Decizia Nr.849 din 18.10.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Remus Florinel Cernea în Dosarul nr. 38.151/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului nr. 792D/2012 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Acesta arată că prevederile art. 26 din Legea nr. 60/1991 sunt abuzive şi îngrădesc libertatea de întrunire, garantată de art. 39 din Constituţie şi de art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu prevăd şi posibilitatea unor întruniri sau manifestări publice spontane. Există, în practică, diverse situaţii conjuncturale ce pot declanşa o puternică emoţie sau euforie publică, exprimată printr-o manifestare publică, paşnică şi spontană; or, Legea nr. 60/1991 - lege preconstituţională - sancţionează orice fel de întrunire publică desfăşurată fără a fi anterior declarată sau înregistrată. Autorul excepţiei invocă, în sprijinul pretinsei neconstituţionalităţi a art. 26 din Legea nr. 60/1991, Hotărârea din 24 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Brega şi alţii împotriva Republicii Moldova şi Hotărârea din 27 iunie 2000 pronunţată de aceeaşi instanţă în Cauza Salman împotriva Turciei.Reprezentantul Ministerului Public arată, faţă de criticile de neconstituţionalitate formulate, că Legea nr. 60/1991 nu prevede desfăşurarea unor adunări publice spontane, dar nici nu le interzice. Condiţia generală a desfăşurării adunărilor publice, prevăzută atât în legea română, cât şi în art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este aceea ca respectiva manifestare publică să nu contravină ordinii şi unor interese publice, iar sub acest aspect, dispoziţiile legale criticate instituie limitări rezonabile. Solicită, în concluzie, respingerea excepţiei ca neîntemeiată, apreciind că autorul acesteia este, în realitate, nemulţumit de modalitatea de interpretare şi aplicare a textului legal criticat.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 5 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 38.151/299/2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Remus Florinel Cernea într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 26 din Legea nr. 60/1991.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile de lege criticate sancţionează cu amenzi de la 1.000 la 10.000 lei inclusiv manifestările de stradă neanunţate şi spontane, restricţionând libertatea întrunirilor, prevăzută de art. 39 din Constituţie. Există situaţii neprevăzute, caracterizate prin rapiditatea derulării unor evenimente cu largă rezonanţă publică (de exemplu, înlăturarea unui regim dictatorial dintr-o ţară sau cazul unor succese sportive care generează o euforie generală), care nu permit anunţarea unor manifestări publice cu 3 zile înainte, dar care legitimează ieşirea în stradă. Legea nu ar trebui să fie un temei pentru amenzi abuzive, ci să prevadă excepţii sau situaţii în care adunările spontane reprezintă o formă liberă şi legitimă a libertăţii întrunirilor.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, fiecare stat având posibilitatea să adopte măsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestărilor licite ale cetăţenilor săi.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază în punctul său de vedere că dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 60/1991 sunt constituţionale. Desfăşurarea adunărilor publice doar cu condiţia declarării lor prealabile nu contravine libertăţii de întrunire, instanţa de contencios al drepturilor omului reţinând, în acest sens, că fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestaţiilor licite ale cetăţenilor săi şi că pentru întrunirile ce au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligaţiei de a se obţine o autorizaţie prealabilă, întrucât autorităţile au posibilitatea, în aceste condiţii, să vegheze asupra respectării ordinii publice şi să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestaţiilor să fie pe deplin asigurată (Hotărârile 10 octombrie 1979 şi din 17 octombrie 1985, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Rassemblement jurassien împotriva Elveţiei şi Plattform „Ärzte für das Leben“ împotriva Austriei).Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat, până la data întocmirii raportului, punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, care au următorul cuprins:Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni: a)organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise; b)nerespectarea orelor de desfăşurare, traseelor de deplasare sau locului şi perimetrului destinat adunării publice; c)neluarea de către organizatori a măsurilor de întrerupere a adunării publice, când constată că au intervenit fapte de natura celor prevăzute în art. 2; d)participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise şi urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfăşurare a acestora, la avertizările şi somaţiile organelor de ordine făcute potrivit legii; e)instigarea prin orice mijloace, iniţierea sau recurgerea la acţiuni violente sau alte manifestări, cu intenţia de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice; f)refuzul de a părăsi imediat adunarea, dacă măsura a fost dispusă de conducătorii acţiunilor; g)organizarea sau participarea la contramanifestaţii desfăşurate în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare; h)introducerea sau desfacerea băuturilor alcoolice în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, pe toată durata acestora; i)refuzul de a părăsi imediat adunarea la solicitarea organelor de ordine, potrivit legii.Contravenţiile prevăzute la alin. 1 lit. a)-c) se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei, iar cele prevăzute la lit. d), e), f), g), h) şi i), cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei. Pentru contravenţiile de la lit. a)-c) se sancţionează, după caz, organizatorii sau persoanele fizice responsabile pentru conducerea adunărilor publice. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 39 din Constituţie referitoare la libertatea întrunirilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea Constituţională constată că s-a mai pronunţat asupra conformităţii dispoziţiilor art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice cu normele art. 39 din Constituţie şi ale art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la libertatea de întrunire. Prin Decizia nr. 1.123 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, Curtea a respins excepţia, reţinând că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 11 din Convenţie presupune că fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestaţiilor licite ale cetăţenilor săi şi că pentru întrunirile ce au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligaţiei de a se obţine o autorizaţie prealabilă, întrucât autorităţile au posibilitatea, în aceste condiţii, să vegheze asupra respectării ordinii publice şi să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestaţiilor să fie pe deplin asigurată.Curtea observă însă că în prezenta cauză criticile de neconstituţionalitate formulate nu relevă un real raport de contrarietate între norma legală atacată şi textul fundamental invocat, chiar dacă se pretinde încălcarea art. 39 din Constituţie, ci evidenţiază, mai degrabă, o lacună legislativă, care, în interpretarea subiectivă a autorului excepţiei, are consecinţe de natură să afecteze dreptul fundamental la liberă întrunire.În acest sens, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora „legea nu ar trebui să fie un temei pentru amenzi abuzive, ci să prevadă excepţii sau situaţii în care adunările spontane reprezintă o formă liberă şi legitimă a libertăţii întrunirilor“, au caracterul unor propuneri de lege ferenda, referitoare la anumite completări sau excepţii pe care textul de lege criticat ar trebui să le conţină. Autorul excepţiei nu critică ceea ce dispoziţiile legale examinate prevăd expressis verbis, şi anume sancţionarea adunărilor publice spontane, ci doreşte, în realitate, reglementarea, în cuprinsul Legii nr. 60/1991, a unei excepţii de la regimul adunărilor publice, care să permită desfăşurarea, fără nicio condiţionare, a unor asemenea manifestări publice spontane.Or, formularea, în motivarea unei excepţii, a unor argumente ce tind la modificarea legislativă a textului legal criticat nu poate constitui o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate. În exercitarea rolului său de garant al Constituţiei, Curtea Constituţională nu se poate transforma în legiuitor pozitiv fără a încălca astfel dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi ale art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Remus Florinel Cernea în Dosarul nr. 38.151/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi