Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.973 din 12.07.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 93 alin. (4) şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 655 din 14 septembrie 2011



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 93 alin. (4) şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Azhar Jamil Kayani în Dosarul nr. 10.227/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, care formează obiectul Dosarului nr. 3.964D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 3.996D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, ridicată de Hussein Sadaqat în Dosarul nr. 9.968/4/2009 al aceleiaşi instanţe.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în ambele dosare, Oficiul Român pentru Imigrări a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei.Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect a cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 3.996D/2010 la Dosarul nr. 3.964D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 21 mai 2010 şi 30 aprilie 2010, pronunţate în dosarele nr. 10.227/4/2009 şi nr. 9.968/4/2009, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 93 alin. (4) şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Azhar Jamil Kayani şi, respectiv, de Hussein Sadaqat în cauze referitoare la recunoaşterea statutului de refugiat sau acordarea protecţiei subsidiare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că termenul de 30 de zile în care instanţa trebuie să soluţioneze plângerea împotriva hotărârii privind accesul la o nouă procedură de azil este prea scurt, motiv pentru care nu se pot parcurge toate etapele cercetării judecătoreşti, atât instanţa, cât şi părţile fiind nevoite să accelereze sau să renunţe la parcurgerea unor etape, de exemplu, administrarea întregului probator. Arată că dreptul la un proces echitabil impune posibilitatea efectivă şi reală de exercitare a dreptului de acces la justiţie şi de participare directă la propriul proces, cu exercitarea drepturilor procesuale, inclusiv a dreptului la apărare. De asemenea, se susţine că textele criticate încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil şi prin aceea că prevăd că soluţionarea plângerii are loc fără audierea străinului şi fără citarea părţilor, deşi este necesar să se audieze petentul în cazul accesului la o nouă procedură de azil, deoarece el poate indica elemente noi intervenite şi care nu au putut fi relevate în prima procedură.Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, existând posibilitatea judecării anumitor cauze în procedură urgentă, în funcţie de specificul lor. Faptul că nu se audiază petentul în această procedură nu aduce atingere accesului la justiţie, întrucât în această procedură nu se analizează credibilitatea lui în funcţie de declaraţia sa, ci elementele noi şi motivele neimputabile, în funcţie de înscrisurile depuse la dosar sau de transformările intervenite în ţara de origine, pe baza informaţiilor obţinute de petent ori de instanţă.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 93 alin. (4) şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:Art. 93 alin. (4): „(4) În cazul depunerii plângerii, străinul poate cere să i se acorde permisiunea de a rămâne pe teritoriul României. Cererea de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul statului român se soluţionează în regim de urgenţă de către instanţa de judecată competentă, care se va pronunţa în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o încheiere irevocabilă.“;

Art. 94 alin. (1): „(1) Instanţa soluţionează plângerea, fără audierea străinului, în termen de 30 de zile, şi pronunţă o hotărâre motivată, prin care:a)respinge plângerea; saub)admite plângerea, acordă accesul la o nouă procedură de azil şi dispune ca structura competentă a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 24 - Dreptul la apărare din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportate la art. 2 - Dreptul la viaţă şi art. 3 - Interzicerea torturii din aceeaşi convenţie şi la art. 1 - Garanţii procedurale în cazul expulzărilor de străini din Protocolul nr. 7 la convenţia menţionată. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai exercitat controlul de constituţionalitate a dispoziţiilor de lege ce formează obiectul prezentei excepţii, prin prisma aceloraşi critici de neconstituţionalitate şi prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi convenţionale. În acest sens este Decizia nr. 1.069 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 12 decembrie 2007, prin care Curtea a conchis că nu poate reţine criticile de neconstituţionalitate referitoare la contradicţia cu prevederile constituţionale şi convenţionale ce consacră dreptul de acces la instanţă şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care solicitantul accesului la o nouă procedură de azil beneficiază, în această etapă judiciară, de exercitarea neîngrădită a tuturor garanţiilor procesuale pe care drepturile pretins a fi nesocotite le implică, printre acestea numărându-se, de exemplu, dreptul de a fi asistat de un apărător şi de un interpret. Totodată, Curtea a reţinut că textele de lege criticate vizează procedura specială de soluţionare a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, etapă în care nu se mai justifică parcurgerea aceloraşi paşi procedurali ca în procedura iniţială de soluţionare a cererii de acordare a azilului. Astfel, soluţionarea plângerii împotriva hotărârii de respingere ca inadmisibilă a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil este analizată fără a mai fi necesară audierea străinului, dat fiind faptul că hotărârea atacată a fost respinsă pe motive de inadmisibilitate, deci instanţa de judecată va analiza raţiunile ce au întemeiat această soluţie şi care ţin de neîndeplinirea corespunzătoare a condiţiilor prevăzute de art. 88 din lege. Mai mult, instanţa soluţionează această plângere în termen de 30 de zile, ceea ce exprimă condiţia celerităţii în cadrul exercitării căii de atac specifice acestei proceduri. Întrucât în cauza de faţă nu au fost relevate argumente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, îşi menţin valabilitatea considerentele şi soluţia pronunţată prin decizia citată. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93 alin. (4) şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Azhar Jamil Kayani şi Hussein Sadaqat în Dosarul nr. 10.227/4/2009 şi, respectiv, în Dosarul nr. 9.968/4/2009 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 973/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 973 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 973/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu