Decizia Nr.962 din 12.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 şi 3 din Codul familiei, excepţie ridicată de Mihai Neacşu în Dosarul nr. 4.020/94/2009 al Judecătoriei Buftea - Ilfov, şi care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.742D/2010. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 5.828/94/2009 al Judecătoriei Buftea - Ilfov, în care a fost invocată aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, de către acelaşi autor, şi care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.781D/2010. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având în vedere obiectul identic al excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor nr. 3.742D/2010 şi nr. 3.781D/2010.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea acestor cauze.Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 3.781D/2010 la Dosarul nr. 3.742D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.020/94/2009, şi Încheierea din 1 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.828/94/2009, Judecătoria Buftea - Ilfov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 şi 3 din Codul familiei, excepţie ridicată de Mihai Neacşu în cauze civile având ca obiect partaj judiciar, respectiv o acţiune în constatare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece încalcă dreptul soţilor de a avea un drept de proprietate în devălmăşie, iar prin faptul că se acordă creditorului dreptul de a urmări locuinţa unde îşi are domiciliul, aduce atingere dreptului constituţional la inviolabilitatea acestuia.Judecătoria Buftea - Ilfov consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 şi 3 din Codul familiei este neîntemeiată. În acest sens, arată că reglementarea criticată stabileşte o ordine imperativă în care pot fi urmărite bunurile comune ale soţilor de către creditorul personal al unuia dintre ei, asigurând totodată suficiente garanţii pentru respectarea dreptului de proprietate al soţului devălmaş, care nu este debitor.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizată, iar legiuitorul este îndreptăţit să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, nu poate fi primită nici pretinsa contrarietate a acestora cu dispoziţiile constituţionale ale art. 25 alin. (2) şi art. 27, întrucât, astfel cum sunt formulate, prevederile criticate nu aduc atingere acestor norme din Legea fundamentală.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 33 alin. 2 şi 3 din Codul familiei, potrivit cărora, „Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul său personal poate cere împărţirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale.În acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărţire fiecărui soţ devin proprii.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 8 din aceeaşi convenţie, precum şi celor ale art. 25 privind libera circulaţie şi art. 27 privind inviolabilitatea domiciliului.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 33 din Codul familiei prevăd că proprietatea comună în devălmăşie poate înceta în timpul căsătoriei şi la cererea creditorilor personali ai soţilor, în măsura necesară acoperirii creanţelor lor. Efectul este acela că bunurile partajate devin obiectul dreptului de proprietate exclusivă al fiecăruia dintre soţi.Curtea reţine că, în cadrul comunităţii de bunuri a soţilor, constituie obiectul proprietăţii lor comune şi, deci, se află în devălmăşie numai acele bunuri asupra cărora ei au un drept de proprietate, în înţelesul art. 30 alin. 1 din Codul familiei: „Bunurile dobândite în timpul căsătoriei de către oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor“, ca o consecinţă firească a relaţiilor personale izvorâte din căsătorie şi ca o măsură legală de ocrotire a intereselor patrimoniale comune ale soţilor. Bunurile proprii ale fiecărui soţ, care sunt enumerate la art. 31 din Codul familiei, nu intră în sfera bunurilor comune.Soţii pot avea două categorii de datorii: proprii şi comune. În consecinţă, există şi două categorii de creditori: personali şi comuni.În principiu, creditorul personal nu poate urmări pentru realizarea creanţei sale bunurile comune (art. 33 alin. 1 din Codul familiei), acesta putând urmări numai bunurile proprii ale soţului debitor. Dacă bunurile proprii ale soţului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea creanţelor creditorilor personali, aceştia pot cere împărţirea bunurilor comune, prin hotărâre judecătorească, însă numai în măsura necesară acoperirii creanţei, potrivit art. 33 alin. 2 din Codul familiei. Pe cale de consecinţă, ca regulă, legitimare procesuală în cadrul acţiunii având ca obiect partajul bunurilor comune ale soţilor în timpul căsătoriei are numai creditorul personal al unuia dintre aceştia.În ipoteza în care datoria nu este personală, ci una comună soţilor, creditorul poate urmări bunurile comune, nemaiputânduse aprecia că are calitatea de creditor personal. Ca orice drept de proprietate, şi dreptul de proprietate comună în devălmăşie are în conţinutul său atributele: posesie, folosinţă şi dispoziţie. Curtea constată că nici exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate comună nu trebuie absolutizată, legiuitorul fiind îndreptăţit să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie.Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.În acest context, Curtea constată că prevederile art. 33 alin. 2 şi 3 din Codul familiei nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, consacrat prin art. 44 din Legea fundamentală, şi nici art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Având în vedere toate aceste argumente, Curtea constată că prevederile legale criticate din Codul familiei nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi celor convenţionale invocate în susţinerea excepţiei.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 şi 3 din Codul familiei, excepţie ridicată de Mihai Neacşu în dosarele nr. 4.020/94/2009 şi nr. 5.828/94/2009 ale Judecătoriei Buftea - Ilfov.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora