HOTARARE    din 29 aprilie 2003

in cauza Ghitescu impotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 452 din 27 mai 2005

                            HOTARAREA
                        din 29 aprilie 2003

                 in cauza Ghitescu impotriva Romaniei
                      (Cererea nr. 32.915/96)

                          Definitiva la
                          29 iulie 2003

    In cauza Ghitescu impotriva Romaniei,
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii J.-P. Costa, presedinte, A.B. Baka, L. Loucaides, C. Birsan, K. Jungwiert, M. Ugrekhelidze, doamna A. Mularoni, judecatori, si doamna S. Dolle, grefier de sectie,
    dupa ce a deliberat in Camera de Consiliu in zilele de 10 octombrie 2000 si 8 aprilie 2003,
    pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta din urma data:

    PROCEDURA

    1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 32.915/96, indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Dan Sorin Ghitescu (reclamantul), a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 6 mai 1996, in temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
    2. Reclamantul este reprezentat de doamna C. Pop, avocata in Baroul Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de catre agentul sau, doamna C. Tarcea, din cadrul Ministerului Justitiei.
    3. Reclamantul sustine, in special, ca refuzul Curtii Supreme de Justitie (denumita in continuare C.S.J.), exprimat in decizia din 15 decembrie 1995, de a recunoaste instantelor judecatoresti competenta de a se pronunta asupra unei actiuni in revendicare este contrar art. 6 alin. 1 din Conventie. In plus, reclamantul sustine ca aceasta decizie a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie.
    4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Conventie).
    5. Cererea a fost repartizata primei sectii a Curtii (art. 52 alin. 1 din Regulamentul Curtii, denumit in continuare regulament). In cadrul acesteia, Camera investita cu judecarea cererii (art. 27 alin. 1 din Conventie) a fost constituita conform art. 26 alin. 1 din regulament.
    6. Prin decizia din 6 iunie 2000, Curtea (prima sectie) a declarat cererea admisibila.
    7. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea si-a modificat structura sectiilor (art. 25 alin. 1 din regulament). Cererea a fost repartizata celei de-a doua sectii a Curtii, reorganizata astfel (art. 52 alin. 1 din regulament).
    8. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise cu privire la fondul cauzei (conform art. 59 alin. 1 din regulament).

    IN FAPT

    I. Circumstantele cauzei

    9. Reclamantul este nascut in anul 1953 si are domiciliul in Bucuresti.
    10. In anul 1931, bunicii reclamantului au cumparat un teren situat in Bucuresti, pe care au construit o casa.
    11. In anul 1950 imobilul a trecut in posesia statului, invocandu-se dispozitiile Decretului de nationalizare nr. 92/1950.

    A. Prima actiune in revendicare

    12. In anul 1994, in calitate de mostenitor, reclamantul a sesizat Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti cu o actiune in revendicarea bunului imobiliar sus-mentionat. A aratat ca, in conformitate cu Decretul nr. 92/1950, bunurile salariatilor nu puteau fi nationalizate si ca bunicii sai erau salariati la momentul nationalizarii bunului lor.
    13. Prin sentinta pronuntata la data de 9 noiembrie 1994, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a aratat ca a avut loc o gresita aplicare a Decretului nr. 92/1950, deoarece acestia faceau parte din categoria persoanelor exceptate de la nationalizare. Prin urmare, instanta a dispus autoritatilor administrative, in speta Primariei Municipiului Bucuresti, sa restituie bunul reclamantului.
    14. La data de 26 ianuarie 1996, Tribunalul Bucuresti a respins apelul introdus de Primaria Municipiului Bucuresti. Instanta a aratat ca actiunea introdusa de reclamant este o actiune in revendicare, intemeiata pe art. 480 din Codul civil, care protejeaza dreptul de proprietate, si a apreciat ca instantele nu puteau refuza solutionarea unui astfel de litigiu fara a savarsi o denegare de dreptate, in sensul art. 3 din Codul civil roman.
    In absenta recursului, hotararea a devenit definitiva si irevocabila.
    15. La data de 22 martie 1995, primarul municipiului Bucuresti a dispus restituirea imobilului catre reclamant.
    16. La data de 19 iunie 1995, reclamantul a vandut doua dintre cele trei apartamente ale imobilului: unul mamei sale, doamna G. (apartamentul nr. 3, situat la al doilea etaj), si celalalt lui R.I. si R.E. (apartamentul nr. 2, situat la primul etaj).
    Printr-o clauza stipulata in cele doua contracte de vanzare-cumparare, reclamantul a ramas proprietarul subsolului, parterului si terenului aferent imobilului.
    17. Conform informatiilor furnizate de catre Guvern, cumparatorii apartamentelor nr. 2 si 3 ale imobilului si-au inscris in aceeasi zi dreptul de proprietate.

    B. Recursul in anulare introdus de procurorul general

    18. La o data neprecizata, procurorul general al Romaniei a declarat recurs in anulare impotriva hotararii din 9 noiembrie 1994 la C.S.J., cu motivarea ca instantele si-au depasit limitele competentelor judecatoresti atunci cand au examinat legalitatea aplicarii Decretului nr. 92/1950.
    19. Prin decizia din 15 decembrie 1995, C.S.J. a admis recursul in anulare, a casat hotararea si, pe fond, a respins actiunea in revendicare a reclamantului. Instanta a constatat ca statul preluase bunul in virtutea Decretului nr. 92/1950 si a apreciat ca modul de aplicare a acestui decret nu poate fi cenzurat de catre instante. In consecinta, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti nu ar fi putut constata ca reclamantul era adevaratul proprietar al imobilului decat prin depasirea atributiilor puterii judecatoresti. C.S.J. a concluzionat ca, in orice caz, o noua lege ar trebui sa prevada masuri de despagubire pentru bunurile insusite de stat in mod abuziv.
    20. Asa cum rezulta din informatiile furnizate de reclamant, la data de 3 noiembrie 1996, Primaria Municipiului Bucuresti a dispus anularea deciziei administrative din 22 martie 1995 privind restituirea bunului.

    C. Actiunea in restituire introdusa in temeiul Legii nr. 112/1995

    21. La o data neprecizata reclamantul a depus o cerere prin care a solicitat Comisiei administrative de aplicare a Legii nr. 112/1995 Bucuresti (denumita in continuare comisia administrativa) restituirea imobilului. El a aratat ca bunicii sai fusesera deposedati in anul 1950, cu incalcarea dispozitiilor Decretului nr. 92/1950, ca Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, in hotararea sa definitiva din 9 noiembrie 1994, considerase ilegala aceasta privare de proprietate si ca, prin urmare, era indreptatit sa redobandeasca dreptul de proprietate asupra intregului imobil.
    22. Prin hotararea din 19 ianuarie 1998, comisia administrativa a restituit in natura reclamantului apartamentul nr. 1 (in care locuia in calitate de chirias din 1990) si i-a acordat despagubiri pentru apartamentele nr. 2 si 3.
    23. La data de 5 martie 1998, reclamantul a contestat aceasta hotarare. El a criticat in fata Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti refuzul comisiei administrative de a-i restitui intregul imobil si absenta justificarii acestui refuz.
    24. Prin sentinta din 26 septembrie 2000, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a admis contestatia (plangerea) reclamantului, a anulat hotararea administrativa din 19 ianuarie 1998 si a obligat comisia administrativa sa pronunte o alta hotarare privind restituirea in natura a intregului imobil, pe motiv ca acesta constituia o singura unitate locativa.
    25. Primaria Municipiului Bucuresti a introdus apel impotriva acestei sentinte. Prin decizia din 26 martie 2001, Tribunalul Bucuresti a respins apelul acesteia pentru lipsa calitatii procesuale active. Instanta a retinut ca Primaria nu avea calitate pentru a introduce apel impotriva unei hotarari pronuntate intr-un litigiu intre reclamant si Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB).
    26. Recursul Primariei Municipiului Bucuresti impotriva acestei decizii a fost respins prin decizia din 3 decembrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti, cu aceeasi motivare.
    Sentinta din 26 septembrie 2000 a devenit astfel definitiva.
    27. Prin decizia administrativa din 9 octombrie 2000, Primaria Municipiului Bucuresti a hotarat sa modifice decizia anterioara, sa nu restituie in natura reclamantului decat apartamentul nr. 1 din imobil si sa ii acorde despagubiri in valoare de 208.838.677 lei pentru apartamentele nr. 2 si 3.

    D. Actiunile in constatarea nulitatii contractelor de vanzare-cumparare incheiate de stat cu locatarii apartamentelor nr. 2 si 3 din imobil

    28. La data de 2 septembrie 2002, ca urmare a cererii reclamantului pentru punerea in executare a hotararii definitive din 26 septembrie 2000, Primaria Municipiului Bucuresti l-a informat pe reclamant ca punerea in executare a acestei hotarari este imposibila, intrucat, conform Legii nr. 112/1995, statul vanduse apartamentele nr. 2 si 3 chiriasilor statului, prin contracte de vanzare-cumparare incheiate la 20 ianuarie 1997, respectiv 10 ianuarie 1997. Prin aceeasi adresa, Primaria Municipiului Bucuresti il informa pe reclamant ca, in baza hotararii din 9 octombrie 2000 a comisiei administrative, acesta era deja proprietarul apartamentului nr. 1.
    29. Asa cum reiese din informatiile furnizate de reclamant, acesta a introdus doua actiuni in constatarea nulitatii contractelor de vanzare-cumparare incheiate de stat cu locatarii apartamentelor nr. 2 si 3 din imobil, care sunt pe rolul instantelor.

    II. Dreptul si practica interne pertinente

    30. Dispozitiile legale si jurisprudenta interna pertinente au fost prezentate in Hotararea Brumarescu impotriva Romaniei ([M.C.] nr. 28.342/95, paragrafele 31 - 44, CEDO 1999-VII).

    IN DREPT

    I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie

    31. Conform sustinerilor reclamantului, decizia din 15 decembrie 1995 a C.S.J. a incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
    "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra contestatiilor referitoare la incalcarea drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."
    32. In memoriul sau reclamantul arata ca refuzul C.S.J. de a recunoaste instantelor competenta de a solutiona o actiune in revendicare este contrar dreptului la justitie garantat de art. 21 din Constitutia Romaniei si de art. 3 din Codul civil roman, care reglementeaza denegarea de dreptate. In plus, subliniaza ca afirmatia C.S.J., in sensul ca nu era proprietarul bunului in litigiu, vine in contradictie cu motivul invocat de aceasta pentru admiterea recursului in anulare, si anume lipsa de competenta a instantelor in solutionarea pe fond a cauzei.
    33. Guvernul admite ca reclamantului i s-a refuzat dreptul la justitie, dar apreciaza ca acest refuz a fost temporar si ca in orice caz era justificat, pentru ca trebuia sa asigure respectarea normelor de procedura si a principiului separatiei puterilor in stat.
    34. Curtea trebuie sa verifice daca decizia din 15 decembrie 1995 a incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie.
    35. Curtea aminteste ca in cauza Brumarescu impotriva Romaniei (paragrafele 61 - 62) a decis ca a existat o incalcare a prevederilor art. 6 alin. 1 din Conventie, motivand ca anularea unei hotarari judecatoresti definitive este contrara principiului securitatii juridice. Curtea a decis, de asemenea, ca refuzul C.S.J. de a recunoaste competenta instantelor de a examina litigii de natura celui in cauza, referitoare la revendicarea unor bunuri imobile, incalca prevederile art. 6 alin. 1 din Conventie.
    36. Curtea considera ca nimic din aceasta cauza nu permite o abordare diferita fata de solutia din cauza Brumarescu impotriva Romaniei anterior citata.
    Asadar, Curtea considera ca, in cauza, prin aplicarea dispozitiilor art. 330 din Codul de procedura civila privitoare la recursul in anulare, C.S.J. a incalcat, prin Decizia din 31 mai 1995, principiul securitatii raporturilor juridice si prin aceasta dreptul reclamantului la un proces echitabil in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie.
    37. Mai mult, excluderea de catre C.S.J. din sfera de competenta a instantelor judecatoresti a actiunii in revendicare este in sine contrara dreptului de acces la o instanta, garantat de art. 6 alin. 1 din Conventie.
    38. In consecinta, a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie sub aceste doua aspecte.

    II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie

    39. Reclamantul se plange ca decizia C.S.J. a avut ca efect incalcarea dreptului la respectarea proprietatii, asa cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1:
    "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
    Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."
    40. Reclamantul considera ca decizia C.S.J. prin care s-a statuat ca imobilul apartine statului si prin care a fost desfiintata hotararea definitiva din 9 noiembrie 1994 reprezinta o privare de proprietate care nu urmareste un scop de utilitate publica. In plus, in aplicarea Legii nr. 112/1995 statul a vandut unor terti apartamentele nr. 2 si 3. Or, cu toate ca reclamantul a avut castig de cauza ca urmare a contestatiei impotriva deciziei comisiei administrative (a se vedea paragrafele 24 - 26 de mai sus) si a obtinut o decizie prin care aceasta comisie a fost obligata sa restituie in natura intregul imobil (inclusiv apartamentele nr. 2 si 3), el nu poate beneficia de efectele unei asemenea decizii definitive, intrucat statul a vandut aceste apartamente chiriasilor (a se vedea paragraful 28 de mai sus).
    Reclamantul arata ca este victima unei incalcari continue a dreptului sau de proprietate, ce decurge din nationalizarea fara titlu a imobilului. El apreciaza ca hotararile anterioare deciziei C.S.J. constata ca bunul sau a fost nationalizat fara titlu valabil. In opinia sa, faptul ca decizia C.S.J. lipseste de efect juridic aceste hotarari nu impiedica CEDO sa le ia in considerare ca elemente de fapt, pentru a stabili ilegalitatea transferului de proprietate si sa constate incalcarea continua a primului articol din Protocolul nr. 1.
    Invocand Hotararea Vasilescu impotriva Romaniei (27.053/95, 22 mai 1998, Culegere 1998-III, paragrafele 44 - 54), in care Curtea a statuat ca a existat o incalcare intemeindu-se pe ilegalitatea actului de transfer al proprietatii constatata de catre hotararile judecatoresti desfiintate, reclamantul considera ca se afla intr-o situatie similara. El considera Curtea competenta sa analizeze aceasta privare de proprietate, intrucat C.S.J. a anulat retroactiv toate hotararile precedente si efectele lor juridice.
    Reclamantul considera ca decizia C.S.J. reprezinta o "expropriere de fapt", ca nu urmareste un scop legitim si ca a creat un dezechilibru intre interesul general si cel individual.
    El subliniaza ca el insusi a fost parte in proces, nu cumparatorii imobilului, si ca, in consecinta, incalcarile Conventiei il privesc in mod direct, putandu-se pretinde victima. In opinia sa, prin desfiintarea hotararilor care i-au recunoscut dreptul de proprietate, vanzarea apartamentelor nr. 2 si 3 a devenit vanzarea lucrului altuia, care, in dreptul civil roman, este sanctionata cu nulitatea.
    Reclamantul considera, ca urmare a deciziei C.S.J., care a transformat contractele de vanzare-cumparare in "vanzari ale lucrului altuia", ca in patrimoniul sau s-a nascut cel putin o obligatie de restituire a pretului, care este de ajuns pentru a stabili calitatea sa de victima in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
    El invoca Hotararea Fostul rege al Greciei si altii impotriva Greciei ([M.C.] nr. 25.701/94, CEDO 2000-XII, paragraful 71), in care Curtea a statuat ca o persoana care a incheiat un act translativ de proprietate, care a fost anulat retroactiv printr-o lege intrata in vigoare dupa incheierea sa, se poate pretinde victima a incalcarii art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie.
    In consecinta, reclamantul solicita Curtii sa constate ca art. 1 din Protocolul nr. 1 a fost incalcat.
    41. In opinia Guvernului, reclamantul nu mai are calitatea de victima in ceea ce priveste apartamentele nr. 2 si 3 ale imobilului, intrucat le-a vandut inaintea pronuntarii deciziei C.S.J. El aminteste ca, la data deciziei C.S.J., reclamantul avea un drept de proprietate doar asupra parterului si subsolului imobilului (apartamentul nr. 1). Astfel, cei care ar fi trebuit sa se pretinda victime ale unei asemenea incalcari sunt cumparatorii apartamentelor nr. 2 si 3. El invoca in acest sens interpretarea per a contrario a Hotararii Fostul rege al Greciei si altii impotriva Greciei, citata mai sus (paragraful 71).
    Guvernul considera ca decizia C.S.J. nu a anulat contractele de vanzare-cumparare incheiate intre reclamant si doamna G., pe de o parte, si intre reclamant, R.E. si R.I., pe de alta parte.
    Guvernul apreciaza ca jurisprudenta creata prin cauza Brumarescu impotriva Romaniei nu este pertinenta, intrucat in cazul de fata, ulterior recursului in anulare si schimbarilor legislative care au recunoscut instantelor judecatoresti competenta de a solutiona litigii avand ca obiect imobile nationalizate, o instanta a pronuntat o hotarare definitiva privind ilegalitatea nationalizarii din 1950.
    Invocand Decizia Moser impotriva Romaniei (nr. 37.578/97, decizia din 1 iulie 1998), el considera ca in speta situatia este similara si ca, in consecinta, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu a fost incalcat.
    42. In ceea ce priveste apartamentul nr. 1 al imobilului (parterul), Curtea aminteste ca dreptul de proprietate al reclamantului a fost stabilit printr-o hotarare definitiva din 9 noiembrie 1994 si arata ca dreptul astfel recunoscut nu era revocabil.
    De altfel, reclamantul s-a putut bucura de apartamentul nr. 1 al imobilului, in calitate de proprietar legitim, din data de 26 ianuarie 1995 pana la data de 15 decembrie 1995 si de facto (in calitate de locatar) de la aceasta ultima data pana la data de 9 octombrie 2000 (a se vedea paragraful 27 de mai sus).
    Curtea observa, de asemenea, ca acest apartament nu a facut obiectul unui transfer de proprietate inainte de hotararea C.S.J. si ca, la momentul pronuntarii hotararii mentionate, reclamantul era proprietarul apartamentului.
    Reclamantul avea asadar un bun, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, in ceea ce priveste apartamentul nr. 1 din imobil (a se vedea Hotararea Brumarescu impotriva Romaniei, citata mai sus, paragraful 70).
    Curtea arata apoi ca decizia C.S.J. a anulat hotararea definitiva din 9 noiembrie 1994 si a considerat ca proprietarul legitim al bunului era statul. Curtea considera ca aceasta situatie este, daca nu identica, cel putin asemanatoare cu aceea a reclamantului din cauza Brumarescu impotriva Romaniei. Curtea considera ca decizia C.S.J. a avut drept efect privarea reclamantului de bunul sau, in sensul celei de-a doua fraze din primul paragraf al art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie (a se vedea Hotararea Brumarescu impotriva Romaniei, paragrafele 73 - 74).
    Or, Guvernul nu a oferit nici o justificare fata de situatia astfel creata. Apoi, Curtea arata ca reclamantul a fost privat de proprietatea sa intre 15 decembrie 1995 (data deciziei C.S.J.) si 9 octombrie 2000 (data ultimei decizii administrative de restituire), in total peste 4 ani, fara sa fi incasat vreo despagubire.
    In aceste conditii, chiar daca s-ar presupune ca s-ar putea demonstra ca privarea de proprietate a servit unei cauze de utilitate publica, Curtea apreciaza ca echilibrul rezonabil intre exigentele interesului general al comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului a fost rupt si ca reclamantul a suferit un prejudiciu pana la data de 9 octombrie 2000 (conform, mutatis mutandis, Hotararii Surpaceanu impotriva Romaniei din 21 mai 2002, paragrafele 45 - 49).
    Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca a existat o incalcare a art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie in ceea ce priveste apartamentul nr. 1 din imobil.
    43. In ceea ce priveste apartamentele nr. 2 si 3, situate la primul si la al doilea etaj al imobilului, Curtea trebuie sa analizeze daca reclamantul, la momentul pronuntarii hotararii de catre C.S.J., avea un bun, in sensul art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie. Curtea observa ca reclamantul vanduse aceste apartamente inaintea pronuntarii deciziei C.S.J. (a se vedea paragraful 16 de mai sus), iar aceasta hotarare nu continea nici o referinta la contractele de vanzare-cumparare incheiate de acesta.
    Curtea remarca faptul ca, in urma unei cereri de restituire in temeiul Legii nr. 112/1995, reclamantul a obtinut o decizie administrativa de restituire a intregului imobil (a se vedea paragrafele 24 - 26 de mai sus). Curtea arata, de asemenea, ca, in urma unei decizii administrative ulterioare, Primaria Municipiului Bucuresti a decis sa modifice decizia sa anterioara, nerestituind reclamantului decat apartamentul nr. 1, acordandu-i o despagubire pentru rest (a se vedea paragraful 27 de mai sus).
    Curtea considera ca analiza trebuie sa se limiteze la situatia de fapt si de drept care exista in urma deciziei C.S.J., asa cum rezulta din capetele de cerere formulate de reclamant, si, in consecinta, existenta procedurii administrative de restituire nu are nici o incidenta asupra situatiei juridice create in speta.
    In privinta afirmatiilor reclamantului referitoare la efectul retroactiv al deciziei C.S.J., Curtea arata ca acest efect privea doar deciziile pronuntate de instante in actiunea in revendicare formulata de acesta si ca nici o fraza din dispozitivul acestei decizii nu privea anularea contractelor de vanzare-cumparare a apartamentelor nr. 2 si 3. Curtea remarca faptul ca, dupa 19 iunie 1995, dreptul de proprietate asupra acestor apartamente nu mai exista in patrimoniul reclamantului si ca decizia C.S.J. nu a avut consecinte decat pentru apartamentul nr. 1.
    Situatia de fapt si de drept in speta Fostul rege al Greciei si altii impotriva Greciei, citata mai sus, era diferita de cea din speta de fata deoarece, in aceasta speta, o lege din 1994 a abrogat in mod expres un transfer de proprietate incheiat in 1992, ceea ce insemna ca dreptul de proprietate a revenit in patrimoniul familiei regale.
    Curtea arata ca, in speta, decizia C.S.J. a anulat o hotarare, si nu contractele de vanzare, si ca, la data producerii faptelor, proprietarii apartamentelor nr. 2 si 3 din imobil erau R.E., R.I. si doamna G., iar nu reclamantul.
    Faptul ca statul roman a vandut in 1997 apartamentele nr. 2 si 3 locatarilor ar putea justifica actiuni in justitie ale cumparatorilor acestor apartamente, pentru protejarea dreptului lor de proprietate.
    Avand in vedere circumstantele spetei, Curtea considera ca reclamantul nu avea un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, in ceea ce priveste aceste doua apartamente.
    44. Asadar, Curtea concluzioneaza ca nu a existat o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie in ceea ce priveste apartamentele nr. 2 si 3.

    III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

    45. In termenii nr. 41 din Conventie,
    "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

    A. Prejudiciu

    46. Reclamantul considera ca prejudiciul material suferit reprezinta valoarea imobilului. El doreste sa i se atribuie o suma care reprezinta valoarea actuala a bunului, ceea ce inseamna, conform raportului de expertiza trimis Curtii, 105.000 dolari americani (USD) sau 97.174 euro (EUR). El solicita si contravaloarea fructelor civile, pe care o estimeaza la 1.800 USD sau 1.677 EUR, si o despagubire pentru lipsa de folosinta de 88.200 USD sau 82.191 EUR.
    Reclamantul solicita si suma de 50.000 franci francezi (FRF) sau 7.622 EUR pentru prejudiciul moral inregistrat ca urmare a unei suferinte "grave, insuportabile si incomensurabile" pe care i-a provocat-o C.S.J. la data de 15 decembrie 1995, privandu-l de bunul sau pentru a doua oara, dupa ce el reusise, in ianuarie 1995, sa puna capat incalcarii dreptului sau de catre autoritatile comuniste timp de 40 de ani.
    Guvernul nu a depus observatii cu privire la acest aspect.
    47. Curtea aminteste ca nu a ajuns la concluzia existentei unei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie decat in ceea ce priveste apartamentul nr. 1 al imobilului.
    Curtea remarca faptul ca reclamantul a locuit in apartamentul nr. 1 pana la data de 9 octombrie 2000, ca locatar.
    In ceea ce priveste pretinsa pierdere de folosinta, Curtea aminteste faptul ca nu va acorda nici o suma cu acest titlu, deoarece reclamantul a avut mereu folosinta apartamentului sau.
    48. Asadar, pentru privarea de proprietate suferita si tinand cont de ingerintele in dreptul domnului Dan Sorin Ghitescu la respectarea proprietatii, la un tribunal si la un proces echitabil, statuand in echitate, conform prevederilor art. 41 din Conventie, Curtea considera ca trebuie sa i se acorde reclamantului 5.000 EUR cu acest titlu.

    B. Cheltuieli de judecata

    49. Reclamantul solicita rambursarea sumei de 200 USD sau 187 EUR pentru taxele procedurale interne ocazionate de eforturile sale de a-si face recunoscut dreptul de proprietate. El cere Curtii sa ii acorde o suma echivalenta tuturor cheltuielilor suportate in fata Curtii.
    Guvernul nu a depus observatii.
    50. Curtea reaminteste ca acorda doar cheltuielile insotite de documente justificative (a se vedea Hotararea Oprea impotriva Romaniei nr. 33.358/96, hotararea din 9 iulie 2002, paragraful 56).
    51. Curtea arata ca suma de 187 EUR, reprezentand taxe si cheltuieli de judecata solicitate (onorarii pentru cea de-a doua cerere de restituire) pentru care s-au prezentat documente justificative, a fost in mod real si necesar cheltuita si este rezonabila. In aceste conditii, i se vor acorda reclamantului cei 187 EUR solicitati.

    C. Majorari de intarziere

    52. Curtea considera adecvat sa stabileasca majorari de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

    DIN ACESTE MOTIVE,
    CURTEA,
    IN UNANIMITATE:

    1. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie, in sensul ca nu a existat un proces echitabil;
    2. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie, datorita faptului ca reclamantului i s-a refuzat dreptul de acces la justitie;
    3. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, in ceea ce priveste apartamentul nr. 1, pentru perioada 15 decembrie 1995 - 9 octombrie 2000;
    4. hotaraste ca nu a existat o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, in ceea ce priveste apartamentul nr. 2 si apartamentul nr. 3;
    5. hotaraste ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, urmatoarele sume:
    (i) 5.000 EUR (cinci mii euro) cu titlu de daune materiale si morale;
    (ii) 187 EUR (o suta optzeci si sapte euro) cu titlu de cheltuieli de judecata;
    (iii) aceste sume se vor converti in moneda nationala a statului parat, la cursul aplicabil la data platii;
    6. hotaraste ca aceasta suma va fi majorata, incepand de la data expirarii termenului mentionat pana la momentul efectuarii platii sumelor indicate la pct. 5 (i) si (ii), cu o dobanda simpla de intarziere egala cu dobanda minima pentru imprumut practicata de Banca Centrala Europeana, valabila in aceasta perioada, la aceasta adaugandu-se o majorare cu 3 puncte procentuale;
    7. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
    Redactata in limba franceza si comunicata in scris la data de 29 aprilie 2003, cu aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.

                   J. P. Costa,              S. Dolle,
                   presedinte                grefier