HOTARARE    din  5 octombrie 2004

in cauza Barbu Anghelescu impotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 422 din 19 mai 2005

                             HOTARAREA
                       din 5 octombrie 2004

           in cauza Barbu Anghelescu impotriva Romaniei*)
                     (Cererea nr. 46.430/99)

    *) Traducere.

    In cauza Barbu Anghelescu impotriva Romaniei,
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cazul unei Camere formate din: domnii J.-P. Costa, presedinte; A.B. Baka, L. Loucaides, C. Birsan, K. Jungwiert, M. Ugrekhelidze, doamna A. Mularoni, judecatori; si doamna S. Dolle, grefier de sectie,
    dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la data de 2 decembrie 2003 si 14 septembrie 2004,
    pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceasta ultima data:

    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se afla cererea nr. 46.430/99, indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Barbu Anghelescu (reclamantul), a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 11 martie 1998, in temeiul fostului art. 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
    2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de doamna R. Rizoiu, agentul Guvernului roman pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Curtea), din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
    3. Reclamantul sustine, in special, ca a fost victima unor rele tratamente din partea politistilor cu ocazia unui control rutier.
    4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Conventie).
    5. Cererea a fost repartizata celei de-a doua sectii a Curtii (art. 52 alin. 1 din regulament). In cadrul acesteia, Camera investita cu judecarea cererii [art. 27 alin. (1) din Conventie] a fost constituita conform art. 26 alin. (1) din regulament.
    6. Prin decizia din 2 decembrie 2003 Camera a declarat cererea partial admisibila.
    7. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise privind fondul cererii [art. 59 alin. (1) din regulament].

    IN FAPT

    I. Circumstantele cauzei

    8. Reclamantul s-a nascut in anul 1949 si are domiciliul in localitatea Turcinesti.

    A. Incidentul din 15 aprilie 1996

    1. Faptele, astfel cum au fost stabilite in decizia din 18 octombrie 2001 a Curtii de Apel din Pitesti

    9. La 15 aprilie 1996, in timp ce conducea masina, reclamantul a fost oprit de un agent de politie rutiera, plutonierul B.
    10. Din cauza altercatiei dintre reclamant si B, un alt politist, Z, a intervenit.
    Politistul B i-a pus in vedere reclamantului ca se afla in stare de ebrietate, spunandu-i ca este "mort de beat" si i-a adresat injurii. Apoi l-a strans de gat pe reclamant cu propriul fular si l-a chemat pe colegul sau, plutonierul Z, care se afla la 50 m distanta. Dupa sosirea acestuia din urma, B l-a agresat pe reclamant, cauzandu-i leziuni care au necesitat 4 - 5 zile de ingrijiri medicale, conform certificatului intocmit la 17 aprilie 1996 de catre un medic de la laboratorul medico-legal din judetul Gorj (a se vedea & 14 de mai jos). Reclamantul a incercat sa scape, dar a fost prins de catre politisti.

    2. Versiunea Guvernului

    11. Guvernul propune o alta versiune decat cea retinuta in decizia din 18 octombrie 2001 a Curtii de Apel din Pitesti.
    12. In opinia Guvernului, atunci cand a fost oprit de agentii de la politia rutiera, care i-au solicitat sa prezinte actele si acceptul pentru un test de alcoolemie, reclamantul a incercat sa fuga. Ca atare, politistii au incercat sa il imobilizeze pentru a-l impiedica sa fuga. Reclamantul a devenit agresiv, provocand o altercatie. Ca rezultat al acestei altercatii atat reclamantul, cat si unul dintre politisti au fost raniti, astfel cum reiese din certificatele medicale intocmite.
    13. In opinia Guvernului leziunile traumatice constatate ulterior asupra reclamantului si provocate de catre politisti au fost cauzate in mod accidental, in timp ce acestia incercau sa il linisteasca si sa il impiedice sa fuga.

    3. Rezultatele examenului medico-legal la care a fost supus reclamantul

    14. Parchetul a dispus supunerea reclamantului la un examen medico-legal cu privire la leziunile pe care le prezenta. Raportul intocmit la 17 aprilie 1996 de catre medicul D. din laboratorul medico-legal din judetul Gorj a constatat existenta mai multor leziuni traumatice care ar fi putut fi produse prin lovituri provocate cu un corp dur sau prin apasare cu degetele ori cu unghiile. Raportul constata 3 echimoze de 2 x 1 cm^2 in partea stanga a gatului, dintre care una acoperita de o excoriatie, si 3 echimoze si o excoriatie de 1,5 x 1,5 cm^2, respectiv de 2 x 1 cm^2 si 1 x 1 cm^2 in partea dreapta a gatului; o excoriatie in regiunea claviculara stanga si o excoriatie pe frunte de 1,5 x 0,5 cm^2. Aceste leziuni necesitau, conform aceluiasi certificat, 4 - 5 zile de ingrijiri medicale.

    B. Procedura penala impotriva reclamantului
    15. Asa cum reiese din ordonanta de retinere, politistii l-au retinut pe reclamant pe motiv ca acesta a refuzat sa prezinte permisul de conducere si sa se supuna unui test de alcoolemie, ca l-a lovit pe B si l-a muscat de deget.
    16. Dupa retinerea sa, in seara de 15 aprilie 1996, reclamantul a fost insotit de Politie la spitalul din Targu Jiu pentru prelevare de probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. Dupa cum rezulta dintr-o adeverinta eliberata la 5 septembrie 2000 de directorul spitalului, proba a fost luata de catre Politie in scopul de a o depune la laboratorul medico-legal din judetul Gorj.
    17. La 16 aprilie 1996 Parchetul de pe langa Judecatoria Targu Jiu a dispus inceperea urmaririi penale impotriva reclamantului pentru ultraj si refuzul de a se supune prelevarii de probe biologice. In aceasta privinta, procurorul a aratat ca reclamantul lovise un agent de politie in exercitiul functiunii, provocandu-i leziuni ce au necesitat 6 - 7 zile de ingrijiri medicale.
    18. In aceeasi zi procurorul a dispus luarea masurii arestarii preventive a reclamantului pentru o perioada de 30 de zile.
    19. La 25 aprilie 1996 reclamantul a fost liberat pe cautiune.
    20. Asa cum rezulta dintr-o adresa transmisa la 3 octombrie 1996 de catre laboratorul medico-legal din judetul Gorj ca raspuns la o adresa a Judecatoriei Targu Jiu, probele biologice recoltate la 15 aprilie 1996 n-au fost niciodata transmise acestuia de organele de urmarire penala.
    21. Prin rechizitoriul din 29 aprilie 1996 transmis Judecatoriei Targu Jiu Parchetul l-a trimis in judecata pe reclamant. La 13 martie 1998, Judecatoria Targu Jiu si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Gorj.
    22. Prin hotararea din 24 decembrie 1998 Tribunalul Gorj l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare pentru infractiunea prevazuta de Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice si aceea de ultraj.
    23. La 4 mai 1999 Curtea de Apel Craiova a desfiintat sentinta din 24 decembrie 1998, stabilind ca tribunalul nu era competent, si a trimis cauza spre rejudecare la Judecatoria Targu Jiu.
    24. La 23 februarie 2000, la cererea reclamantului, Curtea Suprema de Justitie a decis stramutarea cauzei la Judecatoria Pitesti, pentru motive care tin de buna administrare a justitiei.
    25. La 28 noiembrie 2000 aceasta instanta l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa de 1 an inchisoare. Judecatoria a statuat ca acesta a comis infractiunea de ultraj si infractiunea prevazuta de art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice. Prin decizia din 10 aprilie 2001 Tribunalul Arges a mentinut sentinta din 28 noiembrie 2000.
    26. La 18 octombrie 2001 Curtea de Apel Pitesti a admis recursul reclamantului. Instanta a statuat ca fapta nu exista si, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penala, l-a achitat pe reclamant. Intemeindu-se pe probele din dosar, in special pe certificatele medico-legale si de pe declaratiile a 3 martori, instanta a constatat ca reclamantul fusese agresat ("sugrumat" si "lovit") de catre agentul de politie B cu ocazia unui control rutier. Curtea de Apel Pitesti a stabilit ca cei doi politisti au actionat abuziv, astfel incat nu i se putea reprosa reclamantului ca a incercat sa fuga.
    27. In ceea ce priveste martorii care au dat declaratii in favoarea acuzarii, Curtea de Apel Pitesti a considerat ca nici unul dintre acestia nu asistase in mod nemijlocit la incidentul din 15 aprilie 1996, avand in vedere ca unii erau situati prea departe de locul incidentului (mai mult de 50 m), in timp ce altii doar aflasera in mod indirect despre aceste fapte.

    C. Procedura penala impotriva agentilor de politie
    28. La 10 mai 1996 reclamantul a depus plangere impotriva lui B si lui Z pentru purtare abuziva, infractiune prevazuta de art. 250 din Codul penal.
    29. La 3 iunie 1997 Parchetul Militar Craiova a dispus inceperea urmaririi penale impotriva lui B. In cadrul acestei proceduri, reclamantul s-a constituit parte civila. La 12 ianuarie 1998 Parchetul Militar Craiova a dispus scoaterea de sub urmarire penala a lui B si neinceperea urmaririi penale in privinta lui Z.
    30. In ordonanta din 12 ianuarie 1998 Parchetul Militar Craiova a considerat ca politistul B nu se comportase abuziv si ca acesta incercase sa il impiedice pe reclamant sa fuga, tragandu-l de fular. In ceea ce priveste leziunile traumatice prezentate de reclamant, Parchetul Militar Craiova a considerat ca acestea nu au fost cauzate cu intentie de ofiterul B, ele fiind consecinta actelor prin care s-a materializat incercarea legala de a-l imobiliza pe reclamant si de a-l impiedica sa fuga. Parchetul Militar Craiova a retinut, de asemenea, ca reclamantul a avut un comportament refractar, chiar agresiv, si ca acesta adresase injurii politistului B si ca il muscase, incercand sa fuga. Cu privire la omisiunea politistilor de a prezenta probele biologice prelevate de la reclamant pentru analiza, Parchetul Militar Craiova a constatat ca politistii in cauza depusesera probele la Politie si ca acestea au disparut ulterior. Parchetul Militar Craiova a concluzionat ca nu s-a putut stabili care erau persoanele responsabile de aceasta omisiune.
    31. Reclamantul a facut plangere in fata procurorului ierarhic superior. La 22 aprilie 1998 Parchetul Militar de pe langa Curtea Suprema de Justitie a mentinut ordonanta din 12 ianuarie 1998.
    Reclamantul a facut plangere in fata instantei impotriva ordonantei Parchetului de pe langa Tribunalul Militar Timisoara, cale de atac care nu era prevazuta de Codul de procedura penala, dar care a aparut ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 486 din 2 decembrie 1997, in virtutea principiului liberului acces la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie.
    32. La 25 mai 2001 Tribunalul Militar Timisoara a admis plangerea reclamantului, a constatat ca ancheta penala a fost incompleta si a trimis dosarul la Parchetul Militar Craiova, cu indicarea cercetarilor care trebuiau efectuate. Tribunalul a statuat ca Parchetul nu stabilise cu exactitate nici ora, nici locul incidentului, ca nu verificase ordinul de misiune primit de politistii in cauza si nici daca acestia il respectasera.
    33. In plus, Tribunalul Militar Timisoara a observat ca Parchetul Militar Craiova nu cercetase daca utilizarea fortei fizice impotriva reclamantului de catre politisti era necesara din cauza comportamentului sau sau in alte scopuri. Tribunalul Militar Timisoara a statuat ca vinovatia politistilor trebuia stabilita in raport cu motivele retinute in ordonanta de retinere impotriva reclamantului. Instanta a precizat ca trebuiau audiati atat personalul din cadrul sectiei de arest din inspectoratul de politie, cat si detinutii aflati in celula cu reclamantul in ziua arestarii sale. Tribunalul Militar Timisoara a mai precizat ca, desi s-a stabilit ca reclamantului ii fusesera recoltate probe biologice, a fost abuziv din partea politistilor faptul ca nu le-au prezentat niciodata pentru analiza, dar l-au acuzat pe reclamant ca s-a sustras de la obligatia de a permite sa-i fie recoltate aceste probe.
    34. Tribunalul Militar Timisoara a dispus efectuarea de catre Parchetul Militar Craiova a tuturor actelor de urmarire penala pe care le considerase incomplete si a celor lipsa. Instanta a indicat, de asemenea, Parchetului analizarea dosarului de cercetare administrativa in privinta politistului B, care fusese ulterior trecut in rezerva.
    35. Hotararea din 25 mai 2001 a devenit definitiva si dosarul de urmarire penala a fost trimis la Parchetul Militar Craiova.
    36. La 19 iulie 2001 si 21 noiembrie 2001 reclamantul a solicitat Parchetului Militar Craiova accelerarea anchetei.
    37. La 11 septembrie 2002, dupa ascultarea, la 29 iulie si 2 august 2002, a politistilor invinuiti, Parchetul Militar Craiova a dispus neinceperea urmaririi penale.
    38. Asa cum rezulta din dosarul de urmarire penala, nici un alt act de cercetare nu a fost indeplinit in cauza.
    39. Ordonanta Parchetului Militar Craiova a fost motivata astfel: "examinarea tuturor probelor si audierea, din nou, a politistilor n-au relevat elemente noi, de natura a infirma solutia initiala."

    II. Dreptul si practica interne aplicabile

    40. Dispozitiile referitoare la statutul procurorilor militari si la politisti erau cuprinse in Legea nr. 54 din 9 iulie 1993 pentru organizarea instantelor si parchetelor militare si prevedeau urmatoarele:
    Art. 17
    "Atributiile Ministerului Public sunt indeplinite prin procurori militari constituiti in parchete militare, pe langa fiecare instanta militara."
    Art. 23
    "Judecatorii militari si procurorii militari au calitatea de magistrati si fac parte din corpul magistratilor."
    Art. 24
    "Poate fi numit magistrat militar persoana care, [...], are calitatea de ofiter activ."
    Art. 30
    "Magistratii militari sunt militari activi si au toate drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta calitate [...].
    Acordarea gradelor militare si inaintarea in grad a magistratilor militari se fac potrivit normelor aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apararii Nationale."
    Art. 31
    "Incalcarea de catre magistratii militari a normelor stabilite prin Regulamentul disciplinei militare atrage raspunderea lor in conformitate cu prevederile acestuia."
    41. La data faptelor organizarea si functionarea Politiei Romane erau reglementate de Legea nr. 26 din 12 mai 1994, conform careia politistii aveau calitatea de militar activ. Competenta pentru urmarirea penala si judecata politistilor cercetati pentru comiterea de fapte prevazute de legea penala apartinea, in virtutea calitatii lor de militar activ, parchetelor si instantelor militare.
    42. Aceasta lege a fost aprobata de Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane si de Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul politistului, conform carora Ministerul de Interne a fost demilitarizat, politistii avand din acel moment statutul de functionari publici. Competenta pentru urmarirea penala si judecata politistilor cercetati pentru comiterea de fapte prevazute de legea penala apartine parchetelor si instantelor de drept comun.
    43. Conform dreptului intern in vigoare la momentul faptelor, personalul Politiei era asimilat militarilor. Competenta pentru urmarirea penala si judecata politistilor cercetati pentru comiterea de fapte interzise de legea penala apartinea, in virtutea calitatii lor de militar activ, parchetelor si instantelor militare.

    IN DREPT

    I. Asupra pretinsei incalcari a art. 3 din Conventie

    Reclamantul pretinde ca a fost incalcat art. 3 din Conventie, care prevede urmatoarele:
    "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante."
    44. Curtea arata ca acest capat de cerere priveste, pe de o parte, relele tratamente pe care reclamantul pretinde ca le-a suferit din partea politistilor la 15 aprilie 1996 si, pe de alta parte, caracterul anchetei desfasurate de catre autoritati in ceea ce priveste aceste rele tratamente.

    1. Asupra pretinselor rele tratamente

    A. Argumentele partilor
    45. Reclamantul arata ca politistii invinuiti l-au supus unor rele tratamente, care nu au fost nici necesare, nici justificate, intrucat el a fost de acord sa se supuna atat controlului rutier, cat si recoltarii probelor solicitate. El arata, de asemenea, ca a suferit consecinte negative ale acestor tratamente, in masura in care inca resimte o sensibilitate la nivelul gatului si are ameteli.
    46. Guvernul sustine ca atitudinea politistilor in cauza a fost motivata de comportamentul agresiv al reclamantului si ca unicul scop al acestei atitudini a fost asigurarea respectarii unei obligatii impuse de lege, si anume supunerea la recoltarea probelor biologice.
    47. In opinia Guvernului, cauza leziunilor traumatice constatate asupra persoanei reclamantului a fost una pur accidentala, politistii neavand intentia de a-l supune unui tratament umilitor. Recursul la forta a fost determinat atat de tentativa reclamantului de a fugi, cat si de agresivitatea acestuia.
    48. In plus, conform Guvernului, pretinsele rele tratamente suferite de reclamant nu ating pragul minim de gravitate necesar pentru a intra in campul de aplicare a art. 3 din Conventie, avandu-se in vedere durata acestor tratamente si efectul lor asupra reclamantului - doar cateva leziuni in regiunea gatului, care nu au determinat consecinte grave sau de lunga durata asupra starii de sanatate a reclamantului -, cat si sexul, varsta si starea de sanatate a acestuia.
    49. De altfel, Guvernul sustine ca reclamantul a fost de rea-credinta, avand in vedere declaratiile sale contradictorii si in mod evident exagerate, atat in fata autoritatilor interne, cat si in fata Curtii.

    B. Aprecierea Curtii
    50. Curtea noteaza ca faptul ca reclamantul a suferit lovituri cu ocazia opririi sale de catre politisti in vederea efectuarii, la 15 aprilie 1996, a unui control rutier, nu este contestat. Urmele agresiunii au fost constatate intr-un raport medico-legal care atesta mai multe echimoze si excoriatii in zona gatului, o excoriatie pe frunte si una in zona claviculara.
    51. Curtea constata ca partile au pareri diferite in ceea ce priveste cauza leziunilor traumatice constatate asupra reclamantului. Acesta din urma sustine ca a fost batut de politisti, in timp ce Guvernul sustine ca leziunile au avut un caracter accidental, inerent procesului de imobilizare a reclamantului, care a incercat sa fuga si a devenit agresiv.
    52. Curtea aminteste ca pentru aprecierea elementelor de fapt ea se bazeaza pe principiul probei "dincolo de orice indoiala rezonabila", dar adauga ca o asemenea proba poate rezulta dintr-un ansamblu de indicii sau de prezumtii necontestate, suficient de grave, precise si concordante; in plus, poate fi avut in vedere comportamentul partilor in timpul aprecierii probelor (Orhan c. Turciei, Cererea nr. 25.656/1994, & 264, Hotararea din 18 iunie 2002).
    Cu toate acestea, avand in vedere caracterul subsidiar al rolului sau, Curtea aminteste ca ea trebuie sa dea dovada de prudenta in a asuma rolul de instanta competenta pentru a aprecia faptele, cu exceptia situatiei in care acest lucru devine inevitabil din cauza circumstantelor cauzei (McKerr impotriva Marii Britanii, Cererea nr. 28.883/95, Decizia din 4 aprilie 2000).
    In principiu, atunci cand in speta au fost facute anchete interne, nu este sarcina Curtii sa substituie propria interpretare a faptelor celei a autoritatilor interne, a caror sarcina este stabilirea faptelor pe baza probelor din cauza. Curtea nu este obligata sa tina cont de constatarile acestor autoritati, ea putand face o evaluare proprie in lumina ansamblului informatiilor de care dispune, dar ea trebuie sa se afle in posesia unor elemente convingatoare, care sa conduca la o alta apreciere a faptelor decat cea a judecatorilor nationali (Klaas impotriva Germaniei, Hotararea din 22 septembrie 1993, seria A nr. 269, p. 17, & 29).
    53. Curtea constata ca in speta Curtea de Apel Pitesti, sesizata cu actiunea penala impotriva reclamantului pentru savarsirea infractiunii de ultraj, l-a achitat pe acesta din urma. Curtea de Apel Pitesti a constatat ca reclamantul a suferit o agresiune din partea politistilor, ca acestia din urma au actionat abuziv, astfel incat nu i se putea reprosa reclamantului ca a incercat sa fuga. Curtea de Apel Pitesti s-a intemeiat in special pe certificatele medico-legale prezentate in cauza si pe declaratiile a 3 martori directi. Instanta a considerat ca declaratiile martorilor acuzarii nu sunt credibile, avandu-se in vedere ca nici unul dintre ei nu asistase la incidentul din 15 aprilie 1996, fie din cauza ca erau situati prea departe de locul incidentului, fie pentru ca aflasera in mod indirect despre aceste fapte.
    54. Curtea constata, de asemenea, ca cercetarile facute de Parchetul Militar Craiova impotriva politistilor invinuiti de rele tratamente au condus la o concluzie diametral opusa de aceea a Curtii de Apel Pitesti. Parchetul Militar Craiova a dispus neinceperea urmaririi penale, cu motivarea ca politistii nu avusesera intentia de a-l agresa pe reclamant atunci cand au incercat sa il impiedice sa fuga. Or, aceasta concluzie a Parchetului Militar Craiova a fost infirmata de Tribunalul Militar Timisoara, cu motivarea ca ancheta era incompleta. In acelasi timp instanta a solicitat Parchetului completarea urmaririi penale.
    Cu toate acestea, fara a efectua cercetarile dispuse de instanta, Parchetul Militar Craiova a dispus neinceperea urmaririi penale impotriva politistilor (a se vedea & 31 - 39 de mai sus).
    Ca atare, Curtea nu poate retine concluziile Parchetului Militar Craiova din Ordonanta de neincepere a urmaririi penale din 11 septembrie 2002.
    55. Avand in vedere, de asemenea, informatiile de care dispune, Curtea apreciaza, la fel ca si Curtea de Apel Pitesti, ca politistii au fost primii care l-au agresat pe reclamant, fara ca recursul la forta sa fi fost determinat de comportamentul reclamantului.
    Curtea nu dispune de vreo informatie convingatoare, de natura a inlatura constatarile de fapt ale judecatorilor de la Curtea de Apel Pitesti.
    56. In concluzie, Curtea considera ca reclamantul a fost victima unui tratament contrar art. 3 din Conventie.
    57. Ea aminteste ca aprecierea gravitatii relelor tratamente este relativa prin esenta; ea depinde de ansamblul circumstantelor specifice cauzei, cum ar fi durata tratamentului sau efectele fizice ori psihice ale acestuia, si, in anumite cazuri, de sexul, varsta si de starea de sanatate a victimei. Atunci cand un individ este privat de libertate sau, in general, intra in contact cu agentii fortelor de ordine, utilizarea fortei fizice asupra sa, atunci cand aceasta nu este determinata de comportamentul acestuia, aduce atingere demnitatii umane si constituie, in principiu, o incalcare a dreptului garantat de art. 3 din Conventie (Labita impotriva Italiei, [M.C.], Cererea nr. 26.772/95, & 120, CEDO 2000-IV, si Pantea impotriva Romaniei, Cererea nr. 33.343/96, & 185 - 186, Hotararea din 3 iunie 2003, nepublicata).
    58. Curtea constata ca reclamantul a suferit rani usoare la nivelul gatului, care au necesitat, conform certificatului medico-legal intocmit in cauza, 4 - 5 zile de ingrijiri medicale. Aceste leziuni nu au determinat consecinte grave sau de lunga durata asupra starii de sanatate a reclamantului.
    59. In ceea ce priveste ametelile si sensibilitatea, despre care reclamantul pretinde ca sunt efectele de lunga durata ale acestor rele tratamente, Curtea observa ca acesta din urma nu a prezentat nici o proba care sa le dovedeasca.
    60. Avand in vedere natura leziunilor constatate asupra reclamantului, Curtea apreciaza ca actele incriminate constituie un tratament degradant in sensul art. 3 din Conventie.
    61. In lumina celor mentionate mai sus, Curtea concluzioneaza ca art. 3 din Conventie a fost incalcat in aceasta privinta.

    2. Asupra caracterului adecvat al anchetei efectuate de catre autoritatile interne

    A. Argumentele partilor
    62. Reclamantul sustine ca ancheta privind relele tratamente pe care le-a suferit nu a fost efectiva, intrucat Parchetul Militar Craiova a refuzat efectuarea anumitor acte importante de cercetare, cu toate ca instanta militara dispusese efectuarea lor.
    63. Guvernul constata afirmatiile reclamantului si arata ca atat procurorii, cat si instanta militara au condus o ancheta efectiva, indeplinind numeroase acte de cercetare si au examinat toate capetele de cerere ale reclamantului.

    B. Aprecierea Curtii
    64. Curtea aminteste ca, atunci cand o persoana afirma in mod credibil ca a suferit, din partea Politiei sau a altor servicii asemanatoare ale statului, tratamente contrare art. 3 din Conventie, aceasta dispozitie, combinata cu obligatia generala impusa statului prin art. 1 din Conventie de a "recunoaste oricarei persoane aflate sub jurisdictia [sa] drepturile si libertatile definite (...) [in] Conventie", impune, in consecinta, existenta unei anchete oficiale efective. Aceasta ancheta, asemenea celei impuse de art. 2 din Conventie, trebuie sa fie de natura a conduce la identificarea si pedepsirea persoanelor vinovate (Labita impotriva Italiei, citata mai sus, & 131).
    65. Curtea observa ca in speta s-a efectuat o ancheta. O data stabilit acest lucru, mai raman de apreciat diligenta cu care aceasta a fost desfasurata si caracterul ei "efectiv".
    66. Curtea aminteste ca, pentru ca o ancheta privind infractiunile de omucidere sau de rele tratamente comise de catre agentii statului sa poata fi considerata ca efectiva, se poate considera, in general, ca este necesar ca persoanele competente sa desfasoare ancheta, precum si cele care au efectuat cercetarile sa fie independente de persoanele implicate in evenimente (a se vedea, de exemplu, hotararile Gulec impotriva Turciei din 27 iulie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-IV, & 81 - 82, si Ogur impotriva Turciei, [M.C.], Cererea nr. 21.954/93, CEDO 1999-III, & 91 - 92). Acest lucru presupune nu numai absenta oricarei legaturi ierarhice sau institutionale, ci si o independenta practica (a se vedea, de exemplu, hotararea Ergi impotriva Turciei din 28 iulie 1998, Culegere 1998-IV, & 83 - 84, si Kelly si altii impotriva Marii Britanii, Cererea nr. 30.054/96, & 114, Hotararea din 4 mai 2001).
    67. Curtea observa, mai intai, ca independenta procurorilor militari care au efectuat ancheta in privinta politistilor poate fi pusa la indoiala, avandu-se in vedere reglementarea interna in vigoare la momentul faptelor. In aceasta privinta, ea arata ca, in conformitate cu Legea nr. 54/1993, procurorii militari sunt ofiteri activi, la fel ca si politistii la data faptelor, facand parte din structura militara, avand la baza principiul subordonarii ierarhice: ei beneficiaza de grade militare, se bucura de toate privilegiile in materie si raspund pentru incalcarea regulilor de disciplina militara.
    68. In plus, Curtea observa ca o instanta nationala a considerat, printr-o decizie definitiva, ca ancheta a fost incompleta si a trimis dosarul la Parchetul Militar Craiova, indicandu-i acestuia cercetarile care trebuiau efectuate. La 11 septembrie 2002, Parchetul Militar Craiova a emis o noua ordonanta de scoatere de sub urmarire penala. Asa cum rezulta din dosarul de urmarire penala prezentat de Guvern, Parchetul nu a efectuat cercetarile dispuse de catre instanta militara pentru a completa ancheta.
    69. Or, Curtea apreciaza ca foarte uimitor faptul ca Parchetul Militar Craiova nu a luat in considerare, cu ocazia emiterii, la 11 septembrie 2002, a ordonantei de scoatere de sub urmarire penala, indicatiile date la 25 mai 2001 de catre Tribunalul Militar Timisoara.
    70. In lumina celor de mai sus, Curtea considera ca autoritatile nu au desfasurat o ancheta aprofundata si efectiva in ceea ce priveste afirmatiile credibile ale reclamantului, conform carora el a fost supus unor rele tratamente de catre politisti.
    In consecinta, Curtea concluzioneaza ca art. 3 din Conventie a fost incalcat si sub acest aspect.

    II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

    71. Conform prevederilor art. 41 din Conventie, "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila".

    A. Prejudiciul
    72. Prin doua scrisori din data de 30 ianuarie 2004, reclamantul a prezentat doua estimari diferite ale prejudiciului material pretins suferit, decurgand din imposibilitatea, datorata absentei sale din perioada detentiei din 15 aprilie pana in 25 aprilie 1996, de a desfasura diverse lucrari pe proprietatea sa agricola.
    In una dintre cele doua scrisori, el a estimat prejudiciul material la 460.000.000 lei (ROL), in timp ce in alta scrisoare acesta a fost estimat la 1.136.000.000 lei (ROL).
    73. Contestand pretentiile reclamantului, Guvernul a subliniat absenta legaturii de cauzalitate intre prejudiciul invocat si capetele de cerere examinate de Curte. El arata ca cererea reclamantului este exorbitanta si disproportionata, avandu-se in vedere in special faptul ca acesta nu a prezentat nici un element de proba in sustinerea pretentiilor sale cu titlu de prejudiciu material.
    74. Reclamantul pretinde ca a suferit si un prejudiciu moral de 1.000.000 dolari americani (USD) datorita suferintelor fizice si psihice suportate atat din cauza relelor tratamente aplicate de politisti, cat si din cauza arestarii sale abuzive.
    75. Guvernul considera exorbitante pretentiile reclamantului si solicita Curtii sa tina cont, in estimarea prejudiciului moral, de nivelul de gravitate relativ scazut al tratamentelor incriminate, inclusiv prin raportare la cauze similare. In acest sens, Guvernul face trimitere la cauza Kmetty impotriva Ungariei (Cererea nr. 57.967/00, Hotararea din 16 decembrie 2003). El arata, de asemenea, ca doar capetele de cerere intemeiate pe art. 3 din Conventie au fost declarate admisibile, astfel incat Curtea nu poate acorda nici o indemnizatie in vederea repararii prejudiciului pretins de reclamant datorita arestarii sale preventive.
    76. Curtea arata ca singurul fundament pentru acordarea unei satisfactii echitabile il constituie in speta tratamentele contrare art. 3 din Conventie, suferite de reclamant si in absenta unei anchete efective din partea autoritatilor nationale in aceasta privinta.
    77. Avand in vedere imprejurarile cauzei si statuand in echitate, asa cum prevede art. 41 din Conventie, ea decide sa ii acorde reclamantului 7.000 euro.

    B. Cheltuieli de judecata
    78. Reclamantul solicita 407.130.000 lei (ROL) pentru cheltuielile implicate de procedura in fata instantelor interne, cat si in fata Curtii. El nu prezinta nici un document justificativ.
    79. Guvernul solicita Curtii respingerea pretentiilor reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecata, datorita faptului ca acestea nu au fost dovedite.
    80. Curtea observa ca reclamantul nu si-a formulat pretentiile in baza art. 41 din Conventie, conform modalitatilor prevazute de art. 60 din regulament; in special, acesta nu a prezentat dovezile necesare in ceea ce priveste pretentiile sale. In consecinta, Curtea concluzioneaza ca cererea sa trebuie respinsa.

    C. Majorari de intarziere
    81. Curtea considera adecvat sa stabileasca majorari de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

    PENTRU ACESTE MOTIVE
    CURTEA
    IN UNANIMITATE:

    1. hotaraste ca art. 3 din Conventie a fost incalcat datorita tratamentului degradant aplicat reclamantului la 15 aprilie 1996, de catre politisti;
    2. hotaraste ca art. 3 din Conventie a fost incalcat datorita faptului ca autoritatile nu au desfasurat o ancheta efectiva in privinta acestui tratament;
    3. hotaraste ca:
    a) statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, 7.000 euro cu titlu de daune morale, plus orice alta suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit pe aceasta, care urmeaza sa fie platiti in lei, conform ratei de schimb aplicabile la momentul platii;
    b) aceasta suma va fi majorata, incepand de la data expirarii termenului mentionat pana la momentul efectuarii platii, cu o dobanda simpla de intarziere, egala cu dobanda minima pentru imprumut practicata de Banca Centrala Europeana, valabila in aceasta perioada, la aceasta adaugandu-se o majorare cu 3 puncte procentuale;
    4. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
    Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 5 octombrie 2004, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.

          S. Dolle,                       J. P. Costa,
          grefiera                        presedinte