DECLARATIE din 1 aprilie 2004
DECLARATIE din 1 aprilie 2004
ACT EMIS DE: SENAT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 303 din 6 aprilie 2004

Senatul Romaniei saluta cu deosebita satisfactie admiterea oficiala a tarii
noastre in Alianta Nord-Atlantica. Ziua de 29 martie 2004, cand a avut loc la
Washington ceremonia depunerii instrumentelor de ratificare privind aderarea
Romaniei la NATO, a devenit un moment de referinta in istoria nationala.
Implinirea acestui obiectiv politic major al Romaniei postrevolutionare a
avut la baza suportul unei covarsitoare majoritati a populatiei tarii,
consensul fortelor politice parlamentare si, nu in ultimul rand,
profesionalismul armatei romane, demonstrat cu ocazia misiunilor incredintate
in interiorul si exteriorul tarii. Se recunoaste astfel Romaniei statutul de
furnizor de securitate si stabilitate pentru spatiul euroatlantic, contributia
pe care tara noastra o poate aduce la realizarea obiectivelor si misiunilor
Aliantei.
Calitatea de membru NATO aduce Romaniei beneficiul garantiei de securitate.
Suntem insa constienti de obligatiile pe care trebuie sa ni le asumam, de
eforturile pe care le avem de facut la nivelul intregii societati, pentru a
deveni pe deplin compatibili cu standardele NATO, pentru a raspunde in modul
cel mai adecvat noilor provocari ale mediului international de securitate.
Aderarea la NATO a Romaniei si a celorlalte sase state europene are
semnificatia parcurgerii unui pas important spre reintregirea Europei si desavarsirea
spatiului euroatlantic.
Acest succes de referinta din istoria Romaniei trebuie sa ne mobilizeze, in
spiritul aceluiasi consens national, pentru finalizarea negocierilor de aderare
la Uniunea Europeana conform calendarului confirmat de Consiliul European din
decembrie, de la Bruxelles.
Parlamentul Romaniei, alaturi de Administratia Prezidentiala si de Guvern,
a contribuit la aceasta reusita, printr-o activitate intensa vizand armonizarea
legislativa in domeniul apararii si sigurantei nationale, pentru finalizarea
reformei in armata si pentru asigurarea interoperabilitatii cu structurile
NATO, conform standardelor acesteia. Totodata, forul legislativ al Romaniei a
aprobat, atunci cand a fost solicitat, participarea militarilor romani la misiunile
comune ale NATO in zone de conflict sau cu un inalt grad de risc.
Senatul Romaniei va actiona si pe viitor ca, pe baza democratiei, a
libertatii individuale si a domniei legii, sa contribuie cu mijloacele care-i
stau la dispozitie la pacea si stabilitatea internationala, la securitatea
zonei euroatlantice si la combaterea terorismului, oriunde s-ar manifesta.
Aceasta declaratie a fost adoptata de Senat in sedinta din 1 aprilie 2004.
p. PRESEDINTELE SENATUI,
DORU IOAN TARACILA