Hotărârea Nr.- din 17.01.2017

(cererile nr. 45.621/05, 46.691/07, 27.314/08 şi 1.150/09)StrasbourgPrezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.În Cauza S.C. Carbochim - S.A. Cluj-Napoca şi S.C. Fenega Import-Export - S.R.L. şi alţii împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, preşedinte, Iulia Motoc, Marko Bošnjak, judecători, şi Andrea Tamietti, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 decembrie 2016,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:PROCEDURA1. La originea cauzei se află patru cereri îndreptate împotriva României, prin care două societăţi române şi şase resortisanţi români au sesizat Curtea la datele indicate în tabelul anexat, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia). Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.2. La 27 iunie 2012, cererile au fost comunicate Guvernului.3. Guvernul a ridicat obiecţii cu privire la examinarea cererilor de către un comitet. După ce a examinat obiecţia Guvernului, Curtea o respinge.ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei4. Lista reclamanţilor, precum şi detaliile relevante privind cererile sunt prezentate în tabelul anexat.5. Reclamanţii au pierdut în instanţă procesele civile desfăşurate în absenţa lor. Aceştia au fost înştiinţaţi cu privire la procedură doar prin afişarea citaţiilor pe o uşă sau pe un perete (denumită în continuare „citarea prin afişare"). Toţi au susţinut, în cadrul căilor de atac formulate ulterior, fie că a fost vorba de recurs (când citaţiile le fuseseră comunicate în procedura din faţa instanţei de fond sau a celei de apel), fie în cazul contestaţiilor în anulare (când citaţiile le fuseseră comunicate în procedura în faţa instanţei de ultim grad de jurisdicţie), că nu au luat cunoştinţă despre termenul de judecată, deoarece nu au primit citaţiile relevante din partea instanţelor. Plângerile lor în acest sens au fost respinse de instanţe, pe motiv că citarea prin afişare era prevăzută de lege. În consecinţă, căile de atac au fost respinse fără o examinare pe fond a cauzelor.II. Dreptul intern relevant6. Dreptul intern relevant, în vigoare la momentul comunicării actelor de procedură prin afişare, este rezumat în hotărârea Curţii în Cauza S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României (nr. 37.576/05, pct. 18, 8 ianuarie 2013).ÎN DREPTI. Cu privire la conexarea cererilor7. În conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curţii, Curtea decide conexarea cererilor şi examinarea lor în cadrul unei singure hotărâri, având în vedere faptul că acestea privesc fapte similare şi ridică probleme identice în temeiul Convenţiei.II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie din cauza lipsei accesului la o instanţă8. Reclamanţii s-au plâns că dreptul lor de acces la o instanţă a fost încălcat în măsura în care nu au primit citaţiile şi, prin urmare, nu au fost în măsură să participe la procedurile judiciare.Aceştia au invocat art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede următoarele:Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale [...] de către [o] instanţă [...], care va hotărî [...] asupra [...] drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...] A. Cu privire la admisibilitate9. Guvernul a ridicat o serie de excepţii preliminare. Curtea le va examina în funcţie de fiecare cerere căreia îi corespund.1. Excepţia privind lipsa calităţii de victimă (cererile nr. 45.621/05 şi 27.314/08)a)Excepţia referitoare la prima societate reclamantă din Cererea nr. 45.621/0510. Guvernul a susţinut că prima societate reclamantă din Cererea nr. 45.621/05 nu avea calitatea de victimă, în măsura în care aceasta fusese informată cu privire la procedură. Doar a doua societate reclamantă, S.C. Fenega Import Export - S.R.L., a fost citată prin afişare. 11. Societăţile reclamante au contestat aceste argumente. 12. Curtea constată că prima societate reclamantă nu a suferit nicio consecinţă nefastă ca urmare a pretinsei probleme legate de procedura de citare, care a afectat-o exclusiv pe cea de-a doua societate reclamantă. Astfel, aceasta nu poate pretinde că este victima unei încălcări a dreptului său de acces la o instanţă. 13. Prin urmare, excepţia ridicată de Guvern este admisă în ceea ce priveşte prima societate reclamantă. 14. Rezultă că, în ceea ce o priveşte pe S.C. Carbochim - S.A., această cerere este incompatibilă ratione personae cu dispoziţiile Convenţiei, în sensul art. 35 § 3 lit. a), şi trebuie să fie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4. b)Excepţia referitoare la cea de-a doua societate reclamantă din Cererea nr. 45.621/05 şi referitoare la Cererea nr. 27.314/0815. În cererile nr. 45.621/05 şi 27.314/08, Guvernul a susţinut, de asemenea, că reclamanţii ar fi avut cunoştinţă de procedură, dar au ales în mod deliberat să nu participe la aceasta. 16. Reclamanţii contestă aceste argumente. 17. Curtea ia act de faptul că Guvernul nu a prezentat niciun argument în sprijinul poziţiei sale. În plus, reiterează faptul că obligaţia de comunicare a actelor judiciare ţine de competenţa exclusivă a autorităţilor judiciare. Prin urmare, nu se poate admite că cea de-a doua societate reclamantă din Cererea nr. 45.621/05 ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de evoluţia procedurii naţionale prin simplul fapt că prima societate reclamantă era informată în acest sens. În plus, niciun element din dosar nu indică faptul că reclamanţii din cererea nr. 27.314/08 erau la curent cu desfăşurarea procedurii. 18. Prin urmare, excepţia Guvernului trebuie să fie respinsă. 2. Excepţia de neepuizare a căilor de atac interne (cererile nr. 45.621/05, 27.314/08 şi 1.150/09) 19. În cererile nr. 45.621/05, 27.314/08 şi 1.150/09, Guvernul a susţinut că reclamanţii nu au epuizat căile de atac interne, în măsura în care nu au făcut uz de posibilitatea de a formula o plângere penală (înscriere în fals) împotriva agentului procedural responsabil cu procedura de comunicare. Cu toate acestea, Curtea a examinat deja o excepţie similară şi a respins-o, pe motiv că reclamantul care a epuizat o cale de atac aparent efectivă şi suficientă nu poate fi obligat să recurgă şi la alte căi de atac pe care le avea la dispoziţie, dar care, probabil, nu aveau şanse mai mari de reuşită (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L., citată anterior, pct. 25). 20. Pentru aceste motive, Curtea respinge această excepţie în privinţa ambelor cereri. 3. Excepţia privind lipsa unui prejudiciu important (cererile nr. 27.314/08 şi 1.150/09) 21. În cererile nr. 27.314/08 şi 1.150/09, Guvernul a afirmat că reclamanţii nu au suferit un prejudiciu important. Curtea reiterează că respectivul criteriu de admisibilitate prevăzut la art. 35 § 3 lit. b) din Convenţie este aplicabil numai în cazul în care reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important şi în condiţiile în care sunt respectate cele două clauze de protecţie incluse în aceeaşi dispoziţie. Rezultă că, în cazul în care nu sa stabilit că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, acest criteriu de admisibilitate nu se aplică [a se vedea Giuran împotriva României, nr. 24.360/04, pct. 24, CEDO 2011 (extrase)]. Ţinând seama de obiectul litigiului din perspectiva reclamanţilor, al căror drept la respectarea domiciliului lor era în pericol şi care nu şi-au putut susţine cauza în faţa instanţelor naţionale, Curtea consideră că această excepţie trebuie să fie respinsă. 4. Alte motive de inadmisibilitate 22. Cu excepţia primei societăţi reclamante din Cererea nr. 45.621/05 (a se vedea, supra, pct. 13), Curtea observă că capetele de cerere referitoare la accesul la o instanţă nu sunt în mod vădit nefondate, în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, constată că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile. B. Cu privire la fond 23. Guvernul a susţinut că dreptul de acces la o instanţă nu este absolut, ci poate fi supus unor limitări. Acesta a argumentat că notificarea actelor judiciare prin afişare era prevăzută de legislaţia naţională drept o alternativă la notificarea directă şi ca mijloc de prevenire a abuzului de drepturi procedurale de către părţi. De asemenea, instanţele au examinat sistematic legalitatea procedurii de comunicare. Guvernul a subliniat faptul că legislaţia internă permitea desfăşurarea procedurii în absenţa unei părţi, cu condiţia ca notificarea procedurilor judiciare să se fi efectuat în mod corect. 24. Reclamanţii şi-au menţinut susţinerile. 25. Curtea reiterează că nu îi revine rolul de a se pronunţa cu privire la faptele care au condus la adoptarea unei anumite decizii de către o instanţă naţională; în caz contrar, s-ar erija într-o instanţă de al patrulea grad de jurisdicţie, ceea ce ar însemna că nu ţine seama de limitele impuse misiunii sale [a se vedea Avotiņš împotriva Letoniei (MC), nr. 17.502/07, pct. 99, 23 mai 2016]. În continuare, reiterează faptul că dreptul de acces la o instanţă, principiul contradictorialităţii, precum şi principiul egalităţii armelor, consacrate la art. 6 § 1 din Convenţie, se aplică, de asemenea, în domeniul specific al comunicării actelor judiciare părţilor (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L., citată anterior, pct. 29, şi un exemplu recent, Avotiņš, citată anterior, pct. 119). 26. În Cauza S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României, Curtea a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie, deoarece societatea reclamantă a fost citată în procedurile privind fondul cauzei sale doar prin afişare. Curtea a considerat că, deşi legislaţia naţională în vigoare la momentul respectiv prevedea comunicarea citaţiei prin afişare [art. 92 alin. (4) din Codul de procedură civilă], instanţele româneşti au aplicat legislaţia într-un mod prea formalist. Instanţele nu au dat dovadă de diligenţă în ceea ce priveşte asigurarea informării reclamanţilor cu privire la data şedinţelor de judecată şi, prin urmare, nu şi-au respectat obligaţia de a asigura participarea lor efectivă la proces (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L., citată anterior, pct. 32-35). 27. În prezentele cereri, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să o convingă să se îndepărteze de la jurisprudenţa sa existentă. Reclamanţii au fost notificaţi numai prin afişarea citaţiilor la adresele lor şi au susţinut că nu au primit notificările. Prin urmare, aceştia nu au luat cunoştinţă de termenele şedinţelor de judecată şi nu s-au putut prezenta în instanţă. În ciuda absenţei de la proces a reclamanţilor, instanţele naţionale nu au încercat în niciun fel să se asigure că aceştia au fost informaţi cu privire la termenele şedinţelor de judecată şi că puteau să participe la procesele care priveau drepturile lor civile, în special prin amânarea şedinţelor şi repetarea procedurii de comunicare a citaţiilor. 28. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie din cauza lipsei accesului la instanţe al reclamanţilor. III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie 29. În Cauza nr. 45.621/05, a fost invocat un capăt de cerere suplimentar, referitor la pretinsa încălcare a drepturilor garantate la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. 30. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamanţilor de acces la o instanţă (supra, pct. 28), Curtea consideră că nu este necesar să se pronunţe în mod separat cu privire la admisibilitatea şi la fondul capătului de cerere formulat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 [a se vedea S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L., citată anterior, pct. 38; a se vedea şi, mutatis mutandis, Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României (MC), nr. 47.848/08, pct. 156, CEDO 2014]. IV. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenţiei 31. În cele din urmă, Curtea reţine că reclamanţii au invocat alte capete de cerere în temeiul art. 6 şi art. 13 din Convenţie. 32. Cu toate acestea, având în vedere toate elementele de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu relevă nicio pretinsă încălcare a drepturilor şi a libertăţilor stabilite în Convenţie sau în protocoalele la aceasta. 33. În consecinţă, capetele de cerere sunt în mod vădit nefondate şi trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) şi 4 din Convenţie. V. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie 34. Art. 41 din Convenţie prevede: În cazul în care Curtea constată că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă. A. Prejudiciu 35. Reclamanţii au solicitat următoarele sume cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material şi moral: a)Cererea nr. 45.621/05:

– 1.400.000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material; şi

– 5.000 EUR pentru fiecare societate reclamantă, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral; b)Cererea nr. 46.691/07:

– 99.643 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material; c)Cererea nr. 27.314/08:

– 50.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material;

– 10.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral; d)Cererea nr. 1.150/09:

– 43.668 lei româneşti (RON) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material;

– 30.000 RON cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.36. Guvernul a contestat sumele solicitate. Acesta a considerat că reclamanţii nu au oferit justificări pentru pretenţiile lor şi nici nu au dovedit existenţa unei legături de cauzalitate între pretinsele încălcări şi prejudiciul suferit. De asemenea, a argumentat că sumele solicitate cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral sunt excesive şi că o constatare a încălcării ar constitui o reparaţie echitabilă suficientă. 37. Curtea constată că reclamanţii nu au dovedit existenţa unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins; prin urmare, respinge această pretenţie. Pe de altă parte, având în vedere toate circumstanţele prezentelor cauze, Curtea admite că reclamanţii trebuie să fi suferit un prejudiciu moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei încălcări. Pronunţând-se în echitate, Curtea acordă reclamanţilor următoarele sume, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de reclamanţi: a)3.600 EUR pentru cea de-a doua societate reclamantă din Cererea nr. 45.621/05;b)3.600 EUR pentru fiecare reclamant din Cererea nr. 27.314/08;c)3.600 EUR pentru fiecare reclamant din Cererea nr. 1.150/09.38. În plus, Curtea observă că art. 509 alin. (10) din noul Cod de procedură civilă permite redeschiderea procedurii interne, în vederea remedierii încălcărilor constatate de aceasta. Având în vedere natura capetelor de cerere formulate de reclamanţi şi motivele pentru care Curtea a constatat o încălcare a art. 6§1 din Convenţie, Curtea consideră că, în prezentele cauze, cea mai adecvată formă de reparaţie ar fi redeschiderea în timp util a procedurii incriminate (a se vedea, pentru o soluţie similară în temeiul dispoziţiilor vechiului Cod de procedură civilă, S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L., citată anterior, pct. 44). B. Cheltuieli de judecată 39. Reclamanţii nu au solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Curtea nu acordă nicio sumă cu acest titlu. C. Dobânzi moratorii 40. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, În unanimitate, CURTEA: 1. decide să conexeze cererile; 2. declară admisibile capetele de cerere privind accesul la o instanţă, cu excepţia capătului de cerere invocat de prima societate reclamantă, S.C. Carbochim - S.A., din Cererea nr. 45.621/05, pe care îl declară inadmisibil; 3. hotărăşte că nu este necesar să fie examinate admisibilitatea şi fondul capătului de cerere formulat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, în cadrul Cererii nr. 45.621/05; 4. declară cererile inadmisibile în ceea ce priveşte celelalte capete de cerere; 5. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie din cauza lipsei accesului la instanţă al reclamanţilor, care decurge din procedura de comunicare; 6. hotărăşte: a)că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit:(I) 3.600 EUR (trei mii şase sute euro) pentru cea de-a doua societate reclamantă din Cererea nr. 45.621/05; (II) 3.600 EUR (trei mii şase sute euro) pentru fiecare reclamant din Cererea nr. 27.314/08; şi (III) 3.600 EUR (trei mii şase sute euro) pentru fiecare reclamant din Cererea nr. 1.150/09; b)că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;7. respinge restul cererilor de acordare a unei reparaţii echitabile formulate de reclamanţi. Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris la 17 ianuarie 2017, în temeiul art. 77§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii. PREŞEDINTE PAULO PINTO DE ALBUQUERQUE Grefier adjunct, Andrea Tamietti ANEXĂ LISTA CERERILOR