HOTARARE   Nr. 7 din 11 septembrie 1996

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 221 din 16 septembrie 1996

    Ioan Muraru            - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Viorel Mihai Ciobanu   - judecator
    Mihai Constantinescu   - judecator
    Ioan Deleanu           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Ioan Griga             - procuror
    Constantin Burada      - magistrat-asistent

    Pe rol solutionarea contestatiei privind inregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru functia de Presedinte al Romaniei, la alegerile din 3 noiembrie 1996, formulata de domnul Niculae Cerveni, presedintele Partidului National Liberal - Conventia Democratica, depusa la Biroul Electoral Central cu nr. 98 din 9 septembrie 1996.
    Contestatia a fost inaintata Curtii Constitutionale cu adresa nr. 101 din 9 septembrie 1996 si formeaza obiectul Dosarului nr. 174 D/1996.
    Curtea a decis solutionarea contestatiei fara citarea partilor, avand in vedere cerinta legala a rezolvarii ei in maximum 48 de ore, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, art. 11 alin. (2) si alin. (3) si art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992, raportate la art. 85 din Legea nr. 68/1992 si coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedura civila.
    Magistratul-asistent prezinta obiectul contestatiei.
    In motivarea contestatiei, domnul Niculae Cerveni sustine, in esenta, ca domnul Ion Iliescu nu mai are dreptul sa candideze pentru functia de Presedinte al Romaniei, deoarece prin Decretul-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 s-a prevazut "alegerea tuturor conducatorilor politici pentru unul sau cel mult doua mandate". Aceasta "dispozitie" de ordin constitutional se pretinde ca a fost reconfirmata prin "art. 81 alin. (1)" din Legea nr. 69/1992, (art. 10), si art. 81 alin. (4) din Constitutie. Domnul Ion Iliescu a obtinut un prim mandat de sef al statului in decembrie 1989 (ca presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale), al doilea in anul 1990 in urma alegerilor desfasurate in baza Decretului-lege nr. 92/1990 si, in fine, al treilea mandat in anul 1992. Aceasta noua candidatura ar fi a patra, ceea ce incalca prevederile Constitutiei si ale celorlalte acte normative sus-mentionate, deoarece depaseste durata maxima a doua mandate presedintiale de 8 ani. Pe de alta parte, domnul Ion Iliescu a declarat in repetate randuri, in cursul mandatelor sale, ca "nimeni nu va putea detine mai mult de doua mandate". De asemenea, considera ca domnul Ion Iliescu nu a vegheat la buna functionare a institutiilor statului. Pentru aceste motive solicita invalidarea acestei candidaturi, care este contrara legii, politicii, moralei si chiar a bunului simt.
    Procurorul, avand cuvantul in fond, apreciaza ca neintemeiata contestatia privind inregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru functia de Presedinte al Romaniei, sustinand, in esenta, urmatoarele: Decretul-lege nr. 92/1990 este un act normativ cu caracter provizoriu si tranzitoriu, care nu se refera la notiunea de mandat presedintial, ci la unele prerogative ale functiei de Presedinte al Romaniei; definirea notiunii de mandat presedintial se realizeaza pentru prima data prin Legea nr. 69/1992, adoptata in temeiul Constitutiei din 1991, de unde rezulta ca singurul mandat presedintial, in inteles constitutional, este cel indeplinit ca urmare a alegerilor din septembrie 1992. Pe de alta parte, prin contestatie se invoca si consideratii care nu pot fi avute in vedere la solutionarea ei de catre Curtea Constitutionala. In consecinta, solicita respingerea contestatiei.

    CURTEA,
    luand in dezbatere contestatia inaintata de Biroul Electoral Central, constata ca este competenta sa o solutioneze in temeiul art. 144 lit. d) din Constitutie, al art. 27 din Legea nr. 47/1992 si al art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992.
    Analizand contestatia in raport cu prevederile Constitutiei, ale Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei si vazand concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine urmatoarele:
    In legatura cu temeiurile contestatiei, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Hotararea nr. 1 din 8 septembrie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 213 din 9 septembrie 1996, si nu exista motive sa se revina asupra celor statuate.
    In opinia contestatorului, domnul Ion Iliescu a indeplinit trei "mandate" si la alegerile din 3 noiembrie 1996 ar candida pentru al patrulea mandat. Se invoca, in acest sens, Decretul-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 si Decretul-lege nr. 92 din 18 martie 1990, acte normative preconstitutionale, care, intre altele, au cuprins si reglementari cu privire la institutia de sef al statului.
    Decretul-lege nr. 2/1989 in nici una dintre prevederile sale nu indica functia de sef al statului sau mandatul presedintial. Art. 5 din acest act normativ se refera la presedintele Consiliului Frontului Salvarii Nationale, stabilindu-i sumar atributiile, unele dintre acestea fiind specifice prin natura lor prerogativelor unui sef de stat, altele, insa, neavand nimic comun cu asemenea prerogative. Mai mult, insa, unele atributii dintre cele care ar fi putut apartine unui sef de stat unipersonal au fost rezervate, prin prevederile art. 2 din acel act normativ, Consiliului Frontului Salvarii Nationale, ca organ colegial de putere.
    Cat priveste invocarea art. 81 din Legea nr. 69/1992, textul este improvizat, intrucat legea nu are decat 30 de articole.
    Prin Decretul-lege nr. 92/1990 s-a instituit intr-adevar functia de sef al statului, sub denumirea "Presedintele Romaniei". In conditiile date, reglementarea acestei institutii se remarca prin elemente specifice esentiale, diferite de Constitutie, indeosebi cele la care s-au referit art. 9 alin. 2, art. 10 alin. 2, art. 81 si art. 8Z din acest act, privind varsta minima pentru a fi ales, interdictia pentru unele persoane de a fi alese, procedura contenciosului electoral, validarea alegerii si momentul de la care cel ales este declarat presedinte, precum si cele care au stabilit atributiile presedintelui si raporturile sale cu celelalte autoritati publice. Mai mult, este de observat ca Decretul-lege nr. 92/1990 nu a stabilit durata indeplinirii functiei de presedinte. Comparand acele reglementari cu reglementarile constitutionale actualmente in vigoare avand ca obiect institutia de Presedinte al Romaniei, cuprinse la art. 35 si la art. 80-100 din Constitutie, rezulta ca, desi, formal, cat priveste denumirea institutiei, s-ar parea ca suntem in prezenta uneia si aceleiasi autoritati, in realitate cele doua institutii sunt esential diferite. Pe calea unei asemenea examinari comparative rezulta, asadar, ca sub aceeasi denumire au fost reglementate institutii de autoritate publica esentialmente diferite, prima avand un caracter tranzitoriu, cealalta in conditii de stabilitate constitutionala.
    Cele doua acte normative, Decretul-lege nr. 2/1989 si Decretul-lege nr. 92/1990, au avut, neindoielnic, caracterul unor acte cu valoare constitutionala. Dar tot atat de neindoielnica este si constatarea ca ele nu au fost constitutii. Chiar Decretul-lege nr. 92/1990 in art. 99 evoca perspectiva adoptarii unei constitutii.
    Indiscutabil, respectivele acte normative au avut un caracter tranzitoriu. In acest sens sunt relevante prevederile "tranzitorii" de la art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990: "Prezentul decret-lege se aplica pana la adoptarea legii electorale elaborate pe baza noii Constitutii". Constitutia Romaniei a confirmat apoi caracterul tranzitoriu al reglementarilor anterioare. Astfel, art. 150 alin. (1) a prevazut ca legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare numai in masura in care nu contravin Constitutiei. Art. 151 alin. (1) a precizat, de asemenea, ca institutiile republicii, existente la data intrarii in vigoare a Constitutiei, raman in functiune numai pana la constituirea celor noi. Desi textul constitutional se refera la "institutiile republicii", aceasta locutiune implica neindoielnic si normele care au stat la baza organizarii si functionarii acelor institutii, o "institutie", ca structura organizatorica si functionala, neputand exista in afara cadrului juridic care o reglementeaza. De altfel, prin art. 30 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei, Decretul-lege nr. 92/1990 a fost expres abrogat, asa incat nici una dintre reglementarile cuprinse in acel decret-lege nu poate fi revitalizata decat artificial si anacronic, in afara rigorilor juridice.
    O alta constatare insa este deplin pertinenta si concludenta pentru formularea unei judecati de valoare in problema litigioasa asupra careia urmeaza a se pronunta Curtea Constitutionala, si anume ca nici un act normativ preconstitutional nu consacra institutia mandatului presedintial. Aceasta institutie este pentru prima oara reglementata prin Constitutia din 1991. De aceea este inexacta sustinerea din contestatie in sensul ca prevederile Constitutiei ar fi reprodus "intocmai" o dispozitie anterioara acesteia.
    Mandatul presedintial are determinari constitutionale specifice si inedite fata de reglementarile anterioare. Acestea privesc mai ales functiile ce deriva din mandat, conditiile de dobandire, de validare si de incepere a mandatului, durata acestuia, incompatibilitatile si imunitatile pe care le antreneaza, atributiile ce deriva din mandat si, implicit, raporturile in care se afla detinatorul acestuia cu celelalte autoritati publice, raspunderea ce revine titularului mandatului pentru modul de exercitare a acestuia. Nici o alta functie, dobandita pe baza unor reglementari anterioare Constitutiei, nu a avut ca fundament un asemenea mandat, asa incat trebuie admis ca prevederile Constitutiei Romaniei marcheaza o solutie de ruptura sau de reasezare esential diferita a institutiei de sef al statului. Pe cale de consecinta, mandatul presedintial reglementat de Constitutia Romaniei nu poate fi asezat in prelungirea unor durate de indeplinire a functiei de Presedinte al Romaniei anterioare intrarii in vigoare a legii fundamentale.
    Art. 81 alin. (4) din Constitutie prevede: "Nici o persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Romaniei decat pentru cel mult doua mandate. Acestea pot fi si succesive."
    Pentru a se demonstra ilegitimitatea constitutionala a candidaturii domnului Ion Iliescu la functia de Presedinte al Romaniei se face referire constanta numai la aceasta "functie", ignorandu-se cea de-a doua componenta a reglementarii cuprinse la art. 81 alin. (4), anume institutia mandatului. Or, functia de Presedinte nu poate fi abstrasa din cuprinsul reglementarii, netinandu-se seama de conceptul de mandat. Cu alte cuvinte, pentru compararea institutiei de sef al statului, in reglementarea actuala, cu situatii anterioare, trebuie sa se observe ca institutia Presedintelui Romaniei este definita intre altele si prin mandatul constitutional. In lipsa unui astfel de mandat, anterior intrarii in vigoare a Constitutiei, orice asociere cu situatii juridice premergatoare Constitutiei este nefondata.
    Perioada de la 8 decembrie 1991 si pana la alegerile din septembrie 1992 nu constituie mandat presedintial in sensul dispozitiilor constitutionale, deoarece numai prin alegerile din 1992, organizate inauntrul termenului de un an de la adoptarea Constitutiei, prevazut de art. 80 alin. 2 combinat cu art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990, autoritatile publice, inclusiv Presedintele Romaniei, s-au constituit pentru prima oara ca institutii noi, in sensul art. 151 din Constitutie.
    Desigur, in ce priveste atributiile acestor autoritati, Constitutia a fost de imediata aplicare. Dar caracterul nou, constitutional, al acestor autoritati, avand semnificatia unei rupturi fata de legitimitatea lor anterioara, este, fara indoiala, consecinta alegerilor din septembrie 1992. De aceea perioada cuprinsa intre intrarea in vigoare a Constitutiei si alegerile din 1992 nu poate avea semnificatia mandatului constitutional prevazut de art. 81 alin. (4) din Constitutie.
    Se mai sustine prin contestatie ca, daca ar fi ales, domnul Ion Iliescu ar depasi limita maxima a doua mandate de 4 ani, prevazuta de art. 81 alin. (4) si art. 83 alin. (1) din Constitutie, fara a se tine insa seama ca, in realitate, a fost exercitat un singur mandat constitutional, in urma alegerilor din septembrie 1992.
    In sprijinul contestatiei s-au invocat si prevederile art. 10 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei, potrivit carora: "Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu indeplinesc conditiile prevazute de art. 35 din Constitutie pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de doua ori, ca Presedinte al Romaniei".
    Invocarea acestor prevederi legale pentru contestarea legitimitatii constitutionale a candidaturii domnului Ion Iliescu, abstractie facand de dispozitiile legii fundamentale, chiar daca este pertinenta, nu este concludenta, din moment ce obiectul contestatiilor, prin referirea la nesocotirea unor dispozitii din Constitutie, imprima litigiilor cu care a fost sesizata Curtea Constitutionala trasaturile contenciosului constitutional. Or, in contenciosul constitutional, Curtea, garant al suprematiei Constitutiei, trebuie sa se raporteze la dispozitiile acesteia, nu la cele ale unor acte subsecvente si inferioare acestora.
    Pe de alta parte, chiar daca s-ar face abstractie de un asemenea imperativ, socotindu-se ca ne aflam in prezenta unui simplu contencios electoral, avand in vedere principiul necontestat al ierarhiei normelor juridice, este de la sine inteles ca norma legala nu poate fi opusa normei constitutionale. Fiind vorba de un text adoptat dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, prevederile sale nu pot fi interpretate decat in concordanta cu dispozitiile art. 81 alin. (4) din Constitutie, referindu-se la aceeasi interdictie ce priveste, astfel cum s-a retinut deja, exclusiv mandatul constitutional de Presedinte al Romaniei. Orice alta interpretare, fiind neconstitutionala, nu poate fi retinuta, chiar daca, sub aspect literal, textul ar permite-o.
    Fata de cele aratate, rezulta ca mandatul de Presedinte al Romaniei din perioada 1992-1996 este primul mandat constitutional al domnului Ion Iliescu.
    In fine, considerentele de ordin economic, politic si moral, cuprinse in contestatie, nu pot fi retinute ca argumente juridice in solutionarea contestatiei, deoarece instanta constitutionala, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "se pronunta in numele legii". Pe de alta parte, art. 29 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale precizeaza explicit si imperativ: "Curtea nu statueaza decat asupra problemelor de drept".
    Pentru considerentele expuse si vazand dispozitiile art. 144 lit. d) din Constitutie, ale art. 13 alin. (1) lit. B. a), ale art. 27 si 28 din Legea nr. 47/1992, precum si cele ale art. 2 alin. (2) si art. 11 alin. (2) si alin. (3) din Legea nr. 69/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA
    In numele legii
    HOTARASTE:
    Respinge ca neintemeiata contestatia privind inregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la functia de Presedinte al Romaniei, formulata de domnul Niculae Cerveni, presedintele Partidului National Liberal - Conventia Democratica.
    Hotararea este definitiva si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

              PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                  prof. univ. dr. IOAN MURARU

                               Magistrat asistent,
                               Constantin Burada