HOTARARE Nr.
71 din 23 ianuarie 2008
privind finantarea
obiectivului de investitii „Extindere Palat Victoria"
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 63 din 28 ianuarie 2008
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Incepând cu anul
2008, se va realiza finanţarea obiectivului de investiţii „Extindere Palat
Victoria", conform programului de investiţii aprobat potrivit legii, în
limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie de la bugetul de stat, prin
bugetul Secretariatului General al Guvernului, pentru Regia Autonomă
„Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", care, în calitate de
autoritate contractantă, va prelua şi va derula proiectarea şi execuţia
obiectivului de investiţii, conform legislaţiei în vigoare.
Art. 2. - (1) Cancelaria Primului-Ministru predă
Secretariatului General al Guvernului indicatorii tehnico-economici ai
obiectivului de investiţii „Extindere Palat Victoria", aprobaţi prin
Hotărârea Guvernului nr. 80/2007 privind aprobarea indicatorilor
tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Extindere Palat
Victoria", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 2 februarie 2007.
(2) Secretariatul General al Guvernului preia de la
Cancelaria Primului-Ministru, pe bază de protocol de
predare-primire, documentaţia privind etapele realizate pentru obiectivul de
investiţii „Extindere Palat Victoria".
Art. 3. - (1) Sumele aprobate prin Legea bugetului de
stat pe anul 2008 nr. 388/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 şi 902 bis din 31
decembrie 2007, în bugetul Cancelariei Primului-Ministru pe anul 2008 pentru
obiectivul de investiţii „Extindere Palat Victoria" se transferă în
bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2008, cu aceeaşi
destinaţie, în condiţiile legii.
(2) Se autorizează Ministerul Economiei şi Finanţelor
să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările
ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri în structura bugetului de stat pe
anul 2008 şi în volumul şi structura bugetului Cancelariei Primului-Ministru şi
ale bugetului Secretariatului General al Guvernului.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Marian Marius Dorin
Secretarul general al Guvernului,
Ilie Gavril Bolojan
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian