Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.384 din 13.04.2011

privind trecerea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Cluj şi în administrarea consiliilor locale ale acestora
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 270 din 18 aprilie 2011



SmartCity1


În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 2 din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora şi al art. 9 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă transmiterea drumurilor forestiere, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Cluj şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, în vederea realizării lucrărilor de reabilitare, modernizare şi întreţinere a acestora. Articolul 2
(1) Se aprobă transmiterea terenurilor aferente drumurilor forestiere prevăzute la art. 1, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Cluj şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, în condiţiile legii.
(2) Pentru terenurile aferente drumurilor forestiere menţionate la alin. (1), consiliile locale asigură respectarea regimului silvic, fiind interzisă schimbarea categoriei de folosinţă silvică şi a destinaţiei acestor terenuri.
Articolul 3Predarea-preluarea drumurilor forestiere prevăzute la art. 1 şi a terenurilor aferente acestora prevăzute la art. 2 se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 4Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul mediului şi pădurilor, László Borbély Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXA Nr. 1DATELE DE IDENTIFICARE ale drumurilor forestiere care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Cluj şi în administrarea consiliilor locale ale acestora

Nr. crt. Denumirea drumului forestier Indicativul drumului în amenajament Ocolul silvic de care aparţine drumul Lungimea drumului - km - Persoana juridică de la care se transmite bunul imobil Persoana juridică la care se transmite bunul imobil Număr de inventar Valoare de inventar Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva/ Ministerul Finanţelor Publice - lei -
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva Ministerul Finanţelor Publice
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 DAF Valea Muntelui km 3 UP IX UA 175 D Turda 3 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Băişoara, în administrarea Consiliului Local al Comunei Băişoara 2748 3833 53406/ 53925
2 DAF Ciorii - Sălăşele km 4,8 UP III UA 166 D Turda 4,8 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Băişoara, în administrarea Consiliului Local al Comunei Băişoara 2713 3812 45583
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
3 DAF Scoruset km 1,3 UP III UA 164 D Turda 1,3 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Băişoara, în administrarea Consiliului Local al Comunei Băişoara 2763 3840 3985
4 DAF Pârâul Mămăligii km 3,4 UP III UA 162 D Turda 3,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Băişoara, în administrarea Consiliului Local al Comunei Băişoara 2764 3841 25425
5 DAF Sălăşele km 1,4 UP III UA 165 D Turda 1,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Băişoara, în administrarea Consiliului Local al Comunei Băişoara 2766 3843 10985
6 DAF Dealul Botii - Zoape UP V UA 97 D, 98 D, 100 D Beliş 5,8 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20057 4103 39968
7 DAF Vl. Belişului UP II UA 187 D, 188 D Beliş 7,7 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20054 4100 24842
8 DAF Ghiduri UP I UA 81 D Beliş 1,52 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20179 148015 316622/ 285622
9 DAF Lina - Beliş 3,5 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20050 4096 57433
10 DAF Simon Terpes UP III UA 107 D Beliş 6,7 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20060 4105 52375
11 DAF Mesteacăn - Beliş 2,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20076 4122 20831
12 DAF Pr. Roşu UP III UA 108 D Beliş 2,1 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20078 4124 71210
13 DAF Pr. Muştelor UP II UA 190 D Beliş 2,6 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20053 4099 45922
14 DAF Simon Terpes UP III UA 103 D Beliş 6,7 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20059 4106 98016
15 DAF Suha UP III UA 106 D% Beliş 1,5 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20079 4125 54941
16 DAF Fulgerata UP III UA 106 D% Beliş 2,9 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20080 4126 79511
17 DAF Călineasa UP III UA 104 D, 109 D Beliş 6,5 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20055 4101 182835
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
18 DAF Contur Lac Giurcuta UP III UA 105 D% Beliş 4,0 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20081 4136 151160
19 DAF Contur Lac Giurcuta II UP III UA 105 D% Beliş 4,0 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20082 4137 143672
20 DAF Contur Lac Beliş III UP III UA 105 D% Beliş 1,5 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20085 4129 132721
21 DAF Boros I UP V UA 99 D% Beliş 1,5 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20088 4132 72706
22 DAF Boros II UP V UA 99 D% Beliş 2,3 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş 20089 4133 70205
23 DAF Căpuş UP IV UA 146 D% Gilău 5,1 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Căpuşu Mare, în administrarea Consiliului Local al Comunei Căpuşu Mare 22097 3939 98227
24 DAF Căpuş UP IV UA 146 D% Gilău 3,1 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Căpuşu Mare, în administrarea Consiliului Local al Comunei Căpuşu Mare 22098 3940 72903
25 DAF Pr. Teiului UP III UA 124 D Gilău 0,3 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Căpuşu Mare, în administrarea Consiliului Local al Comunei Căpuşu Mare 22100 3942 6990
26 DAF Rîşca UP III UA 121 D Gilău 6,1 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Căpuşu Mare, în administrarea Consiliului Local al Comunei Căpuşu Mare 22101 3943 162325
27 DAF Călăţele Pădure UP III UA 138 D% Huedin 2,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Călăţele, în administrarea Consiliului Local al Comunei Călăţele 22631 4047 28587
28 DAF Boroleasa I UP III UA 138 D% Huedin 3,5 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Călăţele, în administrarea Consiliului Local al Comunei Călăţele 22632 4048 507197
29 DAF Boroleasa UP III UA 138 D% Huedin 1,5 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Călăţele, în administrarea Consiliului Local al Comunei Călăţele 22633 4049 85762
30 DAF Boroleasa UP III UA 138 D% Huedin 1,05 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Călăţele, în administrarea Consiliului Local al Comunei Călăţele 22673 148016 374040
31 DAF Poic UP I UA 201 D Huedin 3,6 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Ciucea, în administrarea Consiliului Local al Comunei Ciucea 22627 4044 39624
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
32 DAF Surduca UP VII UA 73 D Huedin 5,1 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Ciucea, în administrarea Consiliului Local al Comunei Ciucea 22461 4057 50498
33 DAF Agârbiciu UP III UA 122 D% Gilău 3,9 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Gilău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Gilău 22110 3952 169578
34 DAF Agârbiciu UP III UA 122 D% Gilău 1,5 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Gilău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Gilău 22115 3957 (parţial) 79032
35 DAF Dudaie UP I UA 121 D Someşu Rece 3,3 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Gilău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Gilău 23684 3974 848998
36 DAF Coasta Firii UP V UA 94 D Beliş 2,7 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 20058 4104 41254
37 DAF Cuptoare UP V UA 93 D Beliş 1,6 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 20062 4108 29761
38 DAF Pr. Simii UP V UA 92 D Beliş 1,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 20063 4109 11884
39 DAF Humpleu UP V UA 91 D Beliş 0,6 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 20064 4110 28871
40 DAF Coasta Firii UP V UA 96 D% Beliş 0,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 20074 4120 7375
41 DAF Vîrtop UP V UA 95 D Beliş 1,8 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 20084 4128 63436
42 DAF Pr. Morii UP V UA 96 D% Beliş 0,9 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 20073 4119 12708
43 DAF Agăstău UP III UA 112 D Huedin 3,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 22625 4043 78349
44 DAF Valea Cetăţii UP IV UA 128 D% Huedin 5,7 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 22626 4087 57693
45 DAF Valea Stanciului UP IV UA 125 D% Huedin 4,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 22628 4045 581247
46 DAF Valea Seacă UP IV UA 125 D% Huedin 7,5 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 22629 4088 141874
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
47 DAF Valea Arsă UP IV UA 126 D Huedin 4,1 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 22630 4046 78275
48 DAF Pr. Podului UP IV UA 127 D Huedin 1,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 22636 4052 103548
49 DAF Poicoi - Valea Cetăţii UP IV UA 128 D% Huedin 1,6 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 22638 4054 93770
50 DAF Pr. Corbului UP III UA 114 D% Huedin 2,1 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 22635 4051 17194
51 DAF Gunoişte - Huedin 0,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 22667 4080 2299
52 DAF Pârâul Corbului UP III UA 114 D% Huedin 2,2 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 22672 4084 13289
53 DAF Tomnatic, Valea Cetăţii UP IV UA 129 D Huedin 0,9 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău 22637 4053 75628
54 DAF Păltiniţa UP II UA 118 D Someşu Rece 4,7 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Măguri-Răcătău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Măguri-Răcătău 23697 3987 130878
55 DAF Belioara I UP IV UA 147 D% Dej 2,5 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mica, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mica 21119 3927 34715
56 DAF Belioara UP IV UA 147 D% Dej 2,5 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mica, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mica 21120 3928 43500
57 DAF Scurta Negreni UP VII UA 72 D UP I UA 205 D Huedin 1,7 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Negreni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Negreni 22643 4059 59553
58 DAF Gingeşti-Negreni UP I UA 203 D Huedin 4,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Negreni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Negreni 22644 4060 140333
59 DAF Pod Neportoc UP VII UA 70 D, 71 D% Huedin 0,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Negreni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Negreni 22662 4075 52790
60 DAF Chervezi - Huedin 2,2 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Negreni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Negreni 22666 4079 18743
61 DAF Mal drept Valea Drăganului - Huedin 2,5 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni 22651 4090 486397
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
62 DAF Contur Lac Drăgan - Huedin 3,3 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni 22652 4066 693093
63 DAF Dara UP VI UA 162 D Huedin 3,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni 22653 4067 507208
64 DAF Dosu Letii - Huedin 2,8 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni 22654 4068 28204
65 DAF Zărnişoara - Huedin 2 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni 22674 4085 338260
66 DAF Valea Lungii UP VI UA 163 D Huedin 6,7 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni 22642 4058 43009
67 DAF Onocaie UP VI UA 176 D Huedin 3,5 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni 22669 4082 21372
68 DAF Bulzuri-Dara UP VI UA 161 D% Huedin 1,1 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni 22665 4078 77045
69 DAF Zârna UP VI UA 165 D Huedin 2,5 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni 22655 4069 3428
70 DAF Bulzuri UP VI UA 160 D% Huedin 2,3 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni 22646 4061 56841
71 DAF Zapodie UP VI UA 164 D Huedin 1,3 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni 22648 4063 15488
72 DAF Horaita - Huedin 5,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Sâncraiu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Sâncraiu 22634 4050 58949
73 DAF Răcad UP V UA 150 D% Huedin 5,2 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Săcuieu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Săcuieu 22639 4055 52262
74 DAF Subvlădeasa UP V UA 150 D% Huedin 2,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Săcuieu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Săcuieu 22640 4056 13475
75 DAF Frăsinet-Bologa UP V UA 151 D Huedin 2,9 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Săcuieu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Săcuieu 22649 4064 62706
76 DAF Bulzuri-Dara UP V UA 161 D% Huedin 0,7 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Săcuieu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Săcuieu 22663 4076 59878
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
77 DAF Bulzuri UP V UA 160 D% Huedin 4,9 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Săcuieu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Săcuieu 22664 4077 344843
78 DAF Anieşel UP V UA 152 D Huedin 2,2 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Săcuieu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Săcuieu 22668 4081 9160
79 DAF Mihăieşti II UP IV UA 804 D% Cluj 2,9 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Sânpaul, în administrarea Consiliului Local al Comunei Sânpaul 24901 3754 195613
80 DAF Mihăieşti I UP IV UA 804 D% Cluj 1,3 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Sânpaul, în administrarea Consiliului Local al Comunei Sânpaul 24851 3751 112649
81 DAF Mesteacăn-Pr. Filip UP V UA 146 D% Turda 2,6 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2507 3811 164750/ 203498
82 DAF Huda Mica UP IV UA 157 D Turda 3,2 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2714 3813 70148/ 77680
83 DAF Pârâul Strâmb UP IV UA 158 D Turda 2,1 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2715 3814 34347/ 41603
84 DAF Bondureasa Mare UP IV UA 159 D Turda 3,6 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2716 3815 632745/ 635382
85 DAF Valea Calului UP V UA 144 D% Turda 3,1 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2719 3818 35843/ 36751
86 DAF Valea Calului UP V UA 144 D% Turda 3,1 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2721 3820 288077/ 296164
87 DAF Valea Calului 1 UP V UA 144 D% Turda 2,8 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2722 3821 114254/ 119127
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
88 DAF Valea Calului 2 km 1 UP V UA 144 D% Turda 1 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2723 3822 37301/ 37694
89 DAF Valea Calului 3 km 3,3 UP V UA 144 D% Turda 3,3 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2724 3823 72781/ 73564
90 DAF Valea Calului 2 km 3,3 UP V UA 144 D% Turda 3,3 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2725 3824 196961/ 198462
91 DAF Valea Calului-Dobrin km 1,6 UP V UA 144 D% Turda 1,6 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2720 3819 20394
92 DAF Şoimu I km 1 UP V UA 142 D% Turda 1 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2726 3825 42001/ 42672
93 DAF Şoimu II km 3 UP V UA 142 D% Turda 3 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2727 3826 48726/ 48960
94 DAD Şoimu II km 2,6 UP V UA 142 D% Turda 2,6 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2728 3827 11005/ 11059
95 DAF Şoimu-Tina km 1,4 UP V UA 142 D% Turda 1,4 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2729 3828 167939/ 168707
96 DAF Soimu IV km 3,9 UP V UA 142 D% Turda 3,9 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2730 3829 202770/ 205450
97 DAF Poduri Măruţiu km 3 UP IV UA 160 D Turda 3 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2750 3835 77598/ 77971
98 DAF Mesteacăn-Pr. Filip 1 km 2,2 UP V UA 146 D% Turda 2,2 Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii 2761 3838 132888/ 137511

ANEXA Nr. 2DATELE DE IDENTIFICARE ale terenurilor aferente drumurilor forestiere care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Cluj şi în administrarea consiliilor locale ale acestora

Nr. crt. Amplasamentul terenului Persoana juridică de la care se transmite bunul imobil Persoana juridică la care se transmite bunul imobil Localizarea terenului în cadastrul forestier Denumirea drumului forestier Suprafaţa - ha - Număr de inventar Ministerul Finanţelor Publice
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Comuna Băişoara, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Băişoara, în administrarea Consiliului Local al Comunei Băişoara UP IX UA 175 D DAF Valea Muntelui km 3 1,5 1364 parţial
2 Comuna Băişoara, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Băişoara, în administrarea Consiliului Local al Comunei Băişoara UP III UA 166 D DAF Ciorii-Sălăşele km 4,8 1,92 1364 parţial
3 Comuna Băişoara, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Băişoara, în administrarea Consiliului Local al Comunei Băişoara UP III UA 164 D DAF Scoruset km 1,3 0,52 1364 parţial
4 Comuna Băişoara, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Băişoara, în administrarea Consiliului Local al Comunei Băişoara UP III UA 162 D DAF Pârâul Mămăligii km 3,4 1,36 1364 parţial
5 Comuna Băişoara, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Băişoara, în administrarea Consiliului Local al Comunei Băişoara UP III UA 165 D DAF Sălăşele km 1,4 0,56 1364 parţial
6 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP V UA 97 D, 98 D, 100 D DAF Dealul Botii-Zoape 2,1 1364 parţial
7 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP II UA 187 D, 188 D DAF Vl. Belişului 1,1 1364 parţial
8 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP I UA 81 D DAF Ghiduri 0,8 1364 parţial
9 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş - DAF Lina 2,1 În afara FF
10 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP III UA 107 D DAF Simon Terpes 2,2 1364 parţial
11 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş - DAF Mesteacăn 1,4 În afara FF
12 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP III UA 108 D DAF Pr. Roşu 1,1 1364 parţial
13 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP II UA 190 D DAF Pr. Muştelor 0,4 1364 parţial
0 1 2 3 4 5 6 7
14 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP III UA 103 D DAF Simon Terpes 0,9 1364 parţial
15 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP III UA 106 D% DAF Suha 0,6 1364 parţial
16 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP III UA 106 D% DAF Fulgerata 0,2 1364 parţial
17 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP III UA 104 D, 109 D DAF Călineasa 1,9 1364 parţial
18 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP III UA 105 D% DAF Contur Lac Giurcuta 1,7 1364 parţial
19 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP III UA 105 D% DAF Contur Lac Giurcuta II 1,7 1364 parţial
20 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP III UA 105 D% DAF Contur Lac Beliş III 0,7 1364 parţial
21 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP V UA 99 D% DAF Boros I 1,0 1364 parţial
22 Comuna Beliş, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Beliş, în administrarea Consiliului Local al Comunei Beliş UP V UA 99 D% DAF Boros II 1,6 1364 parţial
23 Comuna Căpuşu Mare, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Căpuşu Mare, în administrarea Consiliului Local al Comunei Căpuşu Mare UP IV UA 146 D% DAF Căpuş 2,5 1364 parţial
24 Comuna Căpuşu Mare, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Căpuşu Mare, în administrarea Consiliului Local al Comunei Căpuşu Mare UP IV UA 146 D% DAF Căpuş 1,5 1364 parţial
25 Comuna Căpuşu Mare, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Căpuşu Mare, în administrarea Consiliului Local al Comunei Căpuşu Mare UP III UA 124 D DAF Pr. Teiului 0,2 1364 parţial
26 Comuna Căpuşu Mare, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Căpuşu Mare, în administrarea Consiliului Local al Comunei Căpuşu Mare UP III UA 121 D DAF Râşca 2,7 1364 parţial
0 1 2 3 4 5 6 7
27 Comuna Călăţele, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Călăţele, în administrarea Consiliului Local al Comunei Călăţele UP III UA 138 D% DAF Călăţele Pădure 1,1 1364 parţial
28 Comuna Călăţele, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Călăţele, în administrarea Consiliului Local al Comunei Călăţele UP III UA 138 D% DAF Boroleasa I 1,7 1364 parţial
29 Comuna Călăţele, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Călăţele, în administrarea Consiliului Local al Comunei Călăţele UP III UA 138 D% DAF Boroleasa 0,7 1364 parţial
30 Comuna Călăţele, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Călăţele, în administrarea Consiliului Local al Comunei Călăţele UP III UA 138 D% DAF Boruleasa 0,6 1364 parţial
31 Comuna Ciucea, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Ciucea, în administrarea Consiliului Local al Comunei Ciucea UP I UA 201 D DAF Poic 1,4 1364 parţial
32 Comuna Ciucea, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Ciucea, în administrarea Consiliului Local al Comunei Ciucea UP VII UA 73 D DAF Surduca 3,1 1364 parţial
33 Comuna Gilău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Gilău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Gilău UP III UA 122 D% DAF Agârbiciu 2,1 1364 parţial
34 Comuna Gilău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Gilău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Gilău UP III UA 122 D% DAF Agârbiciu 0,8 1364 parţial
35 Comuna Gilău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Gilău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Gilău UP I UA 121 D DAF Dudaie 1,3 1364 parţial
36 Comuna Mărgău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău UP V UA 93 D DAF Cuptoare 0,64 1364 parţial
37 Comuna Mărgău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău UP V UA 92 D DAF Pr. Simii 0,56 1364 parţial
38 Comuna Mărgău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău UP V UA 91 D DAF Humpleu 0,24 1364 parţial
39 Comuna Mărgău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău UP III UA 112 D DAF Agastău 2 1364 parţial
40 Comuna Mărgău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău UP IV UA 128 D% DAF Valea Cetăţii 2,8 1364 parţial
41 Comuna Mărgău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău UP IV UA 125 D DAF Valea Stanciului 2,1 1364 parţial
0 1 2 3 4 5 6 7
42 Comuna Mărgău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău UP IV UA 125 D% DAF Valea Seacă 3,7 1364 parţial
43 Comuna Mărgău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău UP IV UA 126 D DAF Valea Arsă 1,9 1364 parţial
44 Comuna Mărgău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău UP IV UA 127 D DAF Pr. Podului 0,7 1364 parţial
45 Comuna Mărgău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău UP IV UA 128 D% DAF Poicoi - Valea Cetăţii 0,8 1364 parţial
46 Comuna Mărgău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău UP III UA 114 D% DAF Pr. Corbului 1,3 1364 parţial
47 Comuna Mărgău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău - DAF Gunoişte 0,16 În afara FF
48 Comuna Mărgău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău UP III UA 114 D% DAF Pârâul Corbului 1,3 1364 parţial
49 Comuna Mărgău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mărgău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mărgău UP IV UA 129 D DAF Tomnatic, Valea Cetăţii 0,4 1364 parţial
50 Comuna Măguri-Răcătău, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Măguri-Răcătău, în administrarea Consiliului Local al Comunei Măguri-Răcătău UP II UA 118 D DAF Păltiniţa 1,88 1364 parţial
51 Comuna Mica, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mica, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mica UP IV UA 147 D% DAF Belioara I 0,5 1364 parţial
52 Comuna Mica, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Mica, în administrarea Consiliului Local al Comunei Mica UP IV UA 147 D% DAF Belioara 0,5 1364 parţial
53 Comuna Negreni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Negreni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Negreni UP VII UA 72 D UP I UA 205 D DAF Scurta Negreni 1,0 1364 parţial
54 Comuna Negreni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Negreni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Negreni UP I UA 203 D DAF Gingeşti-Negreni 1,2 1364 parţial
55 Comuna Negreni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Negreni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Negreni UP VII UA 70 D, 71 D% DAF Pod Neportoc 0,8 1364 parţial
56 Comuna Negreni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Negreni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Negreni - DAF Chervezi 0,88 În afara FF
0 1 2 3 4 5 6 7
57 Comuna Poieni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni - DAF Mal drept Valea Drăganului 1,0 În afara FF
58 Comuna Poieni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni - DAF Contur Lac Drăgan 1,32 În afara FF
59 Comuna Poieni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni UP VI UA 162 D DAF Dara 2,0 1364 parţial
60 Comuna Poieni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni - DAF Dosu Letii 1,1 În afara FF
61 Comuna Poieni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni - DAF Zărnişoara 0,8 În afara FF
62 Comuna Poieni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni UP VI UA 163 D DAF Valea Lungii 3,6 1364 parţial
63 Comuna Poieni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni UP VI UA 176 D DAF Onocae 1,4 1364 parţial
64 Comuna Poieni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni UP VI UA 161 D% DAF Bulzuri-Dara 0,7 1364 parţial
65 Comuna Poieni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni UP VI UA 165 D DAF Zârna 1,5 1364 parţial
66 Comuna Poieni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni UP VI UA 160 D% DAF Bulzuri 1,4 1364 parţial
67 Comuna Poieni, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Poieni, în administrarea Consiliului Local al Comunei Poieni UP VI UA 164 D DAF Zapodie 0,7 1364 parţial
68 Comuna Sâncraiu, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Sâncraiu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Sâncraiu - DAF Horaita 2,16 În afara FF
69 Comuna Săcuieu, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Săcuieu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Săcuieu UP V UA 150 D% DAF Răcad 3,2 1364 parţial
70 Comuna Săcuieu, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Săcuieu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Săcuieu UP V UA 150 D% DAF Subvlădeasa 1,4 1364 parţial
71 Comuna Săcuieu, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Săcuieu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Săcuieu UP V UA 151 D DAF Frăsinet-Bologa 1,4 1364 parţial
0 1 2 3 4 5 6 7
72 Comuna Săcuieu, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Săcuieu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Săcuieu UP V UA 161 D% DAF Bulzuri-Dara 0,4 1364 parţial
73 Comuna Săcuieu, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Săcuieu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Săcuieu UP V UA 160 D% DAF Bulzuri 2,9 1364 parţial
74 Comuna Săcuieu, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Săcuieu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Săcuieu UP V UA 152 D DAF Anieşel 1,3 1364 parţial
75 Comuna Sânpaul, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Sânpaul, în administrarea Consiliului Local al Comunei Sânpaul UP IV UA 804 D% DAF Mihăieşti II 2,1 1364 parţial
76 Comuna Sânpaul, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Sânpaul, în administrarea Consiliului Local al Comunei Sânpaul UP IV UA 804 D% DAF Mihăieşti I 1,3 1364 parţial
77 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP V UA 146 D% DAF Mesteacăn-Pr. Filip 1 1364 parţial
78 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP IV UA 157 D DAF Huda Mică 1,3 1364 parţial
79 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP IV UA 158 D DAF Pârâul Strâmb 0,9 1364 parţial
80 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP IV UA 159 D DAF Bondureasa Mare 1,4 1364 parţial
81 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP V UA 144 D% DAF Valea Calului 1,24 1364 parţial
82 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP V UA 144 D% DAF Valea Calului 1,24 1364 parţial
83 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP V UA 144 D% DAF Valea Calului 1 1,12 1364 parţial
84 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP V UA 144 D% DAF Valea Calului 2 km 1 0,4 1364 parţial
85 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP V UA 144 D% DAF Valea Calului 3 km 3,3 1,32 1364 parţial
86 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP V UA 144 D% DAF Valea Calului 2 km 3,3 1,32 1364 parţial
0 1 2 3 4 5 6 7
87 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP V UA 144 D% DAF Valea Calului-Dobrin km 1,6 0,64 1364 parţial
88 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP V UA 142 D% DAF Şoimu I km 1 0,4 1364 parţial
89 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP V UA 142 D% DAF Şoimu II km 3 1,2 1364 parţial
90 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP V UA 142 D% DAF Şoimu II km 2,6 1,04 1364 parţial
91 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP V UA 142 D% DAF Şoimu-Tina km 1,4 0,58 1364 parţial
92 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP V UA 142 D% DAF Şoimu IV km 3,9 1,56 1364 parţial
93 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP IV UA 160 D DAF Poduri Măruţiu km 3 2,4 1364 parţial
94 Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Comuna Valea Ierii, în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Ierii UP V UA 146 D% DAF Mesteacăn-Pr. Filip 1 km 2,2 0,9 1364 parţial



SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 384/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 384 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 384/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu