Decizia Nr.89 din 26.02.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 246 din 10 aprilie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Irina-Loredana Gulie	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ileana Constantinescu în Dosarul nr. 11.382/99/2013 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1361D/2014.2. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, personal. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Având cuvântul, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate formulează o cerere de amânare a soluţionării cauzei, pe motiv că nu au fost depuse de către autorităţile publice prevăzute de lege punctele de vedere ale acestora asupra excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, reiterează cererea de solicitare a Dosarului nr. 11.382/99/2013 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.4. Reprezentantul Ministerului Public arată că solicitarea dosarului instanţei de judecată este la aprecierea Plenului Curţii Constituţionale, iar, pe de altă parte, pune concluzii de respingere a cererii de amânare a soluţionării cauzei.5. Deliberând, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată, apreciind că motivele invocate nu justifică amânarea soluţionării cauzei, în condiţiile art. 220 din Codul de procedură civilă şi ale art. 14 din Legea nr. 47/1992. În acest sens, constată că prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale nu impun autorităţilor publice obligaţia de a-şi exprima opinia asupra excepţiilor de neconstituţionalitate, ci doar obligaţia Curţii Constituţionale de a le solicita. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu este ţinută în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate de punctele de vedere exprimate de autorităţile publice în cauză. Pe de altă parte, constată că, în prezenta cauză, aspectele de fapt, referitoare la fondul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, nu sunt relevante în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel încât nu este necesară solicitarea dosarului instanţei de judecată învestite cu soluţionarea fondului cauzei.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate pentru susţinerea acesteia.7. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea excepţiei astfel cum a fost formulată, arătând că prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate, art. 51 - Dreptul de petiţionare, precum şi celor cuprinse în art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Susţine că dreptul de acces la justiţie este, în prezenta cauză, un drept formal. Mai arată că, după aderarea României la Uniunea Europeană, este necesară o armonizare a legislaţiei româneşti cu legislaţia europeană. În acest sens, consideră că trebuie sesizat Parlamentul României, în vederea abrogării art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a permite şi celor care nu au formulat notificare în termenul instituit prin aceste prevederi legale să îşi poată revendica dreptul de proprietate. Se mai arată că în acest mod este creată o discriminare între persoanele care au avut posibilitatea să îşi revendice proprietăţile şi cele care s-au aflat în imposibilitate obiectivă de a face acest lucru. De asemenea, relevă alte aspecte de fapt pe fondul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, referitoare la circumstanţele obiective ale imposibilităţii depunerii notificării în vederea restituirii imobilului preluat în mod abuziv, în termenul instituit prin textul de lege criticat.8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:9. Prin Încheierea din 27 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 11.382/99/2013, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ileana Constantinescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de restituire a unui imobil formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate îngrădesc dreptul de petiţionare, încalcă dreptul de proprietate, precum şi prevederile din actele internaţionale invocate. Se mai arată că Legea nr. 10/2001 nu are corespondent în legislaţia vreunei alte ţări din Uniunea Europeană, astfel încât, în vederea armonizării legislaţiei europene, această lege neconstituţională ar trebui abrogată.11. Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă îşi exprimă opinia în sensul că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 instituie norme procedurale pentru exercitarea dreptului de acces la justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, dând expresie competenţei constituţionale a legiuitorului, reglementată prin art. 44 din Legea fundamentală, de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.13. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cărora: „(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.“ Termenul de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării a fost prelungit de două ori cu câte 3 luni, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 145/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001, şi a expirat la un an după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la data de 14 februarie 2002.17. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 51 - Dreptul de petiţionare şi art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile cuprinse în art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de proprietate.18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate au fost supuse în mod constant controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale. Astfel, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi a statuat, în esenţă, că prin art. 22 şi următoarele din Legea nr. 10/2001 a fost instituită o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor - terenuri sau construcţii - de către persoana juridică deţinătoare, prin decizie sau dispoziţie motivată a organelor sale de conducere. Legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la restituire a imobilelor de respectarea unor termene, cum este şi termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în interiorul căruia trebuie trimisă notificarea către persoana juridică deţinătoare a imobilului. Acest termen nu este, însă, de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, având în vedere faptul că recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii, iar legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea acestuia, instituind limitări rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv garantat, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 344 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003, nr. 185 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 1 iunie 2004, nr. 99 din 22 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 aprilie 2005, nr. 571 din 19 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 16 octombrie 2006, nr. 289 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, nr. 428 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, nr. 1.105 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 27 octombrie 2009, sau nr. 971 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 20 septembrie 2010.)19. În legătură cu invocarea încălcării dispoziţiilor art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2006, anterior citată, Curtea a statuat că art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 instituie norme procedurale pentru exercitarea dreptului de acces la justiţie, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), ce prevăd că procedura de judecată este stabilită numai prin lege. De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, (de exemplu, în Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii contra Regatului Unit), s-a statuat că accesul la un tribunal nu este absolut şi poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau de decădere. Pentru aceste motive nu poate fi reţinută nici atingerea adusă prevederilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele reţinute în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.21. În prezenta cauză, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate mai invocă şi încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 51 - Dreptul de petiţionare, fără a formula argumente referitoare la contrarietatea dintre textul de lege criticat şi aceste dispoziţii constituţionale. Analizând conţinutul normativ al prevederii legale criticate, Curtea nu poate reţine însă nicio legătură între aceasta din urmă şi textul constituţional invocat, de natură a genera o potenţială contrarietate. De altfel, în legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, Curtea a statuat că sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept subiectiv nesocotit ori încălcat sau pentru realizarea unui interes nu este un aspect al dreptului de petiţionare, ci se circumscrie unor reguli specifice, proprii activităţii de judecată. Din această perspectivă, având în vedere şi faptul că instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui autorilor excepţiei în indicarea unor motive de neconstituţionalitate, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, criticile formulate în legătură cu pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 51 din Constituţie nu pot fi analizate.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ileana Constantinescu în Dosarul nr. 11.382/99/2013 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 26 februarie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Irina-Loredana Gulie