DECIZIE Nr.
893 din 6 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal si art. 220 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE: CURTEA
CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 582 din 17 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Simona Ricu - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal şi art. 220 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Schuster Import Export" - S.R.L. din Hădăreni în Dosarul nr.
2.634/320/2008 al Judecătoriei Luduş.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea
ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens,
jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin Incheierea din 15 octombrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 2.634/320/2008, Judecătoria Luduş a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209
alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 220 alin. (2)
lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Schuster Import
Export" - S.R.L, din Hădăreni într-o cauză având ca obiect soluţionarea
unei plângeri contravenţionale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că art. 209 alin. (3) din Codul fiscal este
neconstituţional, contravenind art. 45 din Constituţie, întrucât obligă
înregistrarea comerciantului la autoritatea fiscală, precum şi la plata accizei
corespunzătoare achiziţiilor intracomunitare. Se mai susţine că sunt încălcate
şi prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţie, coroborate cu art. 25, art.
28 şi art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene. In fine, se
apreciază că art. 220 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală, prin
faptul că prevede confiscarea mărfii legal achiziţionate, încalcă dreptul de
proprietate privată.
Judecătoria Luduş apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile
legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 209 alin. (3) din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, şi art. 220 alin. (2) lit. a) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Ulterior
sesizării Curţii Constituţionale, alin. (3) al art. 209 a devenit alin. (2),
astfel încât prin prezenta decizie, Curtea urmează a se pronunţa cu privire la
constituţionalitatea dispoziţiilor art. 209 alin. (2) din Codul fiscal şi art.
220 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală, care au următorul
cuprins:
- Art. 209 alin. (2) din Legea nr. 571/2003: „(2)
Operatorii economici care achiziţionează din teritoriul comunitar produsele
prevăzute la art. 207, înainte de primirea produselor trebuie să fie
înregistraţi la autoritatea competentă, în condiţiile prevăzute în normele
metodologice, şi să respecte următoarele cerinţe:
a) să garanteze plata accizelor în condiţiile
fixate de autoritatea competentă;
b) să ţină contabilitatea livrărilor de produse;
c) să prezinte produsele oricând li se cere aceasta
de către organele de control;
d) să accepte orice monitorizare sau verificare a
stocului.";
- Art. 220 alin. (2)
lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: „(2) Contravenţiile prevăzute
la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum
şi cu:
a) confiscarea produselor, iar în situaţia în care
acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în
cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), k), I), m), n), v), x) şi
y);"
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 45 privind libertatea
economică, ale art. 44 alin. (2) şi (8) privind dreptul de proprietate privată
şi ale art. 148 alin. (2) privind aplicarea cu prioritate a reglementărilor
obligatorii ale Uniunii Europene. Totodată, mai sunt invocate, în susţinerea
excepţiei, dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 25, art. 28
şi art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene, devenite, după
intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (1 decembrie 2009), art. 30,
art. 34 şi art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
I. Textul art. 209 alin. (2) din Codul fiscal,
stabilind că operatorii economici care achiziţionează din teritoriul comunitar
produsele prevăzute la art. 207 din acelaşi cod (cafea verde, prăjită sau
solubilă), înainte de primirea produselor trebuie să fie înregistraţi la
autoritatea competentă, în condiţiile prevăzute în normele metodologice, nu
contravine art. 45 din Constituţie. Libertatea economică trebuie exercitată în
limitele şi condiţiile legii; legiuitorul este îndreptăţit să impună, astfel,
condiţii în care operatorii economici pot achiziţiona anumite produse tocmai
datorită regimului special, din punct de vedere fiscal, al acestor produse. In
speţă, fiind vorba de cafea, produs accizabil, în conformitate cu art. 207 şi
următoarele din cod, este firesc ca legiuitorul să impună anumite condiţii
suplimentare operatorilor economici atunci când aceştia achiziţionează un atare
produs în scopul comercializării sale.
Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art.
148 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la art. 30, art. 34 şi art. 110
din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, se constată că instanţa
constituţională, prin Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, a statuat
că „nu are competenţa de a tranşa un conflict între norma naţională şi cea
comunitară, această competenţă revenind instanţei de drept comun".
II. Art. 220 alin. (2) din Codul de procedură fiscală,
în integralitatea sa, a mai fost supus controlului de constituţionalitate.
Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 212 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 26 aprilie 2010, a reţinut că
„proprietatea privată poate constitui obiectul unor măsuri restrictive, cum
sunt cele care vizează bunurile folosite sau rezultate din săvârşirea unor
infracţiuni ori contravenţii; potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (8) teza
întâi din Constituţie, «Averea dobândită licit nu poate fi confiscată», ceea ce
presupune, per a contrarie, că poate fi confiscată averea dobândită în
mod ilicit şi deci este posibilă instituirea unor sancţiuni pentru ipoteza în
care desfăşurarea activităţii de comercializare a unor produse de către
operatorii economici contravine legii".
Aceste considerente sunt aplicabile şi cu privire la
critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 220 alin. (2) lit.
a) din Codul de procedură fiscală. Mai mult, se reţine faptul că o atare
confiscare a bunurilor intrate în patrimoniul operatorului economic se
justifică prin prisma faptului că săvârşirea unei fapte de încălcare a legii
este ceea ce generează creşterea patrimoniului acestuia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal şi art. 220 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Schuster Import Export" - S.R.L, din Hădăreni în Dosarul nr.
2.634/320/2008 al Judecătoriei Luduş.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly