Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.987 din 12.07.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 651 din 13 septembrie 2011



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Lucreţia Elena Crăciun şi Georgeta Gavra în Dosarul nr. 35.789/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal răspund personal autorii excepţiei, asistaţi de avocatul Viorica Suciu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepţiei, care arată că, în urma constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.354/2010, Curtea urmează să aprecieze asupra admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate invocate în cauza de faţă.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, deoarece, prin decizia sus-menţionată, textele de lege criticate au fost declarate neconstituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 6 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 35.789/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Lucreţia Elena Crăciun şi Georgeta Gavra într-o cauză civilă având ca obiect pretenţii în temeiul Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că textele legale criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, deoarece, la momentul promovării cererii de chemare în judecată, Legea nr. 221/2009 nu a prevăzut o limitare a cuantumului despăgubirilor ce puteau fi solicitate potrivit acestei legi speciale. Pentru a fi respectat principiul neretroactivităţii legii, este necesar ca legea civilă aplicabilă cauzei să fie legea în vigoare la momentul introducerii cererii pentru obţinerea de despăgubiri. Sunt invocate în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008 şi Decizia nr. 52/2007 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii de către Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Autorii consideră că prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 s-au creat premisele apariţiei mai multor categorii de beneficiari, în raport cu criteriul exclusiv al momentului sesizării instanţei judecătoreşti prin cererea pentru obţinerea de despăgubiri. Se creează astfel o vădită discriminare între persoane condamnate pe nedrept, în funcţie de existenţa sau inexistenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi în funcţie de celeritatea cu care au fost soluţionate cererile de către instanţele de judecată. Astfel, există persoane care au obţinut despăgubiri echitabile, apreciate de instanţele judecătoreşti, în temeiul Legii nr. 221/2009, nemodificată, iar persoanele care au obţinut în primă instanţă despăgubiri sau vor introduce în viitor acţiuni similare vor obţine despăgubiri plafonate administrativ, derizorii faţă de cele deja acordate până la momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010.Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, iar cele ale art. I pct. 1 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă contravin principiului egalităţii în drepturi şi al nediscriminării consacrat de art. 4 şi art. 16 din Constituţie, precum şi de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, având următorul conţinut:Art. I pct. 1: „Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I; 3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;».“; Art. II: „Dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.“În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 privind statul român, ale art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, precum şi prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatând că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 sunt neconstituţionale. Cu acel prilej Curtea a statuat că dispoziţiile legale criticate instituie o inechitate, fără o motivare temeinică, obiectivă şi raţională. Totodată, Curtea a observat că „tratamentul juridic diferenţiat aplicat celor care se consideră îndreptăţiţi la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică, în funcţie de momentul în care hotărârea pronunţată de instanţă privind dreptul la despăgubiri rămâne definitivă, afectează drepturile persoanelor care nu deţineau o hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010“. În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi. De asemenea, Curtea a constatat că „prevederile legale criticate încalcă şi principiul neretroactivităţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul că se aplică inclusiv situaţiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunţată în primă instanţă, care, deşi nedefinitivă, poate fi legală şi temeinică prin raportare la legislaţia aflată în vigoare la data pronunţării acesteia. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 nu constituie norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziţii de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului“. Pe de altă parte, Curtea a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 „înfrâng şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afectează un drept fundamental - egalitatea în drepturi a cetăţenilor, consfinţit în prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1)“. Având în vedere argumentele expuse, Curtea a observat că „nerespectarea acestor norme constituţionale atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, «În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie»“. În aceste condiţii, Curtea constată că, în prezenta cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Lucreţia Elena Crăciun şi Georgeta Gavra în Dosarul nr. 35.789/3/2009 al Tribunalului Bucureşti -Secţia a IV-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Gagu


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 987/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 987 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 987/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu