HOTARARE Nr.
17 din 5 ianuarie 2011
privind aprobarea
indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii „Reamenajare,
retehnologizare si extindere arie de vaccin gripal la sediul central al
I.N.C.D.M.I. Cantacuzino Bucuresti"
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 67 din 26 ianuarie 2011
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele
publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai
obiectivului de investiţii „Reamenajare, retehnologizare şi extindere arie de
vaccin gripal la sediul central al I.N.C.D.M.I. Cantacuzino Bucureşti",
prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Finanţarea
obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face dintr-un împrumut extern
de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform
prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare,
de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, surse proprii ale
Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi
Imunologie „Cantacuzino" Bucureşti, în limita sumelor aprobate anual cu
această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor
de investiţii publice aprobate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul sănătăţii,
Cseke Attila
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
ANEXĂ
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii „Reamenajare,
retehnologizare şi extindere arie de vaccin gripal la sediul central al I.N.C.D.M.I.
Cantacuzino Bucureşti"
Titular: Ministerul
Sănătăţii
Beneficiar: Institutul
Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie
„Cantacuzino" Bucureşti (I.N.C.D.M.I.
Cantacuzino)
Amplasament: Splaiul
Independenţei nr. 103, sectorul 5, Bucureşti
Indicatori tehnico-economici:
|
|
|
Valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA
|
|
|
(1 euro = 4,275 lei, octombrie 2010),
|
mii lei
|
42.733 *)
|
din care:
|
|
|
- construcţii montaj, inclusiv TVA
|
mii lei
|
12.429
|
Capacităţi:
|
|
|
Suprafaţa totală desfăşurată modernizată
|
1.200 m2
|
|
Doze vaccin monovalent
|
5,5-6 milioane doze/an
|
|
Durata de realizare a investiţiei
|
36 de luni
|
|
Factori de risc:
Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic
conform Normativului P 100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei:
Finanţarea obiectivului de investiţii se face dintr-un
împrumut extern de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007
privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008,
cu modificările ulterioare, surse proprii ale I.N.C.D.M.I. Cantacuzino, în
limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse
legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit
legii.