HOTARARE Nr. 0
din 10 noiembrie 2005
in Cauza Ionescu impotriva
Romaniei
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 764 din 12 noiembrie 2008
(Cererea nr. 38.608/97)
(Reparaţie echitabilă)
In Cauza Ionescu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia),
statuând în cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte,
J. Hedigan, L. Caflisch, C. Bîrsan, doamnele A. Gyulumyan, R. Jaeger, M. E.
Myjer, judecători, şi din domnul M. Villiger, grefier adjunct de secţie,
după ce a deliberat în camera
de consiliu la data de 13 octombrie 2005,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea Cauzei se află o
cerere (nr. 38.608/97) îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al
acestui stat, domnul Paul Ionescu (reclamantul), a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 22 iulie 1997 în
temeiul art. 25 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul, căruia i-a fost
încuviinţată cererea de asistenţă judiciară din oficiu, este reprezentat de
domnul S. Răduleţu, avocat în Craiova. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat prin
agentul său, doamna Roxana Rizoiu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Prin hotărârea din 2 noiembrie 2004 (hotărârea privind
admisibilitatea şi fondul cauzei), Curtea a
constatat, în unanimitate, încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi, respectiv,
art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Mai exact, aceasta a decis că art. 6
§ 1 a fost încălcat din cauza lipsei unui proces echitabil şi a îngrădirii
dreptului de acces la o instanţă (Ionescu împotriva
României, nr. 38.608/97, §§ 36-39). In ceea ce
priveşte art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, Curtea a apreciat că
privarea de proprietate pretinsă de reclamant, ce rezultă din decizia Curţii
Supreme de Justiţie din 27 februarie 1997, nu avea nicio justificare şi că
reclamantul a suportat şi continuă să suporte o povară specială şi exorbitantă (ibidem, §§ 44-46).
4. Intemeindu-se pe art. 41 din
Convenţie, reclamantul solicită, cu titlu de reparaţie echitabilă, restituirea
bunului în litigiu sau acordarea unei sume echivalente cu valoarea sa actuală,
pe care o estimează la 250.000 dolari americani (USD). De asemenea, el solicită
acordarea sumei de 50.000 USD pentru lipsa de folosinţă a bunului, precum şi
suma de 75.000 USD cu titlu de prejudiciu moral. In sfârşit, el solicită
restituirea cheltuielilor de judecată, însă fără a indica cu exactitate suma.
5. Având în vedere că aspectul
aplicării art. 41 din Convenţie nu se află în stare de judecată, Curtea a
rezervat această chestiune şi a invitat Guvernul şi reclamantul să îi trimită
în scris, în termen de 6 luni, observaţiile lor privind acest aspect şi, în
special, să îi aducă la cunoştinţă orice acord la care
vor fi ajuns [ibidem, § 54, şi pct. 6 a), b) şi
c) din dispozitiv].
6. In urma modificării compunerii secţiilor Curţii
(art. 25 § 1 din Regulament), prezenta cerere a fost atribuită Secţiei a treia,
astfel remaniată (art. 52 § 1).
7. Atât reclamantul, cât şi
Guvernul au formulat observaţii.
8. Din documentele prezentate de părţi rezultă că prin
decizia definitivă din data de 2 iunie 2005 a Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie a fost admisă o a doua acţiune în revendicare imobiliară pe care
reclamantul o introdusese pe rolul instanţelor naţionale împotriva Consiliului
Local al Municipiului Bucureşti. Totuşi, reclamantul se află în imposibilitatea
de a reintra în posesia bunului, deoarece statul l-a vândut în anul 1997 către
un terţ care îl ocupa în calitate de chiriaş. La o dată neprecizată,
reclamantul a introdus împotriva terţului cumpărător o acţiune în revendicare
şi în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare menţionat mai
sus. Această acţiune se află şi în prezent pe rolul judecătoriei de sector din
Bucureşti.
ÎN DREPT
9. Conform art. 41 din Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a
Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi
contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei
încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie
echitabilă."
A. Prejudiciul material
10. In principal, reclamantul
solicită restituirea bunului în litigiu. El arată că, deşi a avut câştig de
cauză în cea de-a doua acţiune în revendicare împotriva Consiliului Local al
Municipiului Bucureşti, se află în imposibilitatea de a intra în posesia imobilului,
din moment ce acesta a fost vândut de stat unui terţ. El înţelege să primească,
în cazul nerestituirii acestuia, o sumă corespunzătoare valorii actuale a
bunului său. El estimează această sumă la valoarea de 250.000 USD, şi anume,
conform preţurilor practicate de agenţiile imobiliare din Bucureşti, 100.000
USD pentru casă şi 150.000 EUR pentru terenul aferent.
De asemenea, el solicită suma
de 50.000 USD pentru lipsa de folosinţă a bunului, arătând că statul a obţinut
foloase substanţiale nejustificate din închirierea şi apoi din vânzarea
imobilului.
11. In observaţiile sale, Guvernul contestă sumele
solicitate de reclamant. Incă de la început, acesta subliniază că reclamantul
nu poate pretinde restituirea întregului teren, astfel cum exista la data construirii
casei, deoarece în urma exproprierii ce a avut loc în anul 1937 o parte a
acestuia reprezintă drum public.
El consideră că preţurile agenţiilor imobiliare
invocate de reclamant nu pot fi folosite ca bază de evaluare a bunului în
litigiu, a cărui valoare ar fi, conform concluziilor unei expertize tehnice
comunicate Curţii, de 76.099 USD.
12. In ceea ce priveşte lipsa
de folosinţă solicitată de reclamant, Guvernul susţine că, chiar dacă dreptul
de proprietate al reclamantului nu a fost desfiinţat, el era obligat în orice
caz, în temeiul Legii nr. 17/1994, să prelungească contractul de închiriere a
locuinţei încheiat de stat cu chiriaşul imobilului înainte de recunoaşterea
dreptului său de proprietate asupra acestui imobil. Bazându-se pe raportul de
expertiză menţionat mai sus, Guvernul evaluează suma chiriilor pe care
reclamantul le-ar fi putut percepe la valoarea de 1.547
USD.
13. Curtea observă că, în pofida soluţionării
favorabile a celei de-a doua acţiuni în revendicare, reclamantul se află în prezent
în imposibilitatea de a intra în posesia imobilului din cauza vânzării acestuia
de către stat unui terţ.
14. Curtea apreciază, în raport
de circumstanţele speţei, că restituirea bunului litigios, astfel cum a fost
dispusă prin sentinţa din 11 iulie 1995 a Tribunalului Bucureşti, l-ar repune
pe reclamant, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar
fi aflat dacă cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu ar fi fost
încălcate.
Aceasta ar fi situaţia sub rezerva oricărei pretenţii
pe care terţul cumpărător ar putea să o aibă asupra proprietăţii imobilului,
pretenţie ce ar intra în domeniul de competenţă al instanţelor interne (vezi, mutatis
mutandis, Brumărescu împotriva României (reparaţie echitabilă) [MC], nr.
28.342/95, §22, CEDO 2001-I).
15. Dacă statul pârât nu
procedează la această restituire, Curtea decide ca acesta să îi achite
reclamantului, cu titlu de daune materiale, valoarea actuală a bunului.
Ţinând cont de concluziile expertizei imobiliare
furnizate de Guvern şi de informaţiile de care dispune asupra preţurilor de pe
piaţa imobiliară din Bucureşti, Curtea estimează valoarea de circulaţie actuală
a casei si a terenului aferent la suma de 100.000 EUR.
16. In ceea ce priveşte sumele
solicitate pentru lipsa de folosinţă a bunului, Curtea nu le poate acorda,
având în vedere faptul că a dispus restituirea bunului cu titlu de reparare a
prejudiciului, în conformitate cu art. 41 din Convenţie, însă ea va putea ţine
cont de privarea de proprietate suferită de reclamant cu ocazia reparaţiei
prejudiciului moral (vezi, mutatis mutandis,
Sofletea împotriva României, nr. 48.179/99, § 42,
25 noiembrie 2003).
B. Prejudiciul moral
17. Reclamantul solicită
suma de 75.000 USD pentru prejudiciul moral suportat din cauza suferinţei ce
i-a fost produsă în anul 1997 de către Curtea Supremă de Justiţie, care l-a
privat de bunul său.
18. Guvernul se opune acestei
pretenţii, considerând că nu ar trebui reţinut niciun prejudiciu moral,
deoarece acest prejudiciu nu a fost dovedit şi nu a fost stabilită nicio
legătură de cauzalitate între procedurile ce au făcut obiectul prezentei cereri
şi suferinţele pretinse de reclamant.
19. Curtea consideră că
evenimentele în cauză au dus la grave ingerinţe în dreptul reclamantului de a i
se respecta bunul, în dreptul de acces la un tribunal şi în dreptul la un
proces echitabil, constituind un prejudiciu moral, pentru care suma de 7.500
EUR reprezintă o reparaţie echitabilă.
C. Cheltuieli de
judecată
20. Reclamantul solicită
rambursarea cheltuielilor de judecată, dar fără a specifica vreo sumă şi fără a
prezenta vreun decont în acest sens.
21. Guvernul nu se opune la restituirea cheltuielilor efectuate, cu condiţia prezentării de
documente justificative.
22. Având în vedere că reclamantul nu a justificat cheltuielile
de judecată pretinse, Curtea decide să nu îi aloce nicio sumă cu acest titlu
(vezi, mutatis mutandis, Oprea şi alţii împotriva României, nr.
33.358/96, 16 iulie 2002, § 56).
D. Dobânzi moratorii
23. Curtea consideră
potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii
de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN UNANIMITATE,
CURTEA
hotărăşte:
1. ca statul pârât să îi restituie reclamantului, în
cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform
art. 44 § 2 din Convenţie, imobilul în litigiu şi terenul
aferent;
2. ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât să îi
plătească reclamantului, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 100.000 EUR (una
sută mii euro) cu titlu de daune materiale;
3. ca statul pârât să îi plătească reclamantului, în
acelaşi termen de 3 luni, suma de 7.500 EUR (şapte mii cinci sute euro) cu
titlu de daune morale;
4. ca sumele respective să fie convertite în moneda
statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plăţii,
5. ca, începând de la expirarea termenului menţionat
mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume să se majoreze cu o dobândă
simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii
Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte
procentuale;
6. respinge cererea de reparaţie
echitabilă în rest.
Intocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris
la data de 10 noiembrie 2005, cu aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
Preşedinte
Mark Villiger,
grefier adjunct