HOTARARE Nr. 0
din 17 iunie 2008
in Cauza Matache si altii
impotriva Romaniei
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 65 din 3 februarie 2009
(Reparaţie echitabilă)
(Cererea nr. 38.113/02)
In Cauza Matache şi alţii împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia),
statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte,
Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina
Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, judecători, şi Santiago Quesada,
grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera
de consiliu la data de 27 mai 2008,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr.
38.113/02) îndreptată împotriva României, prin care 3 cetăţeni ai acestui stat,
domnul Constantin Matache şi doamnele Elena Matache şi Zenovia Sprînceană (reclamanţii),
au sesizat Curtea la data de 14 octombrie 2002 în temeiul art. 34 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Prin Hotărârea din 19
octombrie 2006 (hotărârea cu privire la fondul
cauzei), Curtea a statuat că a avut loc încălcarea
art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza
neexecutării de către autorităţile administrative a hotărârii judecătoreşti
definitive din 23 mai 2002, prin care cuantumul despăgubirilor datorate
reclamanţilor ca urmare a naţionalizării bunurilor lor a fost stabilit la suma
de 13.233.970.592 lei vechi, precum şi din cauza ineficientei legilor de
retrocedare (Matache şi alţii împotriva României, nr. 38.113/02, 19 octombrie 2006).
3. Invocând art. 41 din Convenţie, reclamanţii au
solicitat o reparaţie echitabilă în sumă de 2.234.850 euro (EUR) pentru daunele
materiale. Aceştia au considerat că au suferit un prejudiciu moral, însă au
lăsat la latitudinea Curţii să stabilească valoarea reparaţiei.
4. Problema aplicării art. 41 din Convenţie
neaflându-se în stare de judecată, Curtea a rezervat-o şi a invitat Guvernul şi
reclamanţii să îi trimită în scris, în termen de cel mult 6 luni, observaţiile
lor scrise asupra acestei chestiuni şi, în special, să îi aducă la cunoştinţă
orice eventuală înţelegere la care vor ajunge (ibidem,
paragraful 47 şi pct. 4 din dispozitiv).
5. Atât reclamanţii, cât şi Guvernul au depus
observaţii.
ÎN DREPT
6. Conform art. 41 din Convenţie, „Dacă Curtea declară
că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul
intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a
consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul,
o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
1. Argumentele părţilor
a) Poziţia reclamanţilor
7. Reclamanţii au solicitat suma de 2.234.850 euro (EUR) cu titlu de daune materiale, din
care 1.124.857 EUR pentru lipsa de folosinţă începând
de la data naţionalizării bunurilor lor şi până în luna mai 2002, 934.992 EUR
pentru valoarea reactualizată a sumei stabilite prin sentinţa din data de 23
mai 2002 pentru perioada 2002-2004, şi suma de 175.000 EUR pentru bunurile
mobile din moară ce au fost distruse.
8. In observaţiile lor, formulate după pronunţarea
hotărârii privind fondul cauzei, reclamanţii au solicitat reactualizarea
sumelor de mai sus, ţinând cont de dobânda pentru anii 2004-2007, pentru a
ajunge la suma de 2.406.515 EUR.
9. De asemenea, ei au solicitat suma de 500.000 EUR cu
titlu de daune morale.
b) Poziţia Guvernului
10. Invocând Cauza Constandache împotriva României [(dec), nr. 46.312/99, 11 iunie 2002], Guvernul a considerat că
reclamanţii nu aveau dreptul să primească contravaloarea imobilului confiscat
şi a lipsei de folosinţă. In orice caz, acesta a contestat modalităţile de
calcul al daunelor de către reclamanţi. In opinia Guvernului, suma stabilită de
instanţă la data de 23 mai 2002, reactualizată conform datelor furnizate de
Institutul Naţional de Statistică, se ridica la 641.783,61 EUR şi nu era
scadentă decât după adoptarea legii speciale în materie de reparaţie pentru
bunurile naţionalizate.
11. In observaţiile sale din data de 31 august 2007,
Guvernul a arătat că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de către
stat fusese modificată şi că, din acel moment, reclamanţii aveau posibilitatea
fie să opteze pentru o nouă evaluare a bunurilor lor naţionalizate, fie să
accepte plata sumei ce figurează în sentinţa din 23 mai 2002. De asemenea,
acesta a informat Curtea că cererea formulată de reclamanţi în temeiul Legii
nr. 10/2001 era analizată de comisia centrală constituită în baza acestei legi,
care hotărâse să o trateze cu prioritate.
12. Guvernul a mai făcut cunoscut faptul că cererile
suplimentare ale reclamanţilor trebuiau respinse de Curte, dat fiind faptul că
scrisoarea ce cuprindea pretenţiile exprimate în cifre nu a fost semnată de
toţi reclamanţii.
13. In ceea ce priveşte suma solicitată cu titlu de
daune morale, Guvernul a evidenţiat faptul că între încălcările constatate de
Curte şi sus-amintitele pretenţii nu putea fi stabilită nicio legătură de
cauzalitate şi a considerat că, în orice caz, această sumă este excesivă.
2. Aprecierea Curţii
14. Curtea
reaminteşte, în primul rând, că semnătura reclamanţilor pe cererea formulată în
temeiul art. 41 nu este prevăzută la art. 60 din Regulamentul Curţii. Prin
urmare, argumentul Guvernului nu poate fi reţinut.
15. Aceasta nu a fost convinsă nici de afirmaţiile
Guvernului privind posibilitatea ca reclamanţii să obţină plata sumei
respectând procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, în ultima sa versiune.
16. Faţă de acest lucru, Curtea reaminteşte că regula
epuizării căilor de atac interne nu este valabilă în privinţa art. 41 [De Wilde, Ooms şi Versyp împotriva
Belgiei (art. 50), Hotărârea din 10 martie 1972, seria A, nr. 14, pp. 7-9, § 15-16, Guzzardi
împotriva Italiei, Hotărârea din 6 noiembrie 1980,
seria A, nr. 39, p. 41, § 113, şi Bozanr. împotriva Franţei, Hotărârea
din 18 decembrie 1986, seria A, nr. 111, pp. 28-29, §
66].
17. In orice caz, chiar dacă am presupune că
reclamanţii ar ajunge în situaţia de a utiliza procedura indicată de Guvern,
Curtea are îndoieli în ceea ce priveşte eficienţa celor două opţiuni oferite
părţilor interesate, din următoarele motive (pentru o descriere detaliată a
procedurii în faţa comisiei centrale stabilite în temeiul Legii nr. 10/2001,
vezi Tudor împotriva României, nr. 29.035/05, §§ 15-20, 11 decembrie 2007).
18. Pe de o parte, reclamanţii ar putea solicita plata
sumei stabilite prin sentinţa din 23 mai 2002. Or, Guvernul nu a putut să
precizeze termenul în care reclamanţii ar primi efectiv această sumă. Pe
deasupra, nu este prevăzută nicio reactualizare a sumei stabilite în 2002
pentru a ţine cont de rata inflaţiei. Or, dacă reclamanţii ar accepta plata
valorii nominale, ei ar suferi devalorizarea sumei fără să li se poată imputa
vreo vină pentru întârzierea de peste 6 ani în efectuarea acestei plăţi.
19. Pe de altă parte, Curtea observă că reclamanţilor
nu li se oferă nicio garanţie în ceea ce priveşte durata sau rezultatul
reevaluării bunurilor, propuse de această procedură ca opţiune secundară.
20. In fine, Curtea observă că, deşi au trecut 8 luni
de la data la care comisia a hotărât să trateze cu prioritate
dosarul reclamanţilor, Curţii nu i-a fost furnizată
nicio informaţie privind demersurile concrete efectuate de autorităţi.
21. Aşadar, aceasta nu poate decât să concluzioneze că
reclamanţii au suferit un prejudiciu material care nu a fost reparat de autorităţile
române.
22. Mai mult, Curtea apreciază că reclamanţii au
suferit un prejudiciu moral în special din cauza frustrării provocate de
imposibilitatea de a obţine executarea sentinţei pronunţate în favoarea lor şi
că acest prejudiciu nu este compensat suficient printr-o constatare a
încălcării.
23. In aceste circumstanţe, ţinând cont de
totalitatea elementelor aflate în posesia sa şi statuând în echitate, conform
art. 41 din Convenţie, Curtea le alocă reclamanţilor, împreună, suma totală de
650.000 EUR, incluzând toate prejudiciile.
B. Cheltuieli de judecată
24. Reclamanţii nu au
solicitat sume suplimentare pentru cheltuielile angajate după hotărârea
pronunţată pe fondul cauzei.
25. Prin urmare, Curtea nu le alocă nicio sumă cu acest
titlu.
C. Dobânzi moratorii
26. Curtea consideră
potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii
de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte
procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA
1. hotărăşte:
a) ca statul pârât să le plătească împreună
reclamanţilor, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei
hotărâri conform art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 650.000 EUR (şase sute
cincizeci mii euro), incluzând toate prejudiciile, la care se adaugă orice sumă
ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, ce va fi convertită în moneda
statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii;
b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat
mai sus şi până la efectuarea plăţii, această sumă să se majoreze cu o dobândă
simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii
Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte
procentuale;
2. respinge cererea de reparaţie echitabilă în rest.
Intocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris
la data de 17 iunie 2008, în aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier