Decizia Nr.926 din 07.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Argomm Ro“ - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 17.100/325/2009 al Judecătoriei Timişoara. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.624D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 26 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 17.100/325/2009, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Argomm Ro“ - S.R.L. din Timişoara într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat încalcă dreptul la apărare al părţilor, deoarece acestea sunt constrânse să îşi aleagă avocatul în funcţie de onorariu, iar nu în funcţie de pregătirea profesională. Dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) deoarece se creează o discriminare între două categorii de liber profesionişti, experţii, pe de-o parte, şi avocaţii, pe de altă parte. Totodată, posibilitatea judecătorului de a interveni în contractul încheiat între avocat şi clientul său determină neconstituţionalitatea textului criticat în raport cu prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1). În continuare, se reţine neconstituţionalitatea textului criticat prin raportare la prevederile art. 44 şi art. 45 din Constituţie.Judecătoria Timişoara apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1) referitoare la universalitate, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată şi art. 45 referitoare la libertatea economică.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi prevederi constituţionale şi cu motivare similară. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 493 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 5 iulie 2007, a stabilit că nu se poate pune semn de egalitate între modul de fixare a onorariului expertului şi cel al avocatului, tratamentul diferit aplicat fiind justificat, iar judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat. În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil. În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.Totodată, prin Decizia nr. 917 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010, Curtea a reţinut că avocatul, prin exercitarea profesiei sale, îndeplineşte o activitate economică, activitate care constă în oferirea de bunuri sau servicii pe o piaţă liberă (Hotărârea din 19 februarie 2002, pronunţată în Cauza Wouters şi alţii de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene), însă orice activitate economică se desfăşoară „în condiţiile legii“, în consecinţă, legiuitorul a apreciat că valoarea onorariului trebuie să fie proporţională cu serviciul prestat, instituind astfel posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există un just echilibru între prestaţia avocaţială şi onorariul solicitat.Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia din deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Argomm Ro“ - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 17.100/325/2009 al Judecătoriei Timişoara.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu