Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.745 din 07.10.2015

privind stabilirea unor obligaţii şi sancţiuni ce revin operatorilor care introduc pentru prima dată pe piaţă produse din lemn, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 771 din 15 octombrie 2015

SmartCity1

În temeiul art. 7 şi 19 din Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, al art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Potrivit prevederilor art. 4 din Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, denumit în continuare Regulament, prezenta hotărâre stabileşte regimul sancţionator pentru operatorii economici care nu respectă obligaţiile prevăzute la art. 6 din Regulament, aferente codurilor de clasificare: 4408-4412, 4413 00 00, 4414 00, 4415, 4416 00 00, 4418, 9403 30, 9403 40, 9403 50 00, 9403 60, 9403 90 30 şi 9406 00 20, precum şi pentru celuloză şi hârtie, prevăzute la cap. 47 şi 48 din Nomenclatura combinată prevăzută în anexa nr. I la Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, cu excepţia celor pe bază de bambus şi a produselor reciclate, respectiv deşeuri şi resturi, care nu intră sub incidenţa prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 2(1) Operatorii care introduc pentru prima dată pe piaţă lemn şi produse din lemn, astfel cum sunt definiţi la art. 2 lit. c) din Regulament, au obligaţia să implementeze şi să utilizeze pentru codurile de clasificare prevăzute la art. 1, precum şi pentru celuloză şi hârtie, prevăzute la cap. 47 şi 48 din Nomenclatura combinată prevăzută în anexa nr. I la Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87, cu excepţia celor pe bază de bambus şi a produselor reciclate, respectiv deşeuri şi resturi, un sistem „due diligence“, astfel cum este prevăzut la art. 6 din Regulament.(2) La primul control efectuat asupra unui operator care nu a implementat şi nu a utilizat un sistem „due diligence“, agentul constatator acordă un termen de maximum 60 zile de la comunicarea constatării pentru încadrarea operatorului în prevederile Regulamentului (UE) nr. 995/2010, termen care se înscrie în actul de constatare a neregulilor. Articolul 3(1) Potrivit prevederilor art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 995/2010, operatorul economic deţinător al lemnului şi produselor din lemn, prevăzut la art. 1, are obligaţia de a completa Registrul de evidenţă a lemnului şi produselor din lemn, al cărui model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) Registrele se păstrează o perioadă de 5 ani şi vor fi puse la dispoziţie, la cerere, autorităţilor competente. Articolul 4(1) Potrivit prevederilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 995/2010, legalitatea provenienţei lemnului şi produselor din lemn importate şi puse în liberă circulaţie în România, în baza licenţei FLEGT, certificatului CITES sau în baza altor documente eliberate de statele terţe exportatoare, în conformitate cu legislaţia aplicabilă pe teritoriul acestora, se atestă cu avizele de însoţire a mărfii emise pentru transportul acestora de la locul punerii în liberă circulaţie.(2) Potrivit prevederilor art. 3 şi 4 din Regulament, legalitatea recoltării lemnului provenit din statele membre ale Uniunii Europene se atestă prin documente eliberate în conformitate cu legislaţia aplicabilă pe teritoriul acestora.(3) Produsele din lemn expediate care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) sunt considerate fără provenienţă legală. Articolul 5(1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:a)nerespectarea de către operatori a obligaţiei de a implementa şi de a utiliza un sistem „due diligence“, cu luarea în considerare a situaţiei prevăzute la art. 2 alin. (2), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei; b)neîndeplinirea de către o organizaţie de monitorizare a obligaţiilor prevăzute pentru aceasta la art. 8 alin. (1) din Regulament, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei; c)implementarea de către operatori a propriului sistem „due diligence“ care nu îndeplineşte elementele prevăzute la art. 6 din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 6.000 lei; d)utilizarea necorespunzătoare de către operatori a propriului sistem „due diligence“, cu amendă de la 1.000 lei la 6.000 lei; e)utilizarea necorespunzătoare de către operatori a unui sistem „due diligence“ instituit de o organizaţie de monitorizare, cu amendă de la 1.000 lei la 6.000 lei. (2) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se fac de către comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. Articolul 6Contravenţiilor prevăzute la art. 5 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 7Prevederile art. 5 intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Graţiela Leocadia Gavrilescu Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu ANEXĂPersoana juridică (operator) ........ ................ ........ ............. Sediul ........ ................ ................ ................ ........ .............. C.U.I. ........ ................ ................ ................ ........ ............... REGISTRUL DE EVIDENŢĂ a lemnului şi produselor din lemn*

Nr. crt. Intrări materie primă Ieşiri produse din lemn Observaţii
Denumirea produsului şi specia Cod** U.M. Cantitatea Furnizorul (denumirea şi adresa/ ţara de origine a produsului) Denumirea produsului şi specia Cod* U.M. Cantitatea Beneficiarul (numele şi adresa)
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Total pe sortimente şi specii - trimestrial

* Lemnul şi produsele din lemn aferente codurilor de clasificare prevăzute la art. 1 din hotărâre. ** Codurile de clasificare corespunzătoare lemnului şi produselor din lemn prevăzute la art. 1 din hotărâre.

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 745/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 745 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 745/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu