DECIZIE   Nr. 941 din 23 septembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 696 din 13 octombrie 2008

Ioan Vida                                   - preşedinte

Nicolae Cochinescu                   -judecător

Acsinte Gaspar                          -judecător

Petre Lăzăroiu                           -judecător

Ion Predescu                             -judecător

Puskas Valentin Zoltan              -judecător

Tudorel Toader                          -judecător

Augustin Zegrean                      -judecător

Marinela Mincă                          - procuror

Afrodita Laura Tutunaru             -magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Silvia Clopotar, Andrei Becherliu, Rozalia Becherliu, Ileana Romanţa Clopotar, Constanţa Clopotar, Caslaro Bucuresteanu, Teofil Clopotar şi Sevastian Caldararu în Dosarul nr. 329/1.372/2006 al Tribunalului pentru minori şi familie Braşov.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 9 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 329/1.372/2006, Tribunalul pentru minori şi familie Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Silvia Clopotar, Andrei Becherliu, Rozalia Becherliu, Ileana Romanţa Clopotar, Constanţa Clopotar, Caslaro Bucuresteanu, Teofil Clopotar şi Sevastian Caldararu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (1), (5) şi (11), deoarece, dacă în cursul urmăririi penale măsura arestării preventive nu poate depăşi termenul rezonabil de 180 de zile, în cursul judecăţii este posibil ca măsura privativă de libertate să se întindă pe o perioadă foarte mare; în speţă, autorii excepţiei au fost arestaţi de aproximativ 600 de zile, respectiv din data de 4 septembrie 2006. Aşa fiind, se instituie un tratament inegal între durata arestării preventive din prima fază a procesului penal comparativ cu faza de judecată. De asemenea, prin stabilirea unor tratamente diferenţiate în materia încetării de drept a măsurii arestării preventive, în cele două faze ale procesului se aduce atingere principiului libertăţii individuale consacrat de art. 23 alin. (1) din Constituţie. In sfârşit, prin menţinerea măsurii arestării preventive pe perioade extrem de îndelungate, care depăşesc cu mult termenul de 180 de zile, este afectat şi principiul prezumţiei de nevinovăţie, măsura pierzându-şi caracterul preventiv şi transformându-se efectiv în pedeapsă înainte de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.

Tribunalul pentru minori şi familie Braşov opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece măsurile preventive reprezintă instituţii de drept procesual cu caracter de constrângere, având drept scop asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal. Ele vizează starea de libertate a învinuitului sau a inculpatului şi au drept efect fie privarea de libertate, fie restrângerea libertăţii de mişcare, reglementarea lor reflectând principiile înscrise în art. 23 din Constituţie. Instituirea unor limite diferite în raport cu fazele procesului penal, respectiv urmărire penală sau curs de judecată, la care arestarea preventivă încetează de drept, nu reprezintă o încălcare a principiului libertăţii individuale, ci, dimpotrivă, acestea sunt stabilite pentru îndeplinirea scopului măsurilor preventive prevăzute în art. 136 alin. 1 din Codul de procedură penală. Caracterul rezonabil al măsurii arestării preventive este apreciat prin raportare la gravitatea infracţiunii săvârşite, complexitatea şi specificul cauzei, astfel încât prin durata sa să permită realizarea scopului pentru care a fost instituită.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Incetarea de drept a măsurilor preventive, care au următorul conţinut: „Măsura arestării preventive încetează de drept şi atunci când, înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsi prevăzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul învinuirii, fără a se putea depăşi, în cursul urmăririi penale, maximele prevăzute în art. 159 alin. 13, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de contencios constituţional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 531 din 13 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 21 octombrie 2005, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Silvia Clopotar, Andrei Becherliu, Rozalia Becherliu, Ileana Romanţa Clopotar, Constanţa Clopotar, Caslaro Bucuresteanu, Teofil Clopotar şi Sevastian Caldararu în Dosarul nr. 329/1.372/2006 al Tribunalului pentru minori şi familie Braşov.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru