DECIZIE Nr.
919 din 16 septembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 364 si art. 366 alin. 2 din Codul de
procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 786 din 25 noiembrie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 364 şi art. 366 alin. 2 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vitol" -
S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.487/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti -
Secţia a V-a comercială.
La apelul nominal se prezintă avocatul părţii Faber
Invest&Trade Inc. Bucureşti, Teodor Cuzino, lipsind celelalte părţi, faţă
de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Avocatul prezent solicită Curţii respingerea excepţiei,
arătând că scopul în care a fost ridicată aceasta îl reprezintă exclusiv
tergiversarea soluţionării procesului aflat pe rolul instanţei de fond,
împrejurare ce dovedeşte reaua-credinţă a autorului în exercitarea drepturilor
procesuale. In acest sens, în temeiul art. 1081 din Codul de procedură civilă, solicită aplicarea unei amenzi
judiciare.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele: Prin Incheierea din 16 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr.
3.487/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 364 şi art. 366 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Vitol" - S.A. din Bucureşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că limitarea motivelor pentru care poate fi
cenzurată o hotărâre arbitrală, pronunţată în afara cadrului justiţiei,
reprezintă o îngrădire a atribuţiei constituţionale a instanţelor judecătoreşti
de „a înfăptui justiţia", respectiv de a analiza în mod complet motivele
de fapt şi de drept pentru care este criticată o hotărâre arbitrală. Astfel,
deşi este admisibil ca un litigiu să fie soluţionat pe calea arbitrajului,
această metodă alternativă de soluţionarea a disputelor nu poate îngrădi
posibilitatea instanţelor judecătoreşti de a se pronunţa în mod exhaustiv
asupra tuturor aspectelor legate de litigiu. Cu alte cuvinte, pentru a fi
conformă cu Constituţia, calea de atac a acţiunii în anularea hotărârii
arbitrale trebuie să aibă un caracter pe deplin devolutiv, în sensul de a
permite desfiinţarea sentinţei arbitrale pentru orice motiv de nelegalitate sau de netemeinicie. Curtea de
Apel Alba Iulia - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal consideră excepţia ca fiind întemeiată, în măsura în care practica judiciară nu a reuşit să
clarifice, până în prezent, regimul juridic al acţiunii în anularea hotărârilor
arbitrale. Instanţa apreciază că acţiunea în anulare ar trebui să fie asimilată
apelului şi judecată în complet de doi judecători, în condiţiile în care există
o judecată pe fond a cererii de chemare în judecată de către o primă instanţă,
respectiv tribunalul arbitrai, a cărui sentinţă formează obiectul acestei căi de
atac.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textul de lege criticat este constituţional şi nu conţine prevederi contrare
dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992,
să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 364 şi art. 366 alin. (2) din Codul de procedură
civilă, texte de lege care au următorul conţinut:
- Art. 364: „Hotărârea
arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul din
următoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe
calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitrai a soluţionat litigiul fără să
existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante;
c) tribunalul arbitrai nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;
d) partea a lipsit la termenul când au avut loc
dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;
e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea
termenului arbitrajului prevăzut de art. 3533;
f) tribunalul
arbitrai s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a
pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi
motivele, nu arată data şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitri;
h) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde
dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire;
i) hotărârea arbitrată încalcă ordinea publică,
bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.";
- Art. 366 alin. (2): „Hotărârea
instanţei judecătoreşti cu privire la acţiunea în anulare poate fi atacată
numai cu recurs."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 21 alin. (1), (2) şi (3), care garantează liberul acces la justiţie şi
dreptul cetăţenilor la un proces echitabil, şi art. 24 alin. (1), referitoare
la dreptul la apărare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că a analizat în mai multe rânduri constituţionalitatea prevederilor
din Codul de procedură civilă referitoare la acţiunea în anulare a hotărârii
arbitrale, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi în
prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 8/2007, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 73
din 31 ianuarie 2007, Curtea a reţinut că „arbitrajul constituie o excepţie de
la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin
instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să
asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială,
finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.
Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit
convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului
libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a
bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum
prevede art. 341 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, părţile pot
stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat
ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitrai, numirea,
revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de
procedură pe care tribunalul arbitrai trebuie să le urmeze în judecarea
litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului,
In cazul în care părţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul
arbitrai va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată.
Aşa fiind, Curtea observă că incidenţa dispoziţiilor
legale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţile
care au încheiat convenţia arbitrală şi care au optat pentru soluţionarea
litigiului de către un tribunal arbitrai. Imprejurarea că autorul excepţiei a
achiesat la soluţionarea litigiului pe această cale, deşi cunoştea sau ar fi trebuit
să cunoască dispoziţiile legale referitoare la judecarea litigiului de o
asemenea instituţie, precum şi consecinţele juridice ale aplicării lor, nu îl îndreptăţeşte să se
prevaleze de necunoaşterea legii şi deci lipseşte de temei critica reglementării
în cauză."
In ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul
devolutiv pe care ar trebui să îl aibă acţiunea în anulare a hotărârii
arbitrale, Curtea reţine că specificul domeniului supus reglementării a impus
adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun. Imprejurarea că
legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de
aceea a căilor de atac de drept comun, inclusiv sub aspectul admisibilităţii
acesteia, nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină
concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie. Intr-adevăr, în măsura în
care textul constituţional de referinţă foloseşte termenul generic de „căi de
atac", fără a le identifica şi caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel şi recurs, ipoteză
în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un
criteriu de constituţionalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit
ca, în considerarea anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac
cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun. De altfel, Curtea
constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 366 alin. 1 din Codul de
procedură civilă, în cazul în care a admis acţiunea în anulare, instanţa se va
pronunţa pe fondul litigiului, în limitele convenţiei arbitrale.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 366 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că,
potrivit Deciziei nr. 66/2001, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 169 din 4
aprilie 2001, „stabilirea unei singure căi ordinare de atac împotriva
sentinţelor pronunţate în cauzele ce au ca obiect acţiuni în anulare nu
contravine prevederilor art. 21 din Constituţie. In conformitate cu prevederile
constituţionale ale art. 126 şi 129, stabilirea competenţei instanţelor
judecătoreşti, a procedurii de judecată, precum şi a condiţiilor de exercitare
a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti intră în competenţa
exclusivă a legiuitorului. Totodată, accesul liber la justiţie, prevăzut la
art. 21 din Constituţie, nu poate avea semnificaţia că acesta trebuie asigurat
la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac."
Considerentele pe care s-au bazat soluţiile anterioare
ale Curţii Constituţionale, pronunţate în cauze similare, sunt valabile şi în
prezenta cauză, neexistând niciun motiv pentru reconsiderarea jurisprudenţei
Curţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din
Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art.
29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 364 şi art. 366 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Vitol" - S.A. din Bucureşti în Dosarul
nr. 3.487/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu