DECIZIE Nr. 83
din 10 decembrie 2007
cu privire la interpretarea
si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 494 fraza I din Codul de procedura
penala, referitoare la instanta competenta sa se pronunte asupra reabilitarii
judecatoresti in situatia in care, prin schimbarea normelor legale de
competenta, instanta care a judecat cauza in prima instanta nu mai are aceasta
competenta in momentul introducerii cererii.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 780 din 21 noiembrie 2008
Dosar nr. 57/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea
judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul
legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu
privire la interpretarea si aplicarea unitara a
dispozitiilor art. 494 fraza I din Codul de procedura penala, referitoare la
instanta competenta sa se pronunte asupra reabilitarii judecatoresti in
situatia in care, prin schimbarea normelor legale de competenta, instanta care
a judecat cauza in prima instanta nu mai are aceasta competenta in momentul
introducerii cererii.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 88 de
judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea,
adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general
al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut
recursul în interesul legii, punând concluzii de admitere a acestuia în sensul
de a se stabili că, în ipoteza modificării normelor privind competenţa
materială, soluţionarea cererii de reabilitare revine instanţei care, potrivit
legii în vigoare la data introducerii acesteia, este competentă să judece
fondul cauzei.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că
nu există un punct de vedere unitar cu privire la instanţa competentă să
soluţioneze cererea de reabilitare judecătorească în situaţia în care, prin
schimbarea normelor legale de competenţă, instanţei care a judecat cauza în
primă instanţă nu îi mai revine această competenţă în momentul introducerii
cererii.
Astfel, unele instanţe au decis că instanţa competentă
să soluţioneze cererea de reabilitare este aceea care a judecat în primă
instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea, chiar dacă la momentul
introducerii cererii, prin schimbarea normelor legale, competenţa revine altei
instanţe.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că,
în caz de modificare a competenţei materiale, cererea de reabilitare se
soluţionează de instanţa competentă să judece fapta în primă instanţă la data
introducerii cererii.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legii.
Intr-adevăr, potrivit art. 494 din Codul de procedură
penală, instanţa competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti
este fie judecătoria sau tribunalul care a judecat în primă instanţă cauza în
care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa
corespunzătoare, în a cărei rază teritorială domiciliază condamnatul.
Este de observat în această privinţă că o cerere de
reabilitare judecătorească este subsecventă condamnării, aşa încât determinarea
competenţei trebuie să urmeze regimul judecăţii cauzei în care s-a formulat
cererea ulterioară, cum este în cazul reabilitării.
Reiese deci că într-o asemenea situaţie ne aflăm în
faţa a două cauze diferite, cea dintâi, în care s-a pronunţat condamnarea,
având ca obiect rezolvarea unui raport de drept penal de conflict, stins prin
tragerea la răspundere penală a autorului, în vreme ce, în a doua cauză,
activitatea jurisdicţională de soluţionare a cererii de reabilitare rezolvă un
aspect adiacent obiectivului principal al procesului
penal.
Mai mult, în timp ce prima activitate jurisdicţională
este integrată într-o fază specifică procesului penal, cea de a doua, privind
reabilitarea, se situează în afara acestuia, după executarea hotărârii.
De altfel, însuşi titlul VI al părţii speciale a Codului de procedură penală, care
reglementează instituţia reabilitării, este particularizat prin denumirea
„Proceduri speciale".
Ca urmare, faţă de acest caracter autonom al
reabilitării, se impune să fie incidenţă regula tempus
regit actum în aplicarea
normelor de procedură penală.
Aşa fiind, instanţa corespunzătoare celei care a
judecat în primă instanţă nu poate fi decât aceea care, la data introducerii
cererii prin care se solicită reabilitarea, este competentă să judece în primă
instanţă infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al
art. 4142 alin. 2
şi 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul
legii şi a se decide în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In numele legii,
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie. Dispoziţiile art. 494 teza I din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că:
In caz de modificare a normelor de competenţă, cererea
de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în
primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul
introducerii cererii. Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă
publică, astăzi, 10 decembrie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei