Decizia Nr.898 din 25.10.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, excepţie ridicată de Ştefan Toma în Dosarul nr. 6.937/91/2011 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.151D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 24 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6.937/91/2011, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române.Excepţia a fost ridicată de Ştefan Toma cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 41 din 17 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 6.937/91/2011 având ca obiect „obligaţie de a face“.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă dreptul la muncă, întrucât condiţionează acordarea în mod gratuit a permiselor de călătorie pe căile ferate române de neîncheierea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată la alte unităţi decât cele feroviare între momentul concedierii şi momentul pensionării.Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că ţine de opţiunea liberă a legiuitorului dacă şi în ce condiţii prevede acordarea unor facilităţi precum cele stabilite de textul de lege criticat.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, condiţionarea impusă în ipoteza normei juridice criticate nefiind de natură a încălca dreptul fundamental la muncă. Astfel, persoana în cauză poate decide în mod liber cu privire la încheierea unui contract individual de muncă cu alte unităţi/persoane juridice.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că facilităţile pe care le instituie aceste dispoziţii nu constituie un element al dreptului fundamental la muncă, nefiind prevăzute de art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală. De asemenea, consideră că ţine exclusiv de opţiunea legiuitorului stabilirea condiţiilor de acordare a acestor facilităţi.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 20 august 2004, dispoziţii potrivit cărora „(1) Pensionarii şi membrii lor de familie beneficiază de permise de călătorie pe căile ferate române, în mod gratuit, dacă la data pensionării persoana care se pensionează îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:a)este salariată într-o unitate prevăzută la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 3 sau, după caz, a fost concediată de la aceste unităţi în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu condiţia să nu se fi angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată la alte unităţi până la data pensionării, şi are cel puţin o vechime de 10 ani în aceste unităţi sau în cadrul persoanelor juridice din care aceste unităţi au rezultat prin reorganizare.“ Autorul excepţiei consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie referitoare la dreptul la muncă. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 reglementează acordarea în mod gratuit a permiselor de călătorie pe căile ferate române pentru pensionarii care se încadrează în una dintre următoarele ipoteze:

– la data pensionării erau salariaţi ai unităţilor feroviare prevăzute la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 3 din ordonanţă şi întrunesc o vechime de cel puţin 10 ani în aceste unităţi sau în cadrul persoanelor juridice din care aceste unităţi au rezultat prin reorganizare [art. 8 alin. (1) prima teză];

– la data pensionării nu mai erau salariaţi ai unităţilor feroviare menţionate, dar întrunesc o vechime de 25 de ani, bărbaţii, şi 20 de ani, femeile, în unităţile prevăzute la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) şi b), art. 3 şi art. 4 alin. (2) din ordonanţă pentru salariaţii încadraţi la aceste unităţi la data privatizării, precum şi în unităţile desprinse din cadrul fostului Departament al căilor ferate şi fostei Societăţi Naţionale a Căilor Ferate Române, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 570/1991 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 235/1991 şi reorganizarea activităţii transporturilor feroviare, cu modificările ulterioare [art. 8 alin. (2)];

– la data pensionării nu mai erau salariaţi ai unităţilor feroviare menţionate, dar întrunesc o vechime de cel puţin 10 ani în aceste unităţi sau în cadrul persoanelor juridice din care aceste unităţi au rezultat prin reorganizare, iar concedierea din aceste unităţi nu le este imputabilă, fiind incidente dispoziţiile art. 65 din Codul muncii. În plus faţă de aceste cerinţe, legiuitorul instituie şi condiţia ca persoana „să nu se fi angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată la alte unităţi până la data pensionării“ [art. 8 alin. (1) a doua teză].Condiţiile diferite stabilite de legiuitor pentru acordarea în mod gratuit a permiselor de călătorie pe căile ferate române sunt determinate de situaţia diferită în care se găsesc categoriile de persoane mai sus arătate. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 204 din 26 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 27 septembrie 2001. Astfel, legiuitorul a prevăzut o condiţie de vechime mai mică, de 10 ani, pentru persoanele care se pensionează din cadrul unităţilor feroviare. Pentru celelalte persoane, care au lucrat în unităţile feroviare, dar care nu se pensionează din cadrul acestora, se cere o vechime mai mare, de 25 de ani pentru bărbaţi şi 20 de ani pentru femei. Excepţie fac doar acele persoane care au fost concediate din cadrul unităţilor feroviare pentru motive neimputabile lor şi care nu au reuşit să se angajeze cu contract de muncă pe durată nedeterminată într-o altă unitate până la data pensionării. Doar pentru aceştia, având în vedere situaţia aparte în care se găsesc, respectiv faptul de a nu fi reuşit să încheie un contract de muncă pe durată nedeterminată până la data pensionării, legiuitorul a prevăzut, ca o măsură de natură compensatorie, acordarea permiselor de călătorie în mod gratuit, condiţionată de întrunirea unei vechimi mai mici în unităţile feroviare, deşi la data pensionării nu mai sunt salariaţi ai acestora. Dreptul de a beneficia în mod gratuit de permise de călătorie pe căile ferate române nu reprezintă un drept fundamental, legiuitorul având libertatea de a stabili astfel conţinutul, condiţiile şi limitele acordării acestui drept. Aşa cum se desprinde din cele arătate mai sus, în situaţia textului de lege criticat, condiţia impusă de legiuitor reprezintă, în realitate, justificarea acordării dreptului la permise de călătorie în mod gratuit în condiţii mai favorabile decât sunt cerute celorlalte persoane care la data pensionării nu mai sunt salariaţi ai unităţilor feroviare prevăzute de lege. Această condiţie nu împiedică o persoană să-şi exercite dreptul la muncă prin încheierea unui contract de muncă. Încheierea unui astfel de contract plasează însă persoana într-o situaţie diferită, fiindu-i aplicabile cerinţele art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999. O astfel de consecinţă este justificată, întrucât persoana nu se mai află în situaţia defavorabilă avută în vedere de legiuitor. Astfel, Curtea reţine, cu valoare de principiu, că perspectiva de a beneficia de o măsură cu caracter social care să atenueze consecinţele pierderii locului de muncă nu poate fi privită ca un obstacol în exercitarea dreptului la muncă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, excepţie ridicată de Ştefan Toma în Dosarul nr. 6.937/91/2011 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea