DECIZIE Nr. 85
din 10 decembrie 2007
cu privire la competenta
materiala de solutionare a actiunilor formulate impotriva inscrierii
incidentului bancar la Centrala de Incidente si Plati din cadrul Bancii
Nationale a Romaniei.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 685 din 7 octombrie 2008
Dosar nr. 53/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la
competenta materiala de solutionare a actiunilor
formulate impotriva inscrierii incidentului bancar la Centrala de Incidente si
Plati din cadrul Bancii Nationale a Romaniei.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 86 de
judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de
procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, solicitând admiterea acestuia şi pronunţarea unei decizii, în sensul că
acţiunile formulate împotriva înscrierii incidentului bancar la Centrala de
Incidente şi Plăţi din cadrul Băncii Naţionale a României sunt de competenţa
tribunalului, ca instanţă de drept comun în materie comercială, în conformitate
cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
Prin recursul în interesul legii, declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, se învederează că în practica judiciară nu există un punct de vedere
unitar cu privire la competenţa materială de soluţionare a acţiunilor formulate
împotriva înscrierii incidentului bancar la Centrala de Incidente şi Plăţi din
cadrul Băncii Naţionale a României.
S-a relevat că unele instanţe au considerat că, din
moment ce dispoziţiile din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993, astfel cum a fost
aprobată prin Legea nr. 83/1994, care a modificat prevederile Legii nr. 58/1934
şi ale Legii nr. 59/1934, stabilesc competenţa de soluţionare a acţiunilor
privind cecul, cambia şi biletul la ordin în favoarea judecătoriei, tot
judecătoriei trebuie să îi revină şi competenţa de soluţionare şi acţiunile
formulate împotriva înscrierii incidentului bancar.
S-a motivat că aceste
instrumente de plată au valoare de titluri executorii, astfel că tot ceea ce
are legătură cu oprirea folosirii lor, inclusiv verificarea respectării de
către utilizatori a obligaţiilor de executare a unor asemenea instrumente,
revine judecătoriei, ca instanţă de executare.
Alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că astfel de
acţiuni au un caracter comercial, neevaluabil în bani, încât competenţa de
soluţionare a lor în primă instanţă revine tribunalului în baza art. 2 pct. 1
lit. a) din Codul de procedură civilă.
In motivarea acestui din urmă punct de vedere s-a
subliniat că asemenea acţiuni sunt distincte, întemeiate pe dispoziţiile
Regulamentului nr. 1/2001 emis de Banca Naţională a României, fără să le fie
aplicabile prevederile speciale referitoare la cambie, bilet la ordin sau cec,
astfel încât nici competenţa de soluţionare nu poate fi stabilită în raport cu
acele norme.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Intr-adevăr, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul
de procedură civilă, procesele şi cererile în materie comercială al căror
obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum şi procesele şi cererile în
această materie al căror obiect este' neevaluabil în bani sunt de competenţa
tribunalului, în primă instanţă.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art.
1 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2001 privind organizarea şi funcţionarea la
Banca Naţională a României a Centralei Incidentelor de Plăţi, această
autoritate este un centru de intermediere care gestionează informaţia specifică
incidentelor de plăţi, pentru interesul public, inclusiv pentru scopurile
utilizatorilor.'
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din
acelaşi regulament, incidentul de plată' reprezintă „neîndeplinirea întocmai şi
la timp a obligaţiilor participanţilor, înaintea sau în timpul procesului de
decontare a instrumentului, obligaţii rezultate prin efectul legii şi/sau al contractului care
le reglementează, a căror neîndeplinire este adusă la cunoştinţă CIP de către persoanele declarante, pentru
apărarea interesului public;".
Este adevărat că acest act normativ, deşi reglementează
înfiinţarea şi funcţionarea Centralei Incidentelor de Plăţi (CIP), nu
stabileşte competenţa de soluţionare a acţiunilor în legătură cu incidentele de
plată.'
In lipsa unei atare reglementări, într-o asemenea
situaţie, instanţa competentă să soluţioneze aceste acţiuni nu poate fi decât
instanţa comercială de drept comun, respectiv tribunalul, având în vedere
natura juridică a activităţii desfăşurate de Centrala Incidentelor de Plăţi.
Astfel, Centrala Incidentelor de Plăţi este organizată
şi funcţionează la nivelul Băncii Naţionale a României, iar operaţiunile
desfăşurate de aceasta sunt de natură bancară.
Or, în acest sens, prin art. 3 pct. 11 din Codul comercial sunt considerate fapte de comerţ şi
operaţiunile de bancă şi schimb, fără să fie definit însă în ce constă
operaţiunea fundamentală de bancă pentru a fi considerată o faptă de comerţ
obiectivă.
Faţă de această situaţie, caracterizarea ei se poate
realiza prin raportare la reglementarea activităţii bancare, denumită şi de
comerţ de bancă, astfel cum este reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007.
In acest sens, prin art. 285 din ordonanţa menţionată
se prevede că „băncile sunt instituţii de credit cu vocaţie universală, care
pot desfăşura oricare dintre activităţile prevăzute în secţiunea 1.2 a cap. II din titlul I, partea I", iar în
conformitate cu art. 18 alin. (1) lit. r) din acelaşi act normativ,
„instituţiile de credit pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate [...] r)
orice alte activităţi sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu
domeniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care
reglementează respectivele activităţi, dacă este cazul".
Este semnificativ că în alin. (3) al aceluiaşi articol
se precizează că „dispoziţiile alin. (1) se interpretează şi se aplică astfel
încât activităţile enumerate la alin. (1) să acopere orice operaţiuni,
tranzacţii, produse şi servicii care se înscriu în sfera acestor activităţi sau
pot fi asimilate acestora, inclusiv serviciile auxiliare acestor
activităţi".
Ca urmare, chiar dacă prin Codul comercial nu sunt
definite operaţiunile de bancă şi schimb, cât timp aceste operaţiuni sunt
suficient stabilite şi delimitate de alte activităţi în cadrul secţiunii 1.2 a
cap. II din titlul I partea I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
99/2006, se impune să se constate că actele de gestionare a informaţiei
specifice incidentelor de plăţi constituie operaţiuni bancare accesorii,
efectuate de Banca Naţională a României prin Centrala Incidentelor de Plăţi,
având astfel vădită natură comercială.
De altfel, prin art. 56 din Codul comercial se prevede
că „dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii
sunt supuşi, în ce priveşte acest act, legii comerciale", aşa că şi în
situaţia când printre utilizatorii informaţiilor gestionate de Centrala
Incidentelor de Plăţi se află şi persoane fizice sau juridice care nu au
calitatea de comerciant este aplicabilă tot legea comercială pentru că întregul
raport juridic are un asemenea caracter.
Aşadar, câtă vreme pentru una dintre părţi, respectiv
Banca Naţională a României, prin Centrala Incidentelor de Plăţi, actul este
comercial, întregul raport juridic ce se referă la actul respectiv trebuie să
fie supus legii comerciale.
Caracterul special al normelor
de drept comercial faţă de cele ale Codului civil, subliniat prin art. 1 din
Codul comercial, determină deci aplicarea reglementărilor din acest cod
oricăror acte care privesc raporturi juridice în care una dintre părţi are
calitatea de comerciant, chiar dacă o atare calitate lipseşte celorlalte părţi,
astfel că litigiile ivite în legătură cu astfel de raporturi revin în
competenţa de judecată a tribunalului, ca primă instanţă de drept comun, în
materie comercială, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) din
Codul de procedură civilă.
De aceea, prevederile din Legea nr. 58/1934 asupra
cambiei şi biletului la ordin, precum şi din Legea nr. 59/1934 asupra Cecului,
prin care se stabileşte că judecătoria este instanţa competentă să soluţioneze
cererile având ca obiect învestirea cu formulă executorie a cambiei, a
biletului la ordin, a cecului sau a opoziţiei la executarea acestor titluri, nu
sunt aplicabile în cazul acţiunilor formulate împotriva înscrierii incidentelor
de plăţi, deoarece dispoziţiile cu caracter normativ ale celor două legi, fiind
cu caracter special, restrâns numai la domeniile pe care le reglementează,
derogatorii de la normele generale, nu pot fi decât de strictă interpretare şi
nesusceptibile de a fi luate în considerare prin
analogie.
Aşa fiind, cum operaţiunile efectuate de Banca
Naţională a României prin Centrala Incidentelor de Plăţi sunt fapte de comerţ
obiective, iar litigiile ce se nasc din aceste raporturi juridice de natură
comercială nepatrimoniale, soluţionarea lor nu poate reveni decât tribunalului,
ca primă instanţă de drept comun în materie comercială.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu referire
la art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în
interesul legii şi a se stabili că acţiunile în anularea incidentelor de plăţi
înscrise în Fişierul naţional de incidente de plăţi sunt de competenţa
tribunalului, ca primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
In aplicarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din
Codul de procedură civilă, raportat la art. 3 pct. 11
din Codul comercial, stabilesc:
Acţiunile în anularea incidentelor de plăţi înscrise în
Fişierul naţional de incidente de plăţi sunt de competenţa tribunalului, ca
primă instanţă.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie
2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei