Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.992 din 14.07.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 662 din 16 septembrie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dan Măciucă, Carmen Elena Măciucă, Gigi Busuioc şi Camelia Ileana Busuioc în Dosarul nr. 29.013/215/2009 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece autorul acesteia solicită modificarea şi completarea textului în sensul ca evaluarea să se facă numai de un expert.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 29.013/215/2009, Judecătoria Craiova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dan Măciucă, Carmen Elena Măciucă, Gigi Busuioc şi Camelia Ileana Busuioc cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că opţiunea legiuitorului de a lăsa în seama executorului judecătoresc evaluarea bunurilor imobile, câtă vreme acesta nu are competenţă profesională de specialitate în evaluarea acestora, este de natură a încălca garanţiile unui proces echitabil prevăzute de art. 21 alin. (3) din Constituţie, dar şi de a afecta dreptul de proprietate al debitorului, proprietar al imobilului.De asemenea, apreciază că o evaluare corectă a imobilelor supuse executării silite, esenţială pentru evoluţia ulterioară a acestei proceduri, se impune a se face de către un expert evaluator, abilitat a prezenta o evaluare a imobilului urmărit printr-un raport de specialitate.Autorii mai arată că, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. 3 din Codul de procedură civilă, referitoare la executarea silită a bunurilor mobile, evaluarea bunului de către un expert este obligatorie în cazul în care părţile nu se înţeleg cu privire la evaluarea acestora. Or, în aceste condiţii, dispoziţiile art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt discriminatorii prin raportare la prevederile art. 411 alin. 3 din acelaşi cod.Judecătoria Craiova - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următoarea redactare:Art. 500 alin. 2: „Executorul va stabili de îndată preţul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert. Dispoziţiile art. 411 alin. 3 sunt aplicabile.“Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) care prevede că părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Din economia textului criticat reiese faptul că prin acesta se reglementează o etapă din procedura de desfăşurare a vânzării prin licitaţie a unor bunuri imobile, ca urmare a faptului că debitorul nu a plătit datoria. Astfel, legiuitorul instituie obligaţia executorului de a stabili de îndată preţul imobilului ce urmează a fi vândut la licitaţie, iar în cazul în care consideră necesar, va cere părerea unui expert. De asemenea, potrivit art. 411 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care completează prevederile criticate, executorul judecătoresc este obligat să identifice şi să evalueze cu acordul părţilor bunurile sechestrate, iar în caz contrar, va solicita efectuarea unei expertize. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulaţie. O copie de pe raportul de expertiză se comunică şi debitorului. Referitor la susţinerea autorilor, potrivit căreia prevederile criticate aduc atingere dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi art. 44 din Constituţie, Curtea reţine că această critică nu este întemeiată câtă vreme împotriva oricărui act de executare silită se poate face contestaţie la executare de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, potrivit art. 399 din Codul de procedură civilă. În ceea ce priveşte susţinerea autorilor, potrivit căreia dispoziţiile criticate sunt discriminatorii raportat la prevederile art. 411 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că această critică nu poate fi reţinută, întrucât cerinţa legii şi în acelaşi timp obligaţia executorului judecătoresc înlătură definitiv şi incontestabil orice suspiciune relativă la discriminarea părţilor, prevederile legale aplicându-se atât bunurilor mobile, cât şi imobile. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dan Măciucă, Carmen Elena Măciucă, Gigi Busuioc şi Camelia Ileana Busuioc în Dosarul nr. 29.013/215/2009 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 992/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 992 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 992/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu