publică. Impactul CEEX asupra creşterii cheltuielilor private pentru
cercetare-dezvoltare este aşteptat să fie important, dar nu se poate estima
încă.
Intr-un context mai larg, nivelul
culturii inovării este redus, atât în sectorul întreprinderilor, cât şi în
mediul academic. Inovarea la nivelul firmelor nu a fost consistent susţinută de
un sistem de transfer tehnologic funcţional, iar capitalul de risc poate fi
considerat absent. Nu se cunoaşte cu precizie nivelul general al activităţii de
cercetare-dezvoltare din firme, mai ales datorită unui sistem nestimulativ de
înregistrare a cheltuielilor. Pe de altă parte, sunt exemple de mari companii
care au deschis în România centre de cercetare, precum şi de servicii de înaltă tehnologie, premise importante
pentru ceea ce îşi propune prezenta strategie. In planul interacţiunii cu
mediul internaţional, decalajele tehnologice considerabile faţă de ţările
dezvoltate stimulează importul de tehnologie în dauna inovării. Este de
asemenea bine cunoscut riscul ca societăţile transnaţionale care au
achiziţionat sau dezvoltat unităţi de producţie în România să delocalizeze
activitatea de CDI. Costul mai redus al cercetării din România poate fi un
avantaj pe termen scurt, dar creează un risc suplimentar legat de brain drain în contextul globalizării.
Concentrarea mare în capitală a institutelor şi a
firmelor cu activitate principală de CDI, precum şi cercetarea ştiinţifică din
universităţi departe de protenţialul pe care ar trebui să îl aibă sunt determinanţi
esenţiali ai menţinerii unor disparităţi regionale în absorbţia fondurilor
publice de cercetare-dezvoltare.
Sistemul CDI are oportunităţi reale pentru perioada
2005-2013. Integrarea în Uniunea Europeană creează o presiune asupra orientării
competitivităţii către inovare, creşterea economică prognozată putând susţine
deplasarea interesului sectorului privat către acest domeniu. Angajamentul
politic de 1% din PIB destinat cheltuielilor publice pentru
cercetare-dezvoltare, angajament important legat de răspunsul României la
Strategia Lisabona, este extrem de important. Fondurile structurale destinate
inovării şi dezvoltării resursei umane sunt complementare investiţiei publice
în educaţia terţiară şi în cercetare-dezvoltare şi vor avea un rol important atât
în dezvoltarea socioeconomica a României, cât şi în diminuarea dispariţiilor
regionale. Actuala strategie îşi propune să contribuie esenţial la realizarea
regiunilor cunoaşterii în România.
Sistemul de învăţământ, prin
contribuţia la dezvoltarea interesului şi a aptitudinilor de cercetare şi
inovare ale tinerilor pe întreg parcursul educaţional, prin educaţia în
domeniul ştiinţei şi tehnologiei, prin formarea iniţială a cercetătorilor (cu
accent pe numărul şi calitatea doctoranzilor), precum şi prin calitatea
educaţiei terţiare, reprezintă o componentă complementară esenţială.
Pornind de la situaţia naţională şi contextul
internaţional, transformarea sistemului CDI în acord cu viziunea pe termen lung
prespune răspunsuri la provocări precum: dezvoltarea capitalului uman, pentru a
răspunde nevoii de competitivitate a activităţii de CDI; creşterea
atractivităţii carierei în cercetare, pentru atragerea cercetătorilor
performanţi în universităţi şi în institutele publice de cercetare, precum şi a
celor mai talentaţi tineri absolvenţi în programele de doctorat; reducerea
fragmentării prin stimularea cooperării, într-un mediu puternic concurenţial;
focalizarea investiţiei publice în cercetare; orientarea investiţiilor în CDI
către rezultate aflate pe frontiera cunoaşterii şi rezolvarea unor probleme de
interes naţional sau cu aplicaţii directe în practica socioeconomica;
dezvoltarea unei infrastructuri de CDI adecvate, simultan cu creşterea gradului
de utilizare; îmbunătăţirea ratei de succes în proiecte internaţionale şi
creşterea gradului de recuperare a contribuţiei la programul-cadru de cercetare
al UE; dezvoltarea cooperării internaţionale.
Prin strategia CDI pentru perioada 2007-2013 România
îşi propune să atingă media europeană pentru indicatorii de bază ce descriu
structura şi performanţa sistemului de cercetare, dezvoltare şi inovare, creând
premisele focalizării în viitor pe domenii de nişă, acolo unde România va avea
masa critică şi performanţele unui lider. In acelaşi timp, strategia îşi
propune să susţină dezvoltarea socioeconomica a României, cu şanse reale de a
crea o economie bazată pe cunoaştere, competitivă la nivel global.
2. Viziune
Sistemul de CDI va reprezenta motorul dezvoltării
societăţii cunoaşterii în România, fiind capabil să susţină performanţa prin
inovare în toate domeniile ce contribuie la asigurarea bunăstării cetăţenilor
şi totodată să atingă excelenţa ştiinţifică recunoscută pe plan internaţional.
România construieşte o societate bazată pe cunoaştere,
focalizată pe rezolvarea problemelor ridicate de satisfacerea nevoii de inovare
exprimate de economie şi societate. Pentru a răspunde acestei provocări,
sistemul CDI va fi deschis către firmele româneşti, către mediul ştiinţific
internaţional, către nevoile societăţii şi sistemul educaţional.
Asigurarea unei deschideri reale va depinde de modul în
care se va coagula cererea de cunoaştere către sistemul CDI în interiorul
priorităţilor tematice ce reflectă nevoile socioeconomice pe termen mediu şi
lung. Astfel, cererea corespunzătoare nevoii de inovare din economie va fi
formată prin mecanisme în care iniţiativa aparţine firmelor, în timp ce pe
latura decantării nevoii de inovare a societăţii vor fi create mecanisme şi
interfeţe specifice comunicării dintre ştiinţă şi societate. Administraţia
publică centrală şi locală va putea formula solicitări specifice de inovare,
corespunzătoare obiectivelor şi priorităţilor strategice de dezvoltare
naţională, regională şi locală. Achiziţiile publice şi introducerea unor
tehnologii avansate în diferitele sectoare socioeconomice vor avea o
contribuţie importantă la dezvoltarea CDI.
Corelarea nevoii naţionale de inovare cu evoluţiile
ştiinţei şi tehnologiei pe plan mondial se va realiza prin reţele de
cercetare-acţiune, în care colaborarea internaţională multidisciplinară va fi
orientată spre rezolvarea problemelor identificate. Centrele de brokeraj şi
centrele de transfer tehnologic şi cunoaştere vor realiza interfaţa dintre
nevoia internă de inovare şi soluţiile care pot fi adaptate pornind de la
stocul mondial de cunoaştere.
Firmele îşi vor crea propriile structuri de cercetare
sau numai interfeţe care le vor asigura integrarea în sisteme deschise de
inovare, precum şi participarea la centre de competenţă sau platforme
tehnologice. Universităţile şi institutele publice de cercetare vor dezvolta
structuri proprii prin care vor valoriza cunoaşterea şi vor asigura transferul
acesteia în produse şi servicii inovative. Centrele de transfer tehnologic şi
incubatoarele pentru firme de înaltă tehnologie vor stimula transferul de
cunoaştere şi dezvoltarea spiritului antreprenorial. Evaluarea potenţialului
comercial al unei idei, protejarea şi licenţierea dreptului de proprietate
intelectuală vor constitui elemente curente ale managementului inovării.
Sistemul educaţional va dezvolta abilităţile specifice
de cercetare, în special multidisciplinară. Interconectarea sa cu sistemul CDI
va permite selecţia, motivarea şi susţinerea celor mai performanţi tineri
pentru o carieră în cercetare, atât în domeniul public, cât şi în cadrul
firmelor. Mobilitatea internaţională va reprezenta o dimensiune-cheie a
pregătirii cercetătorilor. Mecanismele de mobilitate intersectorială vor
asigura un transfer eficient de cunoaştere şi competenţe între cercetarea
publică şi cea din cadrul firmelor. In acelaşi timp, universităţile vor fi
stimulate să îşi creeze institute de cercetare de excelenţă în domenii
strategice, şcoli doctorale şi postgraduale.
3. Obiectivele strategice ale sistemului CDI
Sistemul CDI din România are rolul de a dezvolta
ştiinţa şi tehnologia, cu scopul de a creşte competitivitatea economiei
româneşti, de a îmbunătăţi calitatea socială şi de a spori cunoaşterea cu
potenţial de valorificare şi lărgire a orizontului de acţiune.
Pentru îndeplinirea acestui rol, sistemul CDI are 3
obiective strategice:
1. Crearea de cunoaştere, respectiv obţinerea unor
rezultate ştiinţifice şi tehnologice de vârf, competitive pe plan mondial,
având ca scop creşterea contribuţiei sistemului românesc de CDI la dezvoltarea
stocului mondial de cunoaştere, creşterea vizibilităţii internaţionale şi
transferul rezultatelor în economie şi societate. Atingerea acestui obiectiv
presupune integrarea în reţele internaţionale şi promovarea excelenţei în
cercetare. Se vor susţine şcoli de excelenţă cu recunoaştere internaţională,
având masa critică şi facilităţile necesare cercetării de performanţă,
experienţă în formarea tinerilor cercetători prin doctorat, precum şi condiţii
pentru tinerii cercetători postdoctoranzi. Se vor crea poli de excelenţă prin finanţarea
unor proiecte propuse de personalităţi cu potenţial deosebit, apreciat
internaţional, cu precădere tineri. Un accent deosebit se va pune pe formarea
tinerilor cercetători în şcoli doctorale sau postgraduale de excelenţă, care să
le asigure o pregătire corespunzătoare şi dezvoltarea capacităţii de a realiza
cercetări avansate. Pentru aceasta va trebui ca şcolile să fie atractive pentru
cercetători performanţi, cu experienţă în supervizarea tinerilor doctoranzi,
indiferent de naţionalitate.
2. Creşterea competitivităţii economiei româneşti
prin inovare cu impact la nivelul agenţilor economici şi prin transferul
cunoştinţelor în practica economică. Acest obiectiv vizează obţinerea unor
rezultate tehnologice de vârf, cercetări de tipul rezolvare de probleme
complexe (problem solving) de interes local, regional, naţional sau formulate de agenţi
economici, precum şi dezvoltarea de tehnologii, produse şi servicii inovative
cu aplicabilitate directă. Vor fi stimulate parteneriate între universităţi,
institute de cercetare şi agenţi economici. Se va susţine crearea prin
competiţie de centre de competenţă şi platforme tehnologice, cu finanţări
şi/sau cofinanţări pe durate medii de timp, de 5-7 ani. Schemele de finanţare
vor avea în vedere aspectele legate de ajutorul de stat pentru CDI.
3. Creşterea calităţii sociale prin dezvoltarea de
soluţii, inclusiv tehnologice, care să genereze beneficii directe la nivelul
societăţii. Din această categorie fac parte soluţiile la probleme locale,
regionale şi naţionale legate de coeziunea şi dinamica socială, de creşterea
eficienţei politicilor, precum şi probleme legate de sănătate, mediu,
infrastructură, amenajarea teritoriului şi valorificarea resurselor naţionale.
In realizarea celor 3 obiective strategice se vor avea
în vedere următoarele obiective specifice:
Creşterea performanţei
• obţinerea unor rezultate ştiinţifice de excelenţă,
reflectate în creşterea numărului de articole în publicaţii din fluxul
principal de cunoaştere; plasarea între primele 35 de ţări în ceea ce priveşte
publicaţiile indexate ISI (în perioada 1995-2005 situându-se pe locul 48);
• creşterea de 10 ori a numărului de brevete EPO la un
milion de locuitori până în 2013 (având ca referinţă 1,72 în 2003, faţă de 137
media UE 25);
• triplarea numărului de brevete înregistrate de OSIM
în 2013 faţă de 2006 şi creşterea ponderii brevetelor high-tech;
• dublarea ponderii
firmelor inovative (care a reprezentat 19% în perioada 2002 - 2004, potrivit
„Community Innovation Survey").
Dezvoltarea resurselor sistemului
• triplarea numărului de cercetători până în anul
2013, concomitent cu descreşterea mediei de vârstă a cercetătorilor sub 40 de
ani;
• asigurarea unui număr mediu anual de 2.000 de burse doctorale;
• creşterea ponderii doctorilor şi a doctoranzilor
până la peste 50% din totalitatea cercetătorilor;
• creşterea atractivităţii carierei în cercetare prin
asigurarea accesului şi posibilitatea dezvoltării carierei pentru cei
performanţi;
• atragerea de cercetători
cu experienţă, tineri cercetători postdoctoranzi şi doctoranzi, indiferent de
naţionalitate, România devenind o destinaţie de interes pentru excelenţa
ştiinţifică;
• creşterea accesului la infrastructuri de cercetare
performante prin participarea la mari infrastructuri internaţionale de
cercetare, precum şi prin dezvoltarea facilităţilor de cercetare de interes
naţional şi stimularea creării de laboratoare performante cu utilizatori
multipli.
Antrenarea sectorului privat
• creşterea cheltuielilor private cu cercetarea şi
dezvoltarea la 1% din PIB până în 2013;
• stimularea participării mediului privat la CDI,
inclusiv pentru creşterea capacităţii de inovare, dezvoltare tehnologică şi
asimilare în producţie a rezultatelor cercetării;
• dezvoltarea parteneriatelor public-privat în ştiinţă
şi tehnologie prin crearea unor centre de competenţă, platforme tehnologice,
parcuri ştiinţifice, precum şi a unor interfeţe specializate între cererea şi
oferta de CDI;
• simplificarea accesului
firmelor inovative la schemele de finanţare a CDI orientate către cofinantare
şi susţinerea colaborării acestora cu cercetarea din universităţi şi din
institutele publice de cercetare-dezvoltare.
Creşterea capacităţii instituţionale
• reducerea fragmentării
sistemului de CDI prin stimularea colaborării şi a participării la reţele
naţionale şi internaţionale, care să asigure masa critică şi obţinerea de
rezultate valoroase internaţional;
• transformarea universităţilor şi a institutelor
publice de cercetare-dezvoltare româneşti în actori pe piaţa internaţională a
cunoaşterii şi creşterea capacităţii acestora de colaborare cu firmele;
• profesionalizarea managementului cercetării;
• evaluarea internaţională a performanţei cercetării
pentru toţi actorii publici, universităţi şi institute de cercetare publice;
• consolidarea rolului ştiinţei în societate prin
comunicarea ştiinţei, promovarea eticii şi egalităţii de şanse în cercetare,
dezvoltarea de interfeţe dedicate dialogului ştiinţă-societate.
Extinderea cooperării
internaţionale
• extinderea cooperării internaţionale în programe şi
proiecte;
• o mai bună reprezentare a României la nivel
instituţional şi prin experţii săi în instituţii şi organisme reprezentative
CDI la nivel european şi internaţional;
• participarea diasporei ştiinţifice româneşti în
proiecte de cercetare pentru a promova sectorul de cercetare-dezvoltare din
România, precum şi la evaluarea proiectelor, programelor şi a politicilor.
4. Cercetarea exploratorie
şi de frontieră România va susţine cercetări avansate, orientate către obţinerea de
rezultate ştiinţifice de nivel mondial, va încuraja dezvoltarea carierei în
cercetare şi crearea unor poli de excelenţă
Având în vedere importanţa cercetării fundamentale
pentru dezvoltarea cunoaşterii şi formarea resursei umane înalt calificate,
accentul va fi pus pe excelenţă, pe interdisciplinaritate şi vizibilitate
internaţională. Vor fi susţinute cercetări complexe în domenii de frontieră şi
participarea în reţele internaţionale de cercetare de excelenţă. Din analiza
scientometrică, a infrastructurii existente în polii de excelenţă şi a
capacităţii de creştere a producţiei ştiinţifice cu vizibilitate
internaţională, rezultată din consultarea comunităţii ştiinţifice, au rezultat
domenii cu tradiţie în cercetarea ştiinţifică românească, dar şi cu potenţial
deosebit, respectiv: biologie, genetică şi medicină; chimie, mediu şi ştiinţa
materialelor; matematică; fizică şi fizică tehnologică; geologie şi fizica
atmosferei. Concentrând investiţia în aceste zone, strategia va susţine şi
domeniile noi, în care grupuri de cercetare din România colaborează deja
internaţional. Sunt de interes inclusiv ştiinţele socioumane.
Pentru acest tip de cercetări, relevanţa este pe termen
lung. Nu sunt stabilite priorităţi pentru finanţarea temelor de cercetare,
propunerile venind de la cercetători. Evaluarea va fi de tipul evaluare
colegială (peerreview) şi
se va face cu participare internaţională. Cercetările avansate vor putea fi
orientate pe priorităţi strategice sau tehnologice
atunci când sunt necesare pentru rezolvarea unor probleme complexe, de interes
socioeconomic.
România va urmări dezvoltarea resursei umane capabile
să atingă nivelul de integrare în fluxul internaţional de dezbatere
ştiinţifică. Aceasta presupune atragerea unor personalităţi ştiinţifice, finanţarea
adecvată a cercetării exploratorii, deschiderea oportunităţilor de pregătire în
toate stadiile de dezvoltare a carierei profesionale, asigurarea accesului la
infrastructura de cercetare adecvată, dar şi intensificarea colaborării
internaţionale.
Creşterea atractivităţii carierei în cercetare, în
special pentru tineri, reprezintă un element critic al actualului sistem CDI,
în care numărul de cercetători raportat la populaţie se află la doar o treime
faţă de media ţărilor din Uniunea Europeană. Pentru perioada 2007-2013 se va
urmări creşterea atractivităţii carierei în cercetare, în special prin burse şi
accesul la granturi de cercetare în perioada formării iniţiale a cercetătorilor
prin doctorat (stimulându-se cotutela internaţională şi mobilitatea), precum şi
prin programe postdoctorale, cu precădere în domenii interdisciplinare.
Consolidarea şcolilor doctorale şi crearea de şcoli
postgraduale vor avea impact asupra calităţii programelor doctorale, precum şi
a cercetărilor postdoctorat, contribuind la pregătirea unor cercetători
performanţi.
Criza resurselor umane impune ca prioritate atragerea
atât a tinerilor pentru o carieră în cercetare, cât şi a unor cercetători cu
experienţă din străinătate. O atenţie deosebită se va acorda diasporei
ştiinţifice româneşti.
Pregătirea pe parcursul formării carierei în cercetare
se va orienta către stagii de pregătire, atât în ţară, cât şi în străinătate,
care vor fi întotdeauna asociate unor proiecte de cercetare. In acelaşi timp,
se va avea în vedere colaborarea cu agenţii de finanţare din alte ţări în
scopul cofinanţării de stagii doctorale şi postdoctorale care să stimuleze
revenirea în ţară a cercetătorilor performanţi după efectuarea stagiului. Vor
fi dezvoltate mecanisme de finanţare care să stimuleze instituţiile de
cercetare în a oferi acestor cercetători contracte de muncă corespunzătoare.
De asemenea, personalităţilor cu rezultate ştiinţifice
deosebite pe plan internaţional li se va asigura finanţarea adecvată, necesară
creării unor centre de excelenţă în România.
Se va susţine dezvoltarea infrastructurii de cercetare
prin creşterea gradului de utilizare, extinderea infrastructurii existente şi
prin crearea de noi facilităţi. Echipamentele experimentale dedicate cercetării
ce ţinteşte frontiera cunoaşterii sunt în general foarte costisitoare şi, ca
urmare, investiţiile se vor focaliza în acele domenii în care există potenţial
de utilizare corespunzător, inclusiv prin colaborare regională. Pentru acele
domenii în care pe plan european există deja facilităţi de cercetare, iar
nevoia de utilizare nu este sistematică se vor finanţa proiecte care să asigure
accesul cercetătorilor din România la facilităţile respective.
In perioada 2007-2013 dezvoltarea infrastructurii de
cercetare se va realiza cu precădere prin asocierea marilor facilităţi
experimentale cu universităţile şi institutele publice de cercetare, pentru
creşterea contribuţiei la dezvoltarea resursei umane pentru cercetare.
Cercetarea de nivel mondial trebuie să aibă la bază
colaborarea internaţională, importantă atât prin procesul de învăţare, cât şi
prin potenţialul de obţinere a drepturilor de proprietate intelectuală. In
perioada 2007-2013 proiectele în colaborare internaţională vor fi realizate
atât în cadrul programelor internaţionale, cât şi în cadrul unor apeluri comune
de proiecte împreună cu alte ţări pe teme de interes sau pur şi simplu în
cadrul unor proiecte de colaborare iniţiate la nivelul comunităţii ştiinţifice.
Evaluarea continuă a revistelor ştiinţifice din România
şi susţinerea celor mai performante, inclusiv pentru coeditarea cu edituri de
prestigiu internaţional, pentru a îndeplini condiţiile de intrare în bazele
indexate internaţional şi, în perspectivă, pentru creşterea factorului lor de
impact, constituie premise ale creşterii vizibilităţii internaţionale a
cercetării ştiinţifice din România.
Se va urmări o mai bună integrare a comunităţii
ştiinţifice româneşti în circuitul ştiinţific internaţional, prin accesul
cercetătorilor la resursele de informare ştiinţifică, prin participarea la
conferinţe internaţionale, prin organizarea în ţară a unor conferinţe
ştiinţifice internaţionale, prin asigurarea unui acces larg la resurse de
informare şi, nu în ultimul rând, prin participarea în clusterele ştiinţifice
şi platforme tehnologice europene.
|
Sinteza direcţiilor strategice de acţiune
• Creşterea rapidă a numărului de cercetători prin
atragerea tinerilor în proiecte de cercetare cu caracter formativ şi prin
atragerea de cercetători din străinătate
• Imbunătăţirea integrării personalului de cercetare
în comunitatea ştiinţifică internaţională, prin asigurarea mobilităţii internaţionale, prin
organizarea de şi participarea la conferinţe ştiinţifice internaţionale, prin
îmbunătăţirea vizibilităţii internaţionale a publicaţiilor româneşti şi prin
asigurarea unui acces larg la resursele de informare.
• Susţinerea proiectelor de cercetare cu relevanţă
ştiinţifică internaţională, în special a celor care presupun cooperarea
internaţională
• Asigurarea accesului la infrastructura de
cercetare, printr-o combinaţie între investiţii asociate universităţilor şi
institutelor publice de cercetare, creşterea vizibilităţii infrastructurii
existente şi mobilitatea internaţională a cercetătorilor.
|
5. Priorităţile investiţiei
publice în cercetare-dezvoltare
România va susţine cercetări complexe ce răspund
unor probleme clar identificate în cadrul priorităţilor publice de
cercetare-dezvoltare
Priorităţile investiţiei publice în
cercetare-dezvoltare reflectă rezultatul exerciţiului exploratoriu, primul
exerciţiu de foresight în
ştiinţă şi tehnologie din România, desfăşurat în perioada noiembrie 2005
-iunie 2006, cu o largă participare
naţională. Sunt 9 domenii prioritare, cu un mare potenţial de a conduce la
progres economic şi social, fiecare subsumând priorităţi tematice.
Vor fi finanţate cercetări avansate în direcţii
prioritare strategice şi tehnologice, mai ales de tip rezolvare de probleme, cu
posibile implicaţii în inovare. Investiţia publică are în vedere dezvoltarea
cunoaşterii, motivată de nevoile socioeconomice strategice, iar cercetarea este
evaluată în funcţie de capacitatea sa inovativă. Inovarea este cea care asigură
stimularea creării şi menţinerii interfeţelor multiple între ştiinţă,
tehnologie, societate, mediul financiar, de informare şi politic, într-o
economie bazată pe cunoaştere. Majoritatea priorităţilor investiţiei publice în
cercetare-dezvoltare sunt de interes şi pentru cercetarea fundamentală.
In interiorul celor 9 domenii prioritare se va urmări
dezvoltarea unor poli de excelenţă. Acest proces se va realiza treptat, pe bază
de competiţie, investiţia publică focalizându-se asupra proiectelor cu impact
major şi concentrând dezvoltarea de infrastructuri şi structuri colaborative în
domeniile care oferă cele mai bune rezultate.
Implementarea unor astfel de proiecte complexe va solicita un efort managerial semnificativ din punct de vedere al
organizării activităţii de cercetare-dezvoltare, al managementului
contractelor, al managementului financiar, al drepturilor de proprietate
intelectuală. Se va avea în vedere profesionalizarea managementului şi a
administrării cercetării în universităţi, instituţii publice şi nonprofit de
cercetare şi dezvoltare, inclusiv prin stimularea participării în organizaţii
profesionale europene şi mondiale care să asigure schimbul de bună practică,
colaborarea şi transferul de cunoaştere.
Dezvoltarea facilităţilor experimentale care să susţină
cercetarea aplicativă se va concentra în acele zone în care se poate asigura
colaborarea dintre entităţile de cercetare şi beneficiari. Investiţia în
echipamente, în special cele de valoare mare, va trebui să aibă în vedere
potenţialul de utilizare şi de dezvoltare a resurselor umane, precum şi
complementaritatea cu facilităţile existente pe plan european.
Dezvoltarea resursei umane în contextul priorităţilor
naţionale va viza atingerea unui nivel de expertiză care să permită corelarea
cunoştinţelor despre evoluţiile tehnice pe plan global şi posibilităţile de
particularizare la nivel naţional. Proiectele de cercetare vor trebui să
asigure condiţiile de valorificare a performanţei aferente stadiului carierei
în cercetare a participanţilor, asigurând dezvoltarea în continuare a acestora,
în special prin stagii de pregătire interne şi internaţionale.
Se va urmări crearea unor poli de excelenţă sub forma
unor reţele de cercetare interdisciplinară şi, mai ales, a unor centre de
competenţă. Pentru a se evita formalismul unor astfel de entităţi, se va aborda
o strategie de finanţare graduală pe direcţia proiect-reţea-centru de competenţă.
Domeniile prioritare, fără a fi ordonate din punct de
vedere al importanţei, sunt:
a) Tehnologiile societăţii
informaţionale
Tehnologia societăţii informaţionale reprezintă atât un
suport transversal pentru toate sectoarele economiei, cât şi o industrie
(tehnologia informaţiilor şi comunicaţii - TIC) cu un dinamism extraordinar. Ca
urmare, iniţiativa, „i2010 - O societate europeană informaţională pentru
creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă" recomandă statelor membre
dublarea cercetării în domeniul TIC. Chiar dacă în România societatea
informaţională are un decalaj de dezvoltare de câţiva ani faţă de Uniunea Europeană, sectorul
software s-a dovedit foarte activ, devenind unul dintre cele mai competitive
ale economiei. In acord cu obiectivele cuprinse în Strategia naţională de
export referitoare la domeniul TIC, perioada 2007-2013 impune o creştere a
capacităţii sectorului CDI referitor la tehnologiie informaţiei şi
comunicaţiilor de a răspunde nevoii industriei româneşti de oferire a unor
produse şi servicii noi şi de a profita de tendinţele de externalizare graduală
a activităţilor de concepţie şi inovare ale clienţilor internaţionali, trecând
treptat de la exportul de software şi servicii de valoare mică la conceperea de
produse şi servicii informatice noi, cu valoare adăugată ridicată. De asemenea,
cercetarea va trebui să susţină şi o angrenare a sectorului TIC în recuperarea
decalajului în dezvoltarea societăţii informaţionale din România.
Obiectivele cercetării vor avea în vedere dezvoltarea
tehnologiilor şi a instrumentelor, în scopul realizării unor sisteme şi
aplicaţii informatice performante, deschise, eterogene, scalabile, tolerante la
defectări şi cu o bună conectivitate între utilizatori şi resurse, dezvoltarea
tehnologiilor-suport necesare creării unei infrastructuri naţionale integrate
de comunicaţii, dezvoltarea unor metode şi sisteme de inteligenţă artificială,
realizarea de produse bazate pe cercetări în nanoelectronică, fotonică, micro-
şi nanosisteme, din gama componentelor şi sistemelor inteligente.
b) Energie
Sectorul energetic românesc,
parte integrantă a infrastructurii, influenţează în mod decisiv dezvoltarea
economică şi socială a ţării. Uniunea Europeană şi-a propus ca până în 2010 21%
din electricitate să fie obţinută din surse regenerabile, iar o nouă directivă
vizează o reducere cu 9% a intensităţii energetice în următorii ani. Potrivit
documentului „Politica energetică a României în perioada 2006-2009",
intensitatea energetică în România este de circa 4 ori mai mare decât media UE.
România dispune de un potenţial important de resurse regenerabile: energie
hidroelectrică, biomasă, energie solară, eoliană şi geotermală. Racordarea la
obiectivele europene, dar şi interesul direct în rezolvarea acestor probleme
complexe reclamă un efort de CDI, efort complementar direcţiei de acţiune
„Imbunătăţirea eficienţei energetice şi dezvoltarea sustenabilă a sistemelor
energetice", inclusă în Cadrul strategic naţional de referinţă 2007-2013.
Obiectivele cercetării pentru perioada 2007 - 2013
vizează elaborarea de concepte, tehnologii, produse care să contribuie la
satisfacerea necesarului de energie la un preţ cât mai scăzut, inclusiv prin
utilizarea de noi surse energetice şi îmbunătăţirea procesului decizional,
creşterea competenţei tehnologice şi promovarea transferului de cunoştinţe şi
tehnologii în domeniul energetic, vizând satisfacerea necesarului energetic al
unei economii moderne şi al unui standard de viaţă civilizat, în condiţii de
calitate şi siguranţă în alimentare, cu respectarea principiului dezvoltării
durabile.
c) Mediu
Dezvoltarea economică generează o presiune imensă
asupra mediului, iar decuplarea celor două presupune soluţii tehnice tot mai
complexe, care au ajuns să reprezinte în sine o industrie. Inovarea poate
contribui la reducerea poluării şi, respectiv, la atingerea obiectivului
Protocolului de la Kyoto, prin care România s-a angajat la o reducere cu 8% a
emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012 (faţă de 1989). Vor fi
susţinute cercetări privind influenţa schimbărilor climatice asupra ciclului hidrologic, menţionate în
Strategia naţională de management al riscului de inundaţii. Cercetarea şi
dezvoltarea vor putea contribui la atingerea obiectivelor Strategiei naţionale
de gestionare a deşeurilor. In pregătirea şi implementarea planului naţional
privind managementul ariilor protejate se va putea ţine cont de contribuţia importantă
pe care o are activitatea de cercetare şi dezvoltare în realizarea obiectivelor
stabilite. Cercetarea şi dezvoltarea vor contribui la accentuarea gândirii
strategice în domeniul dezvoltării spaţiale prin integrarea şi cooperarea în
sistemele europene de cercetare în domeniu. Accentuarea acestei direcţii va fi
susţinută şi prin integrarea în programul ESPON (European Spaţial Planning
Observatory Network).
Obiectivele cercetării şi
dezvoltării pentru perioada 2007-2013 vizează: crearea de tehnologii curate de
produs şi proces, cu aplicare în mod special în construcţii, transporturi şi
producerea energiei, precum şi a mecanismelor economice şi sociale de
implementare a acestora; crearea unor noi tehnologii eco-eficiente de
valorificare a deşeurilor, prin utilizarea analizei ciclului de viaţă a
produselor în evaluarea impactului asupra mediului; crearea suportului
ştiinţific şi tehnologic pentru conservarea, reconstrucţia şi consolidarea
diversităţii biologice şi ecologice; stimularea amenajării teritoriale durabile
în scopul asigurării unui suport activ al dezvoltării economico-sociale
corelate şi coerente; verificarea aplicabilităţii diferitelor politici şi
strategii, prin crearea de scenarii spaţiale naţionale şi regionale având ca
obiectiv coeziunea teritorială europeană.
d) Sănătate
Sănătatea reprezintă o dimensiune cu impact deosebit
asupra societăţii, atât prin participarea la calitatea vieţii, cât şi prin
contribuţia la rata de activitate a populaţiei. Proporţia încă ridicată a
cheltuielilor societăţii pentru asigurarea calităţii vieţii pacienţilor cu boli
cronice (cardiovasculare, cerebrovasculare, neurogenerative etc.) solicită în
mod deosebit activitatea de cercetare, cu ţinte foarte precise. Atingerea
acestor ţinte de cercetare aplicată este imposibilă fără o dezvoltare
corespunzătoare a cercetării proceselor fundamentale biopsihologice.
Obiectivele cercetării biomedicale pentru perioada 2007- 2013 în România
corespund în mare măsură obiectivelor europene şi internaţionale şi vizează tot
mai mult integrarea şi respectarea normelor din spaţiul european al cercetării.
Una dintre necesităţile imperioase ale cercetării româneşti în vederea
atingerii unui nivel de competitivitate european este, în primul rând,
dezvoltarea zonelor în care există resurse umane şi materiale confirmate de
rezultatele obţinute şi recunoscute conform criteriilor internaţionale şi apoi
abordarea cât mai rapidă a noilor domenii. Pentru eficientizarea cercetării, o
preocupare deosebită rămâne încă dezvoltarea infrastructurii, a resursei umane
şi a comunicării şi selectarea riguroasă a direcţiilor de cercetare.
Pentru perioada 2007-2013 cercetarea se va orienta
către dezvoltarea cunoaşterii sistemelor biologice integrative ale fiinţei
umane, mecanisme de adaptare ale organismului uman la dinamica factorilor de
mediu biologic şi psihosocial, metode de investigaţie şi intervenţionale bazate
pe medicina moleculară şi celulară, genomică şi proteomică, terapii moderne
orientate spre suportul chimic, genetic şi celular şi standardizarea lor
conform normelor bioetice, dezvoltarea interfeţei creier-maşină, în scopul
investigaţiei şi recuperării în afecţiunile neurologice, implementarea
unor noi metode de prevenţie şi intervenţionale la nivel naţional, arondate la spaţiul
european de operare.
e) Agricultura, securitatea
şi siguranţa alimentară
Agricultura şi industria alimentară din România deţin
un potenţial remarcabil. România ocupă unul dintre primele locuri în Europa ca
suprafaţă agricolă şi arabilă şi, cu toate că aproape 40% din populaţia activă
lucrează în agricultură, contribuţia acesteia la PIB este de numai 13-15%. In
acelaşi timp, peste 14.500 de firme activează în industria alimentară din
România (5% din forţa de muncă). Agricultura durabilă este o agricultură
viabilă din punct de vedere economic, care răspunde exigenţelor cererii de
alimente sănătoase şi de calitate superioară, care garantează conservarea şi
reabilitarea resurselor naturale. Cercetarea ştiinţifică agricolă, prin natura
obiectului de cercetare - sol, plantă, animal -, trebuie să ofere produse
biologice de înaltă valoare, materii prime, tehnologii, cunoştinţe adecvate,
care să contribuie la promovarea agriculturii durabile şi a dezvoltării rurale,
la creşterea securităţii alimentare şi a siguranţei alimentului, în concordanţă
cu cerinţele generale şi specifice ale pieţei.
In aceste condiţii, obiectivul cercetării este de a
dezvolta tehnologii care să acopere întregul lanţ alimentar (de la sol până la
consumator- „from farm to fork") şi de a răspunde cerinţelor specifice ale
consumatorilor („from fork to farm"), prin soluţii şi concepte ştiinţifice
conforme principiilor agriculturii durabile şi asigurării nutriţiei
corespunzătoare şi a siguranţei alimentare.
f) Biotehnologii
Biotehnologia va marca secolul XXI prin impactul
deosebit pe care îl va avea atât asupra dezvoltării cunoaşterii, cât mai ales
asupra evoluţiei şi calităţii vieţii. Cercetările vor fi orientate spre
descifrarea mecanismelor celulare, înţelegerea profundă a inteligenţei naturale
şi spre modalităţile de interfaţare eficientă cu natura. Pornind de la
cerinţele de hrană şi până la asigurarea sănătăţii umane, biotehnologia va
furniza instrumente şi tehnologii curate pentru o evoluţie durabilă a speciei
umane. Industria alimentară, agricultura, mediul, industria farmaceutică,
sănătatea, bioeconomia în general vor beneficia de rezultatele cercetărilor
inter- şi transdisciplinare din domeniul biotehnologiilor.
Cercetările din domeniul biotehnologiei şi
bioingineriei vor deschide noi fronturi ale cunoaşterii mecanismelor vieţii, cu
impact asupra noilor sisteme bioinginereşti, sisteme inteligente şi cognitive
pentru modelarea, conducerea şi monitorizarea proceselor complexe.
Interacţiunea biotehnologiei cu principalele domenii ale cunoaşterii va genera
noi cercetări interdisciplinare, cu impact major asupra dezvoltării globale
durabile.
Principalele domenii de cercetare în biotehnologie, la
nivelul actual al cunoaşterii, vizează:
• conceperea şi dezvoltarea de noi medicamente cu
maximă eficienţă şi cu efecte secundare minimale;
• elaborarea unor protocoale de diagnostic şi
tratamente medicale cu impact asupra stării de sănătate şi creşterii speranţei
de viaţă;
• crearea unor noi tehnologii pentru producţia de
alimente cu siguranţă maximă din perspectiva sănătăţii umane;
• conceperea şi dezvoltarea unor tehnologii avansate
în domeniul produselor farmaceutice, al grupurilor biocatalitice şi pentru
obţinerea unor noi enzime şi microorganisme;
• cercetarea şi dezvoltarea de sisteme bioinformatice
pentru modelarea şi monitorizarea activităţii celulare, a mecanismelor de
procesare a informaţiilor la nivel biologic, inclusiv cognitiv.
g) Materiale, procese şi produse inovative
Trecerea de la competitivitatea bazată pe factori
(muncă, resurse naturale) sau investiţii la cea bazată pe inovare presupune
dezvoltarea capacităţii de cercetare în domenii de înaltă tehnologie (high-tech), generatoare de valoare
adăugată, cu potenţial de export şi antrenare a altor sectoare productive. Din
această categorie fac parte domenii precum materiale avansate, tehnologii
avansate de conducere a proceselor industriale, tehnologii şi produse mecanice
de înaltă precizie, sisteme mecatronice, precum şi produse şi tehnologii
inovative destinate transporturilor.
Obiectivele cercetării pentru perioada 2007-2013 vor
presupune dezvoltarea de materiale avansate noi, capabile să asigure
performanţe sporite produselor şi echipamentelor, creşterea competitivităţii
produselor şi proceselor prin automatizare şi proiectare integrată, conceperea
şi dezvoltarea de noi tehnologii şi produse mecanice de înaltă precizie, precum
şi de sisteme mecatronice competitive pe piaţa internaţională, creşterea
eficacităţii şi eficienţei sistemului de transport prin îmbunătăţirea
performanţelor componentelor - infrastructuri, mijloace de transport, sisteme
informatice -, realizabilă prin dezvoltarea de tehnologii concordante cu
caracteristicile temporale şi spaţiale ale cererii de transport, vizând
intermodalitatea ca soluţie integratoare.
h) Spaţiu şi securitate
Cercetările şi dezvoltarea tehnologică în domeniul
spaţial şi în cel al securităţii sunt domenii noi, cu profund caracter
multidisciplinar, ale căror dezvoltare şi apropiere sunt generate atât de
evoluţiile tehnologice, cât şi de reconfigurarea securităţii globale în
ultimele decenii. Conjugate cu tehnicile aerospaţiale şi militare, reprezintă
capacităţi de prim ordin ale statelor mari şi mijlocii, fiind de asemenea
priorităţi tratate împreună în UE şi NATO. In România, existenţa unui sector industrial,
tehnologic şi de cercetare cu semnificaţie, potenţată de apartenenţa ţării ca
stat membru cooperant la Agenţia Spaţială Europeană (ESA), şi reprezentarea
unitară la organizaţiile de profil euroatlantice constituie atât piaţă, cât şi driver pentru orientarea eficientă şi
pe termen lung a topicilor de cercetare şi dezvoltare tehnologică. Strategia
spaţială europeană, corelată cu politica comună de securitate şi apărare, a
impus menţionarea Programului spaţial european în Tratatul constituţional şi
finanţarea celor două teme în Programul CDT Cadru 7 al UE, în corelare cu ESA,
respectiv EDA. Pe lângă contribuţia la dezvoltarea ştiinţei şi a capacităţii
ştiinţifice naţionale, produsele şi tehnologiile rezultante au o piaţă
specializată atât pentru instituţiile publice de competenţă, cât şi prin
aplicaţii în servicii comerciale precum localizare/navigaţie/informaţie
geografică/securitate personală, precum şi în sectoarele industriei aeronautice
şi traficului aerian. Programele europene GMES (monitorizare globală pentru
mediu şi securitate), Galileo (navigaţie prin satelit) şi LPIS (controlul
subvenţiilor agricole prin informaţie aerospaţială) reprezintă un suport şi un
client consecvent pentru cercetări derulate în aceste domenii.
Obiectivele cercetării cuprind realizarea de cercetări
de explorare, aplicaţii şi tehnologii spaţiale, aerospaţiale şi de securitate,
generate de programele internaţionale majore, de necesităţile specifice de
utilizare la nivel naţional şi de dezvoltare de nişe tehnologice identificate.
Obiectivele specifice ale cercetării multidisciplinare conduc spre realizarea
de produse ştiinţifice, tehnologice şi socioeconomice prin explorarea şi
utilizarea spaţiului şi prin dezvoltarea tehnologiilor spaţiale, aerospaţiale
şi de securitate orientate spre domeniile cu relevanţă cuprinse în strategiile
naţionale şi europene.
i) Cercetări socioeconomice
şi umaniste
Dezvoltarea pe termen mediu şi lung a unei ţări
presupune, dincolo de realizarea de tehnologii şi produse, elaborarea unor
constructe şi abordări în cadrul cărora să poată fi asigurat echilibrul
structural necesar egalităţii de şanse, valorificării optime a resurselor şi,
în general, sustenabilităţii subsistemelor sale. România, ţară care şi-a propus
un traiect rapid spre asigurarea convergenţei socioeconomice cu Uniunea
Europeană, are nevoie de contribuţia ştiinţelor sociale şi economice pentru
a-şi asigura adaptarea rapidă a sistemului de educaţie, a calităţii locurilor
de muncă, a ocupării forţei de muncă şi a locuirii, a culturii organizaţionale,
a capacităţii de absorbţie adecvată a tehnologiei, simultan cu asigurarea
egalităţii de şanse.
In perioada 2007-2013 cercetarea în domeniu va trebui
să aibă în vedere: identificarea şi soluţionarea principalelor probleme sociale
din educaţie, domeniile locuirii şi ocupării forţei de muncă, în vederea
elaborării, implementării şi evaluării unor proiecte de dezvoltare locală,
comunitară, regională sau naţională, centrate pe creşterea bunăstării
indivizilor; elaborarea de modele de diminuare a inegalităţilor socioumane şi a
disparităţilor regionale; valorificarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural
naţional, cu impact în special asupra turismului cultural şi industriilor
creative; analiza impactului social şi cultural al tehnologiilor, în special al
celor de comunicare; elaborarea de noi metode manageriale, de marketing şi
dezvoltare antreprenorială pentru competitivitatea organizaţională;
identificarea principalelor probleme micro-, mezo- şi macroeconomice cu care se
confruntă România în contextul internaţionalizării şi elaborarea de modele şi
metode pentru soluţionarea lor.
|
Sinteza direcţiilor strategice de acţiune
• Focalizarea eforturilor de cercetare spre probleme clar
identificate, prin implicarea în proiectele de CDI a
reprezentanţilor cererii, în special a celei venite din partea firmelor, dar
şi a autorităţilor publice naţionale sau regionale
• Susţinerea concentrării resurselor de CDI (umane, de
infrastructură şi organizaţionale) în poli de excelenţă, capabili să
concureze internaţional şi să antreneze colaborarea
cu firmele din România
• Stimularea menţinerii structurilor de colaborare dincolo de
orizontul unui proiect, prin crearea de entităţi dedicate
|
6. Inovarea
România va susţine proiecte de inovare iniţiate de
mediul privat, precum şi dezvoltarea capacităţii entităţilor publice de
cercetare de a răspunde acestor iniţiative
Inovarea reprezintă motorul principal al
competitivităţii agenţilor economici, mai ales pe o piaţă intens concurenţială
cum este cea europeană. Datele statistice arată decalaje mari între România şi
UE la nivelul ratelor de inovare, însă obiectivul pentru 2013 este ca ponderea
firmelor care introduc produse sau servicii inovative să se apropie de media
UE.
Inovarea este practic un rezultat, pentru care cercetarea
poate fi una dintre surse, alături de alţi factori precum experienţa,
comunicarea, marketingul etc. De aceea, o politică de inovare coerentă are
nevoie de o coordonare transversală la nivel naţional.
Prin Strategia CDI se susţine acel tip de inovare care
include o componentă de cercetare, urmărindu-se şi complementaritatea cu
fondurile structurale alocate pentru inovare. Prin ansamblul măsurilor propuse
se va urmări articularea unui sistem naţional de inovare, parte a procesului de construcţie a unei economii
bazate pe cunoaştere, cu reale valenţe competitive.
In centrul acţiunilor de susţinere a inovării se află
cofinanţarea proiectelor de cercetare precompetitivă iniţiate de către firme,
în special a acelora care presupun colaborarea cu universităţile şi institutele
de cercetare. Obiectivul acestor proiecte este acela de a realiza noi produse
şi tehnologii cu potenţial de exploatare comercială. Pentru a creşte
capacitatea firmelor de a formula astfel de proiecte se va urmări crearea unor
scheme de finanţare flexibile, va fi creat un portal naţional dedicat
întreprinderilor, în special IMM-urilor, precum şi un sistem de pregătire
semigratuit în domeniul managementului inovării.
Inovarea va fi susţinută şi pe direcţia transferului
rezultatelor cercetării, respectiv trecerea de la brevete sau know-how dezvoltat în cadrul unor
proiecte complexe la produse şi servicii. In acest sens, vor fi susţinute
crearea şi dezvoltarea de entităţi de transfer tehnologic, în special în cadrul
institutelor publice de cercetare şi al universităţilor. Prin relaţiile de
colaborare pe care le dezvoltă, aceste centre reprezintă elementul-cheie al
susţinerii formării de clustere ştiinţifice şi de inovare. Chiar dacă practica
internaţională arată că astfel de centre nu pot reprezenta surse importante de
venit, serviciile oferite creează baza pentru mobilitatea intersectorială a
cercetătorilor, pentru utilizarea de către firme a facilităţilor experimentale
disponibile în universităţi şi în instituţiile cu profil de cercetare-dezvoltare
şi cresc şansele de inovare şi spin-off din cadrul acestora. Succesul centrelor de transfer tehnologic
depinde de calitatea resurselor umane specializate, iar pentru formarea complexă a acestora va fi încurajată crearea unui
sistem de schimburi internaţionale şi a unui sistem de împărtăşire a bunelor
practici.
Antreprenoriatul bazat pe inovare reprezintă o altă
componentă importantă ce va fi promovată în perioada 2007-2013, care va fi
susţinută prin crearea unui fond cu capital de risc, prin dezvoltarea
serviciilor de incubare de inovare şi prin reducerea barierelor în calea
creării de spin-offs. Crearea
unui fond de capital de risc va trebui să aibă la bază principiul transparenţei
şi un management adecvat al riscului, astfel încât, pe termen mediu şi lung, să
antreneze cofinanţarea privată.
Susţinerea activităţii de incubare va trebui să
cunoască o diversificare a serviciilor de asistenţă şi, la fel ca în cazul
centrelor de transfer tehnologic, o împărtăşire mai eficientă a bunelor
practici. Pentru crearea de spin-offs se va urmări elaborarea unui cadru legislativ stimulativ, prin care
să se păstreze statutul academic şi de cercetător al celor care intră în astfel
de proiecte, reducând astfel riscurile acestor iniţiative.
Un element important al inovării îl constituie
colaborarea între firme şi dintre acestea şi entităţile de
cercetare-dezvoltare. Ca urmare, vor fi încurajate reţelele inovative,
participarea la platformele tehnologice europene şi dezvoltarea unor platforme
tehnologice naţionale în domenii strategice. Investiţia în infrastructura de
inovare va fi concentrată însă în crearea şi dezvoltarea de parcuri ştiinţifice
şi tehnologice, în special a celor care beneficiază de susţinerea unor firme
mari sau a unor universităţi.
Investiţia publică în domeniul inovării reprezintă în
primul rând un element de antrenare a investiţiei private. Pentru a realiza în
perioada 2007-2013 o creştere a investiţiilor private în CDI mai rapidă decât
cea a investiţiei publice vor fi introduse stimulente fiscale, cu orientare
către reducerile fiscale conexe proiectelor realizate în colaborare cu
universităţi şi institute. Implementarea acestor instrumente va avea la bază şi crearea
mecanismelor şi instrumentelor care să permită evidenţierea mai clară a
investiţiilor private în cercetarea ştiinţifică şi în dezvoltarea tehnologică.
Politica în domeniul inovării va urmări în perioada
2007-2013 integrarea progreselor ce se întrevăd pe plan european în domenii
precum inovarea în servicii, noile regulamente privind ajutoarele de stat
pentru CDI, inclusiv pentru stimularea clusterelor inovative, brevetarea la
nivel european şi drepturile de proprietate intelectuală pentru conţinutul digital.
|
Sinteza direcţiilor de acţiune
• Susţinerea iniţiativelor de cercetare precompetitivă a
firmelor prin instrumente financiare şi de suport adecvate
• Stimularea universităţilor şi entităţilor de
cercetare-dezvoltare de drept public pentru crearea şi dezvoltarea de entităţi de interacţiune cu mediul privat,
în interiorulcărora să se asigure baza experimentală pentru proiecte comune,
cadrul pentru transferul tehnologic şi schimburile de personal
• Creşterea coeziunii entităţilor inovative din sectorul public
şi cel privat, prin dezvoltarea reţelelor de inovare, participarea în
platforme tehnologice şi prin dezvoltarea parcurilor ştiinţifice şi
tehnologice
• Susţinerea antreprenoriatului bazat pe inovare, prin
dezvoltarea serviciilor în incubatoare de inovare, îmbunătăţirea accesului la capitalul de risc
şi prin asigurarea pregătirii în domeniul managementului inovării
• Stimularea fiscală a investiţiei în CDI la nivelul firmelor,
corelată cu adecvarea modului de înregistrare a
acestor cheltuieli
• Creşterea accesului IMM-urilor la informaţii referitoare la
rezultatele cercetărilor, la oportunităţi de finanţare şi colaborare, prin
servicii de suport dedicate
|
7. Implementarea strategiei
In implementarea strategiei se vor respecta principiile
majore privind guvernarea CDI:
(i) Responsabilitate faţă de societate - alocarea de
fonduri publice către sistemul CDI trebuie considerată o investiţie ce serveşte intereselor
societăţii;
(ii) Transparenţă - acces public la informaţii privind
politicile, instrumentele şi rezultatele
obţinute; acces la informaţiile privind oportunităţile de finanţare a CDI din
fonduri publice, inclusiv prin dezvoltarea e-guvernării în domeniul
CDI; simplitatea şi claritatea procedurilor de obţinere a finanţării publice a
CDI;
(iii) Performanţă - evaluarea gradului de atingere a
obiectivelor stabilite, raportat la investiţia realizată.
Monitorizarea, evaluarea şi mecanismul de corecţie vor asigura capacitatea de
adaptare a strategiei în funcţie de evoluţiile la nivel naţional şi
internaţional.
Evaluarea ex-post a
implementării strategiei se va face atât la mijlocul perioadei de implementare, anul 2010, cât şi la
sfârşitul acesteia. Evaluarea se va face independent, de preferinţă
internaţional. Evaluarea impactului implementării strategiei va furniza informaţii
necesare formulării politicilor viitoare.
Cadrul instituţional
Corelarea politicilor principalilor actori din CDI în
vederea realizării obiectivelor strategiei, precum şi integrarea politicii CDI
în strategiile de dezvoltare pe termen mediu şi lung ale României vor fi
asigurate de Consiliul Naţional pentru Politica Ştiinţei şi Tehnologiei. Se va
avea în vedere corelarea dezvoltării capacităţii de cercetare-dezvoltare şi a potenţialului de inovare cu dezvoltarea
industrială. Coordonarea implementării strategiei de către diversele structuri
ce au un rol şi responsabilităţi în domeniul CDI este o precondiţie pentru
atingerea obiectivelor prezentei strategii.
Planificarea strategică va fi asigurată de către
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, care are misiunea de a
elabora, aplica, monitoriza şi evalua politicile din domeniile CDI. In
realizarea misiunii sale, ANCS va colabora cu principalele ministere care
contribuie la dezvoltarea politicii guvernamentale în domeniul CDI, precum şi
cu Academia Română, academiile de ramură şi cu agenţiile specializate pe
domenii strategice.
Pentru realizarea atribuţiilor sale şi pentru a
dezvolta nivelul de coordonare ştiinţifică, de implementare şi de monitorizare,
ANCS va consolida cadrul instituţional al organismelor consultative şi va
înfiinţa organisme intermediare de finanţare a cercetării, dezvoltării şi
inovării, care să asigure şi implementarea Planului naţional de cercetare,
dezvoltare şi inovare. In acest sens, vor fi înfiinţate 3 instituţii publice,
respectiv Consiliul Cercetării, Consiliul pentru Dezvoltare Tehnologică şi
Consiliul pentru Inovare, pornind de la cadrul instituţional existent. Se va
asigura atât continuitatea activităţilor, cât şi întărirea capacităţii instituţionale. Se va urmări
profesionalizarea managementului, dezvoltarea cadrului de colaborare şi
reprezentare internaţională, precum şi posibilitatea ca aceste organisme să fie
operaţionale în scurt timp. Măsuri tranzitorii vor
asigura activitatea pe parcursul anului 2007.
Academia Română, ministerele şi academiile de ramură
vor elabora planurile proprii pentru implementarea prezentei strategii CDI.
Monitorizarea şi evaluarea
Monitorizarea şi evaluarea strategiei se vor baza pe
indicatorii de performanţă ai planurilor subsecvente de implementare, precum şi
pe indicatorii ansamblului sistemului CDI, corespunzători obiectivelor
specifice ale strategiei.
Anual se va elabora şi se va face public un raport prin
care se va urmări stadiul atingerii obiectivelor, în 2010 se va face public
raportul independent de evaluare de la mijlocul perioadei de implementare, iar
la sfârşitul perioadei de implementare se va realiza un studiu de
postimplementare şi impact.
Corecţia strategiei va avea la bază atât evaluarea
rezultatelor obţinute, evaluarea de sistem, cât şi elemente prospective legate
de evoluţia ştiinţei şi tehnologiei.