HOTARARE Nr.
1050 din 9 august 2006
privind cerintele minime
pentru asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor din industria
extractiva de foraj
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 737 din 29 august 2006
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea securităţii si
sănătăţii în muncă nr. 319/2006,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele
minime de protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a
lucrătorilor din industria extractivă de foraj.
(2) Prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în muncă
nr. 319/2006 se aplică în întregime domeniului prevăzut la alin. (1), fără a
aduce atingere prevederilor mai restrictive şi/sau specifice conţinute în
prezenta hotărâre.
Art. 2. - Pentru aplicarea prezentei hotărâri, termenii
şi expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează:
a) industrie extractivă de
foraj - toate ramurile industriei în care se
desfăşoară activităţile de extracţie, în sensul strict al termenului, de
substanţe minerale utile prin forare de puţuri de sonde şi/sau prospecţiuni
pentru asemenea extracţii şi/sau pregătirea pentru vânzarea materiilor prime
extrase;
b) loc de muncă - ansamblul locurilor destinate amplasării de
posturi de lucru în cadrul activităţilor şi instalaţiilor legate direct sau
indirect de industriile extractive de foraj, inclusiv locurile de cazare la
care lucrătorii au acces în cadrul activităţii lor.
Art. 3. - Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică
activităţilor de prelucrare a materiilor prime extrase.
CAPITOLUL II
Obligaţiile angajatorilor
Art. 4. - Pentru a asigura securitatea şi sănătatea
lucrătorilor, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca:
a) locurile de muncă să fie
proiectate, construite, echipate, date în folosinţă, exploatate şi întreţinute
astfel încât să permită lucrătorilor efectuarea sarcinilor de muncă fără a pune
în pericol securitatea şi/sau sănătatea proprie şi/sau a celorlalţi lucrători;
b) exploatarea locurilor de
muncă în prezenţa lucrătorilor să se facă sub supravegherea unei persoane
responsabile;
c) activităţile care comportă un risc special să fie
încredinţate numai personalului competent şi să se execute conform
instrucţiunilor date;
d) toate instrucţiunile de
securitate să fie redactate astfel încât să poată fi înţelese de către toţi
lucrătorii la care se referă;
e) locurile de muncă să fie dotate cu instalaţii de
prim ajutor adecvate;
f) toate exerciţiile de securitate necesare să se efectueze periodic.
Art. 5. - Angajatorul trebuie să se asigure că este
întocmit şi ţinut la zi un document referitor la securitate şi sănătate,
denumit în continuare document de securitate şi sănătate, care
îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 7, 12, 16 şi 17 din Legea nr.
319/2006.
Art. 6. - Documentul de securitate şi sănătate face
dovada în special că:
a) sunt determinate şi evaluate riscurile la care
sunt expuşi lucrătorii la locul de muncă;
b) se iau măsurile corespunzătoare pentru a se atinge
obiectivele prezentei hotărâri;
c) proiectarea, utilizarea şi întreţinerea locului de
muncă şi ale echipamentelor prezintă securitate.
Art. 7. - Documentul de securitate şi sănătate se
întocmeşte înainte de începerea lucrării şi trebuie revizuit dacă locul de
muncă suferă modificări majore, extinderi sau transformări.
Art. 8. - In situaţia în care la acelaşi loc de muncă
sunt prezenţi lucrători din diferite întreprinderi, fiecare angajator răspunde
de toate problemele care ţin de responsabilitatea sa.
Art. 9. - Angajatorul care are responsabilitatea
locului de muncă coordonează punerea în aplicare a tuturor măsurilor privitoare
la securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi înscrie în documentul de securitate
şi sănătate scopul, măsurile şi modalităţile de punere în aplicare a acestei
coordonări.
Art. 10. - Dispoziţiile art. 9 nu aduc atingere
răspunderii individuale a angajatorilor prevăzute de Legea nr. 319/2006.
Art. 11. - (1) Angajatorul trebuie să raporteze fără
întârziere autorităţilor prevăzute la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 319/2006
orice accident de muncă grav şi/sau mortal, precum şi orice pericol grav.
(2) Dacă este necesar, angajatorul actualizează
documentul de securitate şi sănătate, înregistrând măsurile luate pentru
evitarea evenimentelor prevăzute la alin. (1).
Art. 12. - Angajatorul trebuie să ia măsurile de
precauţie corespunzătoare în funcţie de metoda de exploatare:
a) pentru a evita, detecta şi combate declanşarea şi
propagarea incendiilor şi exploziilor; şi
b) pentru a evita formarea
atmosferelor explozive şi/sau nocive pentru sănătate.
Art. 13. - Angajatorul trebuie să prevadă şi să
întreţină mijloace corespunzătoare de evacuare şi salvare pentru a asigura, în
caz de pericol, evacuarea lucrătorilor de la locurile de muncă, rapid şi în
deplină securitate.
Art. 14. - Angajatorul trebuie să ia măsurile necesare
pentru asigurarea sistemelor de alarmă şi a altor mijloace de comunicare
necesare care să permită, în caz de nevoie, declanşarea imediată a operaţiilor
de asistenţă, prim ajutor, de evacuare şi salvare.
CAPITOLUL III
Informarea, consultarea şi participarea lucrătorilor
Art. 15. - Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor trebuie
să fie informaţi asupra tuturor măsurilor luate cu privire la securitatea şi
sănătatea la locurile de muncă şi, în special, asupra celor privind punerea în
aplicare a prevederilor art. 4-14, fără a se aduce atingere prevederilor art.
16 şi 17 din Legea nr. 319/2006.
Art. 16. - Informaţiile trebuie să fie pe înţelesul
lucrătorilor vizaţi.
Art. 17. - Consultarea şi
participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora trebuie să se facă
în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 319/2006.
CAPITOLUL IV
Supravegherea medicală
Art. 18. - Pentru a asigura supravegherea medicală
corespunzătoare a lucrătorilor, în funcţie de riscurile privind securitatea şi
sănătatea lor la locul de muncă, se iau măsuri în conformitate cu
reglementările legale în domeniu.
Art. 19. - Măsurile menţionate la art. 18 se stabilesc
astfel încât să permită fiecărui lucrător să beneficieze sau să fie supus unui
examen medical înainte de începerea activităţilor prevăzute la art. 2 şi,
ulterior, în mod periodic.
Art. 20. - Supravegherea medicală a lucrătorilor în
cadrul sistemului naţional de sănătate se asigură prin structurile medicale de
medicină a muncii care funcţionează potrivit reglementărilor Ministerului
Sănătăţii Publice.
CAPITOLUL V
Dispoziţii finale
Art. 21. - Locurile de muncă ce se vor crea după data
intrării în vigoare a prezentei hotărâri trebuie să îndeplinească cerinţele
minime de securitate şi sănătate prevăzute în anexele nr. 1-3.
Art. 22. - Locurile de muncă existente la data intrării
în vigoare a prezentei hotărâri trebuie să îndeplinească cerinţele minime de
securitate şi sănătate prevăzute în anexe, până cel târziu la data aderării
României la Uniunea Europeană.
Art. 23. - Dacă, după data intrării în vigoare a
prezentei hotărâri, locurile de muncă sunt supuse unor modificări, extinderi
şi/sau transformări, angajatorul ia măsurile necesare pentru ca aceste
modificări, extinderi şi/sau de transformări să fie în conformitate cu
cerinţele minime corespunzătoare prevăzute în anexe.
Art. 24. - Prevederile anexelor nr. 1 -3 se adaptează
în funcţie de evoluţia acquis-ului comunitar şi a standardizării cu privire la
industria extractivă de foraj şi/sau de progresul tehnic, evoluţia
reglementărilor sau specificaţiilor internaţionale ori a noilor descoperiri în
domeniul industriei extractive de foraj.
Art. 25. - Anexele nr. 1 -3 fac parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 26. - Dispoziţiile prevederilor din anexe se
aplică ori de câte ori acestea sunt necesare datorită caracteristicilor locului
de muncă, în funcţie de activitate, de împrejurări sau de un risc specific.
Art. 27. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.
Art. 28. - De la data aderării României la Uniunea
Europeană, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va raporta
Comisiei Europene, la fiecare 5 ani, despre aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, prezentând totodată
punctele de vedere ale partenerilor sociali.
•
Prezenta hotărâre transpune Directiva 92/91/CEE privind
cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţiei sănătăţii
lucrătorilor din industria extractivă de foraj, publicată în Jurnalul Oficial
al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 348/1992.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul economiei şi comerţului,
Codruţ loan Şereş
Ministrul sănătăţii publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
p. Ministrul integrării europene,
Adrian Ciocănea,
secretar de stat
ANEXA Nr. 1
CERINŢE MINIME COMUNE
aplicabile sectoarelor de foraj terestru si marin
1. Stabilitate şi
soliditate
Locurile de muncă trebuie proiectate, construite,
instalate, exploatate, supravegheate şi întreţinute pentru a putea rezista
forţelor exterioare la care pot fi supuse.
Ele trebuie să aibă structura şi soliditatea
corespunzătoare în funcţie de utilizare.
2. Supraveghere şi organizare
2.1. Organizarea locurilor de muncă
2.1.1. Locurile de muncă trebuie să fie astfel
organizate încât să asigure o protecţie adecvată împotriva riscurilor. Acestea
trebuie menţinute curate, iar substanţele sau depunerile periculoase trebuie
îndepărtate ori ţinute sub supraveghere, pentru a nu pune în pericol
securitatea şi sănătatea lucrătorilor.
2.1.2. Posturile de lucru trebuie să fie proiectate
şi construite după principii ergonomice, ţinându-se seama de necesitatea
lucrătorilor de a putea urmări derularea operaţiunilor de la postul lor de
lucru.
2.1.3. Zonele în care există riscuri specifice
trebuie delimitate şi semnalizate.
2.2. Persoană responsabilă
La orice loc de muncă ocupat de lucrători trebuie să
existe în permanenţă o persoană responsabilă desemnată de angajator, care să
aibă calităţile şi competenţa necesare acestei funcţii.
Angajatorul poate să îşi asume el însuşi
responsabilitatea pentru locul de muncă la care se face referire în paragraful
anterior, dacă are calităţile şi competenţa necesare.
2.3. Supravegherea
Pentru asigurarea securităţii şi protecţiei sănătăţii
lucrătorilor pe parcursul tuturor operaţiilor, trebuie asigurată supravegherea
de către persoane care au calităţile şi competenţa cerute de această funcţie,
desemnate de către angajator sau în numele acestuia, şi care acţionează în
interesul acestuia.
Angajatorul poate să îşi asume personal supravegherea
la care se face referire în primul paragraf, dacă are calităţile şi competenţa
necesare.
2.4. Lucrători competenţi
La fiecare loc de muncă ocupat
de lucrători trebuie să se găsească un număr suficient de lucrători care să
aibă calităţile, experienţa şi pregătirea necesare pentru a îndeplini sarcinile
ce le sunt încredinţate.
2.5. Informare, instruire şi pregătire
Lucrătorii trebuie să beneficieze de informare,
instruire şi pregătire sau perfecţionare profesională, necesare pentru
asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lor.
Angajatorul trebuie să se asigure că lucrătorii primesc
instrucţiuni pe înţelesul lor, astfel încât să nu pună în pericol propria
securitate şi sănătate sau pe a celorlalţi lucrători.
2.6. Instrucţiuni scrise
Pentru fiecare loc de muncă trebuie elaborate
instrucţiuni scrise, care să cuprindă reguli ce trebuie respectate în scopul
asigurării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi al utilizării în siguranţă
a utilajelor.
Aceste instrucţiuni trebuie să includă informaţii cu
privire la utilizarea echipamentelor de intervenţie, precum şi la măsurile ce
trebuie luate la locul de muncă sau în apropierea acestuia, în caz de urgenţă.
2.7. Metode sigure de lucru
La fiecare loc de muncă sau pentru fiecare activitate
trebuie aplicate metode sigure de lucru.
2.8. Permise de lucru
In cazul în care documentul de securitate şi sănătate
prevede acest lucru, trebuie introdus un sistem de permise de lucru pentru
executarea lucrărilor periculoase şi pentru executarea lucrărilor care nu sunt,
în mod normal, periculoase, dar care, în interacţiune cu alte activităţi, pot
genera pericole grave.
Permisele de lucru trebuie
emise înainte de începerea lucrului de persoana desemnată în acest scop şi
trebuie să conţină condiţiile ce trebuie îndeplinite şi măsurile ce trebuie
luate înainte, în timpul lucrului şi după lucru.
2.9. Revizuirea periodică a măsurilor de securitate şi
de sănătate
Angajatorul trebuie să asigure revizuirea periodică a
măsurilor referitoare la securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv a
sistemului de gestionare a securităţii şi sănătăţii, pentru a fi în concordanţă
cu prevederile prezentei hotărâri.
3. Utilaje şi instalaţii
mecanice şi electrice
3.1. Generalităţi
In momentul alegerii, instalării, punerii în funcţiune,
exploatării şi întreţinerii utilajelor mecanice şi electrice trebuie să se
acorde atenţia cuvenită securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, luându-se în
considerare prevederile prezentei hotărâri, ale Hotărârii Guvernului nr.
119/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţă a
maşinilor industriale, precum si ale legislaţiei naţionale care transpun
Directiva 89/655 CEE.
Dacă utilajele sunt amplasate într-o zonă în care
există sau pot să existe riscuri de incendiu ori de explozie datorate
aprinderii unor gaze, vapori sau lichide volatile, atunci acestea trebuie să
corespundă utilizării într-o astfel de zonă.
Utilajele trebuie să fie
prevăzute, dacă este necesar, cu dispozitive de protecţie adecvată şi sisteme
de securitate în caz de avarie.
3.2. Dispoziţii specifice
Utilajele şi instalaţiile mecanice trebuie să prezinte
o rezistenţă suficientă, să nu prezinte defecte evidente şi să corespundă
scopului în care au fost realizate.
Utilajele şi instalaţiile electrice trebuie să aibă o
capacitate şi o putere corespunzătoare scopului în care au fost destinate.
4. Intreţinere
4.1. Intreţinere generală
Este necesară stabilirea unui program adecvat privind
verificarea sistematică, întreţinerea şi, dacă este cazul, testarea utilajelor
şi instalaţiilor mecanice şi electrice.
Intreţinerea, verificarea şi testarea oricărei părţi a
instalaţiei sau a utilajului trebuie efectuate de către o persoană competentă.
Procesele-verbale de verificare şi testare trebuie
întocmite şi păstrate în mod corespunzător.
4.2. Intreţinerea echipamentului de protecţie
Echipamentul de protecţie trebuie să fie corespunzător, pregătit pentru utilizare şi în perfectă
stare de funcţionare în orice moment.
Intreţinerea trebuie făcută ţinându-se seama de
activităţile exercitate.
5. Controlul puţurilor
In timpul operaţiilor de foraj trebuie să fie prevăzute
echipamente corespunzătoare pentru controlul puţurilor, în scopul prevenirii
riscurilor de erupţie.
La amplasarea acestor echipamente trebuie să se ţină
seama de caracteristicile puţului forat şi de condiţiile de exploatare.
6. Protecţia împotriva
atmosferelor nocive şi riscurilor de explozie
6.1. Trebuie luate măsuri
pentru evaluarea prezenţei substanţelor nocive şi/sau potenţial explozive în
atmosferă şi pentru măsurarea concentraţiei acestor substanţe.
Dacă documentul de securitate şi sănătate prevede acest
lucru, trebuie montate dispozitive de supraveghere care să înregistreze şi să
măsoare concentraţiile de gaz, automat şi continuu, în punctele menţionate,
dispozitive de alarmă automate, sisteme de decuplare automată a instalaţiilor
electrice şi sisteme de oprire automată a motoarelor cu ardere internă.
Dacă sunt prevăzute măsurători
automate, valorile determinate trebuie înregistrate şi păstrate în documentul
de securitate şi sănătate.
6.2. Protecţia împotriva atmosferelor nocive
6.2.1. Dacă se acumulează sau există riscul să se
acumuleze în atmosferă substanţe nocive, trebuie luate măsuri adecvate pentru a
se asigura reţinerea lor la sursă şi îndepărtarea lor.
Sistemul trebuie să fie capabil să disperseze aceste
substanţe nocive, astfel încât să nu prezinte niciun risc pentru lucrători.
6.2.2. Fără a aduce atingere prevederilor Hotărârii
Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate
pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie
la locul de muncă, în zonele în care lucrătorii pot fi expuşi atmosferelor
nocive pentru sănătatea lor, trebuie să existe un număr suficient de aparate
respiratorii şi echipamente de reanimare corespunzătoare.
In asemenea cazuri, trebuie să fie prezent la locul de
muncă un număr suficient de lucrători instruiţi să folosească asemenea
echipamente.
Echipamentul trebuie să fie depozitat şi întreţinut
corespunzător.
6.2.3. In cazul în care în atmosferă există sau poate
exista hidrogen sulfurat ori alte gaze toxice, trebuie să existe şi să fie pus
la dispoziţia organelor de control un plan de protecţie care să precizeze
echipamentele disponibile şi măsurile preventive adoptate.
6.3. Prevenirea riscurilor de explozie
6.3.1. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru
prevenirea apariţiei şi formării atmosferelor explozive.
6.3.2. In interiorul zonelor care prezintă riscuri de
explozie, trebuie luate toate măsurile pentru a împiedica aprinderea atmosferei
explozive.
6.3.3. Trebuie stabilit un plan de prevenire a
exploziilor, precizându-se echipamentele şi măsurile ce
trebuie luate.
7. Căi şi ieşiri de urgenţă
7.1. Căile şi ieşirile de urgenţă trebuie să fie
libere şi să conducă în modul cel mai direct spre exterior sau într-o zonă de
securitate, la un punct de adunare ori la un post de evacuare sigur.
7.2. In caz de pericol,
lucrătorii trebuie să poată evacua rapid şi în condiţii de securitate maximă
toate locurile de muncă.
7.3. Numărul, distribuţia şi dimensiunile căilor şi
ieşirilor de urgenţă se fac în funcţie de folosirea, dotarea şi dimensiunile
locurilor de muncă, precum şi de numărul maxim de persoane prezente.
Incăperile de cazare şi de repaus trebuie să aibă cel
puţin două ieşiri de urgenţă separate, situate cât mai departe posibil una de
cealaltă şi care să conducă spre o zonă sigură, un punct de adunare sigur sau un punct de evacuare sigur.
7.4. Uşile de urgenţă trebuie să se deschidă spre
exterior sau, dacă acest lucru nu este posibil de realizat, atunci trebuie să
fie glisante.
Uşile de urgenţă nu trebuie să fie încuiate sau
blocate, astfel încât să nu poată fi deschise uşor şi imediat de către
persoanele care ar avea nevoie să le utilizeze în caz de urgenţă.
7.5. Căile şi ieşirile de urgenţă speciale trebuie
semnalizate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 971/2006 privind
cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul
de muncă.
7.6. Uşile de urgenţă nu trebuie încuiate.
Căile şi ieşirile de urgenţă, precum şi căile de
circulaţie şi uşile de acces către acestea trebuie să fie libere, astfel încât
să poată fi utilizate în orice moment, fără oprelişti.
7.7. Căile şi ieşirile de urgenţă, care necesită
iluminare, trebuie prevăzute şi cu iluminare de siguranţă de intensitate corespunzătoare, în
eventualitatea unei întreruperi a alimentării cu energie electrică.
8. Aerisirea locurilor de
muncă închise
8.1. In locurile de muncă închise trebuie să se
asigure suficient aer proaspăt, avându-se în vedere metodele de lucru folosite
şi eforturile fizice impuse lucrătorilor.
Dacă se utilizează o instalaţie de ventilaţie, ea
trebuie menţinută în stare de funcţionare.
Orice defecţiune în funcţionarea instalaţiei trebuie
semnalizată de un sistem de control, dacă acest lucru este necesar pentru
sănătatea lucrătorilor.
8.2. Dacă sunt folosite instalaţii de aer condiţionat
sau ventilaţie mecanică, acestea trebuie să funcţioneze astfel încât lucrătorii
să nu fie expuşi curenţilor de aer care i-ar putea deranja.
Orice depunere sau impuritate ce poate crea un risc
imediat pentru sănătatea lucrătorilor prin poluarea aerului respirat trebuie
eliminată rapid.
9. Temperatura din încăperi
9.1. Temperatura din încăperile de lucru trebuie să
fie adecvată organismului uman în timpul lucrului, ţinându-se seama de metodele
de lucru folosite şi de eforturile fizice impuse lucrătorilor.
9.2. Temperatura din încăperile de repaus, din
încăperile pentru personalul de serviciu permanent, din grupurile sanitare, din
cantine şi din încăperile de prim ajutor trebuie să corespundă destinaţiei
specifice acestor încăperi.
9.3. Ferestrele, luminatoarele şi glasvandurile
trebuie să permită evitarea luminii solare excesive asupra locurilor de muncă,
în funcţie de natura muncii şi de locul de muncă.
10. Pardoselile, pereţii,
plafoanele şi acoperişurile încăperilor
10.1. Pardoselile locurilor de
muncă trebuie să fie lipsite de proeminenţe, de găuri sau de planuri înclinate
periculoase; ele trebuie să fie fixe, stabile şi nealunecoase.
Locurile de muncă în care sunt instalate posturi de
lucru trebuie să prezinte o izolaţie din punct de vedere termic, ţinându-se
seama de tipul întreprinderii şi de activitatea fizică a lucrătorilor.
10.2. Suprafeţele pardoselilor, pereţilor şi
plafoanelor din încăperi trebuie să poată fi curăţate şi renovate la un nivel
de igienă adecvat.
10.3. Pereţii transparenţi sau translucizi, în
special cei integral din sticlă, din încăperile ori din apropierea locurilor de
muncă şi a căilor de acces trebuie să fie clar semnalizaţi şi confecţionaţi din
material securizat sau separaţi de aceste locuri de muncă şi de căile de acces,
astfel încât lucrătorii să nu vină în contact cu aceste glasvanduri ori să fie
răniţi în cazul spargerii lor.
10.4. Accesul pe acoperişurile din materiale
insuficient de rezistente trebuie permis numai în situaţia în care se
realizează dotarea cu echipamente care să asigure desfăşurarea lucrului în
deplină securitate.
11. Iluminarea naturală şi
artificială
11.1. Fiecare loc de muncă trebuie să dispună de o
iluminare suficientă care să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor.
11.2. Locurile de muncă trebuie să primească
suficientă lumină naturală şi trebuie să fie prevăzute, ţinându-se cont de
condiţiile de climă, cu dispozitive de iluminare artificială adecvate pentru a
asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor.
11.3. Instalaţiile de iluminat din încăperile de
lucru şi din căile de acces trebuie să fie amplasate astfel încât tipul
iluminării să nu prezinte un risc de accidentare pentru lucrători.
11.4. Locurile de muncă în care lucrătorii sunt în
mod deosebit expuşi riscurilor în caz de întrerupere a alimentării cu energie
electrică trebuie să fie prevăzute cu iluminat de siguranţă cu o intensitate
adecvată.
11.5. Instalaţiile de iluminat trebuie să fie
proiectate astfel încât să asigure o iluminare permanentă a locurilor de
control operaţional, căilor de ieşire, locurilor de îmbarcare, zonelor
periculoase.
Dacă locurile de muncă nu sunt ocupate decât ocazional,
obligaţia la care se referă primul paragraf se limitează la perioada în care
lucrătorii sunt prezenţi.
12. Ferestre şi luminatoare
12.1. Ferestrele, luminatoarele şi sistemele de
ventilaţie prevăzute cu dispozitive de deschidere, reglare şi blocare trebuie
proiectate astfel încât funcţionarea acestora să fie sigură.
Amplasarea lor trebuie să nu constituie un risc pentru
lucrători atunci când sunt deschise.
12.2. Ferestrele şi luminatoarele trebuie să poată fi
curăţate fără riscuri.
13. Uşi şi porţi
13.1. Poziţia, numărul şi dimensiunile uşilor şi
porţilor, precum şi materialele din care sunt confecţionate sunt determinate de
natura şi utilizarea încăperilor sau incintelor.
13.2. Uşile transparente trebuie marcate adecvat la
nivelul privirii.
13.3. Uşile şi porţile batante trebuie să fi
transparente sau să posede panouri transparente.
13.4. Dacă suprafeţele
transparente sau translucide ale uşilor şi porţilor nu sunt din materiale
securizate şi dacă există posibilitatea ca lucrătorii să se rănească dacă
acestea se sparg, suprafeţele trebuie protejate împotriva spargerii.
13.5. Uşile glisante trebuie să fie prevăzute cu un
sistem de securitate care să împiedice ieşirea acestora de pe şine şi căderea
în mod neaşteptat.
13.6. Uşile şi porţile care se deschid în sus trebuie
prevăzute cu un sistem de siguranţă care să împiedice căderea lor.
13.7. Uşile şi porţile
situate de-a lungul căilor de salvare trebuie marcate adecvat.
Ele trebuie să poată fi deschise din interior oricând,
cu uşurinţă, fără ajutor special.
Ele trebuie să poată fi deschise când locurile de muncă
sunt ocupate.
13.8. In apropierea imediată
a porţilor destinate în special traficului de vehicule, dacă acestea nu sunt
sigure pentru pietoni, trebuie să existe uşi sau porţi destinate acestora care
să fie semnalizate vizibil şi degajate în permanenţă.
13.9. Uşile şi porţile mecanice trebuie să
funcţioneze fără să prezinte un pericol de accidentare pentru lucrători.
Ele trebuie să fie prevăzute cu sistem de oprire de
siguranţă accesibile şi uşor de identificat şi dacă nu se deschid automat în
cazul întreruperii alimentării cu energie electrică, să poată fi deschise
manual.
13.10. Dacă accesul într-un loc este oprit de lanţuri
sau dispozitive similare, acestea trebuie să fie vizibile şi semnalizate prin
panouri de interdicţie ori avertizare adecvate.
14. Căi de circulaţie
14.1. In caz de urgenţă,
trebuie să fie posibile accesul fără pericol la locul de muncă şi evacuarea
rapidă şi în siguranţă.
14.2. Căile de circulaţie, inclusiv scările, scările
fixe, cheiurile şi rampele de încărcare, trebuie să fie calculate,
dimensionate şi amplasate astfel încât pietonii sau vehiculele să le poată utiliza uşor, în
deplină securitate şi în conformitate cu destinaţia lor, iar lucrătorii aflaţi
în vecinătatea acestor căi de circulaţie să nu fie ameninţaţi de niciun pericol.
14.3. Căile utilizate pentru
traficul pietonal şi/sau traficul de mărfuri trebuie să fie dimensionate în
concordanţă cu numărul de utilizatori potenţiali şi cu tipul de întreprindere.
Dacă pe căile de circulaţie sunt utilizate mijloace de
transport, trebuie prevăzută o distanţă de securitate corespunzătoare pentru
pietoni.
14.4. Intre căile de circulaţie destinate vehiculelor
şi porţi, portaluri, pasaje pentru pietoni, coridoare şi scări trebuie să
existe o distanţă suficientă.
14.5. Traseul căilor de circulaţie şi acces trebuie să
fie semnalizat clar pentru a asigura protecţia lucrătorilor.
15. Zone periculoase
15.1. Dacă locurile de muncă cuprind zone periculoase
în care, datorită naturii muncii, există riscuri, inclusiv de cădere a
lucrătorilor şi a obiectelor, locurile de muncă trebuie prevăzute, în măsura
posibilităţilor, cu dispozitive care să împiedice intrarea în zonă a
lucrătorilor neautorizaţi.
15.2. Trebuie luate măsuri adecvate de protecţie a
lucrătorilor autorizaţi să intre în zonele periculoase.
15.3. Zonele periculoase trebuie semnalizate în mod
vizibil.
16. Dimensiunile şi
volumul de aer al încăperilor - libertatea de mişcare la posturile de lucru
16.1. Incăperile de lucru trebuie să aibă o
suprafaţă, înălţime şi un volum de aer corespunzătoare, care să permită
lucrătorilor să îşi desfăşoare munca fără riscuri pentru securitatea, sănătatea
sau confortul lor.
16.2. Dimensiunile suprafeţei neocupate de la postul
de lucru trebuie să asigure lucrătorilor suficientă libertate de mişcare şi să
le permită să îşi desfăşoare munca în deplină_securitate.
17. Incăperile de repaus
17.1. Dacă securitatea şi sănătatea lucrătorilor
necesită acest lucru, în funcţie de tipul de activitate sau de efectivele care
depăşesc un anumit număr de persoane, lucrătorii trebuie să dispună de o cameră
de repaus uşor accesibilă.
Această dispoziţie nu este aplicabilă dacă lucrătorii
îşi desfăşoară activitatea în birouri sau în camere de lucru similare, care
oferă posibilitatea de relaxare în timpul pauzelor.
17.2. Incăperile de repaus trebuie să fie destul de
mari şi să fie dotate cu un număr corespunzător de mese şi scaune cu spătar, în
funcţie de numărul lucrătorilor.
17.3. In încăperile de repaus trebuie luate măsuri
pentru protecţia nefumătorilor faţă de disconfortul creat de fumul de ţigară.
17.4. Dacă timpul de muncă este întrerupt cu
regularitate şi în mod frecvent şi nu există cameră de repaus, trebuie puse la
dispoziţia personalului alte camere în care lucrătorii să poată sta în timpul
întreruperilor, ori de câte ori securitatea şi sănătatea lucrătorilor o
justifică.
Trebuie luate măsuri adecvate pentru protecţia
nefumătorilor împotriva disconfortului provocat de fumul de ţigară.
18. Locuri de muncă în aer
liber
18.1. Posturile de lucru,
căile de circulaţie şi alte amplasamente sau instalaţii în aer liber, care sunt
ocupate ori utilizate de către lucrători în decursul activităţii lor, trebuie
să fie astfel organizate ca circulaţia pietonală sau a vehiculelor să se facă
în condiţii de securitate.
18.2. Locurile de muncă în aer liber trebuie să fie
iluminate corespunzător cu lumină artificială, în condiţiile în care lumina
zilei este insuficientă.
18.3. Dacă lucrătorii sunt angajaţi la posturi de
lucru în aer liber, acestea trebuie să fie, dacă este posibil, amenajate astfel
încât lucrătorii:
a) să fie protejaţi împotriva influenţelor
atmosferice şi, dacă este necesar, împotriva căderii de obiecte;
b) să nu fie expuşi la niveluri sonore nocive, nici
la influenţe exterioare nocive;
c) în caz de pericol, să poată părăsi rapid locul de
muncă şi să poată fi ajutaţi rapid;
d) să nu alunece sau să cadă.
19. Femei gravide şi mame
care alăptează
Femeile gravide şi mamele care alăptează trebuie să
aibă posibilitatea de a se odihni în poziţie culcată, în condiţii adecvate.
20. Lucrători cu handicap
La organizarea locurilor de muncă trebuie să se ţină
seama de lucrătorii cu handicap, dacă este necesar.
Această dispoziţie se referă, mai ales, la uşile, căile
de comunicaţie, scările, duşurile, chiuvetele, toaletele şi posturile de lucru
utilizate sau ocupate direct de lucrătorii cu handicap.
ANEXA Nr. 2
CERINŢE MINIME
aplicabile sectorului de foraj terestru
1. Detectarea şi prevenirea
incendiilor
1.1. Oriunde se proiectează, se construiesc, se
dotează, se dau în folosinţă, se exploatează sau se întreţin locuri de muncă,
trebuie luate măsurile adecvate pentru prevenirea declanşării şi propagării
incendiilor care provin de la sursele identificate în documentul de securitate
şi sănătate.
Trebuie să fie stabilite prevederi pentru ca orice
incendiu să fie stins rapid şi eficient.
1.2. Locurile de muncă trebuie să fie prevăzute cu
dispozitive adecvate pentru combaterea incendiului şi, în măsura în care este
necesar, cu detectoare de incendiu şi sisteme de alarmă.
1.3. Dispozitivele neautomate de stingere a
incendiilor trebuie să fie accesibile şi uşor de manipulat şi, dacă este
necesar, protejate împotriva riscurilor de deteriorare.
1.4. La locul de muncă trebuie păstrat un plan de pază
contra incendiului care să precizeze măsurile de luat, conform prevederilor
art. 4 - 14 din hotărâre, pentru prevenirea, detectarea şi combaterea
declanşării şi propagării incendiilor.
1.5. Echipamentul pentru stingerea incendiilor
trebuie să fie semnalizat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului
nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau
de sănătate la locul de muncă.
Aceste semne trebuie să fie amplasate în puncte
corespunzătoare şi trebuie să fie durabile.
2. Comanda de la distanţă
în caz de urgenţă
Dacă documentul de securitate şi sănătate prevede acest
lucru, anumite echipamente trebuie, în caz de urgenţă, să poată fi comandate de
la distanţă din locuri corect alese.
Asemenea echipament trebuie să
includă sisteme de izolare şi purjare a puţurilor, instalaţiilor şi
conductelor.
3. Mijloace de comunicare
în situaţii normale şi critice
3.1. Dacă documentul de securitate şi sănătate prevede
acest lucru, fiecare loc de muncă ocupat de lucrători trebuie să dispună de:
a) un sistem acustic şi optic capabil să transmită,
în caz de nevoie, un semnal de alarmă oricărui post de lucru;
b) un sistem acustic capabil să fie auzit clar în
toate punctele instalaţiei ocupate frecvent de lucrători.
3.2. Dispozitivele de
declanşare a alarmei trebuie amplasate în locuri adecvate.
3.3. Dacă lucrătorii sunt prezenţi în locuri de muncă
care nu sunt ocupate în mod obişnuit, trebuie amplasate sisteme de comunicare
la îndemână.
4. Puncte de adunare şi
registru de apel
Dacă documentul de securitate şi sănătate prevede acest
lucru, trebuie specificate punctele de adunare şi trebuie ţinut un registru de
apel şi luate măsurile necesare în acest sens.
5. Mijloace de evacuare şi
salvare
5.1. Lucrătorii trebuie instruiţi în acţiuni adecvate
în caz de urgenţă.
5.2. Echipamentele de salvare trebuie plasate în
locuri adecvate şi accesibile, gata de utilizare.
5.3. Dacă evacuarea urmează un itinerar dificil sau
dacă trece printr-o zonă cu atmosferă irespirabilă ori care poate deveni
irespirabilă, lucrătorii trebuie să dispună la postul lor de lucru de aparate
de autosalvare pentru folosirea imediată.
6. Exerciţii de securitate
La toate locurile de muncă ocupate în mod obişnuit de
lucrători trebuie să se efectueze periodic exerciţii de securitate.
Scopul principal al acestor exerciţii este de a forma
şi verifica aptitudinile lucrătorilor desemnaţi să utilizeze, să manipuleze sau
să exploateze echipamentul de salvare în caz de pericol, ţinându-se seama de
criteriile stipulate în documentul de securitate şi sănătate arătat la pct.
1.1.
Dacă este necesar, lucrătorii trebuie, de asemenea, să
exerseze folosirea, manipularea sau exploatarea corectă a acestor echipamente.
7. Instalaţii sanitare
7.1. Vestiare şi dulapuri pentru îmbrăcăminte
7.1.1. Lucrătorilor trebuie să li se pună la
dispoziţie vestiare corespunzătoare, dacă aceştia trebuie să poarte echipament
de lucru special şi dacă, din motive de sănătate sau de decenţă, nu li se poate
cere să se schimbe într-un alt spaţiu.
Vestiarele trebuie să fie uşor accesibile, să aibă o
capacitate suficientă şi să fie prevăzute cu scaune.
7.1.2. Vestiarele trebuie să fie de dimensiuni
suficient de mari şi să aibă dotările care să permită fiecărui lucrător să îşi
ţină încuiată îmbrăcămintea în timpul lucrului.
Dacă împrejurările o justifică (de exemplu, substanţe
periculoase, umiditate, murdărie), dulapurile pentru echipamentul de lucru trebuie separate de
cele pentru îmbrăcămintea personală.
Trebuie să existe dotările necesare pentru ca fiecare
lucrător să îşi poată pune la uscat echipamentul de lucru.
7.1.3. Trebuie prevăzute vestiare separate sau o
utilizare separată a vestiarelor de către bărbaţi şi femei.
7.1.4. Dacă vestiarele nu sunt necesare conform
prevederilor pct. 7.1.1, fiecare lucrător trebuie să poată dispune de un loc
pentru păstrarea îmbrăcămintei.
7.2. Duşuri şi chiuvete
7.2.1. Trebuie puse la dispoziţia lucrătorilor duşuri
suficiente şi corespunzătoare, ţinându-se seama de tipul de activitate sau din
raţiuni de igienă.
Trebuie prevăzute săli de duşuri separate sau
utilizarea separată a duşurilor de către bărbaţi şi femei.
7.2.2. Sălile de duşuri trebuie să fie suficient de
încăpătoare încât să permită fiecărui lucrător să îşi facă toaleta fără să fie
deranjat şi în condiţii adecvate de igienă.
Duşurile trebuie prevăzute cu apă curentă rece şi
caldă.
7.2.3. Dacă, conform prevederilor pct. 7.2.1 primul
paragraf, nu sunt necesare duşuri, trebuie să existe chiuvete adecvate şi
suficiente, cu apă curentă rece şi caldă, plasate în apropierea posturilor de
lucru şi a vestiarelor.
Dacă este necesar, din motive de decenţă, trebuie
prevăzute chiuvete separate sau utilizarea acestora trebuie să se facă separat
de către bărbaţi şi femei.
7.2.4. Dacă încăperile cu duşuri sau chiuvete sunt
separate de vestiare, trebuie să existe o cale uşoară de comunicare între ele.
7.3. Toalete şi chiuvete
In apropierea posturilor de lucru trebuie prevăzute
camere de repaus, vestiare şi camere cu duşuri sau chiuvete dotate cu un număr
suficient de toalete şi chiuvete.
Trebuie prevăzute toalete separate pentru femei şi
bărbaţi sau utilizarea acestora trebuie să se facă separat de către femei şi
bărbaţi.
8. Incăperi şi
echipamente de prim ajutor
8.1. Echipamentul de prim ajutor trebuie să fie adecvat tipului de activitate desfăşurată.
Trebuie să existe una sau două încăperi de prim ajutor.
In aceste camere trebuie afişate clar şi vizibil instrucţiuni de prim ajutor în
caz de accidente.
8.2. Incăperile de prim ajutor trebuie dotate cu
instalaţii şi echipamente de prim ajutor indispensabile şi trebuie să fie uşor
accesibile brancardierilor.
Ele trebuie semnalizate în conformitate cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 971/2006.
8.3. De asemenea, echipamentul de prim ajutor trebuie să fie disponibil în toate locurile de muncă unde condiţiile de
muncă necesită acest lucru.
Acest echipament trebuie să fie semnalizat
corespunzător şi uşor accesibil.
8.4. Un număr suficient de lucrători trebuie să fie instruit
cu privire la utilizarea echipamentului de prim ajutor prevăzut.
9. Căi de comunicaţie
Dacă vehiculele rutiere au acces la locurile de muncă,
trebuie stabilite regulile de circulaţie necesare.
ANEXA Nr. 3
CERINŢE SPECIALE MINIME
aplicabile sectorului de foraj marin
1. Observaţie
preliminară
1.1. Fără a aduce atingere prevederilor art. 5 - 7,
angajatorul care răspunde de locul de muncă la care se face referire în
prezenta anexă trebuie să se asigure că documentul de securitate şi sănătate
arată că au fost luate toate măsurile necesare pentru protecţia securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor atât în situaţii normale, cât şi în situaţii critice.
In acest sens, documentul de securitate şi sănătate
trebuie:
a) să identifice sursele de pericol specifice locului
de muncă, inclusiv orice activitate concomitentă care poate cauza accidente ce
pot avea consecinţe grave pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor
afectaţi;
b) să evalueze riscurile rezultând din sursele
speciale de pericol arătate la lit. a);
c) să dovedească faptul că au fost luate măsurile
adecvate pentru evitarea accidentelor vizate la lit. a), pentru limitarea
propagării accidentelor şi pentru a permite o evacuare eficientă şi controlată
a locului de muncă în situaţii de urgenţă;
d) să dovedească faptul că sistemul de gestionare
respectă prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi
ale prezentei hotărâri în situaţiile normale şi critice.
1.2. Angajatorul trebuie să respecte procedurile şi
modalităţile prevăzute în documentul de securitate şi sănătate în timpul
planificării şi punerii în practică a tuturor fazelor relevante reglementate de
prezenta hotărâre.
1.3. Diferiţii angajatori care răspund de diferitele
locuri de muncă trebuie să coopereze, dacă este cazul, la întocmirea
documentelor de securitate şi sănătate şi la luarea măsurilor necesare pentru
asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.
2. Detectarea şi stingerea
incendiilor
2.1. Trebuie luate măsuri adecvate, definite de
documentul de securitate şi sănătate prevăzut la pct. 1.1, pentru prevenirea,
detectarea şi stingerea incendiilor şi pentru prevenirea extinderii lor.
Dacă este necesar, trebuie prevăzute dispozitive contra
focului pentru a izola zonele cu risc de incendiu.
2.2. Trebuie prevăzute sisteme adecvate de detectare a
focului şi de protecţie, precum şi sisteme de stingere a incendiilor şi alarme,
la toate locurile de muncă, în conformitate cu riscurile definite în documentul
de securitate şi sănătate prevăzut la pct. 1.1.
Aceste sisteme pot include, dar
nu se limitează la:
a) sisteme de detectare a incendiilor;
b) sisteme de alarmă în caz de incendiu;
c) conducte de apă pentru stingerea incendiilor;
d) hidranţi şi furtunuri;
e) sisteme cu jet de apă şi monitoare de apă;
f) aspersoare automate;
g) sisteme pentru stingerea
flăcărilor de gaz; h) sisteme pentru stingere cu spumă;
i) stingătoare portabile;
j) echipament pentru pompieri.
2.3. Dispozitivele neautomate de stingere a
incendiilor trebuie să fie uşor accesibile, uşor de manipulat şi, dacă este
necesar, trebuie să fie protejate împotriva deteriorării.
2.4. La locul de muncă trebuie ţinut un plan de
protecţie contra incendiilor, care să precizeze măsurile ce trebuie luate
pentru prevenirea, detectarea şi stingerea incendiilor.
2.5. Sistemele de urgenţă
trebuie izolate şi protejate împotriva accidentelor, astfel încât funcţiile lor
să rămână operaţionale în caz de urgenţă.
Dacă este cazul, aceste sisteme trebuie dublate.
2.6. Echipamentele trebuie semnalizate conform
prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru
semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă.
Aceste semnalizări trebuie amplaste în puncte adecvate
şi trebuie să fie durabile.
3. Control la distanţă în
caz de urgenţă
3.1. Dacă documentul de
securitate şi sănătate menţionat la pct. 1.1 prevede acest lucru, trebuie
stabilit un sistem de control la distanţă. Acest sistem trebuie să dispună de
staţii de control situate în locuri adecvate şi care să poată fi utilizate în
caz de urgenţă având, dacă este necesar, staţii de control în puncte de adunare
sigure şi în staţii de evacuare.
3.2. Echipamentele de control la distanţă, menţionate
la pct. 3.1, trebuie să includă cel puţin sisteme de ventilaţie, dispozitive de
oprire urgentă a echipamentelor care pot provoca aprinderi, un sistem de
prevenire a scurgerii lichidelor şi gazelor inflamabile, sisteme de protecţie
contra incendiilor şi de control al puţurilor.
4. Mijloace de comunicare
în situaţii normale şi în situaţii de urgenţă
4.1. Dacă documentul de securitate şi sănătate
menţionat la pct. 1.1 prevede acest lucru, fiecare loc de muncă ocupat de
lucrători trebuie să dispună de:
a) un sistem acustic şi optic capabil să transmită un
semnal de alarmă în caz de nevoie, în oricare post de lucru ocupat de
lucrători;
b) un sistem acustic capabil să fie auzit distinct în
toate părţile instalaţiei unde lucrătorii sunt prezenţi frecvent;
c) un sistem capabil să menţină comunicarea cu ţărmul şi
cu serviciile de urgenţă.
4.2. Aceste sisteme trebuie
să rămână operaţionale în situaţie de urgenţă.
Sistemul acustic trebuie să fie completat de sisteme de
comunicaţie care să fie independente de o instalaţie electrică ce nu prezintă
siguranţă.
4.3. Dispozitivele de declanşare a alarmei trebuie plasate în locuri adecvate.
Dacă lucrătorii sunt prezenţi în locuri de muncă ce nu
sunt ocupate în mod obişnuit, trebuie pus la dispoziţia lor un sistem de
comunicaţii adecvat.
5. Puncte sigure de adunare
şi registru de apel
5.1. Trebuie luate măsurile
adecvate pentru protejarea punctelor de evacuare şi a punctelor sigure de
adunare împotriva căldurii, fumului şi, în măsura posibilităţilor, împotriva
efectelor unei explozii şi pentru a se asigura că drumurile de ieşire spre şi
dinspre punctele de evacuare şi punctele sigure de adunare rămân accesibile.
Aceste măsuri trebuie să ofere protecţie lucrătorilor o
perioadă suficientă pentru a permite, în caz de nevoie, organizarea şi
executarea fără risc a operaţiunii de evacuare şi salvare.
5.2. Dacă documentul de securitate şi sănătate
menţionat la pct. 1.1 prevede acest lucru, unul dintre locurile protejate
prevăzute la pct. 5.1 trebuie să fie dotat cu instalaţii adecvate pentru a
permite comanda de la distanţă a echipamentelor prevăzute la pct. 3 şi pentru a
comunica cu ţărmul şi cu serviciile de salvare.
5.3. Punctele sigure de adunare şi punctele de
evacuare trebuie să fie uşor accesibile din locurile de cazare şi de muncă.
5.4. La fiecare punct sigur de adunare este
obligatoriu să se ţină la zi şi să se afişeze o listă cu numele lucrătorilor
repartizaţi la punctul respectiv de adunare.
5.5. O listă a lucrătorilor cu răspundere specială în
caz de alertă trebuie întocmită şi afişată în puncte corespunzătoare la locul
de muncă.
Numele lor trebuie să figureze
în instrucţiunile scrise prevăzute la pct. 2.6 din anexa nr. 1.
6. Mijloace de evacuare şi
salvare
6.1. Lucrătorii trebuie instruiţi cu privire la
măsurile adecvate ce trebuie luate în caz de urgenţă.
Pe lângă exerciţiul general de salvare, lucrătorii
trebuie să primească instrucţia specifică locului de muncă, indicată în
documentul de securitate şi sănătate prevăzut la pct. 1.1.
6.2. Lucrătorii trebuie să urmeze un antrenament
corespunzător în tehnici de salvare, ţinând seama de criteriile stabilite în
documentul de securitate şi sănătate prevăzut la pct. 1.1.
6.3. Fiecare loc de muncă trebuie prevăzut cu un
număr suficient de mijloace de salvare care să permită, în caz de urgenţă,
evacuarea directă pe mare.
6.4. Trebuie stabilit un plan
de salvare pe mare şi de evacuare a locurilor de muncă.
Planul, care trebuie să se bazeze pe documentul de
securitate şi sănătate prevăzut la pct. 1.1, trebuie să prevadă utilizarea de
ambarcaţiuni de salvare şi elicoptere şi să conţină criterii privitoare la
capacitatea şi viteza de reacţie a vaselor şi elicopterelor de salvare.
Viteza de reacţie necesară fiecărei instalaţii trebuie
să fie consemnată în documentul de securitate şi sănătate.
Vasele de salvare trebuie să fie proiectate şi echipate
pentru a satisface cerinţele de evacuare şi salvare.
6.5. Cerinţele minime pentru fiecare ambarcaţiune
(barcă), plută, colac, vestă de salvare din dotare sunt următoarele:
a) trebuie să fie adaptate şi dotate pentru a asigura
supravieţuirea un timp suficient;
b) trebuie să fie în număr suficient pentru toţi
lucrătorii care pot fi prezenţi;
c) trebuie să fie adecvate locului de muncă;
d) trebuie să fie din materiale fiabile, avându-se în
vedere funcţia lor de a salva vieţi şi circumstanţele în care pot fi utilizate
şi depozitate gata pentru a fi folosite;
e) trebuie să aibă o culoare care să le facă vizibile
la folosire şi să fie dotate cu echipamente care să-i permită utilizatorului să
atragă atenţia salvatorilor.
6.6. Echipamentul de salvare adecvat trebuie să fie gata oricând pentru a fi folosit.
7. Exerciţii de securitate
La locurile de muncă în care lucrătorii sunt de obicei
prezenţi, trebuie organizate periodic exerciţii de salvare în cadrul cărora:
- toţi lucrătorii, însărcinaţi cu misiuni precise în
caz de pericol necesitând utilizarea, întreţinerea şi funcţionarea
echipamentelor de salvare, trebuie instruiţi şi trebuie verificată aptitudinea
lor de a executa sarcinile, conform criteriilor stabilite în documentul de
securitate şi sănătate prevăzut la pct. 1.1. Dacă este cazul, lucrătorii
trebuie antrenaţi în folosirea şi mânuirea echipamentelor;
- toate echipamentele de salvare folosite în timpul
exerciţiilor trebuie examinate, curăţate şi, după caz, reîncărcate sau
înlocuite şi puse la locul lor;
- funcţionarea ambarcaţiunilor de salvare trebuie
verificată.
8. Echipamente sanitare
8.1. Vestiare şi dulapuri pentru îmbrăcăminte
8.1.1. Dacă lucrătorii trebuie să poarte îmbrăcăminte
de lucru specială şi dacă din motive de sănătate şi decenţă nu li se poate cere
să se schimbe în alte camere, aceştia trebuie să aibă la dispoziţie vestiare
corespunzătoare.
Vestiarele trebuie să fie uşor accesibile, să aibă o
capacitate suficientă şi să fie dotate cu scaune.
8.1.2. Vestiarele trebuie să fie suficient de mari şi
să posede echipamente care să permită fiecărui lucrător să îşi ţină încuiată
îmbrăcămintea în timpul lucrului.
In funcţie de împrejurări (de exemplu, substanţe
periculoase, umiditate, murdărie), dulapurile pentru echipamentul de lucru trebuie să fie
separate de cele pentru îmbrăcămintea personală.
Trebuie să existe dotările necesare pentru ca fiecare
lucrător să îşi poată pune la uscat echipamentul de lucru.
8.1.3. Trebuie prevăzute vestiare separate sau
utilizarea separată a vestiarelor de către bărbaţi şi femei.
8.1.4. Dacă nu sunt necesare vestiare în sensul pct.
8.1.1, fiecare lucrător trebuie să poată dispune de un loc pentru a-şi păstra
îmbrăcămintea.
8.2. Duşuri şi chiuvete
Dacă este necesar, pe lângă echipamentele prevăzute în
locurile de cazare, trebuie puse la dispoziţia lucrătorilor duşuri şi chiuvete
adecvate, situate în apropierea locurilor de muncă.
8.3. Toalete şi chiuvete
Dacă este necesar, pe lângă echipamentele prevăzute în
locurile de cazare, trebuie puse la dispoziţia lucrătorilor toalete şi chiuvete
adecvate, situate în apropierea locurilor de muncă.
Trebuie prevăzute toalete separate sau utilizarea
separată a toaletelor de către femei şi bărbaţi.
9. Incăperi şi echipament
de prim ajutor
9.1. Trebuie prevăzute una sau mai multe încăperi
destinate acordării primului ajutor, în funcţie de dimensiunea instalaţiei şi
de tipul activităţii desfăşurate.
9.2. Incăperile destinate acordării primului ajutor
trebuie dotate cu echipamente, instalaţii, medicamente adecvate şi cu un număr
suficient de lucrători instruiţi, în funcţie de împrejurări, care să acorde
primul ajutor sau, când este cazul, să acorde tratament sub îndrumarea unui
medic (care poate să fie sau să nu fie de faţă).
Incăperile trebuie semnalizate în conformitate cu
prevederile Hotărârii Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru
semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă.
9.3. In plus, echipamentul de prim ajutor trebuie să
fie disponibil în toate locurile unde condiţiile de muncă necesită acest lucru.
Acest echipament trebuie să fie uşor accesibil şi
semnalizat în mod corespunzător.
10. Loc de cazare
10.1. Dacă natura, importanţa şi durata operaţiilor fac
necesar acest lucru, angajatorul trebuie să pună la dispoziţia lucrătorilor un
loc de cazare care trebuie să fie:
a) protejat adecvat împotriva efectelor unei
explozii, precum şi împotriva infiltrării de fum şi gaz, împotriva declanşării
şi propagării unui incendiu, în conformitate cu documentul de securitate şi
sănătate prevăzut la pct. 1.1;
b) echipat adecvat cu ventilaţie, încălzire şi
iluminat;
c) prevăzut la fiecare nivel cu cel puţin două ieşiri
independente ducând spre căi de urgenţă;
d) protejat împotriva zgomotului, mirosurilor şi
fumului provenite din alte zone, care pot fi periculoase pentru sănătate,
precum şi împotriva intemperiilor;
e) separat de orice post de lucru şi situat departe de
zonele periculoase.
10.2. Aceste locuri de cazare trebuie să conţină
suficiente paturi sau locuri în paturi supraetajate pentru numărul de persoane
preconizat să doarmă.
Orice încăpere destinată dormitului trebuie să conţină
un spaţiu adecvat pentru păstrarea îmbrăcămintei ocupanţilor.
Trebuie asigurate dormitoare separate pentru bărbaţi şi
femei.
10.3. Aceste locuri de cazare
trebuie să includă un număr suficient de duşuri şi de chiuvete cu apă curentă
caldă şi rece.
Trebuie prevăzute încăperi de duş separate sau
folosirea separată a încăperilor de duş de către femei şi bărbaţi.
Incăperile de duş trebuie să fie suficient de spaţioase
pentru a permite fiecărui lucrător şi îşi facă toaleta nederanjat şi în
condiţii igienice.
10.4. Locul de cazare trebuie prevăzut cu un număr
suficient de toalete şi chiuvete.
Trebuie prevăzute toalete separate sau utilizarea
separată a toaletelor de către bărbaţi şi femei.
10.5. Locurile de cazare şi instalaţiile lor trebuie
menţinute la un nivel adecvat de igienă.
11. Funcţionarea
elicopterelor
11.1. Dimensiunile şi amplasarea punţilor pentru
elicoptere prevăzute la locurile de muncă trebuie să garanteze o accesibilitate
optimă, astfel ca cel mai mare elicopter să poată folosi puntea în cele mai
severe condiţii.
Puntea pentru elicoptere trebuie să fie proiectată şi
construită în mod corespunzător.
11.2. In vecinătatea imediată a zonei de aterizare
trebuie să fie pregătit şi depozitat echipamentul necesar de folosire în caz de
accident de elicopter.
11.3. In cazul instalaţiilor unde locuiesc
lucrătorii, pe heliport, în timpul manevrelor elicopterelor, trebuie să fie
prezent un număr suficient de persoane instruite pentru intervenţii de urgenţă.
12. Amplasarea
instalaţiilor pe mare - Securitate şi stabilitate
12.1. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a
asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în industria extractivă de foraj,
în cazul amplasării instalaţiilor de foraj pe mare.
12.2. Activităţile de pregătire a amplasării
instalaţiilor pe mare trebuie executate astfel încât să asigure securitatea şi
stabilitatea lor.
12.3. Echipamentele şi procedurile folosite la
activităţile prevăzute la pct. 12.1 trebuie să aibă capacitatea de a reduce
orice risc pentru lucrătorii din industria extractivă de foraj, ţinându-se
seama de condiţiile normale şi de cele critice.