HOTARARE Nr
HOTARARE Nr.
506 din 14 mai 2008
privind alocarea unei sume
din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de
stat pe anul 2008, pentru judetul Bihor
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 384 din 21 mai 2008
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 privind
finanţele publice, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aproba suplimentarea sumelor defalcate din
taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2008, cu
suma de 340 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului,
prevăzut în bugetul de stat pe anul 2008, pentru judeţul Bihor, şi alocarea
acesteia bugetului propriu al judeţului pentru Biserica Penticostală nr. 7
Filadelfia, în vederea finalizării lucrărilor de amenajare a Cimitirului
confesional din Oradea.
Art. 2. - Ordonatorul principal de credite răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu
dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.
Art. 3. - Ministerul Economiei şi Finanţelor este
autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2008.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
Ministrul culturii şi cultelor,
Adrian Iorgulescu
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Cătălin Doica,
secretar de stat