DECIZIE Nr.
848 din 8 iulie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 333/2003 privind
paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 570 din 29 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihai Paul Cotta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 333/2003 privind
paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Axa Vip Protect" - S.R.L, şi Constantin
Alexa în Dosarul nr. 39/2/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde Serviciul Român de
Informaţii, prin consilier juridic, lipsind celelalte părţi, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Serviciului
Român de Informaţii solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate,
precizând că textul legal criticat prevede, pentru funcţionarea societăţilor de
pază şi protecţie, necesitatea obţinerii avizului prealabil al Serviciului
Român de Informaţii, fără a se specifica şi procedura eliberării acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că
textul legal criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 4 martie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 39/2/2007, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 333/2003, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Axa Vip Protect" - S.R.L. şi Constantin
Alexa în cauza ce are ca obiect judecarea recursului împotriva sentinţei prin
care s-a respins cererea de anulare a actului administrativ, formulată de
autorii excepţiei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că art. 20 din Legea nr. 333/2003 este
neconstituţional în raport cu dispoziţiile art. 21, 41, 45, 51, 52, 53 şi 135
din Constituţie, ale art. 2, 7 şi 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, ale art. 14 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la
Convenţie, pentru următoarele motive:
Conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003,
pentru obţinerea licenţei de funcţionare a societăţilor specializate de pază şi
protecţie este necesar şi avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii.
Conform art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2004, neacordarea avizului de
către Serviciul Român de Informaţii nu se motivează în situaţia în care este
fundamentată pe date şi informaţii care privesc siguranţa naţională a României.
Intrucât nici partea în cauză, dar nici instanţa de judecată nu pot cunoaşte
concret dacă există sau nu fapte privind siguranţa naţională, sunt încălcate
dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 24, 51 şi 53 din Constituţie, precum şi
ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale. Pe cale de consecinţă, se îngrădeşte şi dreptul la muncă al
persoanei în cauză care se află în imposibilitate de a-şi exercita profesia
corespunzătoare pregătirii sale, prevăzut de art. 41 din Constituţie.
Din interpretarea dispoziţiilor
art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, coroborate cu cele ale art. 2 din
Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2004, rezultă că unei persoane juridice i se
impun condiţii speciale în vederea obţinerii licenţei de funcţionare, iar prin
faptul că neacordarea avizului nu se motivează, persoana juridică nu poate să
înlăture cauza care a condus la imposibilitatea desfăşurării activităţii sale,
neştiind motivul direct. Se încalcă, astfel, prevederile art. 45 din
Constituţie, precum şi cele ale art. 2, 7 şi 11 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului.
Se mai arată că, pentru aceleaşi motive, sunt încălcate
şi art. 5 şi 9 din Legea nr. 21/1996, iar art. 3 din Hotărârea Guvernului nr.
1.010/2004 „este vădit abuziv, întrucât [neacordarea avizului] nu este
condiţionată de existenţa unui dosar de cercetare penală aflat pe rolul
organelor penale competente care să poată justifica nemotivarea refuzului
Serviciului Român de Informaţii de a emite avizul".
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
excepţia este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate nu
încalcă prevederile constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât se bazează pe
premisa greşită că art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 prevede că
neacordarea avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii să fie
nemotivată.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că textul de
lege nu conţine dispoziţii
contrare dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei şi de a
beneficia de un proces echitabil.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 20
din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi
protecţia persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 525 din 22 iulie 2003, cu modificările aduse prin art. II pct. 1 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2005 pentru modificarea lit. h) a art.
17 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor,
bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 205 din 10 martie 2005, ordonanţă aprobată prin
Legea nr. 151/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
441 din 25 mai 2005.
Dispoziţiile de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 20: „(1) Societăţile
specializate de pază şi protecţie sunt societăţi comerciale private care se
constituie şi funcţionează potrivit legislaţiei comerciale şi prevederilor
prezentei legi, având ca obiect de activitate paza obiectivelor, bunurilor sau
valorilor, paza transporturilor de bunuri şi valori importante, în condiţii de
maximă siguranţă a acestora, precum şi protecţia persoanelor.
(2) Societăţile specializate de pază şi protecţie
funcţionează în baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei
Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii, pentru cel
puţin unul dintre obiectele de activitate prevăzute la alin. (4), care poate fi
reînnoită la fiecare 3 ani. Retragerea avizului prealabil al Serviciului Român
de Informaţii poate constitui temei pentru anularea licenţei de funcţionare.
(3) Pentru obţinerea licenţei de funcţionare este
necesară întrunirea următoarelor condiţii:
a) prezentarea regulamentului de organizare şi
funcţionare a societăţii;
b) prezentarea listei cu mijloacele materiale,
tehnice, de transport, de comunicaţii, cu mijloacele audio-video, aparatura de
recunoaştere şi identificare, sistemele de alarmă împotriva efracţiei,
sistemele de cronometrare şi numărare, cu centrele de supraveghere şi
dispeceratele, tehnica de calcul şi softul utilizat, cu armamentul şi alte
mijloace tehnice care vor face parte din dotarea societăţii, în funcţie de
obiectul de activitate;
c)prezentarea dovezilor de înregistrare cu denumirea
societăţii şi a însemnelor distinctive înregistrate la Oficiul de Stat pentru
Invenţii şi Mărci;
d)prezentarea notificării prin care se
încunoştinţează consiliul judeţean sau, după caz, Consiliul General al
Municipiului Bucureşti despre faptul că societatea va avea sediul social în zona de responsabilitate a acestora;
e) prezentarea dovezii de achitare a taxei pentru
obţinerea licenţei de funcţionare;
f) prezentarea atestatului profesional pentru
persoanele care execută activităţi de pază şi protecţie.
(4) Societăţile specializate de pază şi protecţie
pot avea unul sau mai multe dintre următoarele obiecte de activitate:
a) servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi
valorilor, precum şi servicii de consultanţă în domeniu;
b)servicii de pază a transporturilor de bunuri şi
valori importante, precum şi servicii de consultanţă în domeniu;
c)servicii de protecţie personală specializată,
denumită gardă de corp, şi servicii de consultanţă în domeniu.
(5) Prin servicii de
pază se înţelege:
a) paza proprietăţii împotriva accesului neautorizat
sau a ocupării abuzive;
b)paza proprietăţii împotriva furturilor, a
distrugerilor, incendiilor, precum şi a altor acţiuni producătoare de pagube
materiale;
c)detectarea substanţelor, armelor, explozibililor
sau a materialelor de orice natură care pot provoca o pagubă;
d) paza proprietăţii intelectuale;
e) paza mediului înconjurător;
f) furnizarea către autorităţile competente a
informaţiilor legate de incidentele apărute în timpul activităţii de pază.
(6)Prin servicii de pază
a transporturilor de bunuri şi valori importante se înţelege:
a) organizarea şi asigurarea pazei transportului
terestru, pe apă sau aerian al unor bunuri de importanţă deosebită, valori sau
al oricărui alt obiect pe care beneficiarul serviciului îl denumeşte astfel;
b) organizarea şi
asigurarea pazei transportului unor date şi informaţii, indiferent de suportul
pe care acestea se află şi de modalitatea aleasă pentru transmitere;
c)organizarea şi asigurarea, potrivit legislaţiei în
vigoare, a protejării mijloacelor de comunicaţii;
d) organizarea şi asigurarea transportului pentru
persoanele care solicită să fie transportate în condiţii de maximă siguranţă;
e)furnizarea către autorităţile competente a datelor
despre incidentele apărute în timpul activităţii de transport.
(7)Prin serviciu de
protecţie specializată a persoanei - gardă de corp - se înţelege:
a) protejarea vieţii şi integrităţii corporale a
persoanei aflate sub protecţie;
b)protejarea persoanei aflate sub protecţie
împotriva hărţuirii, pedepsită de lege;
c)protejarea
persoanei aflate sub protecţie în timpul transportului;
d)furnizarea către autorităţile competente a
informaţiilor legate de incidentele apărute în timpul activităţii de protecţie.
(8)Prin serviciu de
consultanţă se înţelege:
a)asistenţă cu privire la activităţile care fac
obiectul prevederilor alin. (5)-(7);
b) întocmirea de analize, evaluări şi rapoarte
asupra riscurilor la adresa securităţii persoanei, proprietăţii sau mediului.
(9)Conducătorul societăţii specializate de pază şi
protecţie trebuie să obţină avizul inspectoratului de poliţie judeţean sau al
Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, după caz, în a cărei
rază teritorială îşi are sediul societatea respectivă.
(10)Unitatea de poliţie competentă poate acorda
avizul persoanei prevăzute la alin. (9), care are cetăţenie română sau
cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului
Economic European, a împlinit vârsta de 21 de ani, posedă pregătire
corespunzătoare atribuţiilor ce îi revin, este cunoscută ca având o bună
conduită cetăţenească şi nu a suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite
cu intenţie."
Autorul excepţiei susţine că prevederile legale
criticate sunt neconstituţionale în raport cu următoarele dispoziţii
constituţionale: art. 21 privind accesul la justiţie, art. 41 privind munca şi
protecţia socială a muncii, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 51
privind dreptul de petiţionare, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate
de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 referitor la economie. Sunt
invocate, totodată, şi prevederile art. 2, 7 şi 11 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, art. 14 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 12
la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Criticile autorului excepţiei se întemeiază, în esenţă,
pe faptul că alin. (2) al art. 20 din Legea nr. 333/2003, care prevede că
societăţile specializate de pază şi protecţie pot funcţiona în baza licenţei
eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul prealabil al
Serviciului Român de Informaţii, „creează posibilitatea
ca Serviciul Român de Informaţii să nu-şi motiveze
neacordarea avizului".
Analizând aceste critici, Curtea reţine că dispoziţiile
legale menţionate prevăd condiţionarea funcţionării societăţilor specializate
de pază şi protecţie de licenţa eliberată de Inspectoratul General al Poliţiei
Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii, fără a institui
şi alte obligaţii în cazul neacordării acestuia, cum ar fi nemotivarea
neacordării avizului. Existenţa unei astfel de prevederi în Normele
metodologice privind eliberarea, reînnoirea, suspendarea şi anularea licenţelor
de funcţionare pentru societăţile specializate de pază şi protecţie, avizarea
conducătorilor şi atestarea agenţilor de pază, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 1.010 din 25 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 722 din 10 august 2004, excedează controlului de
constituţionalitate exercitat de Curte. In consecinţă, nu poate fi vorba de o
contrarietate a prevederilor legale criticate cu dispoziţiile din Constituţie
şi din documentele internaţionale invocate în susţinerea excepţiei,
reglementarea obligativităţii avizului prealabil al Serviciului Român de
Informaţii pentru funcţionarea societăţilor specializate de pază şi protecţie
fiind rezultatul opţiunii legiuitorului.
Prin Decizia nr. 384 din 17 aprilie 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007, Curtea
Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 20 din Legea nr. 333/2003. S-a reţinut prin această decizie că textul
legal criticat nu prevede nicio situaţie în care neacordarea sau retragerea
avizului Serviciului Român de Informaţii nu ar trebui motivată, iar motivele nu
ar putea fi aduse la cunoştinţa părţii interesate ori instanţei judecătoreşti
învestite cu soluţionarea unui eventual litigiu.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea jurisprudenţei, atât soluţia, cât şi considerentele
cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse,
în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor,
bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Axa Vip Protect" - S.R.L, şi Constantin Alexa în Dosarul nr.
39/2/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta