Decizia Nr.864 din 26.11.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Groupama Asigurări - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 21.329/3/2015/a1 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.742D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece critica formulată este doar enunţată, fără a fi exprimate în concret elementele de neconstituţionalitate, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, întrucât nu sunt încălcate prevederile constituţionale menţionate în susţinerea acesteia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 20 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 21.329/3/2015/a1 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Groupama Asigurări - S.A. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate încalcă accesul liber la justiţie, având în vedere că prin acestea se limitează posibilitatea creditorilor participanţi la procedura insolvenţei de a se adresa instanţei de judecată în vederea realizării drepturilor acestora decurgând din această calitate în contextul dat pentru a obţine recuperarea unui prejudiciu de la persoanele ce se fac vinovate de producerea acestuia. Se consideră că nu este utilă şi necesară limitarea dreptului de a acţiona în judecată persoanele culpabile de producerea prejudiciului în această procedură, mai ales că în dreptul comun orice persoană are dreptul de a îşi valorifica, fără restricţii, drepturile pe care le are împotriva unor persoane culpabile. Or, norma criticată nu are un scop bine definit şi nici nu reiese din conţinutul său raţiunea pentru care doar un creditor majoritar care deţine 50% din creanţe poate acţiona în judecată persoanele vinovate de prejudiciul produs şi nu oricare dintre creditori. În acest context, se precizează că autoarea excepţiei deţine o cotă de 49% din creanţe. Se mai susţine că prin modul în care sunt redactate normele criticate transpare intenţia legiuitorului de a ocroti persoanele aflate în culpă, ceea ce este profund inechitabil. Or, anumite categorii de persoane sunt ocrotite legal din anumite raţiuni care sunt normale, etice, corecte, însă în acest caz raţiunea ocrotirii persoanelor vinovate nu este nici clară şi nici echitabilă.7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul a stabilit legitimare procesuală activă pentru administratorul/lichidatorul judiciar, iar dacă acesta ar considera că nu este cazul să introducă acţiunea, există posibilitatea exercitării acestui drept într-un cadru organizat al adunării creditorilor şi al comitetului creditorilor. Astfel, cu excepţia creditorului majoritar, care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală, legitimarea procesuală activă subsidiară pentru promovarea acţiunii în răspundere civilă revine preşedintelui comitetului creditorilor sau altor creditori, dacă nu a fost desemnat un comitet, în urma hotărârii adunării creditorilor.8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. De altfel, raţiunea stabilirii subiecţilor ce au calitate procesuală activă - respectiv preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor, creditorul desemnat de adunarea creditorilor dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor - vizează protejarea creditorilor împotriva deciziei administratorului/lichidatorului judiciar de a nu declanşa acţiunea în răspundere împotriva persoanelor care se fac vinovate de declanşarea stării de insolvenţă.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins: „(1) Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală."13. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin art. I pct. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 2 octombrie 2018, prevederile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 au fost, pe de o parte, completate cu o nouă teză în sensul că administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar, ori de câte ori identifică persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului, va promova acţiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale. Pe de altă parte, prevederile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 în forma criticată au fost modificate în sensul că dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului, aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 30% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală. În acest context, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile legale în forma criticată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate.14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, Curtea constată că, potrivit art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, pentru una dintre următoarele fapte: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea [în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă; prezumţia este relativă]; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori; orice altă faptă săvârşită cu intenţie, care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, constatată potrivit prevederilor legale.16. Însă, în situaţia în care administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea mai sus menţionată, legiuitorul, prin art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a prevăzut că aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor, precum şi, în aceleaşi condiţii, de creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.17. Faţă de această împrejurare, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile criticate, prin care se circumscriu subiecţii ce pot introduce acţiune în justiţie pentru atragerea răspunderii persoanelor culpabile de starea de insolvenţă a debitorului, sunt contrare normelor constituţionale privind accesul liber la justiţie, deoarece limitează dreptul de acţiune al creditorului care nu este majoritar.18. În ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, Curtea constată că semnificaţia art. 21 din Constituţie este aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nicio categorie sau grup social, însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Astfel, accesul liber la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009).19. Astfel, prin cadrul legal în materie se stabilesc competenţe exclusive în cadrul procedurii insolvenţei, iar, în raport cu scopul procedurii de insolvenţă şi în conformitate cu principiile acestei proceduri, legiuitorul a recunoscut, în funcţie de interesul urmărit, legitimare procesuală fiecărui creditor sau creditorilor prin organele colective de reprezentare a intereselor acestora. Astfel, judecătorul-sindic efectuează controlul judecătoresc de legalitate, în timp ce administratorul judiciar ori lichidatorul sau, în mod excepţional, debitorul, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea, exercită atribuţiile manageriale, creditorii, prin organele acestora, pot controla, sub aspectul oportunităţii, deciziile manageriale adoptate de persoanele competente, dându-se, totodată, posibilitatea ca, în condiţiile prevăzute de lege, orice creditor, direct sau prin comitetul creditorilor, să poată formula contestaţie la judecătorul-sindic pentru motive de nelegalitate, în faţa căruia se pot prezenta nemulţumirile şi formula toate apărările pe care le consideră necesare, în condiţiile legii.20. Pentru procedura insolvenţei, în ceea ce priveşte acţiunile pentru atragerea răspunderii persoanelor culpabile de starea de insolvenţă, legiuitorul a stabilit că titularii acţiunii în răspundere sunt administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, adunarea creditorilor reprezentată prin preşedintele comitetului creditorilor sau un alt creditor, dacă un comitet nu a fost desemnat, respectiv un creditor desemnat de adunarea creditorilor, precum şi de creditorul majoritar.21. Or, tocmai în virtutea naturii speciale a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar, precum şi a principiilor care stau la baza procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, legiuitorul a atribuit calitate procesuală directă creditorului care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală, luând în considerare criteriul valorii creanţelor, aspect ce vizează protejarea creditorilor împotriva deciziei administratorului/ lichidatorului judiciar de a nu declanşa acţiunea în răspundere împotriva persoanelor care se fac vinovate de declanşarea stării de insolvenţă.22. Prin urmare, specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, fără ca prin acestea să fie aduse atingeri accesului liber la justiţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 635 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 12 ianuarie 2017).23. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Groupama Asigurări - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 21.329/3/2015/a1 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 26 noiembrie 2020.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu