Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepţie ridicată de Societatea „Vlase International" - S.R.L. din Ialomiţa în Dosarul nr. 4.693/312/2014 al Judecătoriei Arad - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.005D/2015 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 19 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.693/312/2014, Judecătoria Arad - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea „Vlase International" - S.R.L. din Ialomiţa într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui proces-verbal de constatare a unei contravenţii.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 care prevăd sancţiunea amenzii de la 25.000 lei la 35.000 lei pentru fapta de efectuare de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depăşirea masei totale admise, sunt neconstituţionale, invocând lipsa de previzibilitate a normelor şi cuantumul exagerat al sancţiunilor pe care acestea îl instituie, precum şi lipsa posibilităţii de plată în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege.6. Astfel, autorul susţine că prevederile de lege criticate creează o situaţie vădit nefavorabilă contravenientului, în raport cu celelalte sancţiuni contravenţionale instituite pentru nerespectarea de către operatorii de transport a dispoziţiilor legale în domeniul transportului. Textul de lege criticat care prevede sancţiunea amenzii între 25.000 lei şi 35.000 lei contribuie la discriminarea operatorilor de transport, prin stabilirea unui tratament neuniform din punctul de vedere al cuantumului exagerat al amenzilor, al căror scop trebuie să fie, în primul rând, preventiv şi educativ. De asemenea, în cazul transporturilor de marfă care nu este indivizibilă, contestatorului îi revine sarcina de a dovedi nelegalitatea şi netemeinicia procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, ceea ce încalcă prezumţia de nevinovăţie. În plus, din momentul sancţionării sale contravenţionale, persoana în cauză este calificată de legislaţia naţională drept „contravenient", ceea ce înfrânge prezumţia de nevinovăţie. Invocă, în acest sens, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Anghel împotriva României. Totodată, invocă lipsa de previzibilitate a normelor legale criticate, legiuitorul omiţând să specifice o eventuală marjă procentuală, care să fie aplicată în minus faţă de masa cântărită la momentul controlului, ceea ce, contrar jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, determină lipsa garanţiilor specifice unui proces echitabil.7. Judecătoria Arad - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând că dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 nu instituie un regim discriminatoriu, sancţiunea aplicându-se, în mod unitar, tuturor transportatorilor care încalcă prevederile cuprinse în norma legală menţionată. Împrejurarea că Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 nu prevede posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (şi nu de Constituţie), condiţionată de existenţa unei dispoziţii legale în acest sens. Or, lipsa unei astfel de dispoziţii nu numai că nu încalcă prevederile constituţionale, ci este în acord cu Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 - norma-cadru în domeniul contravenţional. Cuantumul ridicat al limitelor de amendă contravenţională derivă din aprecierea pericolului social abstract al faptelor contravenţionale constând în nerespectarea maselor şi/sau a dimensiunilor admise la transport, fixarea limitelor sancţiunii contravenţionale fiind atributul exclusiv al puterii legislative, fără a putea constitui obiect al controlului de constituţionalitate. Instanţa judecătorească consideră că dispoziţiile sancţionatorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 nu încalcă art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi că în cauză nu sunt indicate dispoziţiile din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, care ar fi încălcate prin aplicarea prevederilor de lege criticate, astfel încât nu se poate reţine că acestea contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 148 alin. (2). În fine, art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 nu conţine reglementări cu privire la sarcina probei în ipoteza contestării procesului-verbal de constatare a contravenţiei, iar eventualele „omisiuni legislative" nu conduc la neconstituţionalitatea prevederilor sancţionatorii inserate în articolul criticat. Lipsa de previzibilitate invocată de petent vizează, în realitate, o stare de fapt (modificarea maselor pe axe ca urmare a denivelărilor, respectiv a vitezei de deplasare), iar nu textul de lege pretins a fi neconstituţional, astfel că nici această critică nu este întemeiată.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, modificate prin art. I pct. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010.12. Curtea observă că, ulterior sesizării sale de către instanţa judecătorească, prevederile art. 61 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 au fost modificate prin art. I pct. 37 din Legea nr. 198/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2015, nefiind păstrată soluţia legislativă criticată.13. În acelaşi timp, Curtea observă că dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2010, sunt cele care produc efecte în cauza dedusă judecăţii, astfel încât, în lumina Deciziei sale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea acestor prevederi, care au următorul conţinut: „Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale, şi se sancţionează după cum urmează: [...]p)efectuarea de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depăşirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe şi/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la prezenta ordonanţă, cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei".14. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii a cetăţenilor, art. 20 alin. (2) potrivit căruia „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările intenţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile" şi art. 148 alin. (2) privind prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 585 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 13 august 2012, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că textul de lege criticat califică drept contravenţie la regimul drumurilor fapta constând în efectuarea de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depăşirea anumitor mase maxime admise, dacă nu a fost comisă în asemenea împrejurări încât să fie considerată infracţiune potrivit legii penale, stabilind, totodată, şi sancţiunea corespunzătoare, respectiv amenda între anumite limite, acolo precizate. Referitor la critica privitoare la pretinsa disproporţie între sancţiunile prevăzute pentru infracţiunile şi contravenţiile la regimul rutier, Curtea a reţinut că aceasta reprezintă o opţiune a legiuitorului, pe care instanţa de contencios constituţional nu o poate cenzura. 15. Curtea reţine că prevederile de lege criticate se circumscriu scopului Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 care stabileşte reguli privind administrarea, întreţinerea şi exploatarea drumurilor publice, pentru a transpune în practică dispoziţiile cuprinse în art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale. 16. Curtea constată că normele de lege criticate nu prezintă deficienţe sub aspectul preciziei, clarităţii ori previzibilităţii reglementării, astfel încât destinatarul lor este în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător. Prin urmare, încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie nu poate fi reţinută. De altfel, lipsa de previzibilitate a normei, invocată în cauză, vizează, în realitate, diferite situaţii faptice, aspecte care excedează, în mod evident, controlului de constituţionalitate. 17. Referitor la critica privitoare la pretinsa disproporţie între sancţiunile prevăzute pentru infracţiunile şi contravenţiile la regimul drumurilor, Curtea precizează că stabilirea unor asemenea sancţiuni reprezintă o opţiune a legiuitorului, pe care instanţa de contencios constituţional nu o poate cenzura. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 704 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 11 iulie 2008, Curtea a statuat că instituirea condiţiilor de transport este un atribut exclusiv al legiuitorului, care a reglementat regimul de circulaţie pe drumurile publice, astfel încât desfăşurarea traficului să aibă loc în deplină siguranţă. De asemenea, prin Decizia nr. 11 din 20 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 2 februarie 2004, Curtea a statuat că stabilirea unor contravenţii în sarcina participanţilor la trafic pe drumurile publice are ca scop prevenirea consecinţelor negative în cazul încălcării reglementărilor privind regimul drumurilor. 18. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate se aplică tuturor operatorilor de transport vizaţi de ipoteza normei, fără privilegii şi fără discriminări, astfel încât încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi nu poate fi reţinută. Nici susţinerea autorului excepţiei în sensul că există o diferenţiere de tratament juridic în raport cu celelalte sancţiuni contravenţionale instituite pentru nerespectarea de către operatorii de transport a dispoziţiilor legale în domeniul regimului drumurilor nu poate fi reţinută, deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru situaţii de fapt diferite se poate stabili un tratament juridic diferit, când acesta este justificat în mod obiectiv şi raţional, prin elemente precum gravitatea faptei, valoarea socială ocrotită. 19. Distinct de acestea, Curtea constată că utilizarea de către legiuitor a noţiunii de „contravenient" nu are semnificaţia înfrângerii prezumţiei de nevinovăţie. Instanţa judecătorească, în procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu îl consideră vinovat pe contravenient înainte de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. În acest sens este jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 236 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012, şi Decizia nr. 1.245 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2012. De asemenea, Curtea a reţinut că, din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare. În acest sens, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea a statuat că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei judecătoreşti obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 20. De altfel, Curtea constată că prevederile art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 nu conţin reglementări cu privire la sarcina probei în ipoteza contestării procesului-verbal de constatare a contravenţiei reglementate, astfel încât, şi sub acest aspect, critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 21. În final, Curtea constată că dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, deoarece nu sunt indicate dispoziţiile din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, şi celelalte reglementari ale Uniunii Europene cu caracter obligatoriu, care ar fi încălcate prin aplicarea prevederilor de lege criticate. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (l) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea „Vlase International" - S.R.L. din Ialomiţa în Dosarul nr. 4.693/312/2014 al Judecătoriei Arad - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Arad - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Popescu