DECIZIE Nr.
846 din 8 iulie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 67 alin. (1) si art. 68 din Legea
nr. 59/1934 asupra Cecului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 578 din 31 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae
Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Ion Tiucă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (1) şi art. 68 din Legea
nr. 59/1934 asupra Cecului, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Tobrasco" - S.R.L. în Dosarul nr. 8.793/271/COM/2007 al Tribunalului
Bihor - Secţia comercială şi contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii că partea Călin
Ionel Crăciun a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită
respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textele de lege
criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 20 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 8.793/271/COM/2007, Tribunalul
Bihor-Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67
alin. (1) şi art. 68 din Legea nr. 59/1934 asupra Cecului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tobrasco" - S.R.L.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă,
că art. 67 alin. (1) din Legea nr. 59/1934 este neconstituţional „în măsura în
care îngrădeşte dreptul trăgătorului de a cere anularea unei file CEC ce nu a
fost niciodată dată în posesia unui beneficiar, fiind pierdută sau furată
direct de proprietarul carnetului de file CEC". Cu privire la art. 68 din
acelaşi act normativ, se susţine că încalcă liberul acces la justiţie, întrucât
împiedică trăgătorul „să introducă un recurs efectiv împotriva hotărârii
pronunţate" şi, de asemenea, prin aceea că „nu prevede dreptul niciuneia
dintre părţile participante la procedură să promoveze un recurs efectiv
împotriva hotărârii". In cauză, Judecătoria Bihor a dispus admiterea
cererii formulate de Societatea Comercială „Tobrasco" S.R.L. din Oradea în
temeiul art. 67 alin. (1) din Legea nr. 59/1934 şi a dispus anularea unei file
CEC cu privire la care reclamanta a susţinut că a fost sustrasă de la sediul
său.
Impotriva acestei sentinţe a formulat opoziţie, în
temeiul art. 68 din acelaşi act normativ, numitul Călin Ionel Crăciun, arătând
că este „nu numai deţinătorul, dar şi posesorul legitim al filei CEC a cărei
anulare s-a solicitat", întrucât aceasta i-a fost remisă de Societatea
Comercială „Tobrasco" - S.R.L. cu ocazia unui contract de împrumut. In
consecinţă, a invocat şi lipsa calităţii procesuale active a acesteia din urmă,
în opinia sa societatea comercială neavând calitatea de „posesor" al
cecului pentru a putea cere anularea acestuia în condiţiile art. 67 alin. (1)
din Legea nr. 59/1934, ceea ce a determinat ridicarea prezentei excepţii de
neconstituţionalitate de către Societatea Comercială „Tobrasco" - S.R.L.
Tribunalul Bihor - Secţia comercială şi contencios
administrativ apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că normele criticate nu
încalcă dispoziţiile constituţionale şi din actele internaţionale invocate.
Arată că prin aceste norme „legiuitorul a pus la îndemâna părţii interesate
atât dreptul de a se adresa instanţei, cât şi de a formula opoziţie în contra
ordonanţei pronunţate de preşedintele judecătoriei". In plus, mai arată că
accepţiunea dată „recursului" de Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale „este aceea de acces la instanţă, şi nu
de cale de atac de felul celei reglementate în dreptul intern român sub această
denumire".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu încalcă liberul
acces la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 67 alin. (1)şi art. 68 din Legea nr. 59/1934
asupra Cecului, publicată în
Monitorul Oficial nr. 100 din 1 mai 1934, cu modificările şi completările
ulterioare, având următorul cuprins:
- Art. 67 alin. (1): „In
caz de pierdere, sustragere sau distrugere a cecului, posesorul va putea
înştiinţa despre aceasta pe tras şi să solicite anularea titlului printr-o
cerere adresată preşedintelui judecătoriei de la locul de plată a
cecului.";
- Art. 68: „In termen de 15
zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial deţinătorul cecului va
putea face opoziţie în contra acestei ordonanţe, opoziţie ce se va comunica
petiţionarului, trasului şi trăgătorului, odată cu citarea lor înaintea
tribunalului locului de plată."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale se invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20 - Tratatele
internaţionale privind drepturile omului şi art. 21
- Accesul liber la justiţie, precum şi a dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un recurs
efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că prin criticile formulate în cauză nu este pusă în discuţie o
problemă de constituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a legii în
raport cu situaţia de fapt dedusă judecăţii. Astfel, în realitate, Curtea
Constituţională este chemată să se pronunţe asupra înţelesului noţiunii de
„posesor", prevăzută de art. 67 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, respectiv
să stabilească, implicit, dacă autoarea excepţiei poate avea calitate
procesuală în acţiunea de anulare a titlului în caz de pierdere, sustragere sau
distrugere a acestuia. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,
Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care este sesizată, interpretarea şi aplicarea legii în cauzele
deduse judecăţii fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cadrul
căilor de atac prevăzute de lege.
De altfel, procedura reglementată de dispoziţiile
legale criticate dă expresie liberului acces la justiţie şi dreptului la un
recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, permiţând atât posesorului
cecului, cât şi deţinătorului acestui titlu comercial de valoare să se adreseze
instanţei şi, beneficiind de toate garanţiile unui proces echitabil, să îşi
valorifice drepturile ce decurg din acest titlu. In acelaşi sens Curtea
Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, reţinând, prin Decizia
nr. 172 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 190 din 20
martie 2007, că soluţia legislativă adoptată de legiuitor prin dispoziţiile
art. 67 şi art. 68 din Legea nr. 59/1934 „nu relevă niciun fine de
neconstituţionalitate, drepturile şi garanţiile procesuale pentru realizarea
accesului liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului
la apărare nefiind înfrânte".
Pentru motivele mai sus
arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1)şi
(6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 67 alin. (1) şi art. 68 din Legea nr. 59/1934 asupra Cecului,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tobrasco" - S.R.L. în Dosarul
nr. 8.793/271/COM/2007 al Tribunalului Bihor - Secţia comercială şi contencios
administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta