HOTARARE Nr
HOTARARE Nr. 14 din 13 ianuarie 2000
privind organizarea si functionarea Comisiei interdepartamentale pentru
integrarea Romaniei in NATO
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 17 din 18 ianuarie 2000

Guvernul Romaniei hotaraste:
Art. 1
(1) Se infiinteaza Comisia interdepartamentala pentru integrarea Romaniei
in NATO, denumita in continuare comisie, alcatuita din reprezentanti ai
institutiilor guvernamentale prevazute in anexa care face parte integranta din
prezenta hotarare. Ca urmare a Hotararii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii
nr. D3/439 din 17 februarie 1998, in componenta comisiei intra si consilierul
prezidential pentru siguranta si aparare nationala, precum si reprezentanti ai
Serviciului Roman de Informatii si ai Serviciului de Informatii Externe.
(2) Reprezentantii in comisie si loctiitorii acestora sunt desemnati prin
decizie a sefului institutiei reprezentate, care se comunica secretariatului
comisiei.
Art. 2
Comisia exercita urmatoarele atributii principale:
a) coordoneaza si sprijina actiunile desfasurate pe plan intern si extern
vizand integrarea Romaniei in NATO;
b) evalueaza periodic calitatea si eficienta actiunilor intreprinse, precum
si perspectivele de integrare a Romaniei in NATO si, pe aceasta baza,
elaboreaza propuneri privind etapele urmatoare;
c) intocmeste proiectul Programului national anual de integrare a Romaniei
in NATO si ia masuri de aducere la indeplinire a acestuia;
d) prezinta rapoarte si supune spre aprobare Consiliului Suprem de Aparare
a Tarii masuri vizand accelerarea integrarii Romaniei in NATO.
Art. 3
(1) Comisia functioneaza la nivel de secretar de stat, reunindu-se lunar
sau ori de cate ori este nevoie la sediul Ministerului Afacerilor Externe.
Reprezentarea la acest nivel a institutiilor membre este obligatorie.
(2) Lucrarile comisiei sunt prezidate de secretarul de stat din Ministerul
Afacerilor Externe, care coordoneaza problematica integrarii in NATO.
(3) Pentru indeplinirea sarcinilor care ii revin comisia poate crea grupuri
de lucru, la nivel de director sau de expert.
(4) Lucrarile si documentele comisiei si ale structurilor create de aceasta
au regim confidential.
(5) Comisia isi adopta propriul regulament de procedura.
Art. 4
(1) Comisia dispune de un secretariat permanent, creat in structura
Ministerului Afacerilor Externe si condus de catre directorul Directiei NATO,
UEO si probleme strategice din cadrul acestui minister.
(2) Secretariatul permanent coopereaza indeaproape cu Directia integrare
europeana si euro-atlantica din cadrul Ministerului Apararii Nationale.
(3) Secretariatul permanent are ca atributii principale:
a) pregatirea, cu sprijinul membrilor comisiei, a participarii Romaniei la
dialogul cu NATO si la activitatile din cadrul Consiliului Parteneriatului
Euro-Atlantic;
b) organizarea reuniunilor comisiei;
c) elaborarea rapoartelor de activitate a comisiei.
Art. 5
(1) Se infiinteaza compartimente specializate pentru actiunile de integrare
a Romaniei in NATO in cadrul institutiilor prevazute in anexa la prezenta
hotarare, care asigura resursele umane, financiare si logistice necesare, in
limita fondurilor aprobate acestora prin bugetul de stat.
(2) Intre aceste compartimente si secretariatul permanent al comisiei se
stabilesc relatii de lucru pe orizontala, in conformitate cu rolul de
coordonator al activitatilor pe linia integrarii in NATO, exercitat de
Ministerul Afacerilor Externe.
Art. 6
(1) Comisia informeaza periodic Parlamentul Romaniei asupra activitatii
sale.
(2) Comisia functioneaza ca un organism deschis conlucrarii cu alte
institutii guvernamentale si cu organizatii neguvernamentale care au preocupari
pe linia integrarii Romaniei in NATO.
(3) Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe care prezideaza
comisia, este singurul imputernicit sa faca declaratii de presa in numele
acesteia.
Art. 7
Hotararea Guvernului nr. 807/1996 privind infiintarea Comitetului
interministerial pentru integrarea Romaniei in NATO, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 228 din 24 septembrie 1996, precum si orice
alte prevederi contrare se abroga.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemneaza:
Ministrul apararii nationale,
Ion Bogdan Tudoran,
secretar de stat
Ministru de stat,
ministrul afacerilor externe,
Petre Roman
p. Ministru de interne,
Mircea Muresan,
secretar de stat
Ministrul transporturilor,
Traian Basescu
Ministrul finantelor,
Decebal Traian Remes
Ministrul industriei
si comertului,
Radu Berceanu
ANEXA 1
COMPONENTA
Comisiei interdepartamentale pentru integrarea Romaniei in NATO
A. Institutii guvernamentale
- Ministerul Afacerilor Externe
- Ministerul Apararii Nationale
- Ministerul Finantelor
- Ministerul Industriei si Comertului
- Ministerul Transporturilor
- Ministerul de Interne
- Ministerul Justitiei
- Ministerul Educatiei Nationale
- Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului
- Ministerul Sanatatii
- Consilierul de politica externa al primului-ministru
- Ministerul Functiei Publice
- Departamentul Informatiilor Publice
- Agentia Nationala pentru Comunicatii si Informatica
- Agentia Nationala pentru Stiinta, Tehnologie si Inovare
- Agentia Nationala pentru Controlul Exporturilor Strategice si
Interzicerea Armelor Chimice.
B. Institutii din afara sferei guvernamentale
- Consilierul prezidential pentru siguranta si aparare nationala
Serviciul Roman de Informatii
Serviciul de Informatii Externe.