Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.941 din 07.07.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 600 din 25 august 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin (2) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Yan Weiping în Dosarul nr. 1.929/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4319D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpretul autorizat de limba chineză.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 411D/2011, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Yang Shunfang în Dosarul nr. 2.285/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpretul autorizat de limba chineză.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public susţine că nu se opune conexării cauzelor.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 411D/2011 la Dosarul nr. 4319D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.929/2/2010, şi prin Încheierea din 4 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.285/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia a fost ridicată de Yan Weiping şi de Yang Shunfang în cadrul unor cauze de contencios administrativ având ca obiect „litigiu privind regimul străinilor“.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de precizie şi claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în înţelesul dat de practica jurisprudenţială a Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, în Cauza Silver contra Regatului Unit, 1983), „în condiţiile în care textul de lege nu precizează nici asupra documentelor cerute pentru a face dovada desfăşurării unei activităţi în conformitate cu planul de afaceri, nici asupra criteriilor de evaluare a îndeplinirii acestei condiţii, astfel încât reclamanta să poată avea o indicare precisă asupra normelor aplicabile în situaţia sa“. Ca urmare a lipsei de precizie şi claritate, este afectată însăşi substanţa dreptului dedus judecăţii, ceea ce aduce o vătămare gravă dreptului la un proces echitabil. În plus, autorii excepţiei susţin că vor înregistra pierderi financiare majore, inclusiv investiţiile imobiliare realizate în România, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate privată.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege care formează obiectul acesteia nu conţin restrângeri ale exerciţiului dreptului de proprietate privată pentru străini. Instanţa mai reţine că instituirea unor norme potrivit cărora străinului intrat în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale i se poate prelungi dreptul de şedere temporară sub condiţia prezentării unor documente care să ateste realizarea unor investiţii nu poate aduce atingere dreptului de proprietate privată, ale cărui conţinut şi limite sunt stabilite prin lege. Condiţiile cerute străinului pentru stabilirea dreptului de şedere în vederea desfăşurării de activităţi comerciale se circumscriu scopului pentru care fiecare categorie de străini nominalizată de lege solicită prelungirea dreptului de şedere temporară în România şi se justifică prin însuşi interesul pretins de solicitantul dreptului. Invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 341/2007 şi nr. 5/2008.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, având următorul conţinut:Art. 55 - Prelungirea dreptului de şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale: „[...] (2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară se pot acorda dacă străinul îndeplineşte următoarele condiţii: a) activitatea societăţii comerciale se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri;[...] (3) Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în prezentul articol se face cu următoarele documente: [...] b) documentele care atestă că activitatea se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri;“.Autorii excepţiei consideră că textul de lege menţionat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la soluţionarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, într-un termen rezonabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat în numeroase cazuri asupra prevederilor de lege criticate, din prisma unor critici de neconstituţionalitate similare, constatând că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate.Astfel, prin Decizia nr. 42 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, Curtea a statuat că textele de lege criticate sunt suficient de clare şi precise încât destinatarii acestora să aibă o reprezentare adecvată a semnificaţiei acestora. În acest sens, Curtea a observat că o eventuală enumerare limitativă a documentelor ce pot fi prezentate în scopul dovedirii conformităţii activităţii economice desfăşurate de societatea comercială la care străinul solicitant al prelungirii dreptului de şedere este acţionar sau asociat ar putea genera consecinţe nefavorabile, întrucât s-ar îngusta foarte mult posibilităţile aflate la îndemâna solicitantului de dovedire a îndeplinirii condiţiilor cerute de lege şi, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Reckvenyi contra Ungariei, reglementarea ar suferi de o rigiditate excesivă.Totodată, Curtea a reţinut că instituirea unor norme potrivit cărora străinului intrat în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale i se poate prelungi dreptul de şedere temporară cu condiţia prezentării unor documente care să ateste realizarea unor investiţii nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. Astfel, etapa analizării cererii de către Oficiul Român pentru Imigrări cuprinde exclusiv operaţiuni administrative, cărora, prin ipoteză, nu li se aplică exigenţele unui proces echitabil. În cazul contestării deciziei Oficiului Român pentru Imigrări, instanţa judecătorească se va pronunţa asupra plângerii în cadrul unui proces, al cărui caracter echitabil nu poate fi însă afectat de cerinţa prevăzută de textele de lege criticate.Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin (2) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Yan Weiping în Dosarul nr. 1.929/2/2010 şi de Yang Shunfang în Dosarul nr. 2.285/2/2010 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 941/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 941 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 941/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu