Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.131 din 27.03.2013

pentru stabilirea măsurilor şi sancţiunilor necesare în vederea respectării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.092/91
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 194 din 05 aprilie 2013

SmartCity1

Având în vedere prevederile art. 23 şi 27 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.092/91, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 189 din 20 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 91 alin. (3) din Regulamentul (CE) 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice în ceea ce priveşte producţia ecologică, etichetarea şi controlul, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 250 din 18 septembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produse alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 165 din 30 aprilie 2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Prezenta hotărâre creează cadrul instituţional pentru stabilirea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor în sectorul de agricultură ecologică, având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.092/91, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 834/2007, şi ale Regulamentului (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice în ceea ce priveşte producţia ecologică, etichetarea şi controlul, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 889/2008. Articolul 2(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:a)folosirea frauduloasă a termenilor de „ecologic“, „biologic“, „organic“ sau a abrevierilor acestora, precum „bio“, „eco“, ca mărci comerciale sau practici de utilizare în producţia, procesarea, ambalarea, transportul, depozitarea şi distribuţia produselor, inclusiv pe eticheta produsului, materiale publicitare şi documentele comerciale, care pot induce în eroare consumatorul şi care nu sunt obţinute în conformitate cu regulile de producţie ecologică, prevăzute de art. 23-26 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007; b)nerespectarea de către operatori a regulilor privind producţia, procesarea, ambalarea, transportul, depozitarea, distribuţia şi importul din ţări terţe al produselor ecologice, prevăzute de art. 8-15, 18-20, 28, 29, 32 şi 33 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007; c)lipsa documentelor operatorului, respectiv a înregistrărilor obligatorii prin care se poate identifica trasabilitatea produsului în toate etapele de producţie, procesare şi distribuţie, prevăzute de art. 66, 70, 71-73, 73a, 73b, 74-79, 79a, 79b, 79c, 83, 84, 86, 88 şi 89 din Regulamentul (CE) nr. 889/2008. (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:a)faptele prevăzute la lit. a), cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei şi măsura administrativă de oprire temporară de la comercializare a produselor în cauză până la remedierea deficienţelor constatate, conform prevederilor art. 91,alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 889/2008; b)faptele prevăzute la lit. b), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei; c)faptele prevăzute la lit. c), cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei. Articolul 3Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor la operatorii din sistemul de agricultură ecologică se efectuează de către personalul cu atribuţii de inspecţii tehnice în domeniul agriculturii ecologice din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti. Articolul 4Contravenţiilor prevăzute la art. 2 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 5Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 131/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 131 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 131/2013
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu