DECIZIE Nr.
851 din 24 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 414 2 alin. 3 teza finala, art. 264
alin. 3 si 4 si art. 197 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 551 din 5 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4142 alin. 3 teza finală,
art. 264 alin. 3 şi 4 şi art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Valentin Adrian Codreanu în Dosarul nr. 3.108/208/2007 al
Judecătoriei Caransebeş.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 7 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 3.108/208/2007, Judecătoria Caransebeş a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4142
alin. 3 teza finală, art. 264 alin. 3 şi 4 şi art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul
de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Adrian Codreanu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 21, art. 61, art. 124
şi art. 126 alin. (2), deoarece nu se prevede în mod expres în legea procesuală
forma pe care trebuie să o îmbrace actul de verificare a legalităţii şi
temeiniciei rechizitoriului. Semnarea adresei de înaintare a dosarului către instanţa
de judecată nu poate fi considerată ca fiind rezultatul unui act de verificare
a actului de inculpare, ci doar o simplă corespondenţă între autorităţile
judiciare.
De asemenea, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
pronunţat Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008, prilej cu care a apreciat că, în
conformitate cu dispoziţiile art. 4142 alin. 3 teza finală din Codul
de procedură penală, lipsa verificării legalităţii şi temeiniciei
rechizitoriului reprezintă o nulitate relativă, şi nu absolută, care poate fi
acoperită de îndată sau prin acordarea unui termen de judecată. In opinia
autorului, o asemenea interpretare duce la situaţia incredibilă ca o hotărâre
judecătorească să modifice procedura de judecată, care, conform art. 126 alin.
(2) teza finală din Constituţie, este prevăzută numai prin lege. Astfel,
regulile referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală şi a instanţelor
de judecată, la actele de urmărire penală, la judecată, la termenele în care
trebuie sau pot fi îndeplinite anumite acte reprezintă norme procedurale a
căror stabilire revine exclusiv în competenţa legiuitorului. Faţă de această
situaţie, se mai arată că se încalcă liberul acces la justiţie şi la un proces
echitabil, precum şi principiul neretroactivităţii legii şi al aplicării legii
penale mai favorabile.
In temeiul aceloraşi considerente, justiţia nu se mai
înfăptuieşte în numele legii, ci în numele hotărârilor Inaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie, iar judecătorii nu se mai supun legii, ci doar acestor hotărâri,
care tind să anihileze drepturi şi garanţii procesuale.
Judecătoria Caransebeş opinează
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 4142 alin. 3 teza finală referitoare la
Recursul în interesul legii, art. 264 alin. 3 şi 4 referitoare la Actul
de sesizare a instanţei şi art. 197 alin. 2 şi 3 referitoare la Incălcările
care atrag nulitatea din Codul de procedură penală, care au următorul
conţinut:
-Art. 4142 alin. 3 teza finală: „Soluţiile
se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor
judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele
procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru
instanţe.";
- Art. 264 alin. 3 şi 4: „Rechizitoriul este
verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul
parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă
curtea de apel, iar când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face
de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un
procuror de la Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când urmărirea
penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul
general al acestui parchet. In cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă
şi înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul
ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente,
împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu
pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.";
- Art. 197 alin. 2 şi 3: „Dispoziţiile relative la
competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei,
la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute
sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii
şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului
sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii,
potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu
infractori minori.
Nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi
înlăturată în niciun mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi
se ia în considerare chiar din oficiu."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prin Decizia nr. 466 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 11 iunie 2008, a respins ca
neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4142
alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, statuând că prevederile art.
4142 din Codul de procedură penală consacră instituţia recursului în
interesul legii ca o cale extraordinară de atac, a cărei raţiune izvorăşte din
necesitatea de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, şi nu de a
se reforma hotărârile judecătoreşti definitive. In acest sens, teza finală a
alin. 3 al art. 4142 din Codul de procedură penală prevede că
dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.
Curtea a reţinut că această soluţie legislativă nu
încalcă cu nimic prevederile referitoare la accesul liber la justiţie, având în
vedere faptul că deciziile pronunţate ca urmare a formulării unui recurs în
interesul legii sunt obligatorii pentru instanţele ierarhic inferioare, acestea
urmând să ţină seama de ele în judecarea cauzelor aflate pe rolul lor în modul
prevăzut de lege.
Totodată, referitor la critica de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 4142 din Codul de procedură penală faţă de art.
61 din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută,
întrucât scopul căii de atac a recursului în interesul legii nu este acela de
creare a unor norme de drept, ci interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe
întreg teritoriul ţării de către Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se
pronunţă exclusiv asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare
diferită din partea instanţelor judecătoreşti.
Curtea a mai constatat că nu poate fi reţinută nici
critica de neconstituţionalitate a prevederilor contestate faţă de art. 124
alin. (1) şi (3) din Constituţie, deoarece în Decizia nr. 528 din 2 decembrie
1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26
februarie 1998, Curtea a statuat că principiul supunerii judecătorului numai
faţă de lege, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituţie, „nu are şi nici nu
poate să aibă semnificaţia aplicării diferite şi chiar contradictorii a uneia
şi aceleiaşi dispoziţii legale, în funcţie exclusiv de subiectivitatea
interpretării unor judecători diferiţi. O asemenea concepţie nu ar putea duce
decât la consacrarea, chiar pe temeiul independenţei judecătorilor, a unor
soluţii ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât,
legea fiind aceeaşi, aplicarea ei nu poate fi diferită". De asemenea,
Curtea a constatat că „asigurarea caracterului unitar al practicii judiciare
este impusă şi de principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa
legii şi a autorităţilor publice, deci inclusiv a autorităţilor judecătoreşti,
deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia şi
aceleiaşi legi soluţiile instanţelor judecătoreşti ar fi diferite şi chiar
contradictorii".
In plus, tot prin Decizia nr. 466/2008 Curtea a statuat
că prevederile art. 4142 din Codul de procedură penală reprezintă
expresia normei constituţionale potrivit căreia „Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte
instanţe judecătoreşti, potrivit competentei sale".
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă,
inclusiv pentru excepţia ce vizează dispoziţiile art. 264 alin. 3 şi 4 şi art.
197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală.
Cât priveşte celelalte aspecte invocate de autor în
susţinerea excepţiei, respectiv cele referitoare la verificarea legalităţii şi
temeiniciei actului de inculpare şi la incidenţa într-un caz ori altul a
dispoziţiilor ce reglementează încălcări care atrag nulitatea absolută ori
relativă, Curtea constată că acestea au fost dezlegate de Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008, prilej cu care a
admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului
de pe lângă Inalta Curte de Casaţie si Justiţie, urmând ca dispoziţiile art.
264 alin. 3 din Codul de procedură penală să se interpreteze în sensul că
rechizitoriul trebuie să conţină menţiunea „verificat sub aspectul legalităţii
şi temeiniciei", iar lipsa menţiunii atrage neregularitatea actului de
sesizare, în condiţiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, în
sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea
unui termen în acest scop. De asemenea, toate aceste critici vizează modul de
aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale, care, potrivit art. 2 alin.
(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate
de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 4142 alin. 3 teza finală, art. 264 alin. 3 şi 4
şi art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Valentin Adrian Codreanu în Dosarul nr. 3.108/208/2007 al Judecătoriei
Caransebeş.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru