HOTARARE din 29 aprilie 2003
in cauza Ghitescu impotriva Romaniei
ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 452 din 27 mai 2005
HOTARAREA
din 29 aprilie 2003
in cauza Ghitescu impotriva Romaniei
(Cererea nr. 32.915/96)
Definitiva la
29 iulie 2003
In cauza Ghitescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cadrul
unei camere formate din: domnii J.-P. Costa, presedinte, A.B. Baka, L.
Loucaides, C. Birsan, K. Jungwiert, M. Ugrekhelidze, doamna A. Mularoni,
judecatori, si doamna S. Dolle, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in Camera de Consiliu in zilele de 10 octombrie 2000 si
8 aprilie 2003,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta din urma data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 32.915/96, indreptata impotriva
Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Dan Sorin Ghitescu
(reclamantul), a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la
data de 6 mai 1996, in temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat de doamna C. Pop, avocata in Baroul
Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de catre agentul sau,
doamna C. Tarcea, din cadrul Ministerului Justitiei.
3. Reclamantul sustine, in special, ca refuzul Curtii Supreme de Justitie
(denumita in continuare C.S.J.), exprimat in decizia din 15 decembrie 1995, de
a recunoaste instantelor judecatoresti competenta de a se pronunta asupra unei
actiuni in revendicare este contrar art. 6 alin. 1 din Conventie. In plus,
reclamantul sustine ca aceasta decizie a adus atingere dreptului la respectarea
bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din primul Protocol
aditional la Conventie.
4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in
vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5 alin. 2 din
Protocolul nr. 11 la Conventie).
5. Cererea a fost repartizata primei sectii a Curtii (art. 52 alin. 1 din
Regulamentul Curtii, denumit in continuare regulament). In cadrul acesteia,
Camera investita cu judecarea cererii (art. 27 alin. 1 din Conventie) a fost
constituita conform art. 26 alin. 1 din regulament.
6. Prin decizia din 6 iunie 2000, Curtea (prima sectie) a declarat cererea
admisibila.
7. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea si-a modificat structura sectiilor
(art. 25 alin. 1 din regulament). Cererea a fost repartizata celei de-a doua
sectii a Curtii, reorganizata astfel (art. 52 alin. 1 din regulament).
8. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise cu privire
la fondul cauzei (conform art. 59 alin. 1 din regulament).
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
9. Reclamantul este nascut in anul 1953 si are domiciliul in Bucuresti.
10. In anul 1931, bunicii reclamantului au cumparat un teren situat in
Bucuresti, pe care au construit o casa.
11. In anul 1950 imobilul a trecut in posesia statului, invocandu-se
dispozitiile Decretului de nationalizare nr. 92/1950.
A. Prima actiune in revendicare
12. In anul 1994, in calitate de mostenitor, reclamantul a sesizat
Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti cu o actiune in revendicarea bunului
imobiliar sus-mentionat. A aratat ca, in conformitate cu Decretul nr. 92/1950,
bunurile salariatilor nu puteau fi nationalizate si ca bunicii sai erau
salariati la momentul nationalizarii bunului lor.
13. Prin sentinta pronuntata la data de 9 noiembrie 1994, Judecatoria
Sectorului 5 Bucuresti a aratat ca a avut loc o gresita aplicare a Decretului
nr. 92/1950, deoarece acestia faceau parte din categoria persoanelor exceptate
de la nationalizare. Prin urmare, instanta a dispus autoritatilor
administrative, in speta Primariei Municipiului Bucuresti, sa restituie bunul
reclamantului.
14. La data de 26 ianuarie 1996, Tribunalul Bucuresti a respins apelul
introdus de Primaria Municipiului Bucuresti. Instanta a aratat ca actiunea
introdusa de reclamant este o actiune in revendicare, intemeiata pe art. 480
din Codul civil, care protejeaza dreptul de proprietate, si a apreciat ca
instantele nu puteau refuza solutionarea unui astfel de litigiu fara a savarsi
o denegare de dreptate, in sensul art. 3 din Codul civil roman.
In absenta recursului, hotararea a devenit definitiva si irevocabila.
15. La data de 22 martie 1995, primarul municipiului Bucuresti a dispus
restituirea imobilului catre reclamant.
16. La data de 19 iunie 1995, reclamantul a vandut doua dintre cele trei
apartamente ale imobilului: unul mamei sale, doamna G. (apartamentul nr. 3,
situat la al doilea etaj), si celalalt lui R.I. si R.E. (apartamentul nr. 2,
situat la primul etaj).
Printr-o clauza stipulata in cele doua contracte de vanzare-cumparare,
reclamantul a ramas proprietarul subsolului, parterului si terenului aferent
imobilului.
17. Conform informatiilor furnizate de catre Guvern, cumparatorii
apartamentelor nr. 2 si 3 ale imobilului si-au inscris in aceeasi zi dreptul de
proprietate.
B. Recursul in anulare introdus de procurorul general
18. La o data neprecizata, procurorul general al Romaniei a declarat recurs
in anulare impotriva hotararii din 9 noiembrie 1994 la C.S.J., cu motivarea ca
instantele si-au depasit limitele competentelor judecatoresti atunci cand au
examinat legalitatea aplicarii Decretului nr. 92/1950.
19. Prin decizia din 15 decembrie 1995, C.S.J. a admis recursul in anulare,
a casat hotararea si, pe fond, a respins actiunea in revendicare a
reclamantului. Instanta a constatat ca statul preluase bunul in virtutea Decretului
nr. 92/1950 si a apreciat ca modul de aplicare a acestui decret nu poate fi
cenzurat de catre instante. In consecinta, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti
nu ar fi putut constata ca reclamantul era adevaratul proprietar al imobilului
decat prin depasirea atributiilor puterii judecatoresti. C.S.J. a concluzionat
ca, in orice caz, o noua lege ar trebui sa prevada masuri de despagubire pentru
bunurile insusite de stat in mod abuziv.
20. Asa cum rezulta din informatiile furnizate de reclamant, la data de 3
noiembrie 1996, Primaria Municipiului Bucuresti a dispus anularea deciziei
administrative din 22 martie 1995 privind restituirea bunului.
C. Actiunea in restituire introdusa in temeiul Legii nr. 112/1995
21. La o data neprecizata reclamantul a depus o cerere prin care a
solicitat Comisiei administrative de aplicare a Legii nr. 112/1995 Bucuresti
(denumita in continuare comisia administrativa) restituirea imobilului. El a
aratat ca bunicii sai fusesera deposedati in anul 1950, cu incalcarea
dispozitiilor Decretului nr. 92/1950, ca Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, in
hotararea sa definitiva din 9 noiembrie 1994, considerase ilegala aceasta
privare de proprietate si ca, prin urmare, era indreptatit sa redobandeasca
dreptul de proprietate asupra intregului imobil.
22. Prin hotararea din 19 ianuarie 1998, comisia administrativa a restituit
in natura reclamantului apartamentul nr. 1 (in care locuia in calitate de
chirias din 1990) si i-a acordat despagubiri pentru apartamentele nr. 2 si 3.
23. La data de 5 martie 1998, reclamantul a contestat aceasta hotarare. El
a criticat in fata Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti refuzul comisiei
administrative de a-i restitui intregul imobil si absenta justificarii acestui
refuz.
24. Prin sentinta din 26 septembrie 2000, Judecatoria Sectorului 5
Bucuresti a admis contestatia (plangerea) reclamantului, a anulat hotararea
administrativa din 19 ianuarie 1998 si a obligat comisia administrativa sa
pronunte o alta hotarare privind restituirea in natura a intregului imobil, pe
motiv ca acesta constituia o singura unitate locativa.
25. Primaria Municipiului Bucuresti a introdus apel impotriva acestei
sentinte. Prin decizia din 26 martie 2001, Tribunalul Bucuresti a respins
apelul acesteia pentru lipsa calitatii procesuale active. Instanta a retinut ca
Primaria nu avea calitate pentru a introduce apel impotriva unei hotarari
pronuntate intr-un litigiu intre reclamant si Consiliul General al Municipiului
Bucuresti (CGMB).
26. Recursul Primariei Municipiului Bucuresti impotriva acestei decizii a
fost respins prin decizia din 3 decembrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti, cu
aceeasi motivare.
Sentinta din 26 septembrie 2000 a devenit astfel definitiva.
27. Prin decizia administrativa din 9 octombrie 2000, Primaria Municipiului
Bucuresti a hotarat sa modifice decizia anterioara, sa nu restituie in natura
reclamantului decat apartamentul nr. 1 din imobil si sa ii acorde despagubiri
in valoare de 208.838.677 lei pentru apartamentele nr. 2 si 3.
D. Actiunile in constatarea nulitatii contractelor de vanzare-cumparare
incheiate de stat cu locatarii apartamentelor nr. 2 si 3 din imobil
28. La data de 2 septembrie 2002, ca urmare a cererii reclamantului pentru
punerea in executare a hotararii definitive din 26 septembrie 2000, Primaria
Municipiului Bucuresti l-a informat pe reclamant ca punerea in executare a
acestei hotarari este imposibila, intrucat, conform Legii nr. 112/1995, statul
vanduse apartamentele nr. 2 si 3 chiriasilor statului, prin contracte de
vanzare-cumparare incheiate la 20 ianuarie 1997, respectiv 10 ianuarie 1997.
Prin aceeasi adresa, Primaria Municipiului Bucuresti il informa pe reclamant
ca, in baza hotararii din 9 octombrie 2000 a comisiei administrative, acesta
era deja proprietarul apartamentului nr. 1.
29. Asa cum reiese din informatiile furnizate de reclamant, acesta a
introdus doua actiuni in constatarea nulitatii contractelor de
vanzare-cumparare incheiate de stat cu locatarii apartamentelor nr. 2 si 3 din
imobil, care sunt pe rolul instantelor.
II. Dreptul si practica interne pertinente
30. Dispozitiile legale si jurisprudenta interna pertinente au fost
prezentate in Hotararea Brumarescu impotriva Romaniei ([M.C.] nr. 28.342/95,
paragrafele 31 - 44, CEDO 1999-VII).
IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie
31. Conform sustinerilor reclamantului, decizia din 15 decembrie 1995 a
C.S.J. a incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) de
catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra contestatiilor referitoare
la incalcarea drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."
32. In memoriul sau reclamantul arata ca refuzul C.S.J. de a recunoaste
instantelor competenta de a solutiona o actiune in revendicare este contrar
dreptului la justitie garantat de art. 21 din Constitutia Romaniei si de art. 3
din Codul civil roman, care reglementeaza denegarea de dreptate. In plus,
subliniaza ca afirmatia C.S.J., in sensul ca nu era proprietarul bunului in
litigiu, vine in contradictie cu motivul invocat de aceasta pentru admiterea
recursului in anulare, si anume lipsa de competenta a instantelor in
solutionarea pe fond a cauzei.
33. Guvernul admite ca reclamantului i s-a refuzat dreptul la justitie, dar
apreciaza ca acest refuz a fost temporar si ca in orice caz era justificat,
pentru ca trebuia sa asigure respectarea normelor de procedura si a
principiului separatiei puterilor in stat.
34. Curtea trebuie sa verifice daca decizia din 15 decembrie 1995 a
incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie.
35. Curtea aminteste ca in cauza Brumarescu impotriva Romaniei (paragrafele
61 - 62) a decis ca a existat o incalcare a prevederilor art. 6 alin. 1 din
Conventie, motivand ca anularea unei hotarari judecatoresti definitive este
contrara principiului securitatii juridice. Curtea a decis, de asemenea, ca
refuzul C.S.J. de a recunoaste competenta instantelor de a examina litigii de
natura celui in cauza, referitoare la revendicarea unor bunuri imobile, incalca
prevederile art. 6 alin. 1 din Conventie.
36. Curtea considera ca nimic din aceasta cauza nu permite o abordare
diferita fata de solutia din cauza Brumarescu impotriva Romaniei anterior
citata.
Asadar, Curtea considera ca, in cauza, prin aplicarea dispozitiilor art.
330 din Codul de procedura civila privitoare la recursul in anulare, C.S.J. a
incalcat, prin Decizia din 31 mai 1995, principiul securitatii raporturilor
juridice si prin aceasta dreptul reclamantului la un proces echitabil in sensul
art. 6 alin. 1 din Conventie.
37. Mai mult, excluderea de catre C.S.J. din sfera de competenta a
instantelor judecatoresti a actiunii in revendicare este in sine contrara
dreptului de acces la o instanta, garantat de art. 6 alin. 1 din Conventie.
38. In consecinta, a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie sub
aceste doua aspecte.
II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din primul Protocol aditional la
Conventie
39. Reclamantul se plange ca decizia C.S.J. a avut ca efect incalcarea
dreptului la respectarea proprietatii, asa cum este garantat de art. 1 din
Protocolul nr. 1:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea
bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza
de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile
generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta
legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor
conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor
contributii sau a amenzilor."
40. Reclamantul considera ca decizia C.S.J. prin care s-a statuat ca imobilul
apartine statului si prin care a fost desfiintata hotararea definitiva din 9
noiembrie 1994 reprezinta o privare de proprietate care nu urmareste un scop de
utilitate publica. In plus, in aplicarea Legii nr. 112/1995 statul a vandut
unor terti apartamentele nr. 2 si 3. Or, cu toate ca reclamantul a avut castig
de cauza ca urmare a contestatiei impotriva deciziei comisiei administrative (a
se vedea paragrafele 24 - 26 de mai sus) si a obtinut o decizie prin care
aceasta comisie a fost obligata sa restituie in natura intregul imobil
(inclusiv apartamentele nr. 2 si 3), el nu poate beneficia de efectele unei
asemenea decizii definitive, intrucat statul a vandut aceste apartamente
chiriasilor (a se vedea paragraful 28 de mai sus).
Reclamantul arata ca este victima unei incalcari continue a dreptului sau
de proprietate, ce decurge din nationalizarea fara titlu a imobilului. El
apreciaza ca hotararile anterioare deciziei C.S.J. constata ca bunul sau a fost
nationalizat fara titlu valabil. In opinia sa, faptul ca decizia C.S.J.
lipseste de efect juridic aceste hotarari nu impiedica CEDO sa le ia in
considerare ca elemente de fapt, pentru a stabili ilegalitatea transferului de
proprietate si sa constate incalcarea continua a primului articol din
Protocolul nr. 1.
Invocand Hotararea Vasilescu impotriva Romaniei (27.053/95, 22 mai 1998,
Culegere 1998-III, paragrafele 44 - 54), in care Curtea a statuat ca a existat
o incalcare intemeindu-se pe ilegalitatea actului de transfer al proprietatii
constatata de catre hotararile judecatoresti desfiintate, reclamantul considera
ca se afla intr-o situatie similara. El considera Curtea competenta sa
analizeze aceasta privare de proprietate, intrucat C.S.J. a anulat retroactiv
toate hotararile precedente si efectele lor juridice.
Reclamantul considera ca decizia C.S.J. reprezinta o "expropriere de
fapt", ca nu urmareste un scop legitim si ca a creat un dezechilibru intre
interesul general si cel individual.
El subliniaza ca el insusi a fost parte in proces, nu cumparatorii
imobilului, si ca, in consecinta, incalcarile Conventiei il privesc in mod
direct, putandu-se pretinde victima. In opinia sa, prin desfiintarea
hotararilor care i-au recunoscut dreptul de proprietate, vanzarea
apartamentelor nr. 2 si 3 a devenit vanzarea lucrului altuia, care, in dreptul
civil roman, este sanctionata cu nulitatea.
Reclamantul considera, ca urmare a deciziei C.S.J., care a transformat
contractele de vanzare-cumparare in "vanzari ale lucrului altuia", ca
in patrimoniul sau s-a nascut cel putin o obligatie de restituire a pretului,
care este de ajuns pentru a stabili calitatea sa de victima in sensul art. 1
din Protocolul nr. 1.
El invoca Hotararea Fostul rege al Greciei si altii impotriva Greciei
([M.C.] nr. 25.701/94, CEDO 2000-XII, paragraful 71), in care Curtea a statuat
ca o persoana care a incheiat un act translativ de proprietate, care a fost
anulat retroactiv printr-o lege intrata in vigoare dupa incheierea sa, se poate
pretinde victima a incalcarii art. 1 din primul Protocol aditional la
Conventie.
In consecinta, reclamantul solicita Curtii sa constate ca art. 1 din
Protocolul nr. 1 a fost incalcat.
41. In opinia Guvernului, reclamantul nu mai are calitatea de victima in
ceea ce priveste apartamentele nr. 2 si 3 ale imobilului, intrucat le-a vandut
inaintea pronuntarii deciziei C.S.J. El aminteste ca, la data deciziei C.S.J.,
reclamantul avea un drept de proprietate doar asupra parterului si subsolului
imobilului (apartamentul nr. 1). Astfel, cei care ar fi trebuit sa se pretinda
victime ale unei asemenea incalcari sunt cumparatorii apartamentelor nr. 2 si
3. El invoca in acest sens interpretarea per a contrario a Hotararii Fostul
rege al Greciei si altii impotriva Greciei, citata mai sus (paragraful 71).
Guvernul considera ca decizia C.S.J. nu a anulat contractele de
vanzare-cumparare incheiate intre reclamant si doamna G., pe de o parte, si
intre reclamant, R.E. si R.I., pe de alta parte.
Guvernul apreciaza ca jurisprudenta creata prin cauza Brumarescu impotriva
Romaniei nu este pertinenta, intrucat in cazul de fata, ulterior recursului in
anulare si schimbarilor legislative care au recunoscut instantelor
judecatoresti competenta de a solutiona litigii avand ca obiect imobile
nationalizate, o instanta a pronuntat o hotarare definitiva privind
ilegalitatea nationalizarii din 1950.
Invocand Decizia Moser impotriva Romaniei (nr. 37.578/97, decizia din 1
iulie 1998), el considera ca in speta situatia este similara si ca, in
consecinta, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu a fost incalcat.
42. In ceea ce priveste apartamentul nr. 1 al imobilului (parterul), Curtea
aminteste ca dreptul de proprietate al reclamantului a fost stabilit printr-o
hotarare definitiva din 9 noiembrie 1994 si arata ca dreptul astfel recunoscut
nu era revocabil.
De altfel, reclamantul s-a putut bucura de apartamentul nr. 1 al
imobilului, in calitate de proprietar legitim, din data de 26 ianuarie 1995
pana la data de 15 decembrie 1995 si de facto (in calitate de locatar) de la
aceasta ultima data pana la data de 9 octombrie 2000 (a se vedea paragraful 27
de mai sus).
Curtea observa, de asemenea, ca acest apartament nu a facut obiectul unui
transfer de proprietate inainte de hotararea C.S.J. si ca, la momentul
pronuntarii hotararii mentionate, reclamantul era proprietarul apartamentului.
Reclamantul avea asadar un bun, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, in
ceea ce priveste apartamentul nr. 1 din imobil (a se vedea Hotararea Brumarescu
impotriva Romaniei, citata mai sus, paragraful 70).
Curtea arata apoi ca decizia C.S.J. a anulat hotararea definitiva din 9
noiembrie 1994 si a considerat ca proprietarul legitim al bunului era statul.
Curtea considera ca aceasta situatie este, daca nu identica, cel putin
asemanatoare cu aceea a reclamantului din cauza Brumarescu impotriva Romaniei.
Curtea considera ca decizia C.S.J. a avut drept efect privarea reclamantului de
bunul sau, in sensul celei de-a doua fraze din primul paragraf al art. 1 din
primul Protocol aditional la Conventie (a se vedea Hotararea Brumarescu
impotriva Romaniei, paragrafele 73 - 74).
Or, Guvernul nu a oferit nici o justificare fata de situatia astfel creata.
Apoi, Curtea arata ca reclamantul a fost privat de proprietatea sa intre 15
decembrie 1995 (data deciziei C.S.J.) si 9 octombrie 2000 (data ultimei decizii
administrative de restituire), in total peste 4 ani, fara sa fi incasat vreo
despagubire.
In aceste conditii, chiar daca s-ar presupune ca s-ar putea demonstra ca
privarea de proprietate a servit unei cauze de utilitate publica, Curtea
apreciaza ca echilibrul rezonabil intre exigentele interesului general al
comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului a
fost rupt si ca reclamantul a suferit un prejudiciu pana la data de 9 octombrie
2000 (conform, mutatis mutandis, Hotararii Surpaceanu impotriva Romaniei din 21
mai 2002, paragrafele 45 - 49).
Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca a existat o incalcare a art. 1 din
primul Protocol aditional la Conventie in ceea ce priveste apartamentul nr. 1
din imobil.
43. In ceea ce priveste apartamentele nr. 2 si 3, situate la primul si la
al doilea etaj al imobilului, Curtea trebuie sa analizeze daca reclamantul, la
momentul pronuntarii hotararii de catre C.S.J., avea un bun, in sensul art. 1
din primul Protocol aditional la Conventie. Curtea observa ca reclamantul
vanduse aceste apartamente inaintea pronuntarii deciziei C.S.J. (a se vedea
paragraful 16 de mai sus), iar aceasta hotarare nu continea nici o referinta la
contractele de vanzare-cumparare incheiate de acesta.
Curtea remarca faptul ca, in urma unei cereri de restituire in temeiul
Legii nr. 112/1995, reclamantul a obtinut o decizie administrativa de
restituire a intregului imobil (a se vedea paragrafele 24 - 26 de mai sus).
Curtea arata, de asemenea, ca, in urma unei decizii administrative ulterioare,
Primaria Municipiului Bucuresti a decis sa modifice decizia sa anterioara,
nerestituind reclamantului decat apartamentul nr. 1, acordandu-i o despagubire
pentru rest (a se vedea paragraful 27 de mai sus).
Curtea considera ca analiza trebuie sa se limiteze la situatia de fapt si
de drept care exista in urma deciziei C.S.J., asa cum rezulta din capetele de
cerere formulate de reclamant, si, in consecinta, existenta procedurii
administrative de restituire nu are nici o incidenta asupra situatiei juridice
create in speta.
In privinta afirmatiilor reclamantului referitoare la efectul retroactiv al
deciziei C.S.J., Curtea arata ca acest efect privea doar deciziile pronuntate
de instante in actiunea in revendicare formulata de acesta si ca nici o fraza
din dispozitivul acestei decizii nu privea anularea contractelor de
vanzare-cumparare a apartamentelor nr. 2 si 3. Curtea remarca faptul ca, dupa
19 iunie 1995, dreptul de proprietate asupra acestor apartamente nu mai exista
in patrimoniul reclamantului si ca decizia C.S.J. nu a avut consecinte decat
pentru apartamentul nr. 1.
Situatia de fapt si de drept in speta Fostul rege al Greciei si altii
impotriva Greciei, citata mai sus, era diferita de cea din speta de fata
deoarece, in aceasta speta, o lege din 1994 a abrogat in mod expres un transfer
de proprietate incheiat in 1992, ceea ce insemna ca dreptul de proprietate a
revenit in patrimoniul familiei regale.
Curtea arata ca, in speta, decizia C.S.J. a anulat o hotarare, si nu
contractele de vanzare, si ca, la data producerii faptelor, proprietarii
apartamentelor nr. 2 si 3 din imobil erau R.E., R.I. si doamna G., iar nu
reclamantul.
Faptul ca statul roman a vandut in 1997 apartamentele nr. 2 si 3
locatarilor ar putea justifica actiuni in justitie ale cumparatorilor acestor
apartamente, pentru protejarea dreptului lor de proprietate.
Avand in vedere circumstantele spetei, Curtea considera ca reclamantul nu
avea un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, in
ceea ce priveste aceste doua apartamente.
44. Asadar, Curtea concluzioneaza ca nu a existat o incalcare a art. 1 din
Protocolul nr. 1 aditional la Conventie in ceea ce priveste apartamentele nr. 2
si 3.
III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
45. In termenii nr. 41 din Conventie,
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a
conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti
contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei
incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie
echitabila."
A. Prejudiciu
46. Reclamantul considera ca prejudiciul material suferit reprezinta
valoarea imobilului. El doreste sa i se atribuie o suma care reprezinta
valoarea actuala a bunului, ceea ce inseamna, conform raportului de expertiza
trimis Curtii, 105.000 dolari americani (USD) sau 97.174 euro (EUR). El
solicita si contravaloarea fructelor civile, pe care o estimeaza la 1.800 USD
sau 1.677 EUR, si o despagubire pentru lipsa de folosinta de 88.200 USD sau
82.191 EUR.
Reclamantul solicita si suma de 50.000 franci francezi (FRF) sau 7.622 EUR
pentru prejudiciul moral inregistrat ca urmare a unei suferinte "grave,
insuportabile si incomensurabile" pe care i-a provocat-o C.S.J. la data de
15 decembrie 1995, privandu-l de bunul sau pentru a doua oara, dupa ce el
reusise, in ianuarie 1995, sa puna capat incalcarii dreptului sau de catre autoritatile
comuniste timp de 40 de ani.
Guvernul nu a depus observatii cu privire la acest aspect.
47. Curtea aminteste ca nu a ajuns la concluzia existentei unei incalcari a
art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie decat in ceea ce priveste apartamentul
nr. 1 al imobilului.
Curtea remarca faptul ca reclamantul a locuit in apartamentul nr. 1 pana la
data de 9 octombrie 2000, ca locatar.
In ceea ce priveste pretinsa pierdere de folosinta, Curtea aminteste faptul
ca nu va acorda nici o suma cu acest titlu, deoarece reclamantul a avut mereu
folosinta apartamentului sau.
48. Asadar, pentru privarea de proprietate suferita si tinand cont de
ingerintele in dreptul domnului Dan Sorin Ghitescu la respectarea proprietatii,
la un tribunal si la un proces echitabil, statuand in echitate, conform
prevederilor art. 41 din Conventie, Curtea considera ca trebuie sa i se acorde
reclamantului 5.000 EUR cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecata
49. Reclamantul solicita rambursarea sumei de 200 USD sau 187 EUR pentru
taxele procedurale interne ocazionate de eforturile sale de a-si face
recunoscut dreptul de proprietate. El cere Curtii sa ii acorde o suma
echivalenta tuturor cheltuielilor suportate in fata Curtii.
Guvernul nu a depus observatii.
50. Curtea reaminteste ca acorda doar cheltuielile insotite de documente
justificative (a se vedea Hotararea Oprea impotriva Romaniei nr. 33.358/96,
hotararea din 9 iulie 2002, paragraful 56).
51. Curtea arata ca suma de 187 EUR, reprezentand taxe si cheltuieli de
judecata solicitate (onorarii pentru cea de-a doua cerere de restituire) pentru
care s-au prezentat documente justificative, a fost in mod real si necesar
cheltuita si este rezonabila. In aceste conditii, i se vor acorda reclamantului
cei 187 EUR solicitati.
C. Majorari de intarziere
52. Curtea considera adecvat sa stabileasca majorari de intarziere
echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de imprumut marginal practicata
de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
IN UNANIMITATE:
1. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie, in
sensul ca nu a existat un proces echitabil;
2. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie,
datorita faptului ca reclamantului i s-a refuzat dreptul de acces la justitie;
3. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1
aditional la Conventie, in ceea ce priveste apartamentul nr. 1, pentru perioada
15 decembrie 1995 - 9 octombrie 2000;
4. hotaraste ca nu a existat o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1
aditional la Conventie, in ceea ce priveste apartamentul nr. 2 si apartamentul
nr. 3;
5. hotaraste ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in 3 luni de
la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din
Conventie, urmatoarele sume:
(i) 5.000 EUR (cinci mii euro) cu titlu de daune materiale si morale;
(ii) 187 EUR (o suta optzeci si sapte euro) cu titlu de cheltuieli de
judecata;
(iii) aceste sume se vor converti in moneda nationala a statului parat, la
cursul aplicabil la data platii;
6. hotaraste ca aceasta suma va fi majorata, incepand de la data expirarii
termenului mentionat pana la momentul efectuarii platii sumelor indicate la
pct. 5 (i) si (ii), cu o dobanda simpla de intarziere egala cu dobanda minima
pentru imprumut practicata de Banca Centrala Europeana, valabila in aceasta
perioada, la aceasta adaugandu-se o majorare cu 3 puncte procentuale;
7. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
Redactata in limba franceza si comunicata in scris la data de 29 aprilie
2003, cu aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.
J. P. Costa, S. Dolle,
presedinte grefier