În temeiul prevederilor art. 67 şi 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/361 adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 26 septembrie 2017, Camera Deputaţilor: 1. Observă că atât documentul de reflecţie, cât şi alte documente recente ale Comisiei Europene, deşi descriu mediul de securitate ca fiind marcat de ameninţări serioase, complexe şi imediate, omit să precizeze cele mai periculoase surse ale acestor ameninţări, amestecând ameninţările „hibride" cu cele convenţionale, ameninţările venite din partea unor entităţi nonstatale cu cele din partea unor state sau ameninţările din sudul cu cele din estul UE, ca şi când ar fi echivalente ca nivel de pericol şi scară. Prin comparaţie, salută abordarea Parlamentului European, care se exprimă clar atunci când arată că, „din moment ce raporturile de forţă domină din nou relaţiile internaţionale, capabilităţile de apărare şi descurajare sunt fundamentale pentru exercitarea influenţei noastre în cadrul negocierilor diplomatice". De asemenea, se raliază Parlamentului European în evaluarea sa că „a sosit momentul de a defini o strategie nouă, mai realistă pentru relaţiile UE cu Rusia, bazată pe o descurajare credibilă, dar şi pe dialog în domenii de interes comun, cum ar fi combaterea terorismului, neproliferarea şi comerţul". 2. Susţine opinia Parlamentului European că unele „crize recente au scos în evidenţă limitele Organizaţiei Naţiunilor Unite", Uniunea şi statele sale membre fiind invitate „să îşi folosească întreaga influenţă în vederea unei reforme a Consiliului de Securitate, inclusiv în privinţa interzicerii dreptului de veto în cazul atrocităţilor în masă" şi a sistemului de vot. 3. În condiţiile în care documentul de reflecţie reţine că „securitatea a devenit una dintre cele mai importante preocupări ale europenilor" care „(...) se aşteaptă ca Uniunea lor să le asigure protecţia", încurajează instituţiile UE şi statele membre să interpreteze la adevărata dimensiune acest fapt dovedit statistic. Consideră că singura opţiune viabilă pentru a răspunde dorinţei cetăţenilor Uniunii este cultivarea de către instituţiile UE a celui mai înalt nivel de ambiţie, care corespunde opţiunii pentru securitate şi apărare comună. 4. Reaminteşte de opinia exprimată anterior, conform căreia o veritabilă Uniune Europeană a Apărării care să ofere statelor membre garanţii şi capabilităţi superioare celor naţionale este cea mai bună soluţie pentru a obţine autonomia strategică a Uniunii Europene şi pentru a-i spori capacitatea de acţiune faţă de noile circumstanţe geopolitice şi geostrategice. 5. Conştientă că instituirea Uniunii Europene a Apărării este un proces de durată, se raliază opiniei Parlamentului European conform căreia drumul către o Uniune Europeană a Apărării trebuie să înceapă de la o politică de securitate şi apărare comună (PSAC) revizuită în detaliu, bazată pe un principiu solid de apărare, pe o finanţare eficientă şi pe coordonarea cu NATO. 6. Recunoscând că valorificarea întregului potenţial al Tratatului de la Lisabona din sfera politicii de securitate şi apărare comune nu este completă, susţine apelul formulat de Parlamentul European, confirmat ulterior şi de Consiliul European din iunie 2017, ca statele membre să participe la cooperarea structurată permanentă, menţionată la art. 42 alin. (6) din TUE. 7. Consideră totuşi că, deşi prin Tratatul de la Lisabona Uniunea Europeană a dobândit instrumente noi de acţiune pentru politica de securitate şi apărare comună, definirea treptată a unei politici de apărare comune a Uniunii este influenţată de limitele actuale ale sistemului de decizie bazat pe unanimitate. 8. Îşi exprimă îngrijorarea că, în pofida acţiunilor deja întreprinse, persistă percepţia că Uniunea Europeană ar fi, din punct de vedere politic şi militar, incapabilă de angajare dacă este nevoie de un răspuns rapid la o criză majoră şi de o desfăşurare pe scară largă. 9. Recunoaşte că îngrijorările legate de păstrarea suveranităţii ale unora dintre statele membre pot bloca progresul proiectului Uniunii Europene a Apărării, dar consideră că o formulă de cooperare sistematică şi integrarea graduală permit evoluţii, chiar şi în cadrul actualelor tratate. Consideră că o interpretare naţionalistă a conceptului de suveranitate reprezintă o neadaptare la actualul context de securitate şi încurajează Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant pentru politica externă şi de securitate să promoveze, la nivelul statelor membre tributare unei astfel de viziuni, programe de „adecvare la realitate" care să grupeze şi să actualizeze periodic întregul set de date şi argumente pe care Uniunea şi-a fundamentat acţiunile din sfera politicii de securitate şi apărare comune. 10. Susţine, în continuare, că dezvoltarea complementarităţii NATO-UE reprezintă fundamentul securităţii colective a Europei, cea mai potrivită formulă pentru creşterea sinergiilor în scopul realizării răspunsului rapid şi evitării duplicărilor în procesul de dezvoltare a capacităţilor militare. În acelaşi timp, reţine faptul că NATO deţine cele mai bune dotări pentru descurajare şi pentru apărare efectivă, fiind capabilă să pună în aplicare art. 5 din Tratatul de la Washington, pentru apărarea colectivă, în timp ce politica de securitate şi apărare comună se axează, în prezent, pe menţinerea păcii, pe prevenirea conflictelor şi consolidarea securităţii internaţionale. Reaminteşte că o mai strânsă cooperare între NATO şi UE este benefică şi în ceea ce priveşte răspunsul la ameninţările hibride, în domeniile securităţii cibernetice, migraţiei, combaterii formelor severe ale criminalităţii organizate, terorismului etc. Reaminteşte faptul că şase state membre ale UE nu sunt membre ale NATO, ceea ce complică modalităţile exacte de cooperare, precum şi aplicarea clauzei de apărare reciprocă, prevăzută de tratatele Uniunii Europene. Atrage atenţia că obligaţia de solidaritate şi asistenţă reciprocă între statele membre în situaţia unei ameninţări de securitate ar putea funcţiona diferit între state membre care sunt membre NATO, între state membre care sunt şi cele care nu sunt membre NATO şi între state membre care nu sunt membre NATO şi consideră că această diferenţiere subminează unitatea de acţiune. Se asociază Parlamentului European în solicitarea sa către Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant pentru politica externă şi de securitate de a lansa elaborarea unor acorduri şi orientări practice pentru activarea în viitor a art. 42 alin. (7) din TUE. 11. Ia act de observaţia din documentul de reflecţie conform căreia „în trecut au existat diferenţe în ceea ce priveşte percepţiile ameninţărilor şi culturile strategice" şi consideră inacceptabil, din punct de vedere al principiilor UE, ca unele state membre să aibă agende diferite de agenda Uniunii în materie de apărare, pe plan internaţional şi în relaţia cu state terţe. Constată că tratatele nu prevăd sancţiuni pentru astfel de situaţii şi invită Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant pentru politica externă şi de securitate să îşi mobilizeze întreaga capacitate politică pentru a exercita presiuni asupra acestor state. Admite că o Uniune a securităţii şi apărării ar trebui să încurajeze o mai bună aliniere a culturilor strategice, precum şi o înţelegere comună a ameninţărilor şi a răspunsurilor corespunzătoare. Semnalează riscul ca Uniunea Europeană a Apărării să capete, încă de la constituire, două „viteze", atât din cauza diferenţelor de „cultură strategică", cât şi din cauza diferenţelor de resurse bugetare dintre statele membre. 12. Remarcă observaţia făcută în documentul de reflecţie cu privire la extinderea spaţiilor neguvernate şi a conflictelor care au creat un vid de care profită teroriştii şi infractorii şi subliniază că a surprins anterior acest aspect, solicitând Comisiei Europene să aibă în vedere prezentarea unor mecanisme de diversificare şi intensificare a asistenţei UE în administrarea acelor spaţii neguvernate. 13. Admite că pentru a realiza autonomia strategică a UE este necesară alocarea mai multor fonduri, precum şi o cheltuire mai eficientă şi în comun; faţă de situaţia din SUA, care investeşte în apărare mai mult decât dublu faţă de toate statele membre luate împreună, consideră că este improbabil ca în absenţa unor paşi importanţi către securitatea şi apărarea comună acest decalaj să fie redus. Pentru evitarea duplicărilor, susţine creşterea eficienţei şi o mai mare claritate în ceea ce priveşte scopul cheltuielilor de apărare şi utilizarea Fondului european de apărare pentru eficientizarea cheltuielilor. Semnalează riscul ca succesele în direcţia securităţii şi apărării comune, fie ele şi din domeniul organizării, alocării de resurse şi eficientizării, să declanşeze un fel de „cursă a înarmărilor", îndepărtând obiectivul restabilirii echilibrului de putere, la nivelul dorit de Uniunea Europeană. 14. Subliniază importanţa misiunilor PSAC, precum EUNAVFOR MED, pentru acumularea experienţei necesare funcţionării Uniunii Europene a Apărării şi invită UE să continue şi să intensifice astfel de operaţiuni. 15. Regretă perpetuarea stării de incertitudine în care se află grupurile tactice de luptă, susţine reforma conceptului de grupuri tactice de luptă ale UE ca unităţi permanente de reacţie rapidă, independente de orice naţiune-lider şi care fac obiectul unei pregătiri comune sistematice; agreează soluţia ca desfăşurarea grupurilor tactice de luptă să fie suportată ca un cost comun cu titlu permanent de către mecanismul Athena administrat de UE. 16. Agreează abordarea din documentul de reflecţie care susţine că există un raport de determinare între competitivitatea la nivel mondial a UE şi capacitatea sa de a-şi pune în comun şi integra cele mai bune capabilităţi industriale şi tehnologice de care dispune. Admite, de asemenea, aserţiunea că asigurarea unei securităţi şi a unei apărări europene eficace trebuie să se fundamenteze pe coordonarea eficientă a investiţiilor majore în materie de cercetare şi dezvoltare efectuate de UE şi de statele sale membre. Semnalează totuşi că, pentru ca aceste formate de cooperare să poată fi realizate, ar trebui să existe încredere între statele membre şi între acestea şi instituţiile UE, cel puţin din punctul de vedere al asigurării confidenţialităţii informaţiilor sensibile. De aceea, solicită Comisiei Europene să prezinte un sistem de garanţii care să ateste siguranţa informaţiilor sensibile. 17. Recunoaşte beneficiile unei pieţe unice pentru apărare, funcţională, echitabilă, accesibilă şi transparentă, deschisă, care să promoveze inovarea tehnologică, să încurajeze competiţia industrială, să faciliteze accesul transfrontalier al întreprinderilor mici la resurse, să asigure specializarea şi optimizarea capacităţilor de producţie, achiziţii comune şi scăderea costurilor asociate. 18. Recunoaşte că tensiunea dintre constrângerile fiscale şi priorităţile de politică publică poate reduce capacitatea de investire în produse ale industriei de apărare a statelor membre şi semnalează posibilitatea ca tensiunea să fie exacerbată prin influenţe „hibride". 19. Susţine opinia Parlamentului European cu privire la necesitatea instituirii unui consiliu al miniştrilor apărării care să asigure conducerea politică permanentă şi care să coordoneze crearea unei Uniuni Europene a Apărării. Susţine instituirea unui format permanent pentru întruniri care să reunească miniştrii apărării din statele membre implicate în aprofundarea cooperării în materie de apărare, ca un forum decizional şi consultativ. 20. Reiterează importanţa modificării strategiei de comunicare a Uniunii, astfel încât mesajele transmise opiniei publice europene cu privire la acţiunile, meritele şi realizările politicii de securitate şi apărare comune să fie recepţionate în mod adecvat. Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 4 octombrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, FLORIN IORDACHE