HOTARARE Nr.
1463 din 18 octombrie 2006
privind suplimentarea
bugetului Ministerului Economiei si Comertului din Fondul de rezerva bugetara
la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2006
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 873 din 25 octombrie 2006
In temeiul art. 108 din
Constituţia României, republicată, şi al art. 30 alin. (2) din Legea nr.
500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, precum şi al
art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu
modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă suplimentarea bugetului
Ministerului Economiei şi Comerţului pe anul 2006 cu suma de 40.870 mii lei din
Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de
stat pe anul 2006, la capitolele şi titlurile de cheltuieli cuprinse în anexa
nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea asigurării fondurilor necesare
finanţării lucrărilor de securizare şi asistenţă socială la mina Baia Nouă,
aparţinând Societăţii Comerciale „Miniera Banat-Anina" - S.A., a unor mine
aflate în patrimoniul Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase
„Remin" - S.A. şi Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului
„Minvest" - S.A., a stocului de uraniu, a lucrărilor de
cercetare-dezvoltare, restructurare a producţiei de apărare, precum şi a
subvenţiilor pentru ecologizare şi diferenţe de preţ şi tarif.
Art. 2. - Anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr.
49/2006 pentru aprobarea, pentru anul 2006, a Listei operatorilor economici
aflaţi sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Economiei şi Comerţului,
care beneficiază de prevederile art. 10 alin. (7) din Legea bugetului de stat
pe anul 2006 nr. 379/2005, a subvenţiilor pe produse şi a subvenţiilor privind protecţia socială acordate
companiilor, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale din sectorul
minier, a subvenţiilor pentru acţiuni de ecologizare pentru Societatea
Comercială „Romplumb" - S.A. Baia Mare, precum şi a cheltuielilor de
procesare pentru obţinerea a 1 kg de octoxid de uraniu prin reprocesarea
concentratelor tehnice neconforme, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 53 din 20
ianuarie 2006, cu modificările ulterioare, se înlocuieşte cu anexa nr. 2 care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. - Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice,
la cererea ordonatorului principal de credite, să introducă modificările
prevăzute la art. 1 în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura
bugetului Ministerului Economiei şi Comerţului pe anul 2006.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul economiei şi comerţului,
Codruţ Ioan Şereş
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
ANEXA Nr. 1
SITUAŢI E
privind detalierea pe capitole şi titluri de
cheltuieli a sumelor alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia
Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru Ministerul
Economiei şi Comerţului
mii lei
Denumire indicator
|
Cod capitol
|
Suma suplimentată
|
TOTAL Ministerul Economiei şi Comerţului,
din care:
Combustibil şi energie
• Subvenţii
- conservări şi închideri mină
• Asistenţă socială
Industria extractivă, prelucrătoare şi construcţii
• Subvenţii
- subvenţii pentru diferenţe de preţ şi
tarif
- acţiuni ecologice
- programe de conservare şi închidere mine
• Alte transferuri
- restructurarea industriei de apărare
- investiţii ale regiilor autonome Cercetare-dezvoltare
în domeniul economic
• Bunuri şi servicii
- alte cheltuieli
|
50.01
81.01
40
40.16
57
82.01
40
40.03
40.06
40.16
55
55.01.01
55.01.12
86.01
20
20.30.30
|
+40.870
+9.700
+5.700
+5.700
+4.000
+26.220
+9.720
+150
4.700
+4.870
+16.500
+4.000
+12.500
4.950
4.950
4.950
|
ANEXA Nr. 2
(Anexa nr.
4 la Hotărârea Guvernului nr. 49/2006)
MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERŢULUI
SUBVENŢIILE
pe anul 2006 pentru acţiuni de ecologizare la
Societatea Comercială „Romplumb" - S.A.
Baia Mare
Denumirea produsului
|
U.M.
|
Cantitatea
|
Transferuri unitare
(lei/t)
|
Transferuri totale
(mii lei)
|
Deşeuri şi subproduse plumboase reciclate
|
t
|
45.756
|
470
|
21.500
|
TOTAL:
|
|
|
|
21.500
|