Hotărârea Nr.516 din 18.05.2011privind transmiterea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Alba şi în administrarea consiliilor locale ale acestora ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 365 din 25 mai 2011
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 2 din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă transmiterea drumurilor forestiere, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Alba şi în administrarea consiliilor locale ale acestora. Articolul 2
(1) Se aprobă transmiterea terenurilor aferente drumurilor forestiere prevăzute la art. 1, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Alba şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.
(2) Pentru terenurile forestiere menţionate la alin. (1) consiliile locale asigură respectarea regimului silvic, fiind interzisă schimbarea categoriei de folosinţă silvică şi a destinaţiei acestora. Articolul 3Predarea-preluarea drumurilor forestiere prevăzute la art. 1 şi a terenurilor aferente acestora prevăzute la art. 2 se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 4Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul mediului şi pădurilor, László Borbély Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXA Nr. 1DATELE DE IDENTIFICARE a drumurilor forestiere care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Alba şi în administrarea consiliilor locale ale acestora
|
Nr. crt. |
Denumirea drumului forestier |
Persoana juridică de la care se transmite drumul forestier |
Persoana juridică la care se transmite drumul forestier |
Indicativul drumului în amenajament |
Lungimea - km - |
Număr de inventar la Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva |
Valoarea de inventar la Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - lei - |
Număr de înregistrare la M.F.P. |
Valoare de inventar la M.F.P. - lei - |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
1 |
DF Valea Ciorii |
Statul roman, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Oraşul Baia de Arieş, în administrarea Consiliului Local al Oraşului Baia de Arieş |
U.P. II, u.a. 239 D, OS Valea Arieşului |
3,1 |
230.341 |
3.230 |
1.405 (parţial) |
3.230 |
|
2 |
DF Valea Hărmăneasa |
Statul roman, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Oraşul Baia de Arieş, în administrarea Consiliului Local al Oraşului Baia de Arieş |
U.P. II, u.a. 240 D, OS Valea Arieşului |
5,5 |
230.342 |
5.740 |
1.405 (parţial) |
5.740 |
|
3 |
DF Lămăşoaia |
Statul roman, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Albac, în administrarea Consiliului Local al Comunei Albac |
U.P. I, u.a. 286 D, OS Valea Arieşului |
6,5 |
27.550 |
21.033 |
1.554 |
21.033 |
|
4 |
DAF Valea Boului |
Statul roman, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Avram Iancu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Avram Iancu |
U.P. III, u.a. 373 D, OS Al Arieşului |
4,8 |
22.172 |
31.289 |
1.440 (parţial) |
31.289 |
|
5 |
DAF Păltiniş |
Statul roman, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Avram Iancu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Avram Iancu |
U.P. III, u.a. 364 D, OS Valea Arieşului |
2,3 |
22.161 |
16.958 |
1.440 (parţial) |
16.958 |
|
6 |
DAF Scaius |
Statul roman, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Avram Iancu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Avram Iancu |
U.P. III, u.a. 366 D, OS Valea Arieşului |
3,0 |
22.164 |
15.681 |
1.440 (parţial) |
15.681 |
|
7 |
DAF Toha |
Statul roman, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Avram Iancu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Avram Iancu |
U.P. III, u.a. 367 D, OS Valea Arieşului |
4,9 |
22.163 |
45.214 |
1.440 (parţial) |
45.214 |
|
8 |
DAF Divaia |
Statul roman, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Avram Iancu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Avram Iancu |
U.P. III, u.a. 369 D, OS Valea Arieşului |
2,8 |
22.165 |
16.766 |
1.440 (parţial) |
16.766 |
|
9 |
DAF Dobrana |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Avram Iancu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Avram Iancu |
U.P. III, u.a. 363 D, OS Valea Arieşului |
5,3 |
22.160 |
21.299 |
1.440 (parţial) |
21.299 |
|
10 |
DF Sălciuţa |
Statul roman, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Sălciua, în administrarea Consiliului Local al Comunei Sălciua |
UP II, u.a. 125 D, OS Valea Arieşului |
9,3 |
23.034/10 |
9.700 |
1.405 (parţial) |
9.700 |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
11 |
DAF Pârâul Tărtărău |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor -Romsilva |
Comuna Şugag, în administrarea Consiliului Local al Comunei Şugag |
U.P. VI, u.a. 205 D, OS Sebeş |
8,9 |
24.628 |
10.678 |
1.511 (parţial) |
10.678 |
|
12 |
DAF Pârâul Pescăriei |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor --Romsilva |
Comuna Şugag, în administrarea Consiliului Local al Comunei Şugag |
U.P. VI, u.a. 229 D, OS Sebeş |
2,4 |
24.672 |
6.128 |
1.545 (parţial) |
6.128 |
|
13 |
DAF Pârâul Timpei |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor -Romsilva |
Comuna Şugag, în administrarea Consiliului Local al Comunei Şugag |
U.P. VI, u.a. 207 D, OS Sebeş |
1,1 |
24.629 |
2.097 |
1.511 (parţial) |
2.097 |
|
14 |
DAF Pârâul Coastei |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor -Romsilva |
Comuna Şugag, în administrarea Consiliului Local al Comunei Şugag |
U.P. VI, u.a. 206 D, OS Sebeş |
1,6 |
24.627 |
1.252 |
1.511 (parţial) |
1.252 |
|
15 |
DF Valea Mirasului |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor -Romsilva |
Comuna Şugag, în administrarea Consiliului Local al Comunei Şugag |
U.P. VI, u.a. 144 D%, OS Sebeş |
4,9 |
24.658% |
40.918 |
1.545 (parţial) |
40.918 |
ANEXA Nr. 2DATELE DE IDENTIFICARE a terenurilor aferente drumurilor forestiere care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Alba şi în administrarea consiliilor locale ale acestora
|
Nr. crt. |
Amplasamentul terenului |
Persoana juridică de la care se transmite bunul imobil |
Persoana juridică la care se transmite bunul imobil |
Localizarea terenului în cadastrul forestier |
Suprafaţa - ha - |
Nr. de inventar M.F.P. |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1 |
Oraşul Baia de Arieş, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Oraşul Baia de Arieş, în administrarea Consiliului Local al Oraşului Baia de Arieş |
U.P. II, u.a. 239 D, OS Valea Arieşului |
1,5 |
1.364 (parţial) |
|
2 |
Oraşul Baia de Arieş, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Oraşul Baia de Arieş, în administrarea Consiliului Local al Oraşului Baia de Arieş |
U.P. II, u.a. 240 D, OS Valea Arieşului |
2,8 |
1.364 (parţial) |
|
3 |
Comuna Albac, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Albac, în administrarea Consiliului Local al Comunei Albac |
U.P. I, u.a. 286 D, OS Valea Arieşului |
3,6 |
1.364 (parţial) |
|
4 |
Comuna Avram Iancu, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Avram Iancu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Avram Iancu |
U.P. III, u.a. 373 D, OS Valea Arieşului |
2,9 |
1.364 (parţial) |
|
5 |
Comuna Avram Iancu, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Avram Iancu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Avram Iancu |
U.P. III, u.a. 364 D, OS Valea Arieşului |
1,4 |
1.364 (parţial) |
|
6 |
Comuna Avram Iancu, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Avram Iancu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Avram Iancu |
U.P. III, u.a. 366 D, OS Valea Arieşului |
1,8 |
1.364 (parţial) |
|
7 |
Comuna Avram Iancu, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Avram Iancu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Avram Iancu |
U.P. III, u.a. 367 D, OS Valea Arieşului |
2,9 |
1.364 (parţial) |
|
8 |
Comuna Avram Iancu, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Avram Iancu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Avram Iancu |
U.P. III, u.a. 369 D, OS Valea Arieşului |
1,7 |
1.364 (parţial) |
|
9 |
Comuna Avram Iancu, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Avram Iancu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Avram Iancu |
U.P. III, u.a. 363 D, OS Valea Arieşului |
3,2 |
1.364 (parţial) |
|
10 |
Comuna Sălciua, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Sălciua, în administrarea Consiliului Local al Comunei Sălciua |
U.P. II, u.a. 125 D, OS Valea Arieşului |
4,7 |
1.364 (parţial) |
|
11 |
Comuna Şugag, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Şugag, în administrarea Consiliului Local al Comunei Şugag |
U.P. VI, u.a. 205 D, OS Sebeş |
3,3 |
1.364 (parţial) |
|
12 |
Comuna Şugag, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Şugag, în administrarea Consiliului Local al Comunei Şugag |
U.P. VI, u.a. 229 D, OS Sebeş |
1,1 |
1.364 (parţial) |
|
13 |
Comuna Şugag, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Şugag, în administrarea Consiliului Local al Comunei Şugag |
U.P. VI, u.a. 207 D, OS Sebeş |
0,7 |
1.364 (parţial) |
|
14 |
Comuna Şugag, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Şugag, în administrarea Consiliului Local al Comunei Şugag |
U.P. VI, u.a. 206 D, OS Sebeş |
1,0 |
1.364 (parţial) |
|
15 |
Comuna Şugag, judeţul Alba |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Şugag, în administrarea Consiliului Local al Comunei Şugag |
U.P. IV, u.a. 144 D%, OS Sebeş |
1,9 |
1.364 (parţial) |
|
ANONIM a comentat
Decizia 220 2018
Buongiorno
E-mail: giovannidinatale1954@gmail.com
Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra
2 e 30 anni.
Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più
rapidamente per discutere le modalità e
documenti da fornire. giovannidinatale1954@gmail.com

Decretul 358 1948
What type of loan do you need?
Personal loan
Car loan
Refinancing
Mortgage
Business capital (start or expand your business)
Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone?
Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 516/2011
|