DECIZIE Nr.
900 din 6 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 136 1 din Legea nr. 295/2004 privind
regimul armelor si al munitiilor si ale art. 118 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 530 din 29 iulie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Valentina Bărbăţeanu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 1361 din Legea nr.
295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor şi ale art. 118 din Codul
penal, excepţie ridicată de Ştefan Vaşvari în Dosarul nr. 5.322/337/2009 al
Judecătoriei Zalău.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei,
domnul avocat Friedmann Nicolescu, membru al Baroului Bucureşti. Procedura de
citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei. Acesta reiterează argumentele
expuse în motivarea scrisă a excepţiei şi solicită admiterea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Observând că autorul excepţiei
critică de fapt neconstituţionalitatea extrinsecă a unei ordonanţe de urgenţă
care a modificat Legea nr. 295/2004, precizează că nu este aplicabil art. 115
alin. (1) din Constituţie, ale cărui prevederi trebuie respectate în cazul
edictării unei ordonanţe simple. In schimb, pentru emiterea valabilă a unei
ordonanţe de urgenţă este necesară respectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4)
din Constituţie, exigenţele prevăzute de acestea fiind întrunite în ceea ce
priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 295/2004. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a
art. 118 din Codul penal, arată că autorul excepţiei învederează probleme de
coroborare şi aplicare a acestuia, care nu intră în competenţa Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 18 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 5.322/337/2009, Judecătoria Zalău a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1361
din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor şi ale art. 118
din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Ştefan Vaşvari într-o cauză
având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unei rezoluţii a
Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 1361 din
Legea nr. 295/2004 contravin dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din
Constituţie, întrucât au fost introduse în lege printr-o ordonanţă de urgenţă a
Guvernului. Arată că „delegarea legislativă de a adopta ordonanţe de urgenţă se
încadrează exclusiv în dispoziţiile art. 108 alin. (1)şi (3) din Constituţia
României". Or, „în cauză nu a existat o lege specială de abilitare",
astfel că „ordonanţa s-a emis de Guvern cu depăşirea limitelor delegării".
De asemenea, precizează că, din interpretarea art. 7 paragraful 2 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale rezultă că,
„ulterior apariţiei unei legi, nu se poate dispune incriminarea unei persoane
care a dobândit legal un bun".
In ceea ce priveşte prevederile art. 118 din Codul
penal, autorul excepţiei susţine că încalcă dispoziţiile din Legea fundamentală
referitoare la protecţia proprietăţii private, nefiind corelate cu situaţiile
prevăzute de legea penală la înlocuirea răspunderii penale, în special cu cele
din art. 181 alin. (1) şi (3) din Codul penal. Arată că măsura
confiscării bunului legal dobândit se face numai în temeiul unei legi, de către
autoritatea judecătorească, nu de organele poliţiei sau ale parchetului, în
legătură cu care precizează că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului şi a Curţii de la Luxemburg s-a constatat că fac parte din organele
administrative.
Judecătoria Zalău nu
şi-a exprimat opinia cu privire la constituţionalitatea textelor de lege
criticate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că
interdicţia reglementării în domenii care fac obiectul legii organice este
prevăzută de art. 115 alin. (1) din Constituţie pentru ordonanţele emise de
Guvern în temeiul unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament, iar nu
şi în cazul ordonanţelor de urgenţă, care se adoptă de către Guvern în temeiul
art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală. Precizează totodată că deposedarea
unei persoane de anumite bunuri sau valori în executarea unei sancţiuni penale,
contravenţionale, administrative ori civile sau a unei măsuri de confiscare
specială, prevăzute de lege, nu constituie expropriere şi nu încalcă în niciun
alt mod dreptul de proprietate garantat constituţional, astfel cum a reţinut si
Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.060/2008.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 1361 din Legea nr. 295/2004 privind
regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 583 din 30 iunie 2004, introduse prin art. I pct. 28 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 17 martie 2008. De asemenea, obiect
al excepţiei îl constituie şi dispoziţiile art. 118 din Codul penal. Textele de
lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 1361 din Legea nr. 295/2004: „Deţinerea
sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1
an.";
-Art. 118 din Codul penal: „Sunt supuse confiscării
speciale:
a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute
de legea penală;
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, la
săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând
altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Această măsură nu
poate fi dispusă în cazul infracţiunilor săvârşite prin presă;
c) bunurile produse, modificate sau adaptate în
scopul săvârşirii unei infracţiuni, dacă au fost utilizate la comiterea
acesteia şi dacă sunt ale infractorului. Când bunurile aparţin altei persoane
confiscarea se dispune dacă producerea, modificarea sau adaptarea a fost
efectuată de proprietar ori de infractor cu ştiinţa proprietarului;
d) bunurile care au fost date pentru a determina
săvârşirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor;
e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în
măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
f) bunurile a căror deţinere este interzisă de lege.
In cazul prevăzut în alin. 1 lit. b), dacă valoarea
bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi
gravitatea infracţiunii, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent
bănesc, ţinând seama de urmarea infracţiunii şi de contribuţia bunului la
producerea acesteia.
In cazurile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c), dacă
bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu sunt ale infractorului, iar persoana
căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul
în bani al acestora.
Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în
locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.
Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi
din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, cu excepţia
bunurilor prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c).
Instanţa poate să nu dispună confiscarea bunului
dacă acesta face parte din mijloacele de existenţă, de trebuinţă zilnică ori de
exercitare a profesiei infractorului sau a persoanei asupra căreia ar putea
opera măsura confiscării speciale."
In opinia autorului excepţiei, sunt încălcate
următoarele prevederi din Constituţie: art. 44 alin. (1), (2), (8) şi (9)
referitoare la garantarea proprietăţii private, la prezumţia dobândirii licite
a averii, la interdicţia confiscării averii dobândite licit şi la posibilitatea
confiscării în condiţiile legii a bunurilor destinate, folosite sau rezultate
din infracţiuni ori contravenţii; art. 73 alin. (3) lit. h) potrivit căruia
infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin
lege organică; art. 108 alin. (1) şi (3) care prevăd că Guvernul adoptă
hotărâri şi ordonanţe, iar ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de
abilitare. Se invocă, de asemenea, şi următoarele dispoziţii din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: art. 6
paragraful 2 care consacră prezumţia de nevinovăţie, art. 7 paragraful 2 referitor
la legalitatea pedepsei şi art. 18 care stabileşte că restrângerile drepturilor
şi libertăţilor prevăzute de convenţie nu pot fi aplicate decât în scopul
pentru care ele au fost prevăzute.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că nu este întemeiată, urmând să o respingă ca atare, pentru
argumentele ce se vor arăta în continuare.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1361
din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, care au fost
introduse în cuprinsul legii prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
26/2008, Curtea observă că se susţine o teză eronată, autorul excepţiei
interpretând în mod greşit prevederile constituţionale care permit Guvernului
să legifereze pe calea ordonanţelor, simple sau de urgenţă. Instanţa de control
constituţional nu poate reţine critica potrivit căreia „ordonanţa s-a emis de
Guvern cu depăşirea limitelor delegării", motivată pe observaţia că „în
cauză nu a existat o lege specială de abilitare". Curtea constată că, în
realitate, interdicţia reglementării în domenii rezervate legii organice,
potrivit art. 73 alin. (3) din Constituţie, vizează exclusiv ordonanţele
simple, care se adoptă numai în baza unei legi speciale de abilitare.
Dimpotrivă, prin intermediul ordonanţelor de urgenţă se pot emite reglementări
de acest tip, fără să fie necesară, aşa cum susţine autorul excepţiei, emiterea
vreunei legi de abilitare, dreptul Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă
în domenii rezervate legii organice rezultând din înseşi prevederile art. 115
alin. (4) şi alin. (5) teza finală din Legea fundamentală. In acest sens a
statuat în mod constant Curtea Constituţională, relevante sub acest aspect
fiind, de exemplu, Decizia nr. 146 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 mai 2004, sau Decizia nr. 684 din
10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
931 din 16 noiembrie 2006.
Cât priveşte prevederile art. 118 din Codul penal,
Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestora, prin
raportare la dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate
privată. Astfel, prin Decizia nr. 377 din 30 septembrie 2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 19 octombrie 2004,
instanţa de contencios constituţional a statuat că deposedarea unei persoane de
anumite bunuri sau valori în executarea unei sancţiuni penale,
contravenţionale, administrative ori civile sau a unei măsuri de confiscare
specială, prevăzute de lege, nu constituie expropriere şi nu încalcă în niciun
alt mod dreptul de proprietate garantat constituţional. Prin urmare, nefiind
vorba de nesocotirea dreptului de proprietate, care este protejat şi prin
prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că în cauza
de faţă nu se poate reţine nici nesocotirea art. 18 din documentul
internaţional mai sus menţionat, care stabileşte că restrângerile drepturilor
şi libertăţilor prevăzute de convenţie nu pot fi aplicate decât în scopul
pentru care ele au fost prevăzute.
Totodată, Curtea Constituţională observă că măsura de
siguranţă a confiscării speciale nu este o pedeapsă în sensul atribuit de art.
53 din Codul penal, care instituie felurile pedepselor aplicabile persoanei
fizice, motiv pentru care art. 7 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la legalitatea
pedepsei nu este incident în cauză.
De asemenea, Curtea constată că măsura confiscării
speciale nu este de natură să înfrângă nici prezumţia de nevinovăţie, care este
consacrată de Legea fundamentală în legătură cu libertatea individuală a
persoanei, respectiv în ceea ce priveşte reţinerea şi arestarea. Măsura
confiscării speciale are ca scop, la fel ca celelalte măsuri de siguranţă,
înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii unor fapte
penale, fără să afecteze în vreun fel dreptul persoanei faţă de care aceasta se
dispune de a beneficia de prezumţia de vinovăţie pe parcursul întregului proces
penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Curtea observă că nu poate primi nici critica dedusă
din susţinerile autorului excepţiei, în sensul încălcării principiului
separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, întrucât nu se pune problema
vreunei intruziuni a puterii executive în atribuţiile autorităţii
judecătoreşti. Aceasta din urmă are ca rol înfăptuirea justiţiei, or punerea în
executare a măsurii confiscării speciale nu este de resortul instanţelor de
judecată, ci este firesc ca aceasta să fie adusă la îndeplinire de organe cu
atribuţii administrative.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 1361 din Legea nr. 295/2004 privind regimul
armelor şi al muniţiilor şi ale art. 118 din Codul penal, excepţie ridicată de
Ştefan Vaşvari în Dosarul nr. 5.322/337/2009 al Judecătoriei Zalău.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu