HOTARARE Nr.
1103 din 18 septembrie 2008
privind preluarea drumului
judetean DJ 310 km 0+000-24+500 din domeniul public al judetului Calarasi si
din administrarea Consiliului Judetean Calarasi in domeniul public al statului
si in administrarea Ministerului Transporturilor, in vederea realizarii
activitatilor de interes national de catre Compania Nationala de Autostrazi si
Drumuri Nationale din Romania - S.A., precum si incadrarea acestuia in
categoria functionala a drumurilor nationale
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 666 din 25 septembrie 2008
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 9 alin. (2) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu
modificările şi completările ulterioare, al art. 12 şi 13 din Ordonanţa
Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, precum şi al art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de
Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei
Autonome „Administraţia Naţională a Drumurilor din România"', aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă preluarea drumului judeţean DJ
310 km 0+000-24+500, identificat potrivit anexei care face parte integrantă din
prezenta hotărâre, din domeniul public al judeţului Călăraşi şi din
administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi în domeniul public al statului şi
în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării
activităţilor de interes naţional de către Compania Naţională de Autostrăzi şi
Drumuri Naţionale din România - S.A.
(2) Drumul judeţean preluat potrivit alin. (1) se
încadrează în categoria funcţională a drumurilor naţionale.
Art. 2. - Predarea-preluarea drumului judeţean prevăzut
la art. 1 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între Consiliul
Judeţean Călăraşi şi Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.Â., în termen de 30 de zile de
la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 3. -Anexele nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr.
540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor
publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 şi 338 bis din 20
iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică si se
completează în mod corespunzător.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
Ministrul transporturilor,
Ludovic Orban
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE
ale drumului judeţean care se preia din domeniul
public al judeţului Călăraşi şi din administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi în domeniul public al
statului şi în administrarea Ministerului
Transporturilor
Indicativul vechi
|
Originea drumului judeţean
|
Destinaţia drumului judeţean
|
Persoana juridică de la care se preia drumul
judeţean
|
Persoana juridică ce preia drumul judeţean
|
Lungimea totală a drumului şi poziţiile
kilometrice
- km -
|
Indicativul nou
|
DJ 310
|
DN 3
km 113+600
|
DN3B
km 10+950
|
Domeniul public al judeţului Călăraşi şi din administrarea
Consiliului Judeţean Călăraşi
|
Domeniul public al statului şi în administrarea
Ministerului Transporturilor
|
24,50
|
DN3E
|