DECIZIE Nr.
962 din 25 iunie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 1 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 563 din 13 august 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 911 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Mureşan în Dosarul nr. 4.941/1/2008
al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi de Ioan Lascau în
Dosarul nr. 7/62/2005(2.122/2005) al Tribunalului Braşov - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Autorul excepţiei Ioan Lascau a depus o cerere prin
care solicită acordarea unui nou termen de judecată motivat de împrejurarea că
în perioada 22 iunie 2009-17 iulie 2009 este plecat din ţară.
Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării
unui nou termen de judecată.
Curtea constată că, potrivit art. 20 alin. (2) din
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, prezenţa
autorilor ori a părţilor nu este obligatorie. De asemenea, autorul excepţiei
are, potrivit notelor scrise, un apărător ales care a redactat motivarea
excepţiei şi, prin urmare, în perioada absenţei sale din ţară, în intervalul
destul de mare de aproximativ o lună, putea fi reprezentat de acesta în
condiţiile legii. Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992
şi al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea formulată.
Curtea, având în vedere că excepţiile de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 603D/2009 şi nr. 894D/2009 au
obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere
dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării
dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
dispune conexarea Dosarului nr. 894D/2009 la Dosarul nr. 603D/2009, care este
primul înregistrat.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 10 februarie 2009 şi 4 martie
2009, pronunţate în dosarele nr. 4.941/1/2008 'şi nr. 7/62/2005 (2.122/2005), Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi Tribunalul Braşov - Secţia
penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 911 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de
Ioan Mureşan şi Ioan Lascau.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 28 coroborat cu art. 8 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi
ale art. 53 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie coroborat cu art. 6 din
aceeaşi convenţie, deoarece este posibilă autorizarea interceptărilor şi
înregistrărilor audiovideo, indiferent dacă este sau nu declanşat un proces
penal. Or, obţinerea unor astfel de mijloace de probă anterior începerii
urmăririi penale, deci în afara regulilor specifice procesului penal, este de
natură a leza echitatea procesului şi inviolabilitatea secretului
corespondenţei.
De asemenea, în ipoteza dispunerii interceptărilor şi
înregistrărilor audiovideo atunci când există doar date privind pregătirea sau
săvârşirea unei infracţiuni, este afectat şi principiul proporţionalităţii
consacrat de art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece gravitatea faptei penale ce nu
a fost încă efectiv comisă nu poate fi evaluată, pentru a fi pusă în balanţă cu
gravitatea ingerinţei în exercitarea dreptului la viaţă privată.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Tribunalul Braşov - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face
trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 911 din Codul de procedură penală cu
denumirea marginală Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a
convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc
electronic de comunicare, care au următorul conţinut:
„Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau
comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de
comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea
procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile
prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau
săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din
oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei
de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi
făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau
comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de
comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei
naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul
infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane,
acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în
cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările
ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se
săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică. Dispoziţiile alin. 1 se
aplică în mod corespunzător.
Autorizaţia se dă pentru durata necesară
interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera
de consiliu, de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece
cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în
a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte
procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. In lipsa
preşedintelui instanţei autorizaţia se dă de către judecătorul desemnat de
acesta.
Autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după
expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic
justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.
Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor
autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi
120 de zile.
Inregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea
pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de
probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informaţii concludente
şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către avocat a unei
infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 şi 2.
Procurorul dispune încetarea imediată a
interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei
dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta
instanţa care a emis autorizaţia.
La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul
poate solicita judecătorului autorizarea interceptării şi înregistrării
convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice
mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează
obiectul cercetării.
Autorizarea interceptării şi a înregistrării
convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va
cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru
care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea
participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult
întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii;
perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei
de contencios constituţional prin raportare la critici similare. Astfel, cu
prilejul pronunţării Deciziei nr. 410 din 10 aprilie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, a respins ca
neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911
din Codul de procedură penală, reţinând, în esenţă, că interceptările şi
înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea
în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a
modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu
privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii
convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii
persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a
acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de
aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât,
potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională
se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost
sesizată [...]".
De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea
potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor
constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferă
legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei
nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la
rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice
sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv
pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace
asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe
teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare
într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale,
apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Distinct de considerentele deciziei mai sus menţionate,
care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, Curtea mai constată
următoarele:
Dispoziţiile legale criticate nu permit, aşa cum în mod
eronat susţine autorul excepţiei, administrarea mijloacelor de probă în afara
procesului penal, adică în faza actelor premergătoare. Dacă ar fi aşa, în mod
evident o astfel de instrumentare poate fi cenzurată în faţa instanţelor de
judecată. Nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de
constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în
contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale.
Actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate
fi identificată sau subsumată naturii precise şi bine determinate a altor
instituţii şi care au ca scop verificarea şi completarea informaţiilor deţinute
de organele de urmărire penală în vederea fundamentării convingerii cu privire
la oportunitatea urmăririi penale. Având un caracter sui-generis sustras
hegemoniei garanţiilor impuse de faza propriu-zisă de urmărire penală, este
unanim acceptat faptul că în cadrul investigaţiilor prealabile nu pot fi luate
măsuri procesuale ori administrate probe care presupun existenţa certă a unei
urmăriri penale începute.
De altfel, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor
pot fi dispuse, aşa cum se prevede în alin. 1 al art. 911 din Codul
de procedură penală, la cererea procurorului care efectuează ori supraveghează
urmărirea penală. Iată deci că administrarea unor astfel de mijloace de probă
este plasată în cadrul primei faze a procesului penal, urmărirea penală putând
fi începută, potrivit art. 221 şi 228 din Codul de procedură penală, atât in
personam, cât şi in rem. In plus, textul stabileşte în termeni fără
echivoc că înregistrarea audio sau video se dispune dacă sunt date privind
pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, prin această a doua alternativă
înţelegându-se evident şi situaţiile ce intră în sfera actelor de punere în
executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea în acord cu art. 20 din Codul
penal referitor la tentativă, şi nu în sfera unor simple acte de pregătire.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 911 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Ioan Mureşan în Dosarul nr. 4.941/1/2008 al Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi de Ioan Lascau în Dosarul nr. 7/62/2005
(2.122/2005) al Tribunalului Braşov - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 iunie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru