DECIZIE Nr.
980 din 6 noiembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 811 din 28 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii,
excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Mureş - Secţia civilă în Dosarul
nr. 1.933/102/2006.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
devenită inadmisibilă, întrucât, ulterior sesizării Curţii Constituţionale,
dispoziţia criticată a fost modificată în sensul criticilor formulate de
autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele: Prin Incheierea din 15 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr.
1.933/102/2006, Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269
alin. (1) din Codul muncii, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate
Tribunalul Mureş-Secţia civilă arată că art. 269
alin. (1) din Codul muncii are caracter special şi derogatoriu de la dreptul
comun al răspunderii civile, motiv pentru care acest
articol nu se poate completa cu normele de drept comun
civil, astfel că apare ca inadmisibilă obligaţia angajatorului de a răspunde
pentru daunele morale cauzate angajatului.
Prin eliminarea art. 269 alin. (1) din Codul muncii va fi aplicabil dreptul comun civil contractual, în baza art. 295
alin. (1) din cod, aşa cum acesta se aplica înainte de intrarea în vigoare a
actualei reglementări, drept comun care anterior permitea angajarea răspunderii
contractuale a angajatorului pentru daune morale, inclusiv pentru încălcarea de
către acesta a clauzei contractuale de securitate, aşa cum este cazul în speţă.
Textul de lege criticat încalcă prevederile
constituţionale cuprinse în art. 22 alin. (1) privitor la dreptul la viaţă şi
la integritate fizică şi psihică, întrucât aceste drepturi, precum şi dreptul
la ocrotirea sănătăţii sunt prin excelenţă drepturi subiective nepatrimoniale,
a căror încălcare nu poate fi compensată decât prin plata unor daune morale.
Atunci când aceste drepturi sunt cuprinse într-o clauză contractuală (precum
clauza de securitate din contractul de muncă), încălcarea lor poate atrage doar
răspunderea specială şi derogatorie contractuală prevăzută de art. 269 din
Codul muncii, iar nu şi răspunderea pentru daune morale. într-o atare
împrejurare, drepturile menţionate nu sunt ocrotite patrimonial, ceea ce
echivalează cu o restrângere nepermisă a dreptului la repararea integrală a
prejudiciului suferit, deci cu încălcarea dreptului de proprietate asupra
creanţei constând în despăgubirile pentru daune morale.
Mai mult, reglementarea prevăzută de art. 269 din Codul
muncii determină un tratament diferenţiat, deci discriminatoriu, aplicabil
persoanelor care se află în aceeaşi situaţie juridică generată de încălcarea
clauzei de securitate, respectiv persoanele care au calitatea de salariaţi,
faţă de persoanele prejudiciate prin nesocotirea acestei clauze, de exemplu,
beneficiarii contractului de transport de persoane, de organizare de
spectacole, de servicii hoteliere etc, în cazul cărora legea nu înlătură aplicarea răspunderii
contractuale pentru daune morale, ci, dimpotrivă, agravează această răspundere.
In consecinţă, pentru eliminarea acestor încălcări ale
Legii fundamentale, se impune încetarea efectelor prevederilor art. 269 alin.
(1) din Codul muncii, prin admiterea excepţiei şi constatarea
neconstituţionalităţii textului de lege criticat.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că
prevederile Codului muncii nu reglementează răspunderea civilă delictuală
pentru prejudicii morale, răspunderea în dreptul muncii fiind o răspundere în
esenţă contractuală, care nu poate viza acoperirea unor prejudicii morale. Cu
toate acestea, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv
Decizia nr. 379 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 979
din 25 octombrie 2004, angajatul are posibilitatea de a solicita despăgubiri
pentru eventualele prejudicii morale suferite din cauza angajatorului, în
temeiul normelor dreptului comun referitoare la răspunderea civilă delictuală.
Avocatul Poporului apreciază
excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. In acest sens, invocă
deciziile nr. 379 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 25
octombrie 2004, şi nr. 721 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 30 noiembrie 2006, prin care Curtea Constituţională a
statuat că reglementarea din Codul muncii nu exclude posibilitatea angajatului
de a apela la normele de drept comun în materia răspunderii civile delictuale,
atunci când a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii, potrivit căruia „Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl
despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu
material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de
serviciu sau în legătură cu serviciul."
Autorul excepţiei de
neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă
prevederile constituţionale cuprinse în art. 11 privitoare la dreptul
internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în
drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile
omului, art. 22 alin. (1) privitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică
şi psihică, precum şi ale art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate
privată. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 2 şi 7 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, ulterior sesizării sale, art. 269 alin. (1) din Codul muncii a
fost modificat prin Legea nr. 237/2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 25 iulie
2007. Potrivit noii reglementări, textul criticat are următorul conţinut: „Angajatorul
este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile
contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a
suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul
îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul."
In consecinţă, ca efect al adoptării noii reglementări,
critica de neconstituţionalitate care viza imposibilitatea angajării
răspunderii contractuale a angajatorului pentru daune morale a rămas fără
obiect, legiuitorul reglementând expres obligaţia acestuia de a-l despăgubi pe
salariatul care a suferit un prejudiciu moral din culpa sa. Aşa fiind, Curtea
Constituţională constată că, în speţă, cauza de inadmisibilitate s-a ivit după
data sesizării sale şi, prin urmare, excepţia urmează a fi respisă ca devenită
inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. 1 din Codul muncii,
excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Mureş - Secţia civilă în Dosarul
nr. 1.933/102/2006.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu