Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.902 din 30.06.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 1084 şi art. 1085 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 605 din 26 august 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 1084 şi art. 1085 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihai Micu, Vasila Micu şi Anca Antoaneta Micu în Dosarul nr. 10.539/4/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.La apelul nominal răspund autorii Vasila Micu şi Anca Antoaneta Micu, lipsind celălalt autor al excepţiei şi partea Mazneh Hiwa, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă doamna Alexandra Gotea, traducător autorizat de limba persană.Magistratul-asistent informează plenul că la dosar autorii excepţiei au depus mai multe înscrisuri, precum şi concluzii scrise cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.Autorii prezenţi formulează cerere de amânare a cauzei, apreciind că procedura de citare nu este legal îndeplinită, întrucât partea Mazneh Hiwa ar fi trebuit citată la domiciliul din Iran.Magistratul-asistent învederează plenului că citarea s-a făcut în conformitate cu citativul comunicat de instanţa care a sesizat Curtea Constituţională.Reprezentantul Ministerului Public se opune citării în Iran, apreciind că procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea constată că procedura de citare este legal îndeplinită, astfel încât respinge cererea de amânare.Autorii prezenţi solicită amânarea cauzei, motivând că paginile dosarului Curţii nu sunt numerotate.Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare.Curtea respinge cererea de amânare şi acordă cuvântul pe fondul excepţiei.Autorul Vasila Micu face referire la aspecte de fapt ce ţin de soluţionarea dosarului având ca obiect constatarea nulităţii actelor de donaţie pe care autorul Anca Antoaneta Micu le-a făcut acesteia şi soţului său Mihai Micu. Aspectele învederate vizează, în principal, încălcarea dreptului de proprietate al autorilor excepţiei în privinţa bunurilor asupra cărora poartă litigiul menţionat.Autorul Anca Antoaneta Micu solicită admiterea excepţiei şi arată că, la termenul din 14 decembrie 2010, în Dosarul nr. 10.539/4/2008 al Curţii de Apel Curţii Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, autorii au formulat cerere de recuzare a unui judecător care participase în complet la 5 termene de judecată atunci când dosarul se afla pe rolul Tribunalului Bucureşti. Deşi s-a explicat preşedintelui de complet că unul dintre judecători este incompatibil, s-a constituit totuşi completul de judecată convocându-se şi procurorul pentru judecarea cererii. În încheierea prin care completul a soluţionat cererea de recuzare nu s-a motivat respingerea acesteia. În final, se arată că în cadrul procedurii de judecare a cererii de recuzare în camera de consiliu părţile nu sunt citate astfel încât acestea nu se pot apăra.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei şi menţinerea jurisprudenţei Curţii în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 31 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 10.539/4/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1081 alin. 1 lit. b), art. 1084 şi art. 1085 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Mihai Micu, Vasila Micu şi Anca Antoaneta Micu cu prilejul formulării unei cereri de reexaminare a unei amenzi judiciare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 2, art. 5 [din eroare indicat drept art. 4], art. 6, art. 11, art. 16, art. 21, art. 22, art. 23, art. 24, art. 44, art. 46, art. 53, art. 56 şi art. 57. În acest sens, autorii arată că încheierea prin care s-a soluţionat cererea de recuzare şi s-a dispus aplicarea amenzii s-a pronunţat în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără administrarea vreunei probe, astfel încât nu au avut posibilitatea de a formula apărări şi de a-şi dovedi buna-credinţă şi nici de a dovedi reaua-credinţă a celeilalte părţi. Autorii excepţiei fac referire pe larg la situaţia de fapt din dosar, solicitând, în final, „redeschiderea tuturor dosarelor penale şi civile din România şi Olanda, reabilitarea în toate hotărârile/sentinţele/deciziile din dosarele civile şi penale din România, Olanda şi Iran şi repunerea în situaţia anterioară“.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată, invocând în acest sens considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 1.280 din 8 octombrie 2009. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorilor excepţiei şi ale procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 1084 şi art. 1085 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:Art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b): „Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:1. cu amendă judiciară de la 50 lei la 700 de lei: [...] b)formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;“;

Art. 1084: „Amenda şi despăgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia.“,

Art. 1085: „Împotriva încheierii prevăzute la art. 1084 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luata măsura sau de la data comunicării încheierii. Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.“ Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 2 referitoare la suveranitate, art. 5 privind cetăţenia [din eroare indicat drept art. 4], art. 6 privind dreptul la identitate, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 46 privind dreptul la moştenire, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 privind contribuţii financiare şi art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au mai fost examinate din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării deciziilor nr. 231 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 1 aprilie 2009, nr. 547 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 21 noiembrie 2005, şi nr. 1.280 din 8 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 10 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b), ale art. 1084 şi art. 1085 din Codul de procedură civilă. Curtea a reţinut că textele de lege criticate prevăd doar posibilitatea aplicării unor amenzi judiciare, în cazul exercitării cu rea-credinţă a unor drepturi procesuale, ceea ce corespunde exigenţelor art. 57 din Constituţie, care instituie îndatorirea fundamentală a cetăţenilor de a exercita drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără încălcarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi. De asemenea, textele criticate nu cuprind prevederi de natură să aducă atingere dreptului de acces la justiţie şi dreptului la apărare. Dimpotrivă, dispoziţiile art. 1085 din Codul de procedură civilă prevăd că persoana obligată la amendă sau despăgubire poate face cerere de reexaminare, prin care solicită, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii. Întrucât în cauza de faţă nu au fost aduse elemente noi de natură să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate este nemotivată prin raportare la celelalte texte din Legea fundamentală invocate în susţinerea acesteia. În mod constant, Curtea, în jurisprudenţă sa, de exemplu prin Decizia nr. 804 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 24 iunie 2009 a statuat că simpla enumerare în susţinerea excepţiei a unor prevederi constituţionale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 1084 şi art. 1085 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihai Micu, Vasila Micu şi Anca Antoaneta Micu în Dosarul nr. 10.539/4/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 902/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 902 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 902/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu