Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 1390 din 4 noiembrie 2008

privind stabilirea cadrului general de implementare a masurilor cofinantate din Fondul European pentru Pescuit prin Programul operational pentru pescuit 2007-2013

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 763 din 12 noiembrie 2008



Având în vedere prevederile art. 57 şi 58 din Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, ale Regulamentului Comisiei (CE) nr. 498/2007 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.198/2006, ale Regulamentului Consiliului (CE EURATOM) nr. 1.605/2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţii Europene, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2008 privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană din Fondul European pentru Pescuit şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat, aprobată prin Legea nr. 168/2008,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

CAPITOLUL I

Obiectiv şi dispoziţii generale

Art. 1. - Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului general pentru aplicarea procedurilor de evaluare, selecţie, contractare, achiziţii, plată, control şi monitorizare, aferente proiectelor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit, denumit în continuare FEP, prin Programul operaţional pentru pescuit 2007-2013, denumit în continuare POP, pe întreaga perioadă de derulare a programului, în regiunile eligibile în cadrul obiectivului de convergenţă.

Art. 2. - (1) Termenii „programare", „axă prioritară", „măsură", „operaţiune", „monitorizare, evaluare", „strategie de dezvoltare locală", „beneficiar", „cheltuială publică" şi „obiectiv de convergenţă" au înţelesul din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 223 din 15 august 2006.

(2) In înţelesul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) POP - reprezintă documentul programatic elaborat potrivit Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, în baza căruia vor fi accesate sumele alocate României pentru perioada de programare 2007-2013;

b) ghidul solicitantului - reprezintă o detaliere tehnică şi financiară a fiecărei măsuri şi cuprinde setul de informaţii necesare solicitantului pentru pregătirea, derularea şi implementarea proiectului, elaborat pentru fiecare măsură de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura, denumită în continuare ANPA, în calitate de Autoritate de management pentru POP, şi este disponibil la sediul central al ANPA, la filialele regionale ale ANPA, la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, denumită în continuare APDRP, şi structurile acesteia, precum şi pesite-ul ANPA şi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR;

c) contract de finanţare - reprezintă documentul juridic încheiat între ANPA şi APDRP, pe de o parte, în calitate de autoritate contractantă, şi beneficiar, pe de altă parte, prin care se stabilesc obiectul, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata de execuţie, valoarea, plata, precum şi alte dispoziţii şi condiţii specifice, prin care se acordă asistenţă financiară nerambursabilă din FEP în scopul atingerii obiectivelor măsurilor cuprinse în POP;

d) proiect eligibil - reprezintă proiectul care îndeplineşte condiţiile minime prevăzute în Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 şi care poate fi selectat, conform criteriilor aprobate de Comitetul de monitorizare, pentru a primi asistenţă financiară nerambursabilă din FEP;

e) cheltuieli eligibile generale - se încadrează în categoria de cheltuieli eligibile comune tuturor măsurilor şi reprezintă costurile necesare pentru pregătirea şi implementarea proiectelor finanţate din POP;

f) cheltuieli eligibile specifice - reprezintă cheltuielile privind realizarea de investiţii pentru fiecare dintre măsurile cuprinse în POP;

g) costuri generale ale proiectului- reprezintă acele costuri necesare pentru pregătirea şi implementarea proiectului, constând în cheltuieli pentru consultanţă, proiectare, monitorizare şi management, inclusiv taxele pentru eliberarea certificatelor, conform art. 55 din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, precum şi cele privind obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectelor, aşa cum sunt acestea prevăzute în legislaţia naţională;

h) mijloace de transport specializate - reprezintă autovehiculele adaptate la cerinţele de transport în cont propriu al materiei prime şi/sau al producţiei obţinute şi care sunt prevăzute în studiul de fezabilitate sau în memoriul justificativ, anexate cererii de finanţare, vehiculele care îndeplinesc aceleaşi cerinţe şi au o funcţie specifică ce necesită adaptări ale caroseriei şi/sau echipamente speciale, precum şi mijloacele de transport prevăzute ca eligibile în cadrul POP;

i) conflict de interese - reprezintă situaţia în care există legături între structurile acţionariatului beneficiarului şi ofertanţii acestuia, între membrii comisiei de evaluare şi ofertanţi sau atunci când ofertantul câştigător deţine pachetul majoritar de acţiuni în două firme participante pentru acelaşi tip de achiziţie în cadrul achiziţiilor realizate de solicitanţii privaţi ai fondurilor nerambursabile FEP.

CAPITOLUL II

Reguli de implementare

SECŢIUNEA 1

Reguli privind măsurile de investiţii

Art. 3. - (1) Un solicitant poate depune în acelaşi timp cel mult două proiecte pentru măsuri diferite din cadrul POP, pentru a fi cofinanţate din FEP.

(2) Un beneficiar poate depune un al doilea proiect în cadrul aceleiaşi măsuri cofinanţate din FEP, cu condiţia ca primul proiect să fie finalizat.

Art. 4. - (1) La solicitarea expresă a unui beneficiar de cofinanţare din FEP, cu privire la contractorii acestuia care nu se achită de obligaţiile contractuale, ANPA poate, după o verificare prealabilă, să includă informaţiile despre aceşti furnizori în Lista contractorilor care nu îşi respectă obligaţiile contractuale faţă de beneficiarii cofinantării din FEP.

(2) Lista contractorilor care nu îşi respectă obligaţiile contractuale faţă de beneficiarii cofinantării din FEP va putea fi consultată pe site-ul oficial al ANPA.

Art. 5. - Pentru anumite categorii de beneficiari din cadrul măsurilor derulate din POP se aplică restricţii de finanţare, respectiv nu vor fi primite cererile de finanţare pentru următoarele categorii de beneficiari:

a) beneficiarii înregistraţi în registrele debitorilor APDRP pentru Programul SAPARD, pentru FEADR şi pentru FEP, până la achitarea integrală a datoriei faţă de APDRP, inclusiv a majorărilor de întârziere;

b) beneficiarii care au contracte de finanţare reziliate pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale, din iniţiativa APDRP, pentru un an de la data rezilierii;

c) beneficiarii Programului SAPARD, ai cofinantării FEADR sau FEP, care se află în situaţii litigioase cu APDRP sau ANPA, până la soluţionarea definitivă a litigiului.

Art. 6. - (1) Cheltuielile generale ale proiectului sunt eligibile numai în cazul în care nu depăşesc 12 % din valoarea totală eligibilă a proiectului, dacă proiectul prevede construcţii-montaj, sau 5 % din valoarea totală eligibilă a proiectului, dacă proiectul nu prevede construcţii-montaj sau nu necesită certificat de urbanism, cu condiţia ca operaţiunile să respecte prevederile art. 55 alin. (1) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006.

(2) Actualizarea studiilor pentru proiectele depuse de beneficiarii publici privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de investiţii nu poate depăşi 3% din valoarea costurilor de proiectare şi inginerie.

(3) Operaţiunile cofinanţate nu trebuie să fi fost finalizate înainte de data primirii notificării privind selecţia proiectului.

(4) In cazul proiectelor care necesită acord de mediu şi studiu de impact de mediu, selecţia proiectelor se va efectua fără obligativitatea prezentării acestora, iar perioada de timp dintre notificarea beneficiarului şi încheierea contractului de finanţare nu va putea depăşi 6 luni.

(5) Studiul de fezabilitate şi, după caz, documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, aferente unui proiect integrat, se realizează conform legislaţiei în vigoare pentru fiecare tip de investiţie, integrarea realizându-se printr-un deviz general centralizator, întocmit de proiectantul care elaborează documentaţia aferentă investiţiei majoritare.

Art. 7. - (1) Cheltuielile generale şi specifice necesare pentru realizarea proiectului sunt eligibile dacă operaţiunile au fost efectuate potrivit prevederilor art. 55 alin. (1) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 şi dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

a) sunt necesare pentru desfăşurarea proiectului şi în conformitate cu principiile managementului financiar adecvat, ale economiei şi ale eficienţei costurilor;

b) sunt efectuate în conformitate cu prevederile contractului de finanţare încheiat cu ANPA şi APDRP;

c) sunt înregistrate în evidenţele contabile ale beneficiarului, sunt identificabile şi verificabile şi sunt susţinute de originalele actelor de plată, precum şi de documente justificative, în condiţiile legii.

(2) In cazul subcontractării operaţiunilor de furnizare de bunuri, lucrări sau servicii, contractorul răspunde în integralitate de respectarea prevederilor contractuale faţă de beneficiarii cofinantării prin FEP şi este obligat să furnizeze ANPA şi APDRP toate informaţiile legate de subcontractori, conform cerinţelor acestora. Subcontractarea totală a achiziţiei nu este permisă pentru operaţiunile derulate pentru cofinanţarea din FEP.

Art. 8. - (1) In înţelesul prezentei hotărâri, pentru cofinanţare din FEP sunt eligibile cheltuielile cu investiţiile care au ca rezultat următoarele:

a) active corporale:

(i) construcţii noi şi/sau modernizarea clădirilor folosite pentru producţie, servicii, inclusiv turism, depozitare, inclusiv construcţii destinate protecţiei mediului, infrastructură internă şi utilităţi;

(ii) branşamente şi racorduri necesare proiectelor;

(iii) lucrări de reabilitare şi conservare a obiectivelor de patrimoniu;

(iv) achiziţii în leasing financiar de utilaje, instalaţii, echipamente şi dotări noi, de mijloace de transport specializate, dacă leasingul financiar se derulează pe perioada de implementare a proiectului şi dacă transferul proprietăţii bunului către beneficiar se realizează înainte de ultima cerere de plată;

b) active necorporale:

(i) costurile generale legate de realizarea investiţiilor prevăzute la lit. a) pentru proiectare şi asistenţă tehnică, asimilate categoriei de active necorporale, după cum urmează: studii de teren, obţinere de avize, acorduri şi autorizaţii;

(ii) achiziţiile, inclusiv achiziţiile în leasing financiar, de know-how sau de cunoştinţe tehnice nebrevetate, software, brevete şi licenţe pentru pregătirea şi implementarea proiectului, dacă leasingul financiar se derulează pe perioada de implementare a proiectului şi dacă transferul proprietăţii bunului către beneficiar se realizează înainte de ultima cerere de plată.

(2) Activele corporale şi necorporale rezultate din implementarea proiectelor cofinanţate din FEP trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:

a) să fie considerate active amortizabile;

b) să fie achiziţionate în condiţii de piaţă;

c) să fie incluse în categoria activelor proprii ale beneficiarului şi să fie utilizate în exclusivitate în locaţia în care a beneficiat de finanţare nerambursabilă pentru minimum 5 ani, termen calculat din momentul în care investiţia a fost finalizată.

(3) Pentru categoriile de beneficiari ai cofinanţării din FEP, care, pe perioada derulării proiectului, precum şi în perioada de monitorizare, îşi schimbă tipul şi dimensiunea întreprinderii avute la data depunerii cererii de finanţare, în sensul trecerii de la categoria de microîntreprindere la categoria de întreprindere mică sau mijlocie, respectiv de la categoria întreprindere mică sau mijlocie la categoria alte întreprinderi, cheltuielile pentru finanţare rămân eligibile pe toată perioada derulării proiectului şi în perioada de monitorizare.

Art. 9. - Proiectele depuse de beneficiarii publici pentru finanţare prin FEP se încadrează în categoria proiectelor negeneratoare de profit şi sunt de utilitate publică.

Art. 10. - (1) Durata maximă de execuţie a investiţiei cofinanţate din FEP este de 2 ani de la data încheierii contractului de finanţare.

(2) Durata maximă de execuţie prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită cu acordul prealabil al ANPAşi APDRP şi cu aplicarea penalităţilor prevăzute în contractul de finanţare, cu excepţia investiţiilor care prevăd adaptarea la standardele comunitare, caz în care această prelungire nu poate depăşi termenul de graţie legal impus pentru adaptarea la standarde.

Art. 11. - Nu sunt eligibile următoarele categorii de cheltuieli şi investiţii:

a) taxa pe valoarea adăugată, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată recuperabile, atunci când este suportată în mod real şi definitiv de alt beneficiar decât persoanele exceptate de la plata impozitului, prevăzute la art. 4 alin. (5) primul paragraf din a şasea Directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare;

b) dobânda la datorie;

c) achiziţionarea şi construirea de locuinţe;

d) achiziţionarea de terenuri;

e) furtul, pierderea, confiscarea sau dispariţia obiectului proiectului;

f) impozite, taxe vamale şi taxe cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri;

g) costuri operaţionale, inclusiv costuri de întreţinere şi chirie;

h) comisioane bancare, costurile garanţiilor şi cheltuieli similare;

i) costuri de schimb valutar, taxe şi pierderi ocazionate de schimburile valutare asociate contului euro FEP;

j) în cazul contractelor de leasing nu sunt eligibile costurile aferente: taxa de management, dobânzi, prima de asigurare;

k) achiziţionarea de bunuri second-hand;

l) cheltuiala legată de proiectele care au generat taxe de utilizator sau de participant înainte de încheierea proiectului, fără ca sumele respective să fi fost deduse din costurile eligibile;

m) costuri promoţionale, altele decât cele legate de publicitatea contribuţiei FEP în proiect;

n) amenzi, penalităţi şi cheltuieli de judecată.

Art. 12. - (1) Contractul de finanţare pentru investiţiile cofinanţate din FEP, în integralitatea sa, precum şi toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acesta nu pot face obiectul cesiunii.

(2) In caz de imposibilitate, neimputabilă beneficiarului, de a executa prevederile contractuale, activitatea va fi preluată, la cerere, de succesorul/succesorii său/săi în drepturi, conform dispoziţiilor legale în materie, cu aprobarea expresă şi prealabilă a ANPAşi APDRP.

(3) Beneficiarul nu are dreptul să constituie garanţii sau ipoteci asupra investiţiei ce face obiectul prezentului contract.

SECŢIUNEA a 2-a

Reguli financiare

Art. 13. -(1) Potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) lit. f) pct. ii) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 şi potrivit prevederilor POP, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2007) 6.664 din 14 decembrie 2007, contribuţia financiară acordată de Comunitatea Europeană din FEP se completează cu contribuţia naţională, asigurată anual de la bugetul de stat.

(2) Alocările financiare totale ale contribuţiei publice din FEP şi de la bugetul de stat, defalcate pe ani, pe axe, aferente perioadei de programare 2007-2013, precum şi alocările indicative pentru măsurile Programului operaţional pentru pescuit sunt prevăzute în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

(3) ANPAşi APDRP pot angaja cheltuieli prin contractele de finanţare (angajamente legale) numai în limita sumelor stabilite pentru fiecare măsură de către ANPA.

(4) Incheierea contractelor de finanţare de către ANPA şi APDRP se poate face începând cu data aprobării POP sau de la data amendării acestuia, prin decizii ale Comisiei Europene.

(5) Potrivit prevederilor art. 81 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006, dobânda aferentă sumelor de prefinanţare alocate de Comunitatea Europeană şi gestionate de MADR în conformitate cu art. 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2008 privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană din Fondul European pentru Pescuit şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat, aprobată prin Legea nr. 168/2008, este utilizată pentru finanţarea unor proiecte eligibile din cadrul Programului operaţional pentru pescuit.

(6) Sumele reprezentând finanţarea proiectelor prevăzute la alin. (5) majorează alocările financiare totale ale contribuţiei publice.

(7) Modificarea alocărilor indicative ale axelor se propun de către ANPAşi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar cele între măsurile aceleiaşi axe, prevăzute în anexa nr. 3, se propun de către ANPAşi se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

SECŢIUNEA a 3-a

Reguli pentru monitorizare şi evaluare

Art. 14. - (1) Instituţiile implicate în implementare desfăşoară activităţi de monitorizare şi evaluare, pe baza datelor puse la dispoziţia acestora de către beneficiarii de cofinanţare din FEP, pentru examinarea progresului înregistrat de POP 2007-2013, comparativ cu obiectivele propuse.

(2) Beneficiarii cofinanţării din FEP trebuie să furnizeze toate datele solicitate de instituţiile implicate, atât în perioada de implementare a proiectelor, cât şi ulterior finalizării acestora.

SECŢIUNEA a 4-a

Reguli generale pentru control

Art. 15. - Beneficiarii măsurilor de sprijin cofinanţate din FEP asigură accesul la locul de implementare a investiţiilor, însoţesc echipele de control şi pun la dispoziţia acestora, în timp util, toate informaţiile şi documentele relevante, conform prevederilor procedurale specifice de control, corespunzătoare fiecărei instituţii responsabile.

CAPITOLUL III

Dispoziţii finale

Art. 16. - Beneficiarul trebuie să depună din proprie iniţiativă toate eforturile pentru a lua cunoştinţă despre toate informaţiile oferite, astfel încât să cunoască înainte de asumarea obligaţiilor toate drepturile şi obligaţiile născute din contractul de finanţare.

Art. 17. -AN PA stabileşte reguli detaliate de implementare pentru fiecare măsură, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dacian Cioloş

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

Departamentul pentru Afaceri Europene,

Aurel Ciobanu-Dordea,

secretar de stat

ANEXA Nr. 1

Alocarea financiară anuală a contribuţiei publice (în euro, pentru întreaga perioadă de programare 2007-2013)

Contribuţie publică anuală

TOTAL

An

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

FEP

15.127.527

22.157.050

30.156.234

36.391.468

39.257.052

42.262.575

45.362.301

230.714.207

Buget naţional

5.042.509

7.385.683

10.052.077

12.130.487

13.085.683

14.087.525

15.120.767

76.904.736

ANEXA Nr. 2

Alocarea financiară a contribuţiei publice pe axe (în euro, pentru întreaga perioadă de programare 2007-2013)

Axa prioritară

Contribuţia

publică totală

(euro)

Contribuţia

FEP

(euro)

Rata de

cofinantare FEP

(%)

Contribuţia

naţională

(euro)

Rata de contribuţie naţională (%)

Axa 1

13.300.000

9.975.000

75%

3.325.000

25%

Axa 2

140.000.000

105.000.000

75%

35.000.000

25%

Axa 3

40.000.000

30.000.000

75%

10.000.000

25%

Axa 4

100.000.000

75.000.000

75%

25.000.000

25%

Axa 5

14.318.942,7

10.739.207

75%

3.579.735,7

25%

TOTAL:

307.618.942,7

230.714.207

76.904.735,7

ANEXA Nr. 3

Alocarea indicativă pentru măsurile POP (în euro, pentru întreaga perioadă de programare 2007-2013)

Măsura/Axa

Costul total

Din care:

Cheltuiala publică

Cheltuiala privată

Totală

Din care:

Contribuţie UE

Contribuţie naţională

Măsura 1.1. Ajutor public pentru încetarea permanentă a activităţilor de pescuit

2.992.500

2.992.500

2.244.375

748.125

-

Măsura 1.2. Ajutor public pentru oprirea temporară a activităţilor de pescuit

798.000

798.000

598.500

199.500

-

Măsura 1.3. Investiţii la bordul navelor şi selectivitate

9.975.000

2.992.500

2.244.375

748.125

6.982.500

Măsura 1.4. Micul pescuit costier

12.431.833

5.471.500

4.103.625

1.367.875

6.960.333

Măsura 1.5. Compensaţii socioeconomice pentru managementul flotei comunitare

1.045.500

1.045.500

784.125

261.375

-

Total axa 1

27.242.833

13.300.000

9.975.000

3.325.000

13.942.833

Măsura 2.1. Investiţii productive în acvacultura

133.000.000

79.800.000

59.850.000

19.950.000

53.200.000

Măsura 2.2. Măsuri de acva-mediu

3.500.000

3.500.000

2.625.000

875.000

-

Măsura 2.3. Măsuri de sănătate publică

700.000

700.000

525.000

175.000

-

Măsura 2.4. Măsuri de sănătate a animalelor

1.400.000

1.400.000

1.050.000

350.000

-

Măsura 2.5. Pescuit în ape interioare

11.666.667

7.000.000

5.250.000

1.750.000

4.666.667

Măsura 2.6. Investiţii în procesare şi marketing

79.333.333

47.600.000

35.700.000

11.900.000

31.733.333

Total axa 2

229.600.000

140.000.000

105.000.000

35.000.000

89.600.000

Măsura 3.1. Acţiuni colective

12.000.000

12.000.000

9.000.000

3.000.000

-

Măsura 3.2. Protecţia şi dezvoltarea faunei şi florei sălbatice

16.000.000

16.000.000

12.000.000

4.000.000

-

Măsura 3.3. Porturi de pescuit, puncte de debarcare şi adăposturi

8.000.000

8.000.000

6.000.000

2.000.000

-

Măsura 3.4. Dezvoltarea de noi pieţe şi campanii de promovare

2.600.000

2.600.000

1.950.000

650.000

-

Măsura 3.5. Proiecte-pilot

1.400.000

1.400.000

1.050.000

350.000

-

Total axa 3

40.000.000

40.000.000

30.000.000

10.000.000

-

Măsura 4.1. Selectarea grupurilor locale

99.445.000

90.000.000

67.500.000

22.500.000

9.445.000

Submasura 4.1.a Sprijin pentru înfiinţarea parteneriatelor public-private şi elaborarea strategiei locale integrate

5.000.000

5.000.000

3.750.000

1.250.000

-

Submasura 4.1.b Sprijin pentru implementarea strategiilor locale integrate

94.445.000

85.000.000

63.750.000

21.250.000

9.445.000

Măsura 4.2. Sprijin pentru acţiuni de cooperare între grupurile locale

11.111.111

10.000.000

7.500.000

2.500.000

1.111.111

Total axa 4

110.556.111

100.000.000

75.000.000

25.000.000

10.556.111

Măsura 5.1. Asistenţă tehnică

14.318.943

14.318.943

10.739.207

3.579.736

-

Total axa 5

14.318.943

14.318.943

10.739.207

3.579.736

-

TOTAL GENERAL:

421.717.887

307.618.943

230.714.207

76.904.736

114.098.944


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1390/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1390 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu