DECIZIE Nr.
890 din 16 octombrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002
privind organizarea si functionarea Politiei Romane, ale art. 220 si art. 278
din Codul de procedura penala si ale art. 249 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 767 din 13 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002,
ale art. 220 şi 278 din Codul de procedură penală şi ale art. 249 din Codul
penal, excepţie ridicată de Ilie Chiş în Dosarul nr. 954/64/2006 al Curţii de
Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor
constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele: Prin Incheierea din 23 aprilie 2007, pronunţată în Dosarul nr.
954/64/2006, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi
funcţionarea Poliţiei Române, ale art. 220 şi 278 din Codul de procedură penală
şi ale art. 249 din Codul penal, excepţie ridicată de Ilie Chiş cu prilejul
soluţionării unei cauze penale.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate se susţin, în
esenţă, următoarele:
- art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind
organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române este neconstituţional, deoarece
„creează o diferenţă de tratament între poliţiştii acuzaţi de comiterea unor infracţiuni, în raport de
atribuirea competenţei de a judeca fapta în primă instanţă, potrivit
competenţei după calitatea persoanei", ceea ce contravine prevederilor
art. 16 şi 20 din Constituţie, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
- art. 220 şi 278 din Codul de procedură penală „aduc
atingere dreptului la apărare şi la un proces echitabil, garantat prin
prevederile art. 24 şi 20 din Constituţie, raportat la art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât
permit infirmarea unei ordonanţe de neîncepere a urmăririi penale sau de
scoatere de sub urmărire penală de către prim-procurorul parchetului din care
face parte procurorul care a emis ordonanţa, iar inculpatul nu beneficiază de
un drept corespondent de a ataca în faţa judecătorului un act de începere a
urmăririi penale, de redeschidere a urmăririi penale ori de punere în mişcare a
acţiunii penale";
- art. 249 din Codul penal
„aduce atingere principiului legalităţii incriminării, garantat de prevederile
art. 23 alin. (12) şi art. 20 din Constituţie, raportat la dispoziţiile art. 7
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, deoarece nu sunt enunţate cu claritate, fiind imposibil de
determinat obiectiv la ce se referă condiţia de existenţă a infracţiunii ce
vizează provocarea unei vătămări importante a intereselor legale ale unei
persoane".
Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate invocată „pare întemeiată şi necesită controlul instanţei
de contencios".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale, aşa
cum a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile
legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul
excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind
organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 281/2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 468 din 1 iulie 2003, ale art. 220 şi 278 din
Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, precum
şi ale art. 249 din Codul penal.
Textele de lege criticate prevăd:
- Art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002: „Infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe
de cercetare ale poliţiei judiciare se judecă în primă instanţă de către:
a) tribunal, în cazul poliţiştilor prevăzuţi în art.
14 alin. (2) pct. II din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului;
b) curtea de apel, în cazul poliţiştilor prevăzuţi
în art. 14 alin. (2) pct. I lit. e)-j) din Legea
nr. 360/2002;
c) Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul
poliţiştilor prevăzuţi în art. 14 alin. (2) pct. I lit. a)-d) din Legea nr. 360/2002";
- Art. 220 din Codul de procedură penală: „Cândprocurorul constată că un act sau
o măsură procesuală a organului de urmărire penală nu este dată cu respectarea
dispoziţiilor legale, o infirmă prin ordonanţă. ";
- Art. 278: „Plângerea
împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe
baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului
sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel
ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă halta Curte de
Casaţie si Justiţie.
In cazul când măsurile şi actele sunt ale
prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă
curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza
dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
In cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale
sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub
urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen
de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie,
persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249
alin. 2.
Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se
soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a
urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de
încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea şi
celorlalte persoane interesate.
Dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod
corespunzător";
- Art. 249 din Codul penal: „Incălcarea
din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin
neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o
tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat
ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă
patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei
persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a avut consecinţe
deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani."
Dispoziţiile constituţionale invocate ca fiind
încălcate sunt cele ale art. 16 referitoare la egalitatea în faţa legii, ale
art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 24 care consacră dreptul la
apărare, precum şi ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei.
De asemenea, se invocă şi încălcarea art. 6 privind „Dreptul la un proces echitabil" şi
art. 7 cu denumirea marginală „Nicio pedeapsă fără lege" din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
precum şi a art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie privind „Interzicerea
generală a discriminării".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
I. Art. 27 alin. (3) din Legea
nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, care, în
opinia autorului excepţiei, este neconstituţional, deoarece „creează o
diferenţă de tratament între poliţiştii acuzaţi de comiterea unor infracţiuni,
în raport de atribuirea competenţei de a judeca fapta în primă instanţă,
potrivit competenţei după calitatea persoanei", nu încalcă prevederile
art. 16 şi 20 din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, este
constituţională instituirea prin dispoziţiile de lege criticate a unor reguli
distincte privind competenţa de a judeca în primă instanţă infracţiunile
săvârşite, în funcţie de diferitele categorii de poliţişti care au calitatea de
organe de cercetare ale poliţiei judiciare prevăzute de lege. De altfel,
principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii
egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite,
tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.
II. In legătură cu art. 220 şi 278 din Codul de
procedură penală se susţine că încalcă prevederile art. 20 şi 24 din
Constituţie, raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât „permit infirmarea unei
ordonanţe de neîncepere a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire
penală de către prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul care
a emis ordonanţa, iar inculpatul nu beneficiază de un drept corespondent de a
ataca în faţa judecătorului un act de începere a urmăririi penale, de
redeschidere a urmăririi penale ori de punere în mişcare a acţiunii
penale".
Examinând această susţinere, Curtea constată că asupra
prevederilor art. 278 din Codul de procedură penală s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 540 din 7
decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 5 ianuarie 2005, şi prin
Decizia nr. 301 din 9 iunie 2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 1
august 2005, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej, Curtea a observat
că nu pot fi reţinute susţinerile privind contrarietatea dispoziţiilor art. 278
din Codul de procedură penală cu cele ale Legii fundamentale şi ale art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pe
motiv că acestea nu reglementează posibilitatea persoanei interesate de a ataca
în faţa instanţei măsura luată ori actul efectuat de procuror ori în baza
dispoziţiilor acestuia, altul decât soluţia de netrimitere în judecată.
Sub acest aspect, se observă că autorul excepţiei
solicită, în realitate, completarea prevederilor de lege criticate, în sensul
de a se permite atacarea la instanţele judecătoreşti nu doar a rezoluţiilor şi
ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, ci şi a „actelor de
începere a urmăririi penale, de redeschidere a urmăririi penale ori de punere
în mişcare a acţiunii penale", ceea ce este contrar atât dispoziţiilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în conformitate cu care, în exercitarea
controlului, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea
modifica sau completa prevederile supuse
controlului", cât şi prevederilor
constituţionale cuprinse în art. 61 alin. (1), potrivit cărora „Parlamentul
este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate
legiuitoare a ţării".
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi
care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale,
considerentele deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în
prezenta cauză.
III. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 249 din Codul penal, faţă de art. 23 alin. (12) şi art. 20
din Constituţie, raportat la dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că acestea
sunt în deplină concordanţă cu regula potrivit căreia nicio pedeapsă nu poate
fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.
Faţade cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d)şi al
art. 147 alin. (4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1)şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi
funcţionarea Poliţiei Române, ale art. 220 şi art. 278 din Codul de procedură
penală şi ale art. 249 din Codul penal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu