Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.231 din 15.06.2011

pentru aprobarea Procedurilor privind acordarea titlurilor de onoare
ACT EMIS DE: Camera Auditorilor Financiari din Romania
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 533 din 28 iulie 2011

SmartCity1

Având în vedere prevederile:art. 6 alin. (3) şi ale art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

art. 15 alin. (1) lit. i), j) şi l), alin. (3) şi art. 22-24 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011,Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în şedinţa din data de 15 iunie 2011, h o t ă r ă ş t e: Articolul 1Se aprobă Procedurile privind acordarea titlurilor de onoare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, Biroul permanent al Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România şi conducerea executivă vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Articolul 3Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România, Ion Mihăilescu ANEXĂPROCEDURI privind acordarea titlurilor de onoare 1. Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare Camera, în temeiul prevederilor art. 15 alin. (1) lit. i), j) şi l) şi ale art. 22-24 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011, aprobă acordarea titlurilor de „preşedinte de onoare“ şi „auditor financiar de onoare“ în condiţiile prezentelor proceduri şi aprobă componenţa Comitetului de excelenţă, la propunerea Biroului permanent al Consiliului Camerei. 2. Titlul de „preşedinte de onoare“ se acordă persoanelor care şi-au încheiat mandatul de preşedinte al Camerei şi care au avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea profesiei de auditor financiar şi la îndeplinirea misiunii de utilitate publică, atribuită de lege Camerei. 3. Titlul de „preşedinte de onoare“ se acordă prin hotărârea Consiliului Camerei, la propunerea Biroului permanent al Consiliului Camerei. 4. Activitatea preşedintelui de onoare se desfăşoară pe parcursul unui singur mandat de 3 ani. 5. Preşedintele de onoare are următoarele atribuţii şi competenţe: a)participă la şedinţele Consiliului Camerei şi ale Biroului permanent al Consiliului Camerei, la invitaţia acestora, fără drept de vot; b)reprezintă profesia de auditor financiar, pe baza mandatului Consiliului Camerei, la întruniri, conferinţe, congrese naţionale şi internaţionale; c)reprezintă profesia de auditor financiar, pe baza mandatului Consiliului Camerei, în faţa forurilor naţionale sau internaţionale; d)participă la evenimentele organizate de Cameră, ocazie cu care poate lua cuvântul; e)susţine profesia de auditor financiar prin proiecte, lucrări de specialitate şi puncte de vedere, prin participarea la diferite activităţi ale Camerei precum examene, cursuri, congrese, conferinţe; f)alte atribuţii stabilite de Consiliul Camerei.6. După desfăşurarea conferinţei ordinare anuale organizate pentru alegerea noilor membri ai Consiliului Camerei, preşedintele de onoare în exerciţiu la acea dată va convoca prima şedinţă a Biroului permanent al Consiliului Camerei şi a Consiliului Camerei nou-ales. 7. Preşedintele de onoare, pentru activităţile efectuate în interesul profesiei, primeşte o remuneraţie stabilită de Consiliul Camerei. 8. Titlul de „preşedinte de onoare“ se retrage prin hotărârea Consiliului Camerei, numai în situaţia aplicării unei sancţiuni disciplinare definitive persoanei deţinătoare a titlului. 9. Comitetul de excelenţă este format din membrii Consiliului Camerei care şi-au încheiat mandatul şi care s-au remarcat în mod deosebit prin contribuţia semnificativă la dezvoltarea şi evoluţia profesiei de auditor financiar şi prin prestigiul profesional dobândit. 10. Membrii Comitetului de excelenţă sunt desemnaţi prin hotărâre a Consiliului Camerei, la propunerea Biroului permanent al Consiliului Camerei. 11. Membrii Comitetului de excelenţă sunt numiţi pentru un singur mandat de 3 ani şi au următoarele atribuţii şi competenţe: a)participă la şedinţele Consiliului Camerei, la invitaţia acestuia, fără drept de vot; b)participă şi îşi aduc contribuţia în cadrul diferitelor comitete de lucru ale Camerei; c)sunt consultaţi la analiza şi la elaborarea unor documente sau proiecte de acte normative în domeniul profesiei; d)reprezintă profesia de auditor financiar, pe baza mandatului Consiliului Camerei, în faţa diferitelor autorităţi naţionale sau internaţionale; e)alte atribuţii stabilite de Consiliul Camerei.12. Membrii Comitetului de excelenţă, pentru activităţile efectuate în interesul profesiei, primesc o remuneraţie stabilită de Consiliul Camerei. 13. Preşedintele de onoare şi membrii Comitetului de excelenţă au calitatea de auditor financiar de onoare. 14. Titlul de „auditor financiar de onoare“ se acordă membrilor care au o vechime în profesie de minimum 10 ani, nu au fost sancţionaţi disciplinar şi au adus o contribuţie deosebită la dezvoltarea profesiei prin participarea activă la diferite evenimente, prin articole şi lucrări de specialitate publicate sau prin alte activităţi remarcabile. 15. Auditorii financiari de onoare sunt desemnaţi prin hotărâre a Consiliului Camerei, la propunerea Biroului permanent al Consiliului Camerei. 16. Titlul de „auditor financiar de onoare“ se poate acorda anual unui număr de membri care să nu depăşească 1% din numărul total de auditori financiari, membri ai Camerei, înscrişi în Registrul public al auditorilor financiari. 17. Auditorul financiar de onoare este scutit de la plata cotizaţiei fixe datorate Camerei şi beneficiază de recunoaştere din partea Camerei prin invitarea la diverse activităţi şi evenimente ale acesteia, în mod gratuit. 18. Titlul de „auditor financiar de onoare“ se retrage prin hotărârea Consiliului Camerei, în situaţia aplicării unei sancţiuni disciplinare definitive persoanei deţinătoare a titlului.

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 231/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 231 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 231/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu