HOTARARE Nr.
685 din 24 iunie 2008
privind aprobarea
Programului cercetarilor statistice al Institutului National de Statistica
pentru anul 2008
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 569 din 29 iulie 2008
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 9 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/1992 privind
organizarea statisticii oficiale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă Programul cercetărilor statistice
al Institutului Naţional de Statistică pentru anul 2008, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 2. - Realizarea Programului cercetărilor
statistice al Institutului National de Statistică pentru anul 2008 se
finanţează din bugetul Institutului Naţional de Statistică şi din bugetele ministerelor implicate, în
limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2008, precum şi din alte surse
interne şi externe, în condiţiile legii.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Preşedintele Institutului Naţional de Statistică,
Vergii Voineagu
Secretarul general al Guvernului,
Gabriel Berca
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Gheorghe Albu,
secretar de stat
Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,
Attila Korodi
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,
Paul Păcuraru
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Eugen Teodorovici,
secretar de stat
*) Anexa se publică
ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la
Centrul de vânzări şi informare al Regiei Autonome „Monitorul Oficial",
Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.