Hotărârea Nr.5 din 10.01.2018privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii şi amenajări la terenuri din cadrul unor imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Sibiu, Vâlcea, Timiş, Braşov, Dolj, Constanţa, Alba, Arad, Gorj, Cluj şi municipiul Bucureşti, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora şi pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 38 din 16 ianuarie 2018
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor imobile din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării efectuate în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 2Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora. Articolul 3Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 4 Anexele nr. 1*) şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.*) Anexa nr. 1 nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.PRIM-MINISTRUMIHAI TUDOSEContrasemnează:Ministrul apărării naţionale,Mihai-Viorel Fiforp. Ministrul finanţelor publice,Daniela Pescaru,secretar de statANEXA Nr. 2DATELE DE IDENTIFICARE ale unor părţi de imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, care se trec în domeniul privat al statului în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora
|
Nr. crt. |
Nr. M.F.P. |
Codul de clasificare |
Denumirea bunului din domeniul public al statului |
Adresa imobilului |
Elemente-cadru de descriere tehnică, construcţii cu destinaţie specială şi amenajări la teren aferente imobilului propuse pentru trecere în domeniul privat al statului şi valoarea contabilă totală a acestora propusă pentru diminuare din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului/nr. CF/nr. cadastral |
Persoana juridică - administrator al imobilului/CUI |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1. |
103602 - parţial |
8.19.01 |
Imobil 2629 Bucureşti, parţial |
Bulevardul Ghencea nr. 43 A, sectorul 6, municipiul Bucureşti |
1. Construcţii: Pavilionul I 1: - suprafaţa construită = 126,45 mp; - valoarea contabilă = 19.342,90 lei. |
Ministerul Apărării Naţionale 4183229 |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
|
|
|
|
|
Pavilionul T 2: - suprafaţa construită = 249,69 mp; - valoarea contabilă = 628,07 lei. Pavilionul P 1: - suprafaţa construită = 79,30 mp; - valoarea contabilă = 2.851,73 lei. Pavilionul P 2: - suprafaţa construită = 210,58 mp; - valoarea contabilă = 9.261,72 lei. Pavilionul P 3: - suprafaţa construită = 200,08 mp; - valoarea contabilă = 39.156,60 lei. Pavilionul P 4: - suprafaţa construită = 200,08 mp; - valoarea contabilă = 44.104,88 lei. Pavilionul T 3: - suprafaţa construită = 63,36 mp; - valoarea contabilă = 130.639,86 lei. Pavilionul U: - suprafaţa construită = 61,06 mp; - valoarea contabilă = 56.252,62 lei. Pavilionul U 1: - suprafaţa construită = 66,00 mp; - valoarea contabilă = 4.882,71 lei. Pavilionul U 2: - suprafaţa construită = 66,00 mp; - valoarea contabilă = 4.882,71 lei. Pavilionul S 1: - suprafaţa construită = 28,00,00 mp; - valoarea contabilă = 11.605,74 lei. Pavilionul S 2: - suprafaţa construită = 28,00 mp; - valoarea contabilă = 15.702,05 lei. Total valoare contabilă: imobil 2629 - parţial = 339.311,59 lei CF nr. 204587 Bucureşti/nr. cadastral 204587 |
|
|
2. |
104072 - parţial |
8.19.01 |
Imobil 380 Sibiu, parţial |
Strada Revoluţiei nr. 3-5, municipiul Sibiu, judeţul Sibiu |
1. Construcţii: Pavilionul R 5: - suprafaţa construită = 1.261,06 mp; - valoarea contabilă = 32.702,18 lei Total valoare contabilă: imobil 380 - parţial = 32.702,18 lei CF nr. 119807 Sibiu/nr. cadastral 119807; CF nr. 119808 Sibiu/nr. cadastral 119808; CF nr. 119809 Sibiu/nr. cadastral 119809. |
Ministerul Apărării Naţionale 4183229 |
|
3. |
103905 - parţial |
8.19.01 |
Imobil 481 Râmnicu Vâlcea, parţial |
Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Ştirbei Vodă nr. 140, judeţul Vâlcea |
1. Construcţii: Pavilionul Y 7: - suprafaţa construită = 88,00 mp; - valoarea contabilă = 10.019,11 lei Total valoare contabilă: imobil 481 - parţial = 10.019,11 lei CF nr. 43225 Râmnicu Vâlcea/ nr. cadastral 43225. |
Ministerul Apărării Naţionale 4183229 |
|
4. |
106614 - parţial |
8.19.01 |
Imobil 1368 Giroc, parţial |
comuna Giroc, judeţul Timiş |
1. Construcţii: Pavilionul Cc 1: - suprafaţa construită = 7,00 mp; - valoarea contabilă = 0,14 lei. Pavilionul Cc 2: - suprafaţa construită = 21,00 mp; - valoarea contabilă = 0,84 lei. |
Ministerul Apărării Naţionale 4183229 |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
|
|
|
|
|
Pavilionul Cc 3: - suprafaţa construită = 16,00 mp; - valoarea contabilă = 0,45 lei. Pavilionul D 1: - suprafaţa construită = 400,18 mp; - valoarea contabilă = 36,28 lei. Pavilionul D 14: - suprafaţa construită = 400,18 mp; - valoarea contabilă = 36,28 lei. Pavilionul D 15: - suprafaţa construită = 400,18 mp; - valoarea contabilă = 36,28 lei. Pavilionul F 1: - suprafaţa construită = 896,00 mp; - valoarea contabilă = 83,30 lei. Pavilionul F 2: - suprafaţa construită = 896,00 mp; - valoarea contabilă = 83,30 lei. Pavilionul G: - suprafaţa construită = 361,00 mp; - valoarea contabilă = 24,66 lei. Pavilionul Gm: - suprafaţa construită = 28,00 mp; - valoarea contabilă = 10.711,94 lei. Pavilionul I: - suprafaţa construită = 324,00 mp; - valoarea contabilă = 29,26 lei. Pavilionul H 3: - suprafaţa construită = 71,00 mp; - valoarea contabilă = 3,80 lei. Pavilionul H 5: - suprafaţa construită = 71,00 mp; - valoarea contabilă = 3,80 lei. Pavilionul M: - suprafaţa construită = 124,00 mp; - valoarea contabilă = 7,10 lei. Pavilionul M 2: - suprafaţa construită = 173,00 mp; - valoarea contabilă = 10,30 lei. Pavilionul Ms: - suprafaţa construită = 31,00 mp; - valoarea contabilă = 0,67 lei. Pavilionul R 5: - suprafaţa construită = 493,00 mp; - valoarea contabilă = 38,90 lei. Pavilionul R 6: - suprafaţa construită = 493,00 mp; - valoarea contabilă = 38,90 lei. Pavilionul R 8: - suprafaţa construită = 493,00 mp; - valoarea contabilă = 38,90 lei. Pavilionul Po1: - suprafaţa construită = 25,00 mp; - valoarea contabilă = 6.638,86 lei. Pavilionul Po2: - suprafaţa construită = 23,00 mp; - valoarea contabilă = 5.401,10 lei. Pavilionul Z 1: - suprafaţa construită = 5,00 mp; - valoarea contabilă = 0,60 lei. Pavilionul V: - suprafaţa construită = 15,00 mp; - valoarea contabilă = 1,70 lei. |
|
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
|
|
|
|
|
2. Amenajări la terenuri: Drumuri şi alei interioare asfaltate: - suprafaţa construită = 1.140,00 mp; - valoarea contabilă = 0,05 lei. Reţea alimentare cu energie electrică: - suprafaţa construită = 1.006,00 ml; - valoarea contabilă = 2,09 lei. Împrejmuire sârmă ghimpată pe un rând: - suprafaţa construită = 200,00 ml; - valoarea contabilă = 0,59 lei. Total valoare contabilă: imobil 1368 - parţial = 23.230.09 lei CF nr. 410945 Giroc/Nr. cadastral 410945 |
|
|
5. |
104122 - parţial |
8.19.01 |
Imobil 3150 - parţial |
Comuna Ucea, judeţul Braşov |
1. Construcţii: Pavilionul A: - suprafaţa construită = 136,00 mp; - valoarea contabilă = 15,00 lei. 2. Amenajări la terenuri: Reţea de apă: - suprafaţa construită = 15,00 ml; - valoarea contabilă = 403,31 lei. Reţea de canalizare: - suprafaţa construită = 20,00 ml; - valoarea contabilă = 403,31 lei. Reţea electrică subterană: - suprafaţa construită = 50,00 ml; - valoarea contabilă = 0,20 lei. Platouri betonate sau asfaltate: - suprafaţa construită = 140,00 mp; - valoarea contabilă = 3.274,56 lei. Platforme betonate: - suprafaţa construită = 160,00 mp; - valoarea contabilă = 4.226,40 lei. Drumuri şi alei interioare betonate: - suprafaţa construită = 120,00 mp; - valoarea contabilă = 2.455,92 lei. Total valoare contabilă: Imobil 3150 - parţial = 10.778,70 lei CF nr. 105440 Ucea/Nr. cadastral 105440; CF nr. 105441 Ucea/Nr. cadastral 105441. |
Ministerul Apărării Naţionale 4183229 |
|
6. |
103880 - parţial |
8.19.01 |
Imobil 2810 Podari, parţial |
Comuna Podari, judeţul Dolj. Municipiul Craiova, bulevardul Nicolae Romanescu nr. 221, judeţul Dolj |
1. Construcţii: Pavilionul P 1: - suprafaţa construită = 250,00 mp; - valoarea contabilă = 104.521,75 lei. Pavilionul P: - suprafaţa construită = 134,00 mp; - valoarea contabilă = 11.667,50 lei. Pavilionul R: - suprafaţa construită = 293,00 mp; - valoarea contabilă = 13.612,25 lei. Pavilionul S: - suprafaţa construită = 300,00 mp; - valoarea contabilă = 25.273,90 lei. Total valoare contabilă: Imobil 2810 - parţial = 155.075,40 lei CF nr. 32329 Podari/Nr. cadastral 32329; CF nr. 209316 Craiova/Nr. cadastral 209316; CF nr. 209164 Craiova/Nr. cadastral 209164. |
Ministerul Apărării Naţionale 4183229 |
|
7. |
107157 - parţial |
8.19.01 |
Imobil 1895 Constanţa, parţial |
Municipiul Constanţa, judeţul Constanţa |
1. Construcţii: Pilon metalic cu H - 42,00 m: - suprafaţa construită = 22,55 mp; - valoarea contabilă = 2.472,96 lei. Total valoare contabilă: Imobil 1895 - parţial = 2.472,96 lei CF nr. 231996 Constanţa/Nr. cadastral 231996. |
Ministerul Apărării Naţionale 4183229 |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
8. |
103868 - parţial |
8.19.01 |
Imobil 1228 Craiova, parţial |
Municipiul Craiova, Strada Tancodromului nr. 10, judeţul Dolj |
1. Construcţii: Pavilionul V: - suprafaţa construită = 47,00 mp; - valoarea contabilă = 486,25 lei. Pavilionul X: - suprafaţa construită = 49,00 mp; - valoarea contabilă = 1.458,50 lei; Pavilionul I: - suprafaţa construită = 15,00 mp; - valoarea contabilă = 2.026,70 lei. Total valoare contabilă: imobil 1228 - parţial = 3.971,45 lei CF nr. 219195 Craiova/Nr. cadastral 23538 |
Ministerul Apărării Naţionale 4183229 |
|
9. |
103959 - parţial |
8.19.01 |
Imobil 1065 Alba Iulia, parţial |
Municipiul Alba Iulia, judeţul Alba |
1. Construcţii: Pavilionul H: - suprafaţa construită = 37,00 mp; - valoarea contabilă = 33.740,95 lei. Total valoare contabilă: Imobil 1065 - parţial = 33.740,95 lei CF nr. 85784 Alba Iulia/Nr. cadastral 85784 |
Ministerul Apărării Naţionale 4183229 |
|
10. |
106605 - parţial |
8.19.01 |
Imobil 2620 Dud-Tăuţ, parţial |
Comuna Dud-Tăuţ, localitatea Târnova, judeţul Arad |
1. Construcţii: Pavilionul M: - suprafaţa construită = 385,00 mp; - valoarea contabilă = 8.839,60 lei. Pavilionul N: - suprafaţa construită = 180,00 mp; - valoarea contabilă = 14.247,00 lei. Pavilionul P: - suprafaţa construită = 120,00 mp; - valoarea contabilă = 5.698,80 lei. Total valoare contabilă: Imobil 2620 - parţial = 28.785,40 lei CF nr. 300760 Dud-Tăuţ/Nr. cadastral 300760; CF nr. 301096 Târnova/Nr. cadastral 301096. |
Ministerul Apărării Naţionale 4183229 |
|
11. |
103928 - parţial |
8.19.01 |
Imobil 341 Târgu Jiu, parţial |
Municipiul Târgu Jiu, strada Tudor Vladimirescu nr. 131, judeţul Gorj |
1. Construcţii: Pavilionul I: - suprafaţa construită = 912,00 mp; - valoarea contabilă = 136.146,30 lei. Total valoare contabilă: Imobil 341 - parţial = 136.146,30 lei CF nr. 47394 Târgu Jiu/Nr. cadastral 47394; CF nr. 47395 Târgu Jiu/Nr. cadastral 47395; CF nr. 47396 Târgu Jiu/Nr. cadastral 47396. |
Ministerul Apărării Naţionale 4183229 |
|
12. |
106703 - parţial |
8.19.01 |
Imobil 2729 Jucu, parţial |
Comuna Jucu, judeţul Cluj |
1. Construcţii: Pavilionul S: - suprafaţa construită = 224,00 mp; - valoarea contabilă = 36.192,32 lei. Pavilionul S 1: - suprafaţa construită = 278,00 mp; - valoarea contabilă = 60.492,89 lei. Total valoare contabilă: Imobil 2729 - parţial = 96.685,21 lei CF nr. 51480 Jucu, Nr. cadastral 51480; CF nr. 51274 Jucu, Nr. cadastral 51274; CF nr. 51479 Jucu, Nr. cadastral 51479; CF nr. 51481 Jucu, Nr. cadastral 51481. |
Ministerul Apărării Naţionale 4183229 |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
13. |
103839 - parţial |
8.19.01 |
Imobil 2900 Budeşti, parţial |
Comuna Budeşti, judeţul Vâlcea |
1. Construcţii: Pavilionul C 5: - suprafaţa construită = 49,40 mp; - valoarea contabilă = 5.788,98 lei. Pavilionul L 1: - suprafaţa construită = 116,20 mp; - valoarea contabilă = 50.130,67 lei. Pavilionul L 2: - suprafaţa construită =11,50 mp; - valoarea contabilă = 13.841,72 lei. Pavilionul L 3: - suprafaţa construită = 3,20 mp; - valoarea contabilă = 36.911,24 lei. Pavilionul L 4: - suprafaţa construită = 23,30 mp; - valoarea contabilă = 32.532,06 lei; Pavilionul L 5: - suprafaţa construită = 186,20 mp; - valoarea contabilă = 60.156,80 lei. Total valoare contabilă: Imobil 2900 - parţial = 199.361,47 lei CF nr. 35332 Budeşti/nr. cadastral 35332; CF nr. 35333 Budeşti/nr. cadastral 35333. |
|
|
ANONIM a comentat
Ordin 1287 2007
usually don’t comment on these threads but this one hit close.
Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it.
Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete.
What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks)
They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it.
All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet.
The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast.
That’s what I paid for.
|
ANONIM a comentat
Decretul 360 2017
How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery
The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended!
They can be reached at:
Email address: marv.web@mail.com
WhatsApp;+601126730582
Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
|
ANONIM a comentat
Legea 266 2001

Decizia 220 2018
Buongiorno
E-mail: giovannidinatale1954@gmail.com
Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra
2 e 30 anni.
Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più
rapidamente per discutere le modalità e
documenti da fornire. giovannidinatale1954@gmail.com

Decretul 358 1948
What type of loan do you need?
Personal loan
Car loan
Refinancing
Mortgage
Business capital (start or expand your business)
Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone?
Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
|
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 5/2018
|